Noi avem diverse opţiuni în această lume, universul nu este aşa de rigid şi de involuat cum vă gândiţi voi, uneori. Deci este la latitudinea voastră să decideţi ce vreţi şi cât de mult doriţi să luaţi, câtă responsabilitate vreţi să vă asumaţi. Puteţi să o faceţi atâta timp cât nu-i răniţi pe ceilalţi. Dumnezeu are dorinţe puţine, dar noi singuri alegem. Altfel, ar fi prea plictisitor dacă totul ar fi predestinat. Noi putem să schimbăm lucrurile, dar trebuie să facem schimbări bune, atunci este bine.
De exemplu, pachetul acesta cu şerveţele din mâna mea, pot să-l păstrez pentru uzul meu sau pot să le dau din şerveţele la cei care au nevoie, două sau trei din ele, pot să le arunc aşa în direcţii diferite. La fel, pot să arunc pachetul la coşul de gunoi şi atunci nimeni nu-l mai poate folosi. Dacă eu îl păstrez, atunci eu sunt singura care îl poate folosi, însă, oamenii se pot folosi de şerveţele dacă eu le pun undeva la îndemână. În felul acesta eu am multe opţiuni, este la latitudinea mea să decid şi aşa este bine. Este imposibil să spui că Dumnezeu a aranjat ca eu să arunc pachetul acesta de şerveţele către o persoană aleasă deja, nu se poate să fie chiar aşa, universul nu este aşa de monoton, noi avem multe opţiuni. Sunt tot felul de religii care vorbesc de liberul arbitru, care uneori aduce daune la multe persoane şi ne face şi pe noi înşine să transmigrăm. Dacă luăm decizii bune, atunci rezultatul va fi bun şi noi vom culege beneficiile. Altfel, trebuie să luăm pe umerii noştri o responsabilitate foarte mare, ceea ce ne face să nu ne simţim confortabili şi să fim foarte obosiţi. Chiar mai rău, trebuie să venim înapoi ca să reparăm greşelile şi să compensăm pentru daunele pe care le-am creat sau pierderile de care au avut parte toţi oamenii. Acesta este felul în care stau lucrurile.
Este adevărat, nimic nu este bun sau rău în univers, este doar un ciclu. Fiecare îşi joacă rolul lui sau al ei, şi mergem înapoi să ne odihnim atunci când a venit timpul. Totuşi, aceasta nu este o scuză pentru noi ca să acţionăm iresponsabil. Cu siguranţă că trebuie să alegem să facem fapte bune care ne vor aduce beneficii nouă şi celorlalţi, şi nu trebuie să ne epuizăm cu transmigrarea. Sunt multe obstacole de fiecare dată când venim aici. Nu se ştie sigur dacă vom putea să reparăm ceea ce am greşit în perioada de timp în care ne întoarcem aici, drept consecinţă, trebuie să mergem mai departe pe calea aceasta până când totul a fost reparat şi uneori poate să dureze mii de ani.
Î: – Din moment ce Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru şi noi putem să facem ce dorim, chiar să ne schimbăm destinul, cum putem să ne aliniem voinţa noastră cu voinţa lui Dumnezeu şi să ştim că noi facem voinţa lui Dumnezeu?
M: – Sunt două lucruri pe care le poţi face: să faci voinţa ta sau să faci voinţa lui Dumnezeu. Să faci voinţa ta este în felul acesta: dacă nu-ţi place asta sau nu-ţi place cealaltă, atunci le schimbi, ai dreptul să faci cum îţi place. Dacă nu-ţi place una sau alta, atunci le schimbi. Să urmezi voinţa lui Dumnezeu înseamnă aşa: nu-mi pasă, indiferent ce-mi iese în cale, eu le fac. Şi Dumnezeu are grijă de restul. Dacă eşti destul de puternică, atunci faci în felul acesta, ai grijă de tot ce-ţi iese în cale, cât poţi de bine. Şi restul este în voia Lui. Dar dacă nu eşti încă destul de puternică, atunci faci voinţa ta, adică ce nu-ţi place, le schimbi, şi speri că Dumnezeu va coopera, El o face mereu.
Î: – Poate egoul să se pună în faţa liberului arbitru?
M: – Nu, dacă nu mai ai nici un fel de egou, atunci nu-ţi mai pasă de liberul arbitru. Deci dacă nu mai este nici un egou, nici o voinţă personală, atunci este numai voinţa lui Dumnezeu. Oricum, noi mergem pas cu pas, nu trebuie să sari direct la voinţa lui Dumnezeu dacă nu eşti gata pentru asta. El are răbdare foarte multă, ce vrei tu este ce vrea şi El. Dar ce vrea El nu este mereu ce vrei şi tu, de aceea există liberul arbitru şi voinţa lui Dumnezeu. Deci tu alegi.
Î: – Cum să-mi aliniez voinţa mea şi să mă supun voinţei lui Dumnezeu? Pentru că ştiu că voia lui Dumnezeu este cea mai bună pentru mine.
M: – Atunci să nu faci nimic. Poţi să fi aşa? Poţi să nu faci nimic?
Î: – Să exist pur şi simplu?
M: – Da! Nu vreau să spun că să stai aşa toată ziua, dar să faci ce ţi se cere. Dacă trebuie să faci munca aceasta, atunci fă-o! Dacă cineva îţi cere să faci altceva, atunci fă-o. Dacă nimeni nu-ţi cere să faci nimic, atunci să nu faci nimic! Deci să faci ce ţi se cere, ce-ţi iese în cale, aceasta este voinţa lui Dumnezeu. Dacă eşti satisfăcută aşa, atunci este în regulă. Dacă nu, atunci poţi să schimbi.
