Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Centrul Hsihu, Formosa – 3 iunie 1990
(original în limba chineză)
Era o persoană pe nume Abraham, el şi soţia lui pe nume Sarah, trăiau în oraşul Ur. Într-o zi, Dumnezeu i-a spus lui Abraham: „Eu vreau ca tu să pleci din oraşul Ur repede şi să te duci într-un loc foarte departe. Locul acela se numeşte Canaan. Dacă îmi urmezi instrucţiunile, atunci am să fac din tine conducătorul unei ţări mari.”
Sarah nu avea nici un copil, însă ei credeau foarte mult în Dumnezeu aşa că au făcut exact aşa cum au fost instruiţi de El. Ei aveau un nepot pe nume Lot, au luat cu ei câţiva servitori, animale, unele lucruri pe care le aveau şi au părăsit oraşul Ur. Să-ţi părăseşti rudele, prietenii şi toate locurile familiare ca să mergi într-un ţinut foarte departe într-o ţară străină, a fost ceva foarte neplăcut pentru ei, deci nu a fost simplu şi au ezitat în legătură cu plecarea. În timpul emigraţiei, ei au folosit cămilele şi au mers pe jos, foarte, foarte încet. Ţara aceea era foarte departe, totuşi, într-un final au ajuns. Atunci şi-au ridicat corturile.
De atunci încolo au trăit foarte fericiţi împreună. Însă, turmele lor de vite, vacile şi oile, creşteau la număr mereu, ca urmare locul unde stăteau nu mai avea apă suficientă şi nu putea să mai dea iarbă destulă pentru ca animale să mănânce. Încet, încet, ei au început să se certe: „pământul acesta este al meu”, „copacul acela este al tău”, „lacul acesta era al meu şi acela era al tău”, „oile mele pot să bea dar ale tale nu”. Au început să se certe pentru astfel de lucruri.
Oamenii aceştia care se certau erau servitorii care aveau grijă de animalele lui Abraham şi ale lui Lot. Din moment ce ei se certau, Abraham şi Lot au decis să se separe, Abraham l-a lăsat pe nepotul lui să aleagă primul unde să se ducă, nu vroia să se folosească de poziţia lui de unchi ca să ia decizii peste el, aşa că l-a lăsat pe el să aleagă primul. Lot a decis să coboare de pe munte la vale, la locurile cu şes, pentru că era o vale în jos. Acolo era apă şi era aproape de râul Jordan şi la fel, aproape de oraşul numit Sodoma. În afară de acestea, locul arăta foarte verde şi se părea că avea iarbă din belşug, deci el s-a gândit că are iarbă destulă şi apă pentru animalele lui, deci a plecat acolo cu turmele lui.
Această decizie însemna ca Abraham trebuia să stea mai departe acolo, pe muntele uscat şi fără nimic. Iarba părea că nu este suficientă acolo şi apa era la fel, destul de puţină. Valea spre care se ducea Lot arăta foarte bogată şi verde. Totuşi, decizia lui Lot a fost greşită. Deşi valea respectivă părea că arată bine, totuşi era ceva neplăcut pe care l-a descoperit după ce s-a dus acolo, şi anume că oamenii care locuiau în Sodoma erau foarte aroganţi, violenţi, lacomi şi leneşi. Ei aveau un caracter foarte violent, de multe ori se întâmplau lucruri teribile în Sodoma, totuşi, nimeni nu se simţea jenat, nimeni nu se ocupa de aceste fapte şi nu era nimeni care să-i protejeze pe cei slabi sau să-i pedepsească pe cei care înşelau. Totuşi, Dumnezeu era foarte drept, nu închidea ochii în faţa unor asemenea întâmplări nefericite, nu închidea ochii ca să-i lase pe oamenii aceştia feroce, care înşelau cu bună ştiinţă, să continue să trăiască liberi. De aceea, El a decis ca oraşul Sodoma să fie pedepsit din moment ce oamenii din acest oraş nu erau ruşinaţi de ei înşişi şi făceau foarte multe fapte rele.
