Prelegerea Maestrei Supreme Ching Hai
din Malaezia, 2 octombrie 1989
Doamnelor şi domnilor, prietenii mei, înainte să încep orice discurs în oricare loc, mă gândesc mereu foarte adânc, din toată inima, despre cum să-mi perfecţionez vorbele astfel încât să aducă cele mai bune beneficii celor care ascultă. Deci de fiecare dată înainte să ţin un discurs, mă rog la Dumnezeu, la Buddha, ca Dumnezeu Atotputernicul şi Buddha să binevoiască să mă ajute şi să vorbească prin mine, astfel încât prietenii noştri din toate direcţiile, cuprinzându-le şi pe fiinţele invizibile (devas), fantomele şi oricine mai este prezent cu noi, să aibă cele mai bune beneficii de pe urma discursului meu de două ore.
Deci şi astăzi m-am rugat foarte mult, nu m-am dus la un templu ca să mă rog, nu m-am dus la biserică ca să mă rog, dar m-am rugat în biserica din inima mea, mi-am folosit acest corp preţios ca să-l fac ca o biserică, un templu, ca să mă rog la Dumnezeu, la Buddha, pentru că îmi doresc să ofer cele mai bune beneficii, să fac să fie un timp foarte preţios atunci când ceilalţi ascultă la discursul meu. Deci mereu când mă rog aşa, atunci este binecuvântare, sunt beneficii, deci acesta este motivul pentru care toată lumea se roagă în fiecare zi. Noi mergem la biserică ca să ne rugăm la Dumnezeu, mergem la moschee ca să ne rugăm lui Allah, mergem la templu ca să ne rugăm lui Buddha pentru că simţim beneficiul, simţim binecuvântarea de la Buddha, de la Dumnezeu sau de la Allah sau orice nume pe care îl slujiţi voi.
Din cauza trecutul diferit şi a diferenţelor din cultura de unde ne tragem, noi îl numim pe Creatorul tuturor lucrurilor cu nume diferite, noi o numim pe cea mai mare putere care ne iubeşte atât de mult cu nume diferite, noi îl numim Dumnezeu, unii o numesc Natura de Buddha, unii o numesc Tao, unii îl numesc Allah, deci nu trebuie să ne luăm la ceartă. Nu contează în ce religie credem, nu contează dacă sunteţi creştini sau musulmani sau budişti sau sikhşti sau taoişti, pentru că fiecare crede că religia ei sau a lui este cea mai bună, deci aşa cred şi eu, orice este cel mai bun pentru noi, este bun pentru noi!
Însă, uneori noi dorim să-l vedem pe întemeietorul religiei noastre, de exemplu dacă suntem budişti, atunci ne-ar place să-l vedem sau să avem contact cu Buddha, cu Bodhisattva, cu Shakyamuni Buddha, cu Quan Yin Boshisattva. Dacă suntem creştini, atunci ne-ar place uneori să-l vedem şi să venim în contact cu Dumnezeu, cu Iisus, cu Sfânta Maria şi cu sfinţii din trecut la care ne rugăm foarte mult în fiecare zi.
Nu ştiu dacă voi vă doriţi să-l vedeţi pe Buddha şi să-l vedeţi pe Dumnezeu atât cât mi-am dorit eu să-l văd. Eu am dorit să-l văd pe Buddha, mi-am dorit să-l văd pe Bodhisattva, mi-am dorit să-l văd pe Dumnezeu. Mi-am dorit să vorbesc direct cu Dumnezeu, direct cu Buddha, despre toate problemele şi anxietatea din inima mea, despre toate îndoielile, despre toată suferinţa din inima mea din experienţele mele personale şi despre suferinţa altor fiinţe umane.
Înainte să fiu iluminată mergeam mereu la biserică, mergeam la templu şi mă rugam în fiecare zi. Dacă vedeam o biserică, atunci intram în ea şi mă rugam, dacă vedeam un templu atunci intram în el şi mă rugam şi îl slujeam pe Buddha. Îmi aduc aminte acum că aveam două rugăciuni pe care le spuneam. Când mergeam la biserică, îi spuneam lui Dumnezeu: “Doamne, dacă exişti cu adevărat, te rog, lasă-mă să te văd, ajută-mă să te văd într-o zi, vreau doar să te văd, nimic altceva.” Aceasta era prima rugăciune. Şi într-o zi la templu, m-am rugat la Buddha: ”Dragă Buddha, dacă exişti cu adevărat, atunci te rog să mi te arăţi şi la fel, lasă-i şi pe ceilalţi oameni să te vadă, prin căi sau metode mai bune. Te rog, lasă-ne să te vedem, lasă-ne să-ţi cunoaştem gloria, ca apoi şi noi să putem să credem mai mult în compasiunea ta, în puterea ta şi să ne simţim mai siguri în inimile noastre.”
M-am rugat aşa de multe ori dar nu l-am văzut pe Dumnezeu sau pe Buddha. Deci într-o zi m-am supărat puţin (Maestra râde), în ziua respectivă am plâns. Dimineaţa, când îmi făceam ritualul budist de dimineaţă faţă de Buddha, ştiţi cum îl slujesc budiştii pe Buddha dimineaţa? Da? Trebuie să aveţi o bucată de lemn şi un clopoţel şi atunci baţi în lemn toc, toc, toc, şi suni clopoţelul odată, şi tot aşa (Maestra arată cum se face), în timp ce repeţi mantrele, cum ar fi mantra Tabei Chow “Namo hanadanadorayeye namo ariye polojeti…”. Apoi repeţi numele lui Quan Yin Bodhisattva ”Namo Quan Shih Yin Pusah” sau numele lui Amitabha “Namo Au Mi To Fou”, în felul acesta de multe ori.
