Prelegerea Maestrei Supreme Ching Hai
Costa Rica, 29 mai 1991
Ca un semn de supunere faţă de porunca lui Dumnezeu şi la cererea discipolilor din Costa Rica, astăzi mă aflu cu onoare aici, ca să vă întâlnesc pe voi, cetăţenii unei naţiuni extraordinare. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne deschidă inima, să avem aceleaşi gânduri şi să ne înţelegem unii cu alţii în această seara.
Noi cu toţii ştim că Dumnezeu este în inima noastră, atunci de ce este atât de dificil ca să-l cunoaştem? De ce Iisus a trebuit să coboare aici şi să sufere, ca să le arate oamenilor calea spre Dumnezeu? N-ar fi putut Dumnezeu să o facă singur, fără să-şi sacrifice Fiul? Voi ştiţi de ce?
Dacă Dumnezeu este în inima noastră, atunci de ce nu poate să ne facă să-L recunoaştem? Este pentru că noi suntem prea complicaţi, foarte complicaţi, nici Dumnezeu nu ştie cum să ne facă faţă. Noi ne imaginăm că Dumnezeu este aşa şi aşa, noi îi spunem lui Dumnezeu să facă asta sau asta pentru noi, fără să dorim cu adevărat să cunoaştem cine este Dumnezeu. Noi ne rugăm de multe ori, dar nu ştim ce este sinceritatea adevărată. Da, noi suntem sinceri, foarte sinceri, dar ne rugăm pentru lucruri diferite, nu pentru realizarea dumnezeiască, nu ne punem toată atenţia şi sinceritatea în rugăciunile noastre.
În realitate, nu este faptul că noi nu dorim să-i arătăm lui Dumnezeu sinceritatea noastră cea mai adevărată, este faptul că nu putem să o facem în această lume fizică pentru că sunt foarte multe tentaţii, foarte multe prejudecăţi, foarte multe idei preconcepute şi foarte multe învăţături false. Dumnezeu în Atotputernicia Lui, cel mai înalt nivel, nu poate să ajungă la noi direct, pentru că între felul nostru de a gândi, felul nostru de a trăi, percepţiile noastre şi Dumnezeu, este o distanţă foarte mare. Ca să facă legătura dincolo de această distanţă, a trebuit să vină Iisus, de exemplu.
Când Iisus a apărut pe pământ, majoritatea oamenilor nu l-au recunoscut chiar dacă erau foarte multe preziceri la vremea respectivă că Messia, Mântuitorul, o să vină. Când a venit într-un final, ei n-au putut să creadă. A fost din cauza fanteziei din minţile noastre, fantezia cum că dacă vine Fiul lui Dumnezeu, atunci el trebuie să fie glorios, el trebuie să fie diferit faţă de ceilalţi, probabil că nasul lui ar trebui să crească în vârful capului.
Mi-am amintit cum a fost descris Buddha în scripturile budiste şi nu m-am putut abţine să nu râd, îmi pare rău! Este bine că voi nu cunoaşteţi budismul, pentru că aţi fi murit de râs. Vreţi să auziţi cum ar trebui să arate Buddha? Da? Bine, dar să nu daţi vina pe mine şi să credeţi că acum propăvăduiesc budismul.
Se presupunea că Buddha ar avea 80 de semne superioare şi 32 de semne sfinte de frumuseţe, foarte importante. Am să vă spun numai câteva din ele, bine? Pentru că nu pot să le enumăr pe toate, le-am uitat pe multe din ele şi la fel, nu vreau să-mi aduc aminte de ele pentru că o să-mi creeze confuzii în mintea mea despre cum ar trebui să arate un Buddha. După cum spun aceste scripturi, aşa numitele scripturi, limba lui Buddha era foarte lungă, urechile lui erau foarte mari şi părul era cârlionţat şi crescut peste tot pe corpul lui ca la o oaie. Şi se presupunea că avea o bucată mare de carne care ieşea în afară de pe capul lui ca o coarnă, probabil ca la un unicorn. Vă puteţi imagina când vorbea Buddha, cum ar fi ieşit limba lui afară în felul acesta? Nu i-ar speria pe oameni? Şi el trebuia să meargă ca o gâscă, ştiţi cum merge o gâscă, nu? Acestea erau semnele sfinte, faţa lui ar trebui să fie ca a unui leu şi umerii lui ca cei ai ursului. Sunt şi mai multe semne de animal, dar nu vreau să le discut mai departe. În concluzie, Buddha ar fi arătat ca o creatură foarte ciudată, dacă ar fi trebuit să-l văd, probabil că aş fi spus: ”Nu, mulţumesc!”
