Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Meditaţie de grup în Los Angeles, 13 martie 1996
Era o glumă despre iubirea dintre membrii de familie. Un milionar a avut un accident de maşină şi a fost dus la camera de urgenţă. Şi trei din fiii lui se plimbau în sus şi-n jos pe coridor afară, aşteptând nerăbdători ca medicul să apară. Şi când medicul a ieşit afară, atunci toţi trei au alergat la el şi l-au întrebat: „Doctore, este vreo speranţă?” Şi medicul a spus: „Nu, nu este nici o speranţă. Nu are decât o fractură mică la mână, deci într-o săptămână se va face bine.” (râsete)
Întrebările şi răspunsurile sunt exemple perfecte ca acestea, de exemplu felul în care voi reacţionaţi faţă de mine atunci când vă răspund la întrebare nu în felul în care vă aşteptaţi voi, pentru că nu pare că se potriveşte cu întrebarea, dar o face. Eu vă răspund la întrebarea din interior, nu la cea formulată. Uneori, voi o formulaţi într-un mod foarte lung şi se răsuceşte, se răsuceşte mereu, dar eu ştiu exact ce vreţi. La fel ca medicul acesta, în condiţii normale noi ne-am fi gândit că cei trei fii se interesează de sănătatea tatălui lor, dar medicul ştia. Poate că ştia prea bine. (râsete)
Da, practicienii iluminării spirituale sunt ca medicii, ei ne pot diagnostica boala fără ca noi să ştim, ei ne cunosc cele mai profunde dorinţe, uneori mai bine ca noi. De aceea noi trăim în felul în care o facem acum, ne înşelăm singuri în fiecare zi, ne gândim că suntem bine, ne gândim că suntem nobili, ne gândim că suntem buni, că suntem perfecţi, că nimeni nu ne poate atinge, nimeni nu poate să spună nimic despre noi. Nimeni nu poate să ne certe sau să ne corecteze, pentru că noi suntem deja perfecţi, noi ştim deja ce să facem. Noi ştim, da, dar n-o facem, acesta este diferenţa dintre un Maestru şi restul lumii.
Maestrul nu s-a născut perfect, trebuie să vă aduc aminte. Şi eu am făcut multe prostii în viaţa mea, nebunii la tinereţe, am făcut prostii, m-am făcut de râs. Am plecat de la şcoală şi m-am dus la filme în timp ce trebuia să stau acolo la orele de matematică, etc. Şi eu am făcut multe rele. Am condus o motocicletă cu 120 km/ oră, era doar o Honda, s-a rupt eşapamentul de la biata motoretă. O Honda poate să alerge foarte repede, dar face zgomot foarte mult, mie nu-mi păsa de urechile celorlalţi, nu vroiam decât să câştig eu întrecerea şi nu cel de lângă mine. (râsete)
Nu v-am spus niciodată că m-am născut perfectă. Dacă învăţam bine la şcoală a fost pentru că, probabil, m-am născut cu un coeficient de inteligenţă puţin mai mare, dar nu vreau să spun că mă străduiam să fiu bună sau eram conştientă că sunt bună. Deci Maestrul nu este o persoană perfectă, niciodată, şi nu va fi niciodată. Dar Maestrul este cel care-şi poate măiestri greşelile lui sau ale ei, poate să înveţe de pe urma lor şi să promită să devină mai bun, în fiecare zi. La fel, să fii un geniu este o muncă foarte grea ca să-ţi menţii genialitatea, la fel şi cu măiestria de sine. Măiestria de sine înseamnă să ai măiestria asupra sinelui tău, nimic mai mult. Şi dacă cineva te urmează, atunci vine de la sine, este din cauza aurei tale, sinceritatea ta adevărată îi atrage pe oameni din interior. De aceea nu trebuie să le vorbeşti, nu trebuie să le spui nimic. Ei o să creadă în tine, deci în felul acesta este Măiestria de sine. Să nu credeţi că m-am născut perfectă, că în momentul de faţă sunt perfectă sau că voi fi vreodată perfectă. Nu! Şi eu învăţ la fel ca voi. Dar am dobândit măiestria asupra sinelui meu, nu las mintea să-mi spună ce să fac, pentru că ştiu ce este mintea. Eu mă fac prietenă cu mintea şi îi spun: „Să faci aşa sau în felul acesta, şi nu ne deranjăm una pe alta, dacă faci bine ce-ţi spun, atunci am să te răsplătesc, am să te hrănesc bine, nu-i aşa?” Îi spun: „Îţi dau totul atunci când vrei.” Numai că acum nu prea vrea aşa de multe, pentru că ştie că nu-i merge cu mine, deci uită de ele. Dacă vrea să doarmă, eu îi spun: „Nu, acum te scoli şi lucrezi!” Şi atunci trebuie s-o facă, deci s-a obişnuit aşa şi după zece ani spune: „N-are nici un rost să mă cert cu fata asta, este foarte încăpăţânată, face numai ce vrea ea, deci nu e bine să mă cert.” Este tot ce poate fi în legătură cu a fi Maestru, este o străduinţă continuă pentru perfecţiune, pentru o personalitate mai bună şi mai nobilă. De fapt pentru un ideal mai bun, nu o personalitate mai bună, pentru că atunci când vorbeşti de personalitate înseamnă că te gândeşti la faimă şi toate acestea, dar tu ştii că tot mai ai egoul, că vrei să fii mândru de tine, deci nu este adevărat. Dar dacă te gândeşti la ce vrei să faci, te gândeşti că este ceva nobil, că este un ideal înalt, că este benefic pentru ceilalţi, că este ceva bun, atunci trebuie să încerci să faci în felul acesta, indiferent de preţul pe care-l plăteşti, să treci direct la fapte, fără să mai discuţi. Aceasta este singura diferenţă. Altfel, care ar fi diferenţa?