Deci în ziua respectivă, după ce am făcut toate acestea şi nu l-am văzut pe Buddha, după ce m-am rugat de foarte multe ori, am început să plâng ca un copil, ştiţi, ca atunci când nu obţii nimic şi mai eşti călcat şi peste picioare, cam aşa. “De ce nu l-am obţinut?” (toată lumea râde) Deci am plâns foarte mult şi am spus: “Buddha, nu înseamnă că noi nu credem în tine, dar este faptul că nu te vedem şi ne dorim atât de mult în inima noastră, cum poţi să te aştepţi ca oamenii să creadă în tine atunci când nu te văd?” (aplauze) Deci eram atât de tristă că am plâns şi am suspinat încât vecinii m-au auzit şi au venit şi au ciocănit la uşa mea, mi-au spus: “Care.. care.. care este problema cu tine? Să nu faci nici o prostie, ai grijă, da?” Şi eu am spus: “Nu, nu, de ce? De ce să fac vreo prostie?” “Pentru că te-am auzit plângând toată dimineaţa!” Ea se gândea că făceam ceva stupid. (Maestra râde)
Dar eu plângeam din cauză că nu l-am văzut pe Buddha şi am plâns atât de tare că i-am sculat şi pe vecini, mi-a fost ruşine apoi. Dar din ziua respectivă am realizat că, chiar dacă m-am rugat în fiecare zi, chiar dacă mi-am făcut ritualul în fiecare dimineaţă şi seară şi am recitat în faţa statuii lui Buddha, tot n-am simţit satisfacţia în inima mea pentru că n-am văzut nimic de la Buddha. Deci din ziua respectivă m-am decis că trebuie să merg şi să fac altceva, din moment ce calea respectivă nu mergea, atunci trebuie să găsesc o altă cale, nu puteam să rămân mereu aşa şi să nu ajung nicăieri.
Pentru că îmi doream atât de mult în inima mea să-l văd pe Buddha, atunci am mers peste tot şi m-am rugat în fiecare templu şi m-am închinat în fiecare loc pe unde am fost prin lume şi unde erau biserici şi temple şi călugări şi călugăriţe. Dacă auzeam de cineva care avea puţină iluminare sau era mai faimos, atunci mergeam acolo şi mă închinam şi ceream iluminarea. Deci au trecut foarte mulţi ani aşa, dar tot n-am obţinut prea mult. Am obţinut câte ceva, da, aveam puţin din ceea ce voi numiţi “Gan Y’in”, care înseamnă un fel de răspuns intuitiv pe care îl obţii atunci când te rogi la Buddha sau la Dumnezeu. Într-o zi m-am uitat cu intensitate la statuia lui Amitabha Buddha, la vremea respectivă eram o budistă devotată şi o creştină devotată, şi am spus: “De ce nu mă duci şi pe mine în Paradisul de Vest?”(râsete) Şi am mai adăugat: “Dă-mi şi mie un răspuns, de orice fel, un Gan Y’in.” Şi atunci El a făcut-o!
Am fost atât de sinceră şi cu inima atât de zdrobită că El a simţit că merit un răspuns, deci m-a ridicat în aer foarte sus şi dintr-o dată am simţit că nu mai aveam nimic sub picioare şi mi-a fost atât de frică că am spus: “Nu, nu, nu, te rog lasă-mă jos!” Este un sentiment ca atunci când zbori, ştiţi? Cunoaşteţi, nu? (toată lumea râde) Dacă te rogi foarte adânc, atunci corpul tău devine foarte uşor şi vei avea un fel de Gan Y’in, un fel de răspuns de la Buddha, atunci vei fi într-un fel de samadhi, asta numim noi în chineză “Nien Fo Sab Mei”, ceea ce înseamnă că atunci când reciţi numele lui Buddha, atunci devii foarte fericit, vei fi în extaz, “Ju Ding”, adică samadhi. Stai acolo şi te simţi foarte bine, fericit, în linişte absolută şi nu mai ai nici un fel de grijă lumească. Aceast stadiu noi îl numim samadhi în sanscrită sau Sai Mei în chineză. Da, la fel, în Vest ei îl numesc samadhi de asemenea, ceea ce înseamnă că ajungi într-un stadiu de fericire, de linişte interioară completă, linişte la nivelul minţii, când nu mai ai nici o supărare, nici o grijă, nici o frică, aceasta este ceea ce numim noi “samadhi”.
În starea de samadhi noi ne simţim perfect, simţim că nimic nu ne deranjează în această lume, nimic nu se mai întâmplă şi totul este perfect. Uneori când ajungem la o astfel de stare, atunci simţim că lumea este într-o ordine perfectă, de aceea când Lao Tzu a intrat în samadhi, a exclamat: “Nu mai este nici o problemă sub cer, totul este controlat cu perfecţiune.”
Deci au fost unele experienţe mici pe care le-am avut atunci când m-am rugat sincer la Buddha şi la Dumnezeu. Dar asta a fost tot, nimic mai mult. Deci eu îmi doream mai mult şi mai mult, pentru că Buddha nu mi-a dat decât foarte puţin şi nimic mai mult. Ştiţi cum este atunci când gustaţi ceva bun, dacă nu te lasă să guşti decât foarte puţin, atunci este normal să te simţi nemulţumit şi să vrei mai mult!