Acum, dacă Buddha ar veni în lumea noastră şi oamenii s-ar uita după aceste semne, atunci când vom reuşi să-l găsim? Pentru că nu cred că vom găsi pe nimeni care să se potrivească. Deci Iisus a fost norocos pentru că a trăit numai trei ani şi jumătate după apariţia lui publică, dacă ar fi trăit mai mult, probabil că oamenii ar fi spus mai multe despre înfăţişarea lui, la fel ca despre Buddha. Atunci, noi ar trebui să aşteptăm foarte mult, multe vremuri, ca el să apară din nou aşa cum a promis, pentru că noi ne vom uita după cineva care arată în felul acela.
Ce ar trebui să ştim noi este că, nu este Iisus în persoană sau Buddha cu corpul lui, cei care vor veni din nou pe pământ ca să ne înveţe ceva, este spiritul lor. Când spiritul de la Dumnezeu descende pe pământ, el poate fi găzduit în orice corp. Iisus a fost un Sfânt foarte realizat, deci el a înţeles lucrul acesta şi nu a spus niciodată că el a fost singurul care era capabil că facă ceea ce făcea. El a fost singurul la vremea respectivă, dar când şi-a terminat viaţa lui pământeană, atunci va veni altcineva, în realitate nu este altcineva, este un alt corp care va îmbrăca aceeaşi putere, acelaşi spirit. Înţelegeţi?
Cel care găzduieşte această putere de la Dumnezeu, noi îl numim, pe el sau pe ea, cel ales sau Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu alege pe cine îi place ca să fie Messia lui, nici măcar nu este alegerea noastră. Noi putem să aspirăm să fim unul, putem să ne pregătim să fim gata, purificaţi şi gata, dar Dumnezeu alege. În fiecare eră s-ar putea să fie unul sau doi din cei aleşi, de aceea este foarte rar.
Noi putem să fim sfinţi, putem să fim divini şi putem să fim persoane realizate dumnezeieşte, dar nu trebuie să fim un Messia, un profet. Chiar şi atunci, noi aducem beneficii la toată lumea, la tot universul, într-o măsură foarte mare, fără să fie nevoie să fim cel ales de Dumnezeu, în public. Aceasta este singura diferenţă dintre Mesia sau cel ales şi o persoană realizată. Persoana realizată dumnezeieşte are puterea lui Dumnezeu, are realizarea de Dumnezeu, dar cel ales are absolut totul de la Dumnezeu ca să ajute lumea şi să sufere şi să-l glorifice pe Dumnezeu în persoană.
De aceea, au fost mulţi sfinţi contemporani cu Iisus sau cu Buddha, dar ei n-au trebuit să sufere în felul în care a făcut-o Iisus pentru că ei nu au fost cei aleşi. De aceea Iisus a spus: „Nimeni nu ajunge la Tatăl, decât prin mine”. Dar a mai spus la fel: „După ce voi pleca, am să trimit un salvator pentru voi, deci să nu vă pară rău”. El a promis, de asemenea, că orice face el, discipolii lui pot face şi mai bine, deci înseamnă că toată lumea îl poate realiza pe Dumnezeu şi să fie aşa cum a fost Iisus, dar dacă va fi cel ales sau nu, aceasta este voinţa Atotputernicului.
În realitate nu sunt multe persoane care speră foate mult să atingă poziţia lui Iisus sau Buddha, de aceea oamenii spun că Iisus a fost singurul sau că Buddha a fost singurul. Într-un fel este adevărat, dar în realitate nu este adevărat, altfel Iisus n-ar fi spus că : „Orice fac eu, voi o să puteţi să faceţi şi mai bine”. Noi nu trebuie să ne dorim să ajungem faimoşi în întreaga lume aşa cum a fost Buddha sau Iisus, dar putem să aspirăm să fim realizaţi dumnezeieşte şi să ne ajutăm pe noi şi pe ceilalţi cu care venim în contact.