Dacă ar fi să fim operaţi acum, nici unul din creierele noastre n-ar fi mai bun. Poate că eu m-am născut cu un coeficient de inteligenţă puţin mai înalt sau poate că voi îl aveţi mai înalt, dar asta nu înseamnă că suntem foarte diferiţi. Creierele noastre sunt la fel, voinţa noastră este la fel, cu excepţia că voi puteţi să vă exersaţi această voinţă ca să ajungă mai puternică sau nu, şi acesta este liberul arbitru. Majoritatea noastră abuzează de liberul arbitru într-un fel dăunător, într-un fel regresiv în care ne încetinim progresul spre conştiinţa înaltă.
Deci să nu mă întrebaţi de ce trebuie să ne străduim să mergem mai sus? Pentru că este mult mai confortabil să fii o fiinţă nobilă, o fiinţă înţeleaptă, decât să fii mereu un ignorant, un leneş, un prost şi un trântor care stă acolo toată ziua şi aşteaptă ca lucrurile să se întâmple de la sine. Deci să nu mă slujiţi pe mine, să nu mă urmaţi pe mine, ci să urmaţi doar exemplul meu, este mai bine aşa. Să slujiţi rezultatele care apar de pe urma efortului meu şi apoi şi voi să faceţi aşa. Să faceţi la fel, şi atunci o să ajungeţi Maeştri cât de curând.
Să vă educaţi singuri să faceţi mai bine decât oamenii de rând, să faceţi lucruri pe care alţii nu pot să le facă şi care beneficiază lumii şi vouă înşivă, să înduraţi ceea ce alţii nu pot să îndure atunci când este benefic pentru ceilalţi şi ajută la îmbunătăţirea judecăţii şi înţelepciunii voastre. Să faceţi tot ce vă stă în putinţă ca să vă cunoaşteţi pe voi înşivă, ca să descoperiţi că puterea voastră supremă n-a fost încă descoperită, că sunteţi şi mai nobili decât sunteţi în momentul de faţă şi că puteţi să faceţi mult mai multe lucruri care să fie benefice pentru voi şi pentru ceilalţi. Atunci când veţi muri, atunci o să ştiţi, dar atunci va fi prea târziu ca să vă uitaţi înapoi şi să regretaţi, dar o să simţiţi o durere foarte mare. De aceea, multă lume atunci când moare este în agonie, ei nu şi-au terminat încă lucrurile pe care le aveau de făcut şi atunci conştiinţa lor se revoltă. Mintea lor le controlează corpul şi conştiinţa lor le afectează fiinţa fizică, deci dacă conştiinţa voastră nu este împăcată, atunci te îmbolnăveşti, simţi durerea.
Uneori, în anumite situaţii, simţi o tristeţe foarte mare şi atunci simţi durerea în tot corpul şi în muşchi de asemenea. Uneori, unele persoane te pun într-o situaţie teribilă sau înfricoşătoare, şi atunci toţi muşchii încep să te doară, mai întâi este ca ceva diferit şi mai târziu ajunge să te doară peste tot. Uneori abia poţi să te mişti. Câteodată eşti într-o tristeţe adâncă şi atunci tot corpul este aşa de obosit că parcă ai fi alergat sute de mii de mile fără nici o pauză. Uneori, atunci când ai o problemă, atunci plângi multe ore în şir şi după aceea cum te simţi? Uneori te simţi uşurat, dar şi foarte epuizat. Nu-i aşa? (Da.) Mai ales dacă problema aceea îţi afectează inima cu adevărat, atunci te face să te simţi foarte, foarte trist şi supărat şi atunci tot corpul parcă e gata să intre în colaps. Dar dacă ai o voinţă foarte puternică şi spui că nu sunt decât nimicuri, că ce se întâmplă atunci asta este, atunci o să mergi mai departe, uiţi de ele, te duci şi începi să faci alte lucruri, te mobilizezi singur, găseşti altceva mai bun de făcut şi atunci uiţi de ele.