Deci şi eu doream mai mult, deci alergam peste tot ca să găsesc o soluţie. Numai după ce am obţinut iluminarea, vreau să spun iluminarea mare şi adevărată, nu cele mici, atunci am realizat că totul există deja în interiorul nostru şi nu trebuie să ne grăbim şi nu trebuie să mergem nicăieri ca să le căutăm. Nu trebuie decât să fim tăcuţi, să stăm în linişte şi să le descoperim. Majoritatea dintre noi cred că dacă noi ne rugăm pentru ceva, atunci este Buddha cel care ne dă ceea ce cerem. Nu, nu, nu este aşa, noi le avem deja, numai că noi nu ştim că le avem deja. Atunci când noi ne rugăm foarte adânc şi foarte sincer, atunci orgoliul nostru şi mintea noastră dispar, atunci noi nu ne mai simţim separaţi de Puterea extraordinară pe care o numim Dumnezeu sau Creatorul sau Tao sau Natura de Buddha. Şi pentru că în acel moment noi nu mai suntem separaţi de Puterea respectivă, atunci dintr-o dată noi ajungem mai înţelepţi, vedem lucrurile foarte clar dintr-o dată şi realizăm că noi avem deja aceste lucruri. Dar această stare nu ne pică din cer, există deja în depozitul meritelor noastre.
De ce vorbesc despre asemenea lucruri? Pentru că vreau să vă reamintesc vouă că dacă vedem că în viaţa noastră condiţiile nu ne sunt favorabile, că dacă ceea ce ne dorim nu se împlineşte, este din cauză că noi uităm să căutăm ceea ce dorim. De exemplu, Buddha există, Iisus este încă acolo, Dumnezeu există, Allah există, oricum îl numiţi voi, El există deja. Dar noi nu-l vedem pentru că noi am uitat să-l căutăm, pe El sau pe Ei. Nu este vorba numai de Buddha sau de Dumnezeu sau Iisus sau în oricine credeţi voi, că ei există deja, dar este vorba de tot, fiecare lucru pe care ni-l dorim există deja în depozit, altfel noi nu l-am dori, n-am avea nici o idee pe care să o dorim.
De exemplu, în Africa sunt unele triburi de oameni foarte necivilizaţi, ei n-au văzut niciodată un televizor, nici măcar în ultimii 30 de ani sau ultimii 100 de ani. Deci lor nu le trece niciodată vreo idee prin minte ca să meargă şi să se uite după televizor, să privească la televizor, pentru că în memoria lor nu există televizor. Deci tot ce ne dorim noi în viaţa noastră, cum ar fi bunăstare, fericire, binecuvântare, contactul cu Dumnezeu, cu Buddha, etc., toate acestea există deja în depozitul nostru şi memoria noastră din viaţa trecută sau din vieţile trecute, multe vieţi, a înregistrat deja acest fel de imagini. Deci acum noi le dorim, altfel cum să le dorim, de unde să ştim că asemenea lucruri există? Noi le dorim pentru că noi ştim că le-am avut deja.
Deci atunci când suntem iluminaţi sau când obţinem marea înţelepciune, atunci descoperim că avem aceste lucruri în depozitul nostru. Buddha nu ne dă nimic, Dumnezeu nu ne dă nimic, noi ni le-am dat singuri nouă înşine, numai că am uitat cum să le folosim. De aceea, există o cale ca să recunoaştem iubirea lui Dumnezeu, ca să recunoaştem compasiunea lui Buddha, şi această cale este aceea de a sta în linişte, în linişte absolută şi să ascultăm ceea ce Dumnezeu sau Buddha ne spune.
Practica de zi cu zi are două părţi, prima parte este aceea de a ne ruga pentru ceea ce ne dorim şi a doua parte este aceea de a asculta la ceea ce Dumnezeu sau Buddha ne spune, cum să obţinem ceea ce ne dorim. Dacă noi întrebăm mereu, cerem tot timpul şi nu ascultăm deloc, atunci nu primim nimic şi nu vom obţine nimic. Majoritatea timpului noi suntem foarte ocupaţi ca să ne rugăm pentru ceva şi nu ştim ce vrea Dumnezeu să ne spună. De exemplu, dacă mergem la un profesor ca să-l întrebăm ceva despre un subiect în engleză, atunci trebuie să fim tăcuţi după aceea şi să ascultăm la răspunsul lui, nu? Nu este aşa? Desigur!
Deci acum, dacă îi cerem ceva lui Dumnezeu sau lui Buddha şi întrebăm mereu, cerem mereu în fiecare zi, dimineaţa, după-amiaza şi seara, atunci suntem ”noi” cei care vorbim tot timpul. Atunci desigur că nu ştim care este răspunsul lui Dumnezeu sau ce ne spune Buddha să facem. De aceea viaţa noastră nu se îmbunătăţeşte niciodată, chiar dacă Dumnezeu vrea din toată mila să ne ajute, chiar dacă Buddha din cele zece direcţii ne veghează mereu şi vrea să ne îndrume mereu, despre cum să avem grijă de viaţa noastră, cum să ne rezolvăm problemele zilnice, cum să obţinem cea mai mare inteligenţă ca să putem supravieţui în această lume şi să trecem şi prin alte nivele din lumi diferite din întregul univers.
Deci noi trebuie să fim tăcuţi, să stăm în linişte absolută, şi aceasta numim noi meditaţie.
