Select Page

Liniştirea minţii

n1065528506_409857_7729529

Prelegere ţinută de Maestra Supremă Ching Hai
Istambul, Turcia, 20 noiembrie 1999

Bună seara la toată lumea. Predau microfonul Maestrei Ching Hai.

M:   – Cum spuneţi “bună seara” în limba turcă? Oh, foarte simplu. Vă salut în numele profetului Mahomed şi al lui Dumnezeu Însuşi, Tatăl nostru. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze din plin ca să vă aline orice durere simţită atâta timp cât suntem în această existenţă fizică. Şi noi, de asemenea, împărţim cu voi suferinţa miilor de persoane din dezastrul recent. Inimile noastre sunt alături de voi. Ne-am rugat pentru voi, ne-am rugat pentru voi dintr-un tărâm foarte îndepărtat, din toate tărâmurile din afara Turciei, departe de Turcia. Ne-am rugat pentru voi şi pentru întreaga lume, de asemenea, incluzând şi Turcia. De asemenea, am trimis şi ajutor sub formă de asistenţă materială, dar mai mult ne-am rugat pentru ca Dumnezeu să trimită alinarea adevărată din suflet, pentru ţara şi oamenii voştri şi pentru ai mei, la fel.

Sunt plină de entuziasm să fiu în ţara voastră. Pentru că este prima dată pentru mine şi ţara voastră este foarte frumoasă, foarte frumoasă. De când am fost în Germania ştiu mulţi, o mulţime de turci care au locuit şi au muncit acolo. Şi toţi au fost foarte, foarte generoşi şi foarte ospitalieri cu mine. Însă eu îi cunosc numai pe cei modeşti, oamenii de clasă modestă şi care muncesc cu umilinţă şi sunt foarte, foarte modeşti şi au încredere în Dumnezeu, nu sunt tipul arogant. Şi din cauza poziţiei modeste şi a tărâmului străin, nu numai în Germania, îi ştiu şi din Franţa şi din Anglia şi chiar din Olanda. Şi din cauza poziţiei lor modeste, sunt şi departe de casă şi trebuie să muncească într-o ţară străină şi uneori limba străină nu este aptitudinea lor de bază, au avut deseori dificultăţi grele. Sunt astfel de oameni pentru că sunt foarte modeşti, foarte smeriţi. Cred că turcii sunt smeriţi pentru că au frică de Dumnezeu, nu pentru că le este frică de oricine altcineva din acea ţară. Însă, de multe ori ei nu au fost înţeleşi pentru că sunt oameni foarte modeşti, sunt modeşti pentru că se roagă de cinci ori pe zi. Îşi amintesc de Dumnezeu, uită să fie atât de feroce în această lume competitivă, astfel că nu au dat o impresie de persoane foarte agresive, cum că ştiu cum să se descurce şi de oameni de afaceri foarte talentaţi. Dar îi cunosc din prietenie şi ştiu că sunt foarte extraordinari şi au fost foarte generoşi şi foarte ospitalieri. Orice au, împart cu tine. Dar din cauză că sunt foarte modeşti, uneori unii dintre localnici nu le acordă respectul cuvenit pentru că nu ştiu că ei vin dintr-o ţară atât de extraordinară, cu o istorie atât de extraordinară, cu o cultură imensă. Înainte să vin aici nici eu n-am ştiut asta, n-am avut timp suficient ca să studiez istoria voastră. Ştiu asta de foarte curând şi la fel, n-am ştiut că prietenii mei, turcii pe care îi cunoşteam, se trag dintr-un trecut atât de măreţ. Ce am vrut să spun este că oamenii care au plecat din Turcia ca să lucreze în ţări străine, ei nu au reprezentat imaginea completă a culturii voastre ca naţiune turcă, ca o naţiune istorică aşa de măreaţă. Da, astfel că am fost foarte surprinsă când am aterizat în capitala voastră şi am mers puţin prin împrejurimi şi am văzut toate aceste lucruri măreţe care sunt rămase încă în ţara voastră. Este trist! Dar este bine, bucuria este dublă pentru că sunt luată prin surprindere.