Multe persoane nu au această putere a voinţei şi nu au inteligenţa să deosebească între stările sufleteşti trecătoare. Ei se scufundă singuri în aceste stări trecătoare şi ajung să fie şi mai mizerabili cu fiecare zi, din ce în ce mai slabi, şi ajung să fie bolnavi, sunt dărâmaţi psihologic. Şi după aceea se cere mult timp ca să te vindeci, uneori nici nu te mai vindeci. Sistemul lor mental de apărare este complet sfărâmat, şi atunci trebuie să se ducă la spital sau să rămână acolo pentru totdeauna şi ajung o persoană handicapată mental, sunt o povară pentru ei înşişi şi rudele lor, prietenii lor şi pentru întreaga societate.
Este foarte periculos să renunţi la puterea voinţei din tine şi la sacrificiul nobil, trebuie să ne străduim mereu să fim mai buni, tot timpul. Să nu vă căutaţi scuze singuri, puteţi să găsiţi scuze pentru alţii, dar nu şi pentru voi. Să vă faceţi introspecţie în fiecare zi şi să vedeţi dacă aţi făcut vreun progres. Altfel, să nu mai veniţi să-mi spuneţi mie tot felul de lucruri, să nu-mi spuneţi că vreţi să ajutaţi lumea, că vreţi să răspândiţi Adevărul şi că voi înţelegeţi mereu Adevărul.
Mai este altă glumă despre Adevăr. Era un Maestru Zen care avea nişte discipoli, şi unul din ei îi scria Maestrului din când în când, după iniţiere. Desigur, aşa cum şi voi vă faceţi notiţe în jurnalul spiritual şi mi le trimiteţi mie, sau uneori îmi scrieţi ce fel de „progres” aţi făcut. Deci discipolul acela i-a scris Maestrului şi a spus: „Maestre, sunt implicat foarte adânc în iluminarea spirituală acum, îmi petrec toată ziua în căutarea sinelui cel adevărat.” Şi Maestrul a citit numai primul rând şi apoi a aruncat-o la coş.
După mult timp, el i-a scris altă scrisoare Maestrului: „Oh, Maestre, acum tot universul îmi răspunde la cele mai intime gânduri. Cât de incredibil este Adevărul! Cât de magnifică este înţelepciunea omului! Cât de extraordinară este Puterea universului!” Şi Maestrul şi-a suflat nasul peste scrisoare (râsete) şi a aruncat-o la toaletă. Apoi a treia scrisoare, el i-a scris din nou: „Oh, Maestre, acum am compasiune pentru toată lumea şi pentru toate fiinţele oprimate! Chiar şi o furnică, îi aud inima cum bate, îi simt sufletul cum se zbate! Oh, Maestre, ce descoperite minunată! Am să mă străduiesc şi mai mult, îţi promit! Am să ajung cel mai bun discipol al tău, o să vezi!” Deci Maestrul s-a şters undeva cu scrisoarea, (râsete), voi ştiţi unde, n-am să spun! Şi apoi a aruncat-o în toaletă. Nu mai avea nici o speranţă. În a patra scrisoare, discipolul a raportat din nou: „Maestre, acum sunt una cu tot universul! Totul sunt eu, şi eu sunt totul! Nu este nimic care să nu fie parte din mine, eu sunt totul. Oh, mă felicit singur!” (râsete) Atunci Maestrul nu s-a deranjat nici măcar să atingă scrisoarea, a lăsat ca vântul să o sufle undeva şi n-a vrut să mai spună nimic. Atunci, pentru multă vreme, Maestrul i-a spus: „Să nu te mai deranjezi să-mi scrii ceva, pentru că prăpădeşti hârtia şi creionul.” Deci discipolul n-a mai scris nimic.