Deci scopul de a practica orice metodă sau de a urma orice cale este ca să ne realizăm pe noi, să-l realizăm pe Dumnezeu, nu că noi vrem să fim ca Iisus sau ca Buddha. Când Dumnezeu vrea ca noi să fim unul ca ei, atunci nici măcar nu putem să refuzăm, chiar dacă vrem sau nu. Nu vreau să vă sperii, este adevărul pe care îl ştiu eu prin experienţa personală. La fel, pot să vă spun că să fii în poziţia lui Iisus sau Buddha nu este prea distractiv, deci este în regulă să nu vă doriţi să ajungeţi unul.
Dar de ce singurul Fiu al lui Dumnezeu, cum a fost Iisus, a trebuit să sufere, să poarte crucea? Sau cineva ca Buddha, care avea toată puterea, a trebuit să îndure toate neînţelegerile, insultele şi atacurile de la oameni, tot timpul? În parte este din cauza ignoranţei lumii şi la fel, pentru că corpul unui Maestru trebuie să poarte o parte din karma discipolilor lui. Maestrul poate să facă acest lucru numai atunci când el sau ea are un corp fizic, deci a fost necesar ca Iisus să vină pe pământ şi să sufere pentru oameni la vremea respectivă, să poarte crucea. Şi eu am una la gât acum, nu ştiu dacă este o coincidenţă, un semn sau este o recunoaştere, oricum, o suport în fiecare zi.
Când oamenii vin la un Maestru care păstrează această putere, nu este nici un dubiu că ei vin ca să-l slujească pe Maestru. Ei aduc fructe, flori şi iubirea lor, dar în acelaşi timp ei depozitează la picioarele Maestrului şi datoriile lor karmice. Chiar dacă oceanul milei de la Atotputernicul va spăla majoritatea din aceste mizerii pe care le aduc oamenii, unele rămăşiţe vor rămâne încă acolo unde au fost depozitate şi corpul Maestrului trebuie să îndure aceste poveri.
Iisus nu a fost singurul care a suferit o pedeapsă atât de mare de la lume, dacă studiaţi viaţa sfinţilor din antichitate sau din India, veţi afla că şi ei au avut un destin similar. Unii Maeştri au fost îngropaţi de vii sau au fost forţaţi să stea pe o plită fierbinte sub soarele arzător. Alţi Maeştri au fost tăiaţi de vii, ştiţi, tăiaţi în bucăţi, bucată cu bucată, ca o vivisecţie. Acestea s-au petrecut chiar în India, un tărâm pur, în ţara unde majoritatea oamenilor erau vegetarieni, erau sfinţi şi cunoşteau scripturile. Deci v-am spus că să fii în poziţia lui Iisus sau lui Buddha nu este foarte distractiv. Şi acestea nu sunt decât suferinţele fizice pe care le putem vedea cu ochii noştri, mai sunt şi suferinţele la nivel mental pe care Maestrul le îndură în tăcere şi pe care noi nu le ştim. Deci să-i mulţumim lui Dumnezeu că nu a ales prea mulţi, altfel cred că nimeni nu mai vrea să ajungă un Maestru.
Atunci o să mă întrebaţi: „De ce să mai practicăm? De ce să mai medităm la Dumnezeu?” Trebuie să o facem, pentru că dacă nu o facem, atunci o să suferim şi mai mult şi întreaga lume va suferi. Faţă de timpurile vechi, lumea noastră a evoluat foarte mult şi a devenit mult mai civilizată în ziua de azi, datorită numărului mare de oameni care au urmat învăţăturile unui Maestru.
Când un Maestru vine pe pământ, nu sunt numai discipolii cei care sunt înălţaţi şi cărora li se arată înţelepciunea, dar întreaga omenire va fi la fel, purificată şi înălţată până la un nivel mai înalt al conştiinţei. De aceea, după ce pământul nostru a fost binecuvântat de mulţi Maeştri, lumea a devenit tot mai bună, aşa cum este astăzi. Totuşi, nu a atins nivelul înţelegerii divine, nu a atins acelaşi nivel al conştiinţei ca celelalte planete din univers. În comparaţie cu celelalte lumi, noi suntem foarte tineri şi foarte înapoiaţi la nivelul înţelegerii spirituale.