Într-o zi vremea era foarte caldă şi Abraham se odihnea în cortul lui. Atunci a văzut trei străini care veneau spre cortul lui, Abraham s-a ridicat ca să-i întâmpine, i-a invitat în cortul lui să se odihnească şi le-a dat şi ceva de mâncare. Din moment ce vizita era neaşteptată, Sarah şi servitorii s-au grăbit să gătească mâncare, au copt pâine proaspătă şi au gătit mâncare proaspătă pentru musafirii lor şi la fel, le-a dat brânză şi lapte. După ce au mâncat, oamenii aceştia străini au început să explice de ce au venit.
La vremea aceea, amândoi, Abraham şi Sarah, soţia lui, erau foarte bătrâni, totuşi, Dumnezeu le-a dat o veste foarte bună. El a spus: „Voi v-aţi dorit foarte mult un fiu. El se va naşte foarte curând de acum încolo.” După ce au auzit acestea, ei au fost foarte surprinşi şi fericiţi. Deşi erau deja foarte bătrâni, totuşi credeau în Dumnezeu şi ştiau că Dumnezeu nu-i va înşela, deci au ştiut că lucrul acesta se va întâmpla şi erau foarte fericiţi. Totuşi, oamenii aceştia trei le-a mai dat o veste care i-a făcut să-şi facă griji foarte mult: Dumnezeu a decis să pedepsească Sodoma şi să distrugă oraşul. Din moment ce nepotul lor, Lot, trăia în Sodoma, atunci ei erau foarte îngrijoraţi. În Sodoma, singurii oameni cu virtute erau cei din familia nepotului lor şi unii din servitorii lor, toţi ceilalţi nu erau buni şi Dumnezeu nu i-a iertat.
Dumnezeu a trimis mesagerii Lui şi la casa lui Lot şi l-a avertizat despre dezastrul care venea şi le-a spus să plece. Totuşi, familia lui Lot nu dorea să plece din Sodoma, din moment ce trăiau acolo foarte confortabili. Acolo ei aveau de toate, bogăţie materială şi la fel, era iarbă destulă şi apă destulă, deci ajunsese foarte bogaţi şi viaţa lor era foarte confortabilă.
De aceea ei nu doreau să renunţe la toate şi să plece. În ultimul moment, mesagerii lui Dumnezeu au trebuit să-i împingă afară din oraş spre un loc mai sigur. Atunci când abia ieşiseră din oraş, a izbucnit un foc mare şi ei abia scăpaseră. Înainte ca ei să ajungă cât mai departe din oraş, un cutremur şi un foc mare începuseră deja în oraş. Fie că venea căzând din cer, fie că izbucnea din pământ, vântul şi focul păreau că vin de nicăieri şi au distrus oraşul! Aerul era plin de praf!
Atunci când era deja destul de serios, soţia lui Lot tot nu dorea să plece repede, ea avea ezitări în continuare şi se mişca destul de încet. Ea s-a oprit ca să se uite înapoi şi ca urmare a fost omorâtă, însă soţul ei şi cei doi copii mici nu au fost răniţi. Dar soţia lui şi toţi ceilalţi au fost ucişi pentru că ei nu au ascultat de Dumnezeu şi nu au alergat repede. Nu s-au gândit că poate să fie aşa de serios şi se gândeau că poate o să fie bine, ei erau ataşaţi mai departe de posesiunile lor, de casa lor, şi ca urmare au fost omorâţi cu toţii. Numai Lot şi cele două fetiţe ale lui au fugit repede şi au fost în siguranţă, Dumnezeu i-a salvat.