Apoi, au trecut mulţi ani şi Maestrului i-a părut rău într-un fel că a fost aşa de dur cu discipolul lui ultima dată. Şi-a adus aminte de discipolul lui fantastic de la care n-a mai auzit nimic de mult timp, deci i-a trimis un mesaj şi l-a întrebat: „Hei, ce se mai întâmplă acum?” Probabil că Maestrului îi lipseau scrisorile lui lungi şi fără nici un sens. „Cum merge progresul tău spiritual acum?” Atunci discipolul i-a scris înapoi, doar trei cuvinte pe o bucată mare de hârtie: „Cui îi pasă?” (râsete şi aplauze) Ştiţi cum a reacţionat Maestrul atunci? Da! S-a dus şi a băut o cafea sau un ceai sau o bere fără alcool cu 7Up! (Maestra şi ceilalţi râd) Acela este modul.
Atunci când ştiţi voi singuri că sunteţi bine, atunci nu vă mai pasă. Nu contează cât de mult îmi scrieţi „te iubesc, Puterea universală, compasiunea mea” şi toate acestea, toate aceste nimicuri, toate aceste teorii. De aceea mulţi învăţători ai teoriei, când deschid gura îţi vorbesc despre compasiune, despre iluminare, despre înţelepciune şi toate celelalte, dar ei nu fac nimic în direcţia respectivă, nici măcar nu le cunosc, nu fac decât să vorbească despre ele. Este foarte plictisitor atunci şi este foarte dificil să-i faci să realizeze că noi nu avem nevoie de vorbit.
Eu vă vorbesc tot timpul pentru că vouă vă place, deci nu vorbesc ca să vă învăţ. Dacă voi credeţi că eu vă vorbesc ca să vă învăţ, atunci greşiţi, pentru că nu pot să vă învăţ nimic, ştiu că nu pot să vă învăţ nimic. Nu fac decât să vă amuz puţin cu expresii diferite, cu speranţa că voi o să prindeţi câte ceva şi să vă rămână în voi, şi atunci o să vă aduceţi aminte de mine şi nu uitaţi să practicaţi. Într-o zi o să cunoaşteţi singuri totul, nu prin învăţătura mea sau poate că 30% prin învăţătura mea. Dar toate acestea sunt cu scopul ca voi să vă aduceţi aminte de mine şi să ne putem conecta în interior.
Ca să fiu cinstită cu voi, nu cred că cineva poate să înveţe pe altcineva. Însă, în tot ceea ce fac, eu încerc tot ce pot pentru că voi o cereţi, voi îmi cereţi să o fac, şi nu pentru că eu cred că pot să vă învăţ prin cuvintele mele sau prin limba vorbită. Eu cred, în schimb, că noi putem să stabilim o legătură foarte adâncă unul cu altul, şi prin această legătură adâncă să putem să comunicăm în interior. Aceasta este singura învăţătură care are loc, probabil. Pentru că voi sunteţi deja un Buddha, voi sunteţi o entitate la fel ca mine.
La ce foloseşte ca eu să vă spun ce să faceţi? Voi aveţi tot ce am şi eu. Deci prin legătura din interior pe care o avem unul cu altul, voi doriţi să vi se aducă aminte de Sinele vostru adevărat prin intermediul Sinelui meu adevărat. Atunci, Sinele meu şi al vostru o să ajungă unul, împreună, se vor contopi din nou, deci nu este nici o învăţătură. În realitate, n-a fost nevoie niciodată şi nu va fi nevoie niciodată ca un suflet să înveţe ceva, pentru că sufletul s-a născut perfect. Numai că noi, adică creierul omenesc şi egoul, acestea nu sunt născute perfecte.
De aceea facem greşeli şi trebuie să învăţăm să ne controlăm tendinţa aceasta de a face greşeli mereu deoarece este confortabil aşa, deoarece este mai uşor să mergi mai departe în felul acesta în loc să ne cercetăm mereu. De aceea, multe idei nobile din societate nu pot fi realizate, pentru că majoritatea oamenilor merg cu moda din societate şi nu doresc să se remarce, nu doresc să facă ce cred ei că este cel mai bine, adică felul nobil al vieţii.
Multe persoane spun că le place învăţătura mea, că doresc să fie iluminaţi, că vor una şi alta. Dar, vegetarian: „Oh, este inconvenient, ce vor crede oamenii? Ce vor spune părinţii mei? Ce vor crede copiii mei? Ce va spune soţia mea? Ce vor spune prietenii mei? Ce vor spune colegii mei? Ce va spune şeful meu?” Toată lumea este importantă pentru voi, cu excepţia eliberării voastre, cu excepţia supravieţuirii voastre. Este ridicol! Pentru că, la urma urmei nimeni nu vă poate ajuta dacă muriţi mâine, dacă vă duceţi în iad, atunci şeful vostru, soţia voastră, mama voastră, tatăl vostru, nu mai contează câte alte persoane vor fi în jurul vostru, voi plecaţi singuri. Este foarte adevărat şi toată lumea ştie sau poate că voi ştiţi, nu toată lumea.