În lumile divine pe care le putem vizita uneori prin mijlocirea meritelor noastre din meditaţie, putem să vedem că oamenii care locuiesc acolo nu au nevoie de comunicarea prin limba vorbită. Chiar dacă mai au de învăţat lecţii spirituale, ei sunt foarte avansaţi, foarte inteligenţi, şi acolo Maeştrii nu trebuie să vorbească. Când cei de acolo doresc să studieze cu un Maestru, atunci prezenţa Maestrului este suficientă pentru ca ei să înţeleagă totul, nu sunt dubii, nu sunt întrebări, nu sunt răspunsuri, nu este nici o gândire complicată. Totul este foarte clar în prezenţa Maestrului.
Pe când în lumea noastră, şi cu atâtea discursuri şi argumente înainte şi înapoi, şi cu satisfacerea dorinţelor oamenilor şi cu răspunsuri la foarte multe întrebări, totuşi noi nu înţelegem foarte bine. De aceea Dumnezeu continuă să trimită Maeştri diferiţi în această lume şi orice Maestru care vine în această lume trebuie să sufere problema legată de limbă şi înapoierea mintală a oamenilor. Nu toţi Maeştrii doresc să vină pe această planetă ca să-i înveţe pe oameni, chiar şi pentru un timp foarte scurt, aşa cum a fost Iisus. De aceea când un Maestru vine în această lume, întregul univers îl laudă, se bucură şi aplaudă!
Totuşi, cineva trebuie să vină, nu? Pentru că tot universul este conectat sub forma unei frăţii, a unei fraternităţi, aşa cum sunt membrii unei familii. Dacă o lume sau o planetă este rămasă în urmă cu progresul spiritual, atunci şi celelalte planete vor suferi într-un fel sau altul, la fel cum dacă un membru de familie a făcut ceva rău, atunci toată familia va fi afectată. Uneori întreaga naţiune trebuie să suporte consecinţele de pe urma unei singure persoane. Deci va fi un ajutor foarte mare pentru lumea noastră şi pentru univers dacă şi noi prindem din urmă lecţiile spirituale şi încercăm să ne îmbunătăţim înţelegerea în felul în care putem.
Dacă am găsit deja o cale care credem că ni se potriveşte dezvoltării spirituale, atunci este în regulă şi ar trebui să continuăm. Ar trebui să încercăm tot ce putem să urmăm calea pe care am ales-o. Dar cum ştim dacă calea respectivă este bună pentru noi? Cum ştim dacă am ales un Maestru bun sau o metodă bună? Sunt două condiţii, mai întâi noi trebuie să fim discipoli buni, a doua este că maestrul trebuie să fie bun. Nu se poate să fie numai una, deci dacă noi suntem discipoli buni, dacă suntem foarte credincioşi, dacă am făcut tot ce este necesar din partea unui discipol şi dacă calea respectivă sau învăţătura Maestrului ne aduce satisfacţie, mai multă iubire, înţelepciune şi pace, atunci aceea este calea corectă. Înţelegeţi? Însă noi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă, nu putem să obţinem ceva în schimbul a nimic, pentru că atunci nici nu mai este nevoie de un Maestru.
Dacă după ce aţi încercat din greu şi aţi încercat tot ce aţi putut de-a lungul mai multor căi şi nu aţi putut să găsiţi satisfacţie completă, atunci noi vă invităm să urmaţi această cale, pentru că noi ştim că această cale este foarte rapidă şi simplă. În ziua de azi noi nu avem energie prea multă şi timp ca să urmăm o cale foarte complicată, lungă şi dificilă. La fel, mai este un alt motiv, faptul că viaţa noastră este foarte nesigură, nu ştim dacă o să trăim până mâine, deci ce putem să avem astăzi este cel mai bun pentru noi.