Acum, dacă noi stăm nemişcaţi şi ne tot gândim în capul nostru, asta nu înseamnă meditaţie, nu este meditaţie dar este „vorbitul în tăcere”. (Maestra râde) Deci, noi trebuie să ştim cum să medităm, cum să stăm liniştiţi şi nemişcaţi şi asta este ceea ce vă oferim noi. Există o cale de a medita corect, astfel încât noi să putem primi mesajul de la Dumnezeu, de la Buddha, de la Allah sau de la oricine credeţi voi. Noi trebuie să fim tăcuţi pentru o vreme, ca să putem să obţinem mesajul prin noi. Nu este Dumnezeu cel care nu ne ascultă sau Amitabha cel care nu ne ascultă, dar suntem noi cei care nu ascultăm de ei, înţelegeţi acum?
De aceea, voi vedeţi în cărţile mele că eu am spus că dacă reciţi numele lui Buddha sau Dumnezeu, nu te ajută prea mult. Nu vreau să spun că Dumnezeu sau Buddha nu te ascultă, dar noi suntem cei care suntem mereu gălăgioşi, noi vorbim foarte mult dar nu ascultăm. Deci este o cale de a rezolva această problemă. În fiecare zi noi ne rugăm la Buddha, noi ne rugăm la Dumnezeu dar după aceea trebuie să ne rezervăm un timp ca să stăm tăcuţi şi să ascultăm la mesajul pe care Dumnezeu doreşte să ni-l transmită, pe care Budddha doreşte să ni-l dea. Este logic? Mulţumesc!
Deci acum vine partea a doua, cum să stăm în tăcere deplină? Majoritatea dintre noi nu suntem tăcuţi atunci când ne aşezăm, este adevărat? Dacă nu mă credeţi, atunci în seara aceasta să mergeţi acasă şi să încercaţi să staţi tăcuţi şi să vă anulaţi complet mintea şi gândurile pentru cinci minute. Dacă puteţi să faceţi asta, atunci voi sunteţi maeştrii mei. (toată lumea râde) Este foarte dificil, foarte dificil, puteţi să vă puneţi corpul într-o cutie, să vă închideţi aşa, dar mintea va alerga mereu peste tot. Acesta nu este felul de a medita şi nu este felul în care ascultăm la mesajul lui Dumnezeu sau Buddha.
Acum, este o cale mai bună de a rezolva problema. Putem să ne rugăm la Buddha sau la Natura noastră de Buddha din interiorul nostru, la bunătatea şi mila noastră care există deja în noi şi pe care chinezii o numesc „Hsing Ben Shan”, ceea ce înseamnă că fiinţele umane, la origine, au bunăvoinţă şi bunătate. Dacă credem în Dumnezeu, atunci ne rugăm la Dumnezeu, dacă credem în Buddha, atunci ne rugăm la Buddha, dacă credem în „Hsing Ben Shan” care înseamnă bunătatea din noi, atunci ne rugăm la această bunătate din interiorul nostru. Dar să vă rugaţi mereu la cea mai înaltă putere, indiferent care este aceea, să vă rugaţi mereu la Dumnezeul cel Suprem, la Buddha cel Suprem. Să nu vă rugaţi la Dumnezeii mai mici, adică „Shern” sau „spirite” aşa cum se numesc în chineză, „Shern” sau „Guei” (fantome), cu alte cuvinte Dumnezei ai locului, locali, pentru că şi puterea lor este „locală”.(râsete) De aceea noi nu trebuie să ne rugăm la un Dumnezeu local, dar să ne rugăm la cel mai înalt, cel din vârf, atunci vom obţine puterea cea mai mare, puterea supremă, înţelegeţi acum?
Noi ne rugăm pentru ceea ce ne dorim, dar trebuie să fie o rugăciune sinceră. Nu vreau să spun că Dumnezeu o să vă ajute ca să aveţi succes să omorâţi pe cineva sau să spargeţi o bancă, nu, nu, nu, asta nu vă va ajuta. Ce am vrut să spun este ca voi să vă rugaţi în limitele compasiunii umane şi a capacităţii logice de a avea o viaţă în pace, să vă rugaţi pentru compasiune, pentru pace, pentru îndrumare, pentru cea mai bună îndrumare astfel încât viaţa voastră şi viaţa vecinilor voştri, viaţa naţiunii, să fie mai prosperă şi plină de pace. Atunci Dumnezeu vă va îndruma în fiecare zi, Buddha ne va îndruma despre cum să schimbăm lucrurile. Dintr-o dată lucrurile încep să se schimbe, totul va fi mai bine, mai uşor, şi tu vei face totul mai bine decât înainte şi vei lua decizii mai repede şi mai bine, atunci vom cunoaşte că Dumnezeu ne îndrumă.
După ce faceţi aşa pentru o vreme, vă veţi simţi diferit, veţi cunoaşte că există cu adevărat o putere mult mai mare decât creierul nostru, putere pe care o numim Dumnezeu sau Buddha sau Natura de Buddha sau Tao, nu mă interesează cum o numiţi pentru că noi suntem liberi să le numim cum dorim. În felul acesta noi ascultăm la Dumnezeu sau la Buddha, dacă nu facem asta în fiecare zi, atunci nu obţinem prea mult din mesajul de la Dumnezeu sau Buddha, şi atunci nici nu ştim dacă Dumnezeu există cu adevărat, dacă Buddha există, dacă ne iubesc sau nu.
Acum, dacă voi n-aţi obţinut acest beneficiu de pe urma meditaţiei, atunci eu mai am un alt fel prin care să vă ajut să recunoaşteţi iubirea de la Dumnezeu, de la Creator sau de la Buddha.