Dumnezeu este Maestrul din interior, numit Dumnezeu sau Buddha. Atunci când Dumnezeu vrea să ne apară nouă în forma de om, El se transformă pe Sine ca să fie Maestrul din interior. Altfel, Dumnezeu este omniprezent şi măreţ, cum să putem noi să ajungem la El şi să vorbim cu El? Deci au fost instrucţiunile de la Maestrul din interior şi ei spuneau că sunt instrucţiunile de la Dumnezeu. În această poveste nu sunt prea multe teste, dar sunt câteva. De fapt nu a fost un test cu adevărat, dar Dumnezeu a spus adevărul, însă mintea lor de zi cu zi nu a vrut să asculte, gândindu-se că astfel de lucruri nu se vor întâmpla cu ei: „Nu se va întâmpla! Nimic nu se va întâmpla!” Deci mintea lor accepta totul foarte încet şi din această cauză s-au întâmplat multe dezastre. Şi toate acestea pentru că noi nu ascultăm de instrucţiunile de la Maestrul din interior.
Uneori, noi ne luăm după creierul nostru limitat şi ideile noastre, şi atunci se întâmplă foarte multe dezastre, dar toate sunt create de noi. De aceea, Lao Tze a spus că toate problemele sunt create de noi. Un practician spiritual, dacă este îngrijit de Dumnezeu, dacă este în grija Maestrului din interior, în mod normal nu are probleme serioase. Chiar dacă uneori aceste lucruri se mai întâmplă, Maestrul din interior va avea grijă de ele. Numai atunci când noi nu ascultăm de Maestrul din interior, atunci noi ne creăm singuri probleme.
La fel ca în această poveste cu soţia lui Lot, chiar dacă Dumnezeu le-a trimis deja oameni ca să-i avertizeze şi să plece repede, ea tot mai era ataşată de avuţiile lor, ca urmare, avuţiile au pierit cu toate dar şi viaţa ei, la fel. Atunci când avem viaţă, când avem corpul uman, putem să obţinem înapoi unele avuţii, după un timp, dar dacă corpul se pierde, atunci nu ne mai foloseşte la nimic. Deci, uneori, unii din noi nu ştiu care sunt lucrurile de importanţă primară şi care sunt cele de importanţă secundară. La fel ca cei care au fost trimişi de Dumnezeu ca să le dea vestea, ei păreau să fie ilogici. Să le spună să-şi părăsească familia, prietenii şi rudele, să lase deoparte toate avuţiile, era ceva ilogic pentru ei. Era ca şi cum le cerea să facă ceva rău, ceva care le va fi dăunător.
Să fim ataşaţi de posesiile noastre şi de casa noastră este ceva foarte comun şi foarte logic pentru noi. Totuşi, cei care strigă la noi cu voce tare ca să ne scoată afară, sunt cei care ne ajută cu adevărat să ne salveze viaţa. Ce reprezintă pentru voi cei care îşi petrec timpul cu voi ca să vă consoleze, care dau mâna cu voi, ca apoi să moară împreună cu voi? Din cauză că soţia lui Lot tot mai era ataşată atunci când a plecat, ea îşi pierdea timpul ca să se uite înapoi, ea dorea să se ducă înapoi. Servitorii aceia care simpatizau cu ea au murit împreună cu ea, dar cei care i-au alungat repede afară şi au strigat la ei, aceştia au fost salvatorii adevăraţi.
Uneori noi găsim că este dificil să discriminăm cine este bun şi cine este rău, din cauză că mintea noastră de zi cu zi este obişnuită cu vorba dulce şi noi nu ne folosim înţelepciunea ca să judecăm. Mulţi regi din trecut erau la fel, din moment ce ascultau numai de vorbele dulci venite de la miniştrii răi, regatul lor s-a prăbuşit. Miniştrii aceia buni, de obicei erau foarte direcţi în vorba lor şi deseori nu erau puşi în poziţii foarte importante de către rege. Să fii un Maestru este la fel, din moment ce vorbele spuse de ceilalţi sună diferit, mulţi nu doresc să asculte de Maestru şi foarte puţine persoane îl plac pe Maestru.