Înainte să plec de acasă ca să găsesc realizarea dumnezeiască, aveam o singură rugăciune: „Doamne, dacă exişti, atunci te rog ajută-mă sau deschide-le ochii oamenilor prin mine, pentru că ei singuri nu-i pot deschide. Cum poţi să le ceri să-ţi păstreze poruncile, să te iubească şi să te slujească, dacă ei nu te cunosc? Trebuie să le deschizi ochii mai întâi ca să te vadă.” Aceasta era rugăciunea mea, probabil că sinceritatea mea i-a atins compasiunea lui Dumnezeu, deci mi s-a îndeplinit dorinţa.
După ce am studiat caracterul la multe persoane şi psihologia umană, prin contactul meu de zi cu zi cu oameni diferiţi, am realizat până acum că sinceritatea este cel mai dificil de avut. Acesta este singurul motiv pentru care nu-l putem realiza pe Dumnezeu care este foarte aproape, lângă inima noastră. Pentru că majoritatea dintre noi sunt foarte ataşaţi de manifestarea fizică de la nivelul acestei lumi. Pe de o parte noi spunem că vrem să-l cunoaştem pe Dumnezeu, dar pe de altă parte nu putem să renunţăm la ceea ce avem, chiar dacă Dumnezeu Însuşi doreşte ca noi să o facem. Acesta este singurul motiv pentru care nu putem să ajungem la Dumnezeu, altfel putem să o facem imediat.
Asta am învăţat eu până acum şi doresc să vă împărtăşesc şi vouă acest lucru, pentru că nu este dificil să ajungi la Dumnezeu, dar este dificil pentru noi să renunţăm la lumea materială. Ataşamentul nostru foarte adânc ne previne să ajungem foarte aproape de Dumnezeu. Deşi sună foarte simplu, dar acesta este motivul original, de aceea în Biblie se spune că nu-l poţi sluji pe Dumnezeu şi pe diavol în acelaşi timp.
Deci Dumnezeu ne-a dat o metodă specială care să ne ajute pe noi, sufletele ataşate, sufletele din colivie, această metodă nu era cunoscută de multe persoane, numai de unele grupuri. Numai în timpul acesta modern, mesajul a fost răspândit peste tot în lume, dar din această cauză cel care aduce mesajul trebuie să sufere mult mai mult decât pe timpul lui Buddha sau Iisus. Ca să poţi aduce mesajul în lume, trebuie să fie cineva care doreşte să o facă, cred că înţelegeţi ce vreau să spun.
Chiar dacă mesajul este răspândit peste tot în lume, nu toată lumea îl va crede. Deci vă puteţi imagina cât de dificil era pe vremea când Buddha sau Iisus erau în viaţă, când mijloacele de comunicare erau foarte restrânse, atunci şi mai puţine persoane i-au urmat. În timpurile vechi oamenii se plângeau că libertatea religioasă era interzisă şi cei care credeau în Iisus sau în alţi Maeştri, la vremea respectivă, lor le era frică să nu fie persecutaţi, urmăriţi sau luaţi la întrebări, puşi la închisoare şi pedepsiţi. Totuşi, chiar şi în aceste circumstanţe, credinţa oamenilor a fost foarte puternică şi ei apreciau ceea ce primeau chiar mai mult decât cei din timpurile moderne.
În timpurile moderne, când mesajul vine foarte uşor, atunci probabil că nu credem în valoarea mesajului. Când este mult mai deschis şi este obţinut foarte uşor, atunci şi criticile sunt mai multe şi ca urmare sunt dezavantaje, deci nu putem să mai facem nimic. Nu mai este nici o soluţie! Dacă este dificil, atunci este dificil de obţinut, de practicat, este dificil să întâlneşti Maestrul, este dificil să te întâlneşti laolaltă şi să înţelegi, este dificil să obţii informaţia de la Maestru şi este dificil să progresezi şi să îmbunătăţeşti mişcarea spirituală creată de Maestru. Pe de altă parte, când este uşor de obţinut, atunci ne vom gândi: „Cum se face că este atât de uşor? Nu cred că este bună, trebuie să mă mai gândesc sau poate că data viitoare.” Deci nu există nici o soluţie!
Totuşi, Dumnezeu iubeşte lumea, deci încearcă mereu şi Maeştrii încearcă mereu tot ce pot ca să aducă mesajul sfânt, soluţia cea mai bună, să le ofere fraţilor şi surorilor de pe pământ cea mai bună metodă.