Voi vedeţi florile şi vă uitaţi la floarea lor şi vedeţi cât de frumoase sunt şi ce bine miros, acela este scopul existenţei florii. Pentru că Dumnezeu sau Buddha sau Allah sau Tao ne iubeşte atât de mult, El a creat toate aceste lucruri frumoase ca să ne facă nouă plăcere, să ne bucure şi să ne facă viaţa mult mai frumoasă, mai suportabilă, mai confortabilă. Şi când vă uitaţi în ochii copilului vostru, vedeţi că ochii lui strălucesc de inteligenţă, de iubire, de curiozitatea de a învăţa şi de căldura pe care o dă prin iubirea de familie de zi cu zi. Atunci este momentul când Dumnezeu şi Buddha îşi exprimă compasiunea lor, iubirea lor pentru noi. Altfel, dacă noi nu avem aceste lucruri ca iubirea unui copil, florile, cerul frumos şi soarele şi luna, atunci viaţa noastră ar fi foarte mizerabilă.
Deci, chiar înainte să ştim dacă Dumnezeu există sau Buddha există sau sfinţii există sau nu, noi putem să spunem că este o iubire necondiţionată de undeva, nu ştim de unde, este acolo, există, este o iubire necondiţionată pentru toată lumea, pentru tot ce există în lume. Dumnezeu nu iubeşte numai oamenii, dar şi animalele, Buddha nu are grijă numai de noi, dar are grijă de tot. Deci vedeţi, iarba este făcută şi pentru vaci, păsările sunt făcute să se împerecheze, mierea este făcută şi pentru albine şi tot aşa mai departe.
De aceea în Biblia creştină se spune că „Dumnezeu a făcut totul pentru fiecare fiinţă după cum se cuvine”, iar în Sutra budistă, Buddha a explicat că Bodhisattva se transformă uneori pe ei înşişi în animale, flori, apă, ca să le poată ajuta pe fiinţele cu conştiinţă, să le fie de folos fiinţelor cu conştiinţă. Sunt propoziţii cu aceeaşi semnificaţie, dar au fost formulate diferit. Deci ca să cunoaştem iubirea lui Dumnezeu sau a lui Buddha, noi trebuie să apreciem toate creaţiile din jurul nostru, trebuie să ne uităm cu mai multă atenţie, mult mai atenţi, cu mai multă apreciere pentru toate lucrurile de care ne putem folosi. Altfel, este foarte uşor să uiţi şi este foarte uşor să nu fii mulţumit de nimic.
Lui Dumnezeu Creatorul sau lui Buddha nu-i pasă dacă noi nu suntem recunoscători, dacă nu căutăm să fim recunoscători. Dar dacă noi singuri uităm să fim recunoscători, atunci pierdem acel sentiment de măreţie, uităm că mai este o putere mult mai mare în univers, care are grijă de toate. Şi atunci noi ne simţim foarte singuri, foarte disperaţi şi suferim foarte mult. În afară, noi suntem recunoscători pentru toate lucrurile pe care le primim, în interior, noi stăm în tăcere deplină şi ştim că Buddha există şi ascultăm la vocea din interior, vocea tăcută, vocea lui Dumnezeu, vocea lui Buddha. Deci dacă facem aşa în fiecare zi, atunci vom remarca o diferenţă foarte mare în viaţa noastră de zi cu zi, la nivelul inteligenţei noastre şi al perspectivelor noastre. Aceasta numim noi meditaţie.
Totuşi, ar fi prea simplu dacă noi stăm tăcuţi în fiecare zi şi medităm şi ascultăm la vocea lui Dumnezeu şi obţinem atât de mult. Mai sunt unele condiţii minore cărora trebuie să le dăm atenţie. În cărţile pe care le găsiţi afară .., dar mai întâi vă rog să-mi permiteţi să vă spun câte ceva despre aceste cărţi. Cărţile acestea mici care îmi aparţin, ele nu sunt cărţile mele dar sunt cărţile discipolilor mei, pentru că eu nu am scris niciodată nici o carte şi nu pot să scriu în chineză. Totul este făcut de pe urma muncii discipolilor mei, eu nu fac decât să vorbesc şi ei înregistrează totul şi le publică şi pun numele meu pe cărţi. Şi aşa am ajuns să fiu faimoasă şi tot aşa am ajuns să am probleme. (râsete).
Eu am stat în Taiwan pentru cinci ani, veneam şi plecam, şi nu am avut probleme niciodată, peste tot pe unde mergeam eram primită cu bine şi eram iubită şi se avea grijă de mine, mi se dădea bani şi ceva de mâncare, câteva haine şi tot aşa pentru că eram o călugăriţă, o călugăriţă foarte anonimă. Deci atunci nu aveam nici o problemă. Până când nişte taiwanezi „m-au prins” undeva şi m-au pus să le vorbesc despre nişte lucruri şi să-i învăţ metoda Quan Yin, şi aşa am făcut. Şi ei au înregistrat tot ce le-am spus eu, chiar şi ce le-am spus numai lor personal, pentru că nivelul oamenilor este diferit, uneori poţi să spui ceva unei persoane dar nu şi altei persoane, nu-i aşa? Şi din cauză că ei au tipărit totul ca „orbii” (Maestra râde) şi le-au făcut publice pe toate, atunci am început să am probleme. Aşa aţi ajuns şi voi să cunoaşteţi totul şi aşa am ajuns şi eu să am probleme. Aproape toată lumea care m-a iubit înainte, a ajuns acum oponentul meu! Dar să nu vă faceţi probleme, aceasta nu este decât o problemă foarte mică în comparaţie cu beneficiul pe care îl au oamenii, deci nu-mi pasă dacă am probleme din nou acum. Pentru că discipolii mei au o inimă foarte bună, deci ei doresc ca orice beneficiu au ei şi ceilalţi să aibă la fel. Eu nu pot să-i opresc pentru că ei au un motiv bun, dacă îi opresc atunci înseamnă că eu nu am nici un fel de compasiune, cel puţin nu atât cât au discipolii mei. Deci îi las să facă tot ce cred ei că este benefic pentru ceilalţi.