Î: – Mulţumesc că sunteţi aşa de simplă, sunteţi foarte simplă.
M: – Da, bine, asta am învăţat şi eu! (audienţa aplaudă) De aceea ieri am spus la unii din fraţii şi surorile noastre că „să nu faceţi nimic.” Nu trebuie să staţi acolo şi să vă imaginaţi că trimiteţi iubirea lui Dumnezeu sau compasiunea în tot felul de direcţii, să vă imaginaţi una sau alta. Staţi acolo pur şi simplu şi atunci voinţa lui Dumnezeu o să vă trimită lucruri. Însă, tot El a spus: „Bate şi ţi se va deschide.” Acesta este liberul arbitru. Eu nu mă mai deranjez să bat deloc, dacă El nu-mi dă, atunci eu îi spun: „Bine, păstrează-le.” Eu nu-i mai cer deloc, şi dacă nu-mi dă, atunci îi spun: „În regulă, poate că nu am nevoie de ele.” Este mai simplu în felul acesta. Tot ce trebuie să faceţi este să aveţi grijă de corpul acesta, să munciţi suficient ca să trăiţi sau puteţi să investiţi sau cum doriţi. Să faceţi ce faceţi de obicei, este mai puţină frământare atunci şi mai multă pace. Emerson, filozoful american, a spus: „O povară grea se va duce de pe umerii tăi atunci când îl laşi pe Dumnezeu să conducă universul.” Eu trăiesc după conceptul acesta.”
Din: „Liberul arbitru”
Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Cambogia, 27 martie 1996
„Singura sursă a fericirii este în interior. Deci atunci când meditaţi, încercaţi să contactaţi această sursă, este un centru foarte mic în interiorul aşa numitului creier, este acolo, fizic, în interiorul creierului. Fiecare centru sau nerv mic este responsabil pentru ceva în fiinţa noastră, din punct de vedere fiziologic, emoţional sau fizic. Dar este altul care este responsabil pentru iluminarea noastră şi fericirea eternă. Este un centru mic, aproape în mijlocul creierului, fizic vorbind. De aici (Maestra arată la mijlocul frunţii) şi aici (Maestra arată la vârful capului) mergem în interiorul creierului, cam două treimi, centrul înţelepciunii este acolo, trebuie să fie acolo, în interior.”
„Deci când priviţi cu ochiul înţelepciunii, înseamnă că încercaţi să veniţi în contact cu centrul acesta. De exemplu, dacă uneori faci contact cu centrul acesta fie şi pentru câteva secunde, te simţi imediat diferit, este un fulger de lumină şi te simţi elevat pentru mult timp. Desigur că nu putem mereu să fim în contact cu centrul acesta sau nu suntem conştient în contact cu centrul acesta mereu, dar să practicaţi mereu, practica face Maeştrii. În felul acesta o facem noi, eu o fac şi acum, am nevoie de fericirea mea ca să vă „fac faţă” la toţi! Cred că aş muri dacă n-aş avea această energie plină de bucurie care să-mi dea ceva în fiecare zi ca să-mi continui munca mai departe.”
„Nu puteţi să daţi mereu, o să fiţi terminaţi dacă daţi cu egoul sau cu puterea fizică a unei fiinţe fizice obişnuite. Atunci o să regresaţi în practica spirituală şi o să deveniţi răi şi duri. În felul acesta mulţi din aşa numiţii guru ajung răi, duri şi cad în denigrare după un timp. Poate că la început ei au fost foarte puri, foarte divini şi sfinţi. Dar din cauza faptului că metoda de practică n-a fost corectă şi nu i-a îndrumat către această dăruire infinită, eternă, acest centru etern al împlinirii (Maestra arată la centrul înţelepciunii), atunci ei au dat tot ce-au avut, cu toate intenţiile bune, şi apoi au căzut în colaps. S-au prăbuşit în faţa a tot felul de capcane şi tentaţii, de exemplu presiunea de la societate şi circumstanţele din jurul lor.”
„Oamenii aceştia sunt demni de milă, dacă există asemenea oameni, atunci noi avem multă milă pentru ei, pentru că n-au fost capabili să stea stabili, au fost forţaţi să fugă. De aceea au dat greş, şi de aceea eu vă spun mereu să meditaţi, nu ca să deveniţi discipoli buni, nu, ci ca să vă salvaţi pe voi.”
„Dacă vrem să ne vedem Natura noastră sau Natura noastră de Buddha, trebuie să privim cu un ochi diferit, printr-o percepţie diferită. Ochiul acesta este ceea ce noi numim ochiul înţelepciunii sau ochiul lui Buddha, ochiul divin sau ceea ce creştinii numesc ochiul unic. Iisus a spus că: „Dacă ochii tăi ajung unul singur, atunci tot corpul va fi plin de Lumină.” Ce înseamnă lucrul acesta? Ar trebui să ne încrucişăm ochii şi să ajungem ca cei cu defect de ochi? Nu, pentru că nici atunci n-o să vedem lumina. Deci ochiul despre care se vorbeşte în scripturile budiste sau în biblia creştină sau alte scripturi, nu este ochiul fizic, ci este ochiul înţelepciunii noastre, ochiul din oceanul conştiinţei. În realitate nu este un ochi, dar din cauză că putem să vedem totul din Rai în iad, din lumea aceasta şi până la tărâmul lui Buddha, noi îl numim ochi. Ca să deschidem acest ochi avem nevoie de cineva care să ne arate cum să o facem, la fel cum, de exemplu, atunci când vrem să conducem o maşină, avem nevoie de cineva care ştie deja cum să conducă maşina şi ne poate ajuta.”