Noi avem mereu fantezia noastră, ne imaginăm că Maestrul trebuie să fie aşa sau aşa, că metoda de realizare a lui Dumnezeu trebuie să fie să fie în felul acesta, că trebuie să fie foarte dificil de atins sau că trebuie să fie aşa sau aşa. Uneori, toate aceste idei preconcepute şi la fel, circumstanţele din afară, ne împiedică să cunoaştem Adevărul. Dar nu este numai vina noastră, este pentru că existenţa materială este foarte dificilă pentru noi, ne-a spălat la creier pe fiecare într-o asemenea măsură şi un asemenea fel de a gândi, că este foarte greu să mai scăpăm. Acestea fac munca unui Maestru foarte dificilă şi face ca realizarea lui Dumnezeu să fie dificilă pentru noi.
Totuşi, chiar în asemenea condiţii, se merită să încercăm. Dacă ceva ar fi foarte uşor de realizat, atunci mă gândesc că nu este foarte interesant, deci noi trebuie să ne zbatem în felul nostru ca să înţelegem cine este Dumnezeu sau cel puţin cine suntem noi, de ce suntem aici şi unde vom merge după câţiva ani în această lume? Unde vom merge, de ce suntem aici, pentru câţiva ani sau câteva decenii? Noi am mâncat atât de multă carne de vită, de porc şi legume din această lume, ca să creştem atât de mari, deci cel puţin ar trebui să ştim de ce. Dacă nu avem răspuns la aceste întrebări, nu vom fi fericiţi niciodată, acesta este motivul simplu pentru care trebuie să ne realizăm pe noi, să-L realizăm pe Dumnezeu, pentru satisfacţia noastră. Noi nu vom fi niciodată fericiţi, nu contează în care poziţie suntem plasaţi sau câte posesiuni materiale avem, până când nu vom rezolva această întrebare fundamentală.
De aceea nu vom găsi niciodată o persoană fericită cu adevărat în această lume, chiar dacă este un rege. Dar discipolii lui Iisus erau fericiţi şi discipolii noştri sunt fericiţi de asemenea. Ei au cu adevărat fericirea din interior, eu nu le dau bani, nu-i laud sau nu le fac nimic care să-i facă fericiţi din afară. Atunci de ce sunt fericiţi? Pentru că ei au găsit răspunsul, ei îşi fac datoria lor de oameni, ei îşi îndeplinesc rolul de fiinţe umane.
Fiecăruia dintre noi i se dă o viaţă umană numai cu scopul de a-l realiza pe Dumnezeu. Dacă neglijăm această datorie, nu vom fi fericiţi niciodată în această viaţă sau în celelalte vieţi. Ca să vă spun adevărul, acesta este singurul motiv al suferinţei umane, nimic altceva. Dacă realizăm cum ne-am zbătut în pântecele mamei, cum ne-am cerut iertare pentru greşelile din vieţile trecute şi cum i-am promis lui Dumnezeu să folosim această viaţă într-o manieră foarte semnificativă ca să-i servim lui, înainte să fim născuţi, atunci n-o să mai pierdem nici o secundă ca să ne gândim la altceva în afară de a încerca tot ce putem în timpul nostru liber ca să-l realizăm pe Dumnezeu!
Dar în momentul în care suntem născuţi în această lume, noi uităm totul, pentru că este legea lumii materiale să lase oamenii să uite. De aceea trebuie să vină un Maestru ca să ne aducă aminte din nou şi din nou, până când noi ne vom reaminti ce i-am promis lui Dumnezeu în pântecele mamei noastre. Poate că nu ne vom aduce aminte cu creierul nostru fizic, dar sufletul nostru, abilitatea din înţelepciunea noastră, îşi va aduce aminte. Atunci se poate întâmpla ca noi să urmăm învăţătura Maestrului şi să mergem înapoi pe calea către Dumnezeu, aceea va fi ziua noastră cea mai norocoasă. Vă doresc la toţi să aveţi această zi norocoasă! Vă mulţumesc pentru atenţia voastră plină de iubire. Amin!