În aceste cărţi (Cheia iluminării spirituale imediate), în engleză şi în chineză, în realitate eu le-am vorbit discipolilor mei la vremea respectivă despre cum să avansezi pe calea cunoaşterii. De exemplu, eu le-am spus că nu este suficient să stai aşa în fiecare zi, (să stai drept) şi să închizi ochii aşa cum făcea şi Buddha şi atunci toată lumea ştie că tu eşti un practician extraordinar! (râsete) Nu este suficient, noi trebuie să facem meditaţia să devină un fel de a trăi. De exemplu, atunci când medităm şi ajungem în contact cu puterea lui Dumnezeu şi puterea lui Buddha, atunci trebuie să lăsăm această putere a lui Dumnezeu sau a lui Buddha să se manifeste în activităţile noastre de zi cu zi, faţă de ceilalţi. Deci noi trebuie să devenim mult mai iubitori, aceasta este evidenţa progresului nostru.
Apoi, dacă vrem să dovedim că suntem şi mai iubitori, atunci trebuie să dăm de pomană câte puţin, să facem muncă de caritate, să-i ajutăm pe cei săraci, să fim mult mai ascultători de părinţii noştri, să avem grijă de cei bătrâni şi de copii şi de văduve, să ne abţinem să ne complăcem în tot felul de distracţii. Noi trebuie să vedem suferinţa altora ca pe suferinţa noastră, deci nu trebuie să ne bucurăm atunci când omorâm animale ca să le mâncăm, acesta este motivul de a avea un regim vegan.
Dacă nu doriţi să urmaţi un regim vegan pentru că sunt prea multe probleme, de exemplu din cauza afacerilor, din cauză că soţia refuză să gătească vegan, etc., etc., (râsete), atunci sunt căi alternative. De exemplu, atunci când Buddha i-a acceptat prima dată pe unii călugări în ordinul Lui de călugări, aceşti călugări, la fel ca şi unii discipoli de rând, erau obişnuiţi să mănânce carne pentru că în ţara lor vegetalele nu puteau să crească. Deci Buddha a spus: „Este în regulă, dar cu încetul să te schimbi de la mâncatul cu carne la regimul vegan.”
Deci aşa cum a făcut Buddha şi eu vă ofer unele alternative. De exemplu, ar trebui să încercăm să fim vegani atunci când este convenabil pentru noi, şi ar trebui, atât cât putem, să încercăm să găsim scuze ca să mâncăm vegan, decât să găsim scuze ca să nu mâncăm vegan! Asta vreau să spun prin a încerca cât mai mult să ai compasiune şi să-ţi extinzi iubirea spre toate creaturile. Toate religiile, fără excepţie, ne spun că noi ar trebui să ne extindem iubirea către toate fiinţele, nu numai pentru fiinţele umane.
Deci, chiar dacă credeţi în vreo religie sau nu, cel puţin putem să credem în „Hsin Ben Shan”, în bunătatea, în compasiunea din inima noastră, deci să încercăm să salvăm cât mai multe vieţi cu putinţă. Dar asta nu înseamnă că dacă mănânci cu o bucată de carne mai puţin, atunci multe lucruri se vor schimba!! Dar acesta este principiul prin care să ne antrenăm inimile spre mai multă compasiune, înţelegeţi acum? Să lăsăm compasiunea să crească şi nu să ne omorâm compasiunea, intenţia este importantă.
Sunt unele grupuri de practicieni care nu mănâncă vegan pentru că ei cred că nu este foarte convenabil. În fiecare zi ei sunt angajaţi în tot felul de activităţi care implică relaţii de prietenie cu alţii sau relaţii de afaceri şi ei cred că nu este convenabil ca să menţii un regim vegan. Deci ei s-au decis ca să nu mănânce nimic o zi pe săptămână sau două zile pe săptămână ca să reducă consumul de carne ca un semn de compasiune pentru toate creaturile.
Deci eu am auzit că grupul curate sau cutare are cinci zile de post negru sau religia cutare sau cutare are o lună de zile de post negru pe an. Aceste lucruri nu sunt decât rămăşiţe de la tradiţiile din vechime care erau foarte eficiente. Şi în budism noi avem foarte multe feluri de vegetarieni/vegani, de exemplu vegetarian pe viaţă, vegetarian două zile pe lună, patru zile pe lună şi şase zile pe lună etc., ca să-i ajute pe oameni să se obişnuiască mai bine cu regimul vegetarian. Dar acest sistem este prea complicat pentru voi, de exemplu cei de religie budistă din Est, ei au un calendar al lunii foarte strict, de exemplu să mănânci vegan în prima zi, în a cincisprezecea zi şi la sfârşitul lunii. Dar dacă voi sunteţi ocupaţi, oameni de afaceri foarte ocupaţi sau ziarişti, etc., atunci nu poţi să te uiţi mereu în calendarul lunii sau poate că nici nu aveţi un calendar al lunii dar aveţi un calendar al „soarelui” (râsete), deci este dificil să ştii în ce dată este. Deci eu vă sugerez, ca un semn de compasiune pentru toate fiinţele, ca noi să avem o dietă vegană ori de câte ori ne aducem aminte, atunci când este convenabil pentru viaţa noastră şi acesta este un lucru foarte, foarte bun. Este în regulă aşa pentru voi? Da? Mulţumesc.