Deci să aveţi grijă de voi! Să vă aduceţi aminte! S-ar putea să muriţi mâine. Am avut mulţi discipoli care au murit deja, nu că mie îmi pare rău, dar viaţa aici se va încheia. Credeţi-mă, se va încheia, şi a mea la fel. Sunt fericită atunci când va fi, nu aştept momentul acela, dar dacă vine, atunci e în regulă cu mine. Ce vreau să spun este că noi nu putem să trăim pentru totdeauna dar nici nu trebuie să murim mâine. Dar ce se întâmplă dacă mâine nu mai avem timp?
Majoritatea timpului noi credem că mâine o să avem timp mai mult decât azi, dar nu avem niciodată. Mâine nu va fi decât mai multă muncă de făcut şi timp mai puţin, pentru că munca de ieri n-a fost făcută şi munca de mâine este acolo şi ne aşteaptă şi munca din viitor la fel. Deci noi ne păcălim singuri în fiecare zi că suntem bine, că o să avem timp. În felul acesta ne scuzăm şi mergem mai departe, dar nu putem să mergem la nesfârşit aşa. La final o să înţelegem că noi suntem cei care pierdem dacă ascultăm mereu de minte. Mie îmi este frică de multe lucruri, v-am mai spus, inclusiv să zbor. Nu-mi place să zbor, nu-mi este frică să mor în avion, dar urăsc spaţiul îngust din avioane şi urăsc fumul de ţigară care se duce peste tot. Nu contează dacă este prima clasă, a doua clasă sau locul pentru nefumători, fumului nu-i pasă, este un „dar” gratuit pentru toată lumea, o ţigară pentru toată lumea. (Maestra şi audienţa râd.) Este foarte economic. Dar eu urăsc toate acestea, nu-mi plac, dar dacă trebuie să fac ceva, atunci o fac. Nu înseamnă că-mi place, nu-mi pasă dacă-mi place sau nu, dacă trebuie făcut, atunci o fac.
Pot să am opinia mea, dacă-mi place sau nu, este în regulă, îi spun minţii mele: „Bine, nu-ţi place, sunt de acord cu asta, dar trebuie să o facem.” Nu-i spun că trebuie să-i placă. Deci nu-mi fac griji în legătură cu mintea, dacă-i place sau nu, dacă este dispoziţie bună sau nu ca să o facă sau nu. Eu accept totul şi tot ce spune la, la, la, în interior, dar eu fac ce vreau eu.
Aceasta este diferenţa dintre un Maestru şi un discipol. Este tot ce poate fi. Dacă vrei să fii un Maestru repede, atunci să ai măiestria asupra ta, să ai măiestria asupra deciziilor tale, să ai măiestria asupra ce vrei să faci în viaţă, ce speri, ce este cel mai drag şi cel mai bun lucru pentru progresul tău şi al celorlalte fiinţe, pentru că sufletul este mereu foarte inteligent, înţelept şi pur. Dar este închis mereu într-un corp murdar împreună cu un prieten teribil aşa cum este mintea, şi atunci nu-şi mai poate folosi atotputernicia.
Dacă te încui singur în casă, cum poţi să mai ieşi afară? Chiar dacă tu, tu te încui singur în casă, eşti încuiat mai departe. Nu contează cine te încuie, atâta timp cât eşti încuiat înăuntru, eşti înăuntru. Dacă nu vrei să deschizi uşa cu cheia ta şi să ieşi afară, atunci este vina ta. Nu contează cât eşti de inteligent, dacă eşti încuiat înăuntru, atunci eşti înăuntru. Nu poţi să spui: „Eu m-am încuiat singur, este diferit.” Nu este nici o diferenţă. Dacă stai înăuntru o lună de zile fără mâncare, fără să bei, fără prieteni, fără telefon, fără comunicare, atunci eşti încuiat înăuntru şi mori.
La fel, dacă noi nu suntem fermi în legătură cu ceea ce credem că este corect, perfect şi bine, atunci n-o facem niciodată. Şi nimeni n-o poate face pentru noi, nici măcar Maestrul. Maestrul nu poate decât să-ţi arate drumul, calea, dar voi sunteţi cei care trebuie să meargă. Desigur că atunci când sunteţi bolnavi şi nu puteţi să mergeţi, atunci Maestrul o să vă care. Dar El nu poate să vă care pentru totdeauna. Nu este bine pentru voi atunci, ajungeţi infirmi, gândiţi-vă bine!