În SUA era un călugăr pe nume Yogananda care era foarte faimos. El spune că Maestrul lui era foarte direct. El a spus că dacă Maestrul lui nu ar fi fost foarte direct, atunci ar fi devenit cel mai faimos învăţător din India şi ar fi avut cei mai mulţi discipoli. Dar din moment ce Maestrul lui nu vorbea mereu foarte dulce, atunci numărul de discipoli era mai mic.
El a scris într-o carte că era o persoană care practica Metoda Quan Yin şi avea contact cu Maestrul din interior. Într-o zi era război în India şi el a fugit repede din stradă în casa unei alte persoane ca să scape de bombe pentru o vreme. Totuşi, deşi casa era foarte mare şi nu era aglomerată deloc, oamenii din casă au vrut să-l dea afară şi l-au alungat, nu au fost deloc drăguţi cu el şi l-au dat afară, deci el a trebuit să plece. Atunci el a fost foarte surprins: „De ce s-a întâmplat aşa? De ce Maestrul nu m-a protejat? Am alergat atât de mult ca să găsesc o familie unde să mă ascund, dar am fost dat afară.” El se plângea în timp ce ieşea afară din casă. Însă, la puţin timp după ce a plecat, familia aceea a primit un „bum” şi toată lumea din interior a fost omorâtă de explozie.
Uneori noi ne gândim că unele situaţii nu sunt bune pentru noi sau sunt foarte grele, dar după un timp o să ştim. Este la fel şi în această poveste. Oamenii aceştia ciudaţi au venit ca să-i convingă să-şi lase avuţiile lor şi casa şi prietenii şi să părăsească turmele lor de animale, deşi toate acestea păreau că nu sunt ceva bun pentru ei. Totuşi, aceasta era singura cale prin care ei să fie salvaţi, ce era important era viaţa lor şi nu avuţiile lor.
Uneori noi nu putem să înţelegem cum lucrează Maestrul din interior. Noi ne gândim că El ar trebui să fie foarte blând cu noi în fiecare zi şi totul ar trebui să fie foarte uşor şi să meargă foarte bine. Dar nu este aşa mereu, uneori situaţiile nu sunt uşoare, dar după un timp ajunge să fie mai bine pentru noi, de aceea ar fi bine dacă noi nu cerem mereu să navigăm uşor tot timpul, dar să-i cerem Maestrului să facă ce este bun pentru noi, indiferent dacă este uşor sau nu, nu mai contează. După un timp o să devină uşor. În viaţa noastră de zi cu zi, este inevitabil ca noi să nu ne lovim de multe dificultăţi şi multe situaţii nu sunt aşa de uşoare, nu putem să fim fericiţi în fiecare zi. Dacă suntem fericiţi în fiecare zi, atunci n-o mai preţuim, chiar aşa este!
La fel ca povestea cu „stupidul” şi „frumoasa” care trăiau în Grădina Edenului, pe care v-am spus-o săptămâna trecută. Eu îi numesc pe Adam şi Eva „stupidul şi frumoasa”, pentru că au fost prea ignoranţi, de aceea au fost prea stupizi. Dumnezeu i-a dat Evei totul, cu excepţia unui singur măr, şi totuşi ea l-a luat în calcul şi pe aceasta şi dorea să-l aibă, ea a furat singurul lucru lăsat pentru Dumnezeu, nu a fost bine şi ca urmare ea poate fi numită stupidă. Dacă eşti foarte confortabil şi foarte fericit în fiecare zi, atunci nu mai preţuieşti lucrul acesta şi ca urmare faci lucruri stupide. Dacă noi nu primim nici o lecţie de la societate, dacă nu sunt situaţii turbulente care să ne educe, atunci noi nu vom învăţa niciodată. Când circumstanţele sunt foarte bune, atunci stai aşa degeaba, atunci spiritul nu poate să fie puternic, corpul nu poate să fie bun şi dispoziţia noastră va fi coruptă. În afară de aceasta, ar fi un sentiment foarte accentuat de dependenţă şi nici un fel de smerenie. De aceea, nu contează ce fel de dificultăţi întâmpinăm în viaţă, să nu ne gândim că nu sunt bune.