Deci în felul acesta noi suntem mult mai relaxaţi la minte şi cu inima. De ce? Pentru că ori de câte ori noi mâncăm carne, este inevitabil ca o parte din ura, frustrarea şi furia din inima animalului cauzate de moartea lui să fie imprimate în conştiinţa noastră, şi atunci noi nu ne simţim bine în interior. Când dormim noaptea o să avem coşmaruri, când animalele ne văd, lor le este frică de noi şi fug de noi. Şi când suntem bolnavi, este dificil să ne vindecăm din cauza acestei uri, a acestei furii care stă în jurul cărnii pe care o mâncăm. Deci cu cât mâncăm mai mult vegan, cu atât o să avem o conştiinţă mai bună, avem mai puţine sentimente de vinovăţie în subconştientul nostru şi vom dormi mai bine şi cu mai puţine coşmaruri.
Eu nu citesc ziarele prea mult aşa cum o faceţi voi, cu excepţia când călătoresc şi stau în avion pentru 15, 20 sau 30 de ore şi nu am nimic de făcut şi nu pot să dorm sau să meditez prea mult. (râsete) Atunci mai iau câte un ziar sau o revistă şi mă mai uit, dar de fiecare dată când citesc un ziar nu găsesc nimic bun. (râsete) Este o veste bună atunci când nu este nici o veste!!
Ultima dată acum, când am venit aici din Hong Kong, am citit revistele Newsweek şi Time şi am văzut tot felul de dezastre: uragane, catastrofe naturale, avioane prăbuşite, crime şi dezastre. Sunt şi boli care nu au fost niciodată în istoria noastră, de exemplu ultima boală apărută şi care este incurabilă este că un fel de vierme va mânca din corpul nostru şi va ieşi prin piele, îl vezi cum iese prin piele printr-o gaură făcută de el. Puteţi să vă imaginaţi că întregul corp este plin cu asemenea viermi? Şi doctorii nu au nici un tratament pentru a vindeca o astfel de boală! Când am văzut aşa ceva, mi-a venit greaţă, am vrut să vomit, nu din cauza imaginii care era teribilă, dar din cauza milei greu de îndurat pe care o simţeam faţă de pacient.
În mod normal noi avem paraziţi în intestine şi acesta este deja un lucru greu de tolerat. Dar dacă ai viermi peste tot în corp şi care pot oricând să facă o gaură şi să iasă afară ca tu să poţi să-i vezi, şi creierul şi sângele şi întregul corp îţi este plin de viermi, vă puteţi imagina ce fel de viaţă ar fi aceea? Deci cred că noi, cei care avem o sănătate bună şi o condiţie financiară bună, noi ar trebui să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne ducă niciodată într-o asemenea situaţie. De asemenea, ar trebui să ne pregătim să fim mult mai curaţi, mai atenţi la protecţia venită de la Dumnezeu ca să nu cădem niciodată într-o asemenea stare insuportabilă. Şi cel mai bine este să încercăm să evităm omorul indirect, cum ar fi mâncatul cărnii, care este un omor indirect, dacă noi nu mai mâncăm carne, atunci nimeni nu va mai ucide.
În budism, legea cauzei şi efectului este foarte clară şi exactă. Ceea ce tu faci asupra altor fiinţe, aşa va fi făcut şi asupra ta, într-un fel sau altul. Nu numai în budism, dar şi în creştinism este spus că: „Aşa cum semeni, aşa vei culege”. Şi dacă vă uitaţi cu atenţie şi la alte religii, atunci veţi vedea de asemenea legea karmei, a cauzei şi efectului: „Ceea ce faci, aşa va fi făcut şi asupra ta!”. Şi Confucius a spus: „Să nu faci la alţii ce ţie nu-ţi place să ţi se întâmple!” pentru că şi el ştia de legea cauzei şi efectului, care înseamnă că orice faci, vei avea rezultatul la fel, fie bun sau rău.
Deci dacă noi nu vrem rezultate rele, atunci trebuie să facem bine, dacă vrem să avem rezultate bune. Nu trebuie să vă spun mai multe despre rai sau iad, eu vă spun numai lucruri practice, pentru viaţa voastră. Dacă vrem să avem o minte sănătoasă, o sănătate bună, o conştiinţă bună şi un somn bun noaptea, atunci ar trebui să avem mai multă compasiune pentru ceilalţi, pentru animale de asemenea, ca să avem aceste rezultate. Dacă noi le dăm la ceilalţi sentimente de pace şi securitate, atunci şi noi vom avea pace şi securitate.
Eu n-am omorât nimic niciodată de când eram copil, nici măcar o furnică, nici măcar un vierme sau o pasăre, şi nici nu-mi place să văd omoruri. Deci vedeţi, chiar dacă în Vietnam sunt multe dezastre, multe ucideri şi moarte şi probleme, eu am scăpat. N-am avut parte de naufragiu, n-am avut parte de probleme pentru că am plecat din Vietnam înainte să vină comunismul. Vedeţi? De ce a fost aşa? Pentru că eu nu am avut nici un fel de ură, n-am omorât niciodată, n-am făcut nimic rău în viaţa mea, deci în consecinţă am avut parte de un tratament bun.
Deci pot să vă spun din experienţa personală că aşa cum îi trataţi pe ceilalţi, aşa veţi fi şi voi trataţi. Nu spun că a fost aşa pentru că eu am devenit o călugăriţă sau am practicat Metoda Quan Yin, dar chiar înainte eu am văzut deja rezultatele faptelor mele, ale compasiunii. De exemplu, în ţara mea natală, copiii mergeau uneori şi prindeau păsări, ştiţi, le prindeau din cuiburi şi apoi le mâncau, dar eu n-am participat niciodată în asemenea acţiuni, nu-mi plăcea niciodată când ei făceau asta şi le spuneam mereu să nu mai facă aşa. Şi când vedeam o pasăre rănită, atunci o luam acasă, aveam grijă de ea până se făcea bine şi apoi îi dădeam drumul.
Cred că din cauza asta animalele au fost mereu foarte prietenoase cu mine. Când eram în Germania, într-o zi după ce am recitat numele lui Buddha am mers afară şi atunci vrăbiile au venit la picioarele mele, au zburat la picioarele mele şi stăteau acolo. Atunci eu le-am întrebat: „Ce doriţi?” Şi o pasăre a început să ciripească, a ciripit continuu şi a stat aşa destul de mult, am vorbit cam o jumătate de oră, nu ştiam dacă pasărea mă înţelege sau nu, oricum eu n-o înţelegeam pe ea! (toţi râd) Deci am tot vorbit aşa şi arăta ca o conversaţie plină de viaţă pentru că stăteam foarte aproape, cam aşa, şi n-a zburat niciodată, aşa. (Maestra arată cum) Şi multe persoane care ne-au văzut discutând au venit şi se uitau la acest lucru fenomenal până când pasărea a văzut că sunt atât de multe persoane şi atunci a zburat, i-a fost frică de lume dar nu şi de mine.
Când eram în India, am stat în Himalaia într-o casă de pământ, nu în cameră, era o casă făcută din pământ cu câteva pietre pe acoperiş, care se putea prăbuşi în orice moment din cauza structurii foarte precare. Pereţii de pământ aveau mii de găuri, deci vântul putea să şuiere liber şi puteai să vezi stelele prin pereţi, deci toate animalele se căţărau în casă şi deveneau prietenii mei. În fiecare zi când mă sculam dimineaţa după meditaţie, găseam cel puţin cinci scorpioni în jurul meu, stăteau acolo şi meditau cu mine. (râsete) Ştiţi ce sunt scorpionii? Cei cu o mie de picioare? Şi cum numiţi asta? Este ca o coadă foarte ascuţită şi dacă te înţeapă o singură dată, atunci „la revedere”. În fiecare zi scorpionii şi şerpii stăteau în jurul meu şi meditau cu mine. Când mă trezeam şi vedeam atâţia prieteni, atunci mă gândeam că nu este un loc prea bun pentru ei, pentru că dacă mă plimb şi nu sunt atentă, atunci s-ar putea să calc peste ei. Deci în fiecare zi luam câte un borcan mare şi îi adunam pe toţi în borcan şi apoi îi duceam afară la plimbare şi le dădeam drumul pe o stâncă mare şi atunci ei dispăreau.
Deci eu cred că din cauza faptului că am fost mereu foarte prietenoasă cu animalele, atunci şi animalele au fost prietenoase cu mine. Vă puteţi imagina că şi animalele sunt aşa? Dacă noi suntem prietenoşi cu toată lumea, cu toate fiinţele, cu fiecare fiinţă, cu fiecare persoană, atunci nu va mai fi nici un război în această lume. Deci să începem de azi sau de mâine programul nostru de pace. Toată lumea vorbeşte despre pace, fac atâta zgomot şi merg la hoteluri mari şi stau la mese mari şi vorbesc despre pace. Dar nu ajungem nicăieri cu aceste discuţii, noi trebuie să începem cu faptele noastre, trebuie să începem prin a ne abţine de la instinctul de a ucide, trebuie să protejăm toate vieţile, atât cât suntem capabili să o facem. Pacea începe cu noi înşine, cu mine, cu tine, atunci va fi pace în toată lumea. Nu putem să stăm aşa şi să-l aşteptăm pe preşedinte, pe cel care negociază pacea sau oricine este, să vină şi să ne vorbească, noi trebuie să ne decidem singuri.
Deci cred că dacă medităm şi scădem din consumul de carne, atunci vom avea mai multă pace în interiorul nostru. Şi din cauza acestei păci, noi vom iradia un fel de atmosferă invizibilă plină de pace în jurul nostru, care îi va afecta pe toţi. Atunci nu mai trebuie să vorbim despre pace pentru că pacea va fi chiar acolo, nu mai trebuie să ne sfătuim despre pace, pentru că pacea va fi chiar acolo. Sunteţi de acord? Da? Mulţumesc! (aplauze puternice) Da, dacă noi ne menţinem puri, atunci putem să fim mai aproape de Dumnezeu sau de puterea în care credem noi. Dacă credem în Dumnezeu, atunci vom fi mai aproape de Dumnezeu., dacă credem în Buddha şi ne purificăm sinele, atunci vom ajunge mai aproape de acel Buddha. Aşa este cu siguranţă, eu am încercat toate acestea şi vă spun şi vouă acum. În realitate nu vă spun nimic nou pentru că voi le ştiţi deja. Eu doar vă aduc aminte să nu uitaţi că noi avem bunătatea noastră în interiorul nostru, nu uitaţi că Dumnezeu sălăşluieşte în interiorul nostru, nu uitaţi că Buddha este în inima noastră.
Să nu uitaţi că noi îl avem pe Dumnezeu în interiorul nostru, noi avem Natura de Buddha în interiorul nostru. Găsiţi acea putere, căutaţi acea putere, treziţi-o, ca să vă ajute şi atunci veţi avea ajutor, veţi fi binecuvântaţi. Să fiţi pe deplin binecuvântaţi!
Maestra Supremă Ching Hai