În mod similar, noi suntem copiii lui Dumnezeu, Coranul ne-a spus asta, Biblia, fiecare Biblie ne-a spus asta, fiecare Biblie religioasă ne-a spus că noi suntem copiii lui Dumnezeu. Pentru că suntem foarte ocupaţi cu existenţa, noi am uitat de casa noastră extraordinară. Numai câţiva oameni norocoşi pot avea cu adevărat, contact direct cu Raiul nostru original. Mulţi oameni au pierdut însă legătura cu Tatăl nostru. Şi ne uităm unii la alţii ca la simpli muritori, ca la simple fiinţe umane şi am uitat că noi suntem fraţi şi surori şi suntem cu adevărat fiinţe divine. Dar, în anumite momente ale rugăciunilor profunde, mă refer la rugăciunile adevărate şi nu la rugăciunile mecanice, avem unele sclipiri ale Raiului. Şi atunci este momentul când ştim că Dumnezeu chiar există, că Raiul există cu adevărat şi ne simţim atât de binecuvântaţi, atât de fericiţi încât nici nu putem vorbi în limba omenească despre această fericire. Ca şi cum am auzit persoane vorbind despre Turcia şi cunosc persoane turce dar nu mi-am imaginat că ţara voastră este atât de frumoasă. Şi când vii, când vii cu adevărat aici, te simţi diferit, simţi excitarea, ştiţi, noutatea descoperirii. Dar când eşti în America sau Germania şi ai auzit de Turcia, poate că nici nu vrei să mergi acolo.

La fel, noi am auzit de Rai, am auzit de Dumnezeu, am auzit de îngeri, dar am crezut că noi, oamenii normali, nu putem să-i vedem, numai profetul sau discipolii profetului pot să-i vadă.  Dar şi noi putem să-i vedem. De ce? Pentru că putem. Este o cale, este o cale de a te ridica la Ceruri  cât eşti încă în viaţă. La fel ca toate celelalte, la fel, când vin în Turcia iau un avion. Şi mai târziu, termin şi mă reîntorc acasă. Dacă am bani, am viză, pot să vin înapoi în Turcia şi mă reîntorc acasă din nou. Vin înapoi în Turcia dacă îmi place şi plec înapoi acasă, din nou. Tot ce trebuie să fac este să merg la compania aeriană, la compania aeriană corectă, să plătesc suma corectă de bani şi să merg în Turcia, da. Şi dacă nu fac nimic în afara legii, care să încalce legile ţării voastre, pot să stau pentru o perioadă şi să revin din nou şi din nou. În mod similar, noi putem să mergem în Rai, să venim înapoi, să mergem în Rai, să venim înapoi.

Însă noi nu mergem cu corpul fizic, mergem cu spiritul. Ca atunci când dormi şi părăseşti corpul, nici măcar nu ştii că corpul există. Uneori ai vise când ai impresia că mergi undeva. Unele persoane merg şi în timpul somnului. La fel, noi putem în mod conştient să părăsim templul fizic pentru un timp şi să mergem să contactăm spiritele din lumea spirituală cu spiritul nostru care este la fel ca şi spiritul lor. Şi îngerul ne va duce acolo, dacă ştim cum. Motivul pentru care profetul ne-a spus să contemplăm, să ne rugăm la Dumnezeu de cinci ori pe zi, este că dacă te rogi destul de adânc, destul de lung, de mai multe ori, atunci este o şansă ca tu să poţi avea o sclipire a Raiului, ca să poţi fi suficient de calm încât să contactezi îngerii sau mesagerul lui Dumnezeu, cel invizibil, da. Şi atunci, ei ne vor duce în Rai, ne vor arăta drumul, dar trebuie să ne calmăm mintea, trebuie să uităm de toată lumea atunci când ne rugăm, aceasta este rugăciunea adevărată, adevărată. Asta este ceea ce a făcut profetul Mahomed în peşteră. El şi-a calmat mintea, a uitat de tot – averea sa, soţia sa, munca sa, succesul său, banii săi, totul. A uitat şi de corpul său. Şi astfel a putut el să se ridice, în spirit, la nivelul îngerilor şi aşa a putut el să contacteze îngerul în spirit, aşa a putut să obţină mesajul de la Dumnezeu. Acelaşi lucru trebuie să facem şi noi, pentru că şi noi putem să o  facem. Da, mulţi dintre voi, unii dintre voi, când vă rugaţi foarte adânc atunci şi voi aveţi  experienţa Raiului. Însă unii din voi nu au fost capabili să-şi calmeze mintea, să-şi liniştească mintea astfel că poate nu aţi auzit îngerul vorbind sau pe mesagerul lui Dumnezeu vorbind. Deci dacă crezi că nu L-ai auzit pe Dumnezeu şi nu eşti satisfăcut cum că îngerul a venit şi te-a vizitat sau mesagerul lui Dumnezeu din Rai a vorbit cu tine, atunci poate pot eu să te ajut. Este o cale ca să-ţi linişteşti mintea. Atunci poţi să contactezi direct mesagerul lui Dumnezeu, Maestra Supremă, oricine este aceea, bine?

Da, eu vorbesc în numele Maestrei Supreme Ching Hai. De fapt, nu sunt eu cea care vorbeşte. Unele persoane mă întreabă ce reprezintă numele Maestrei Supreme Ching Hai? Este numele chinezesc pentru Tatăl, Dumnezeul nostru.  Ching Hai înseamnă Oceanul Iubirii, înseamnă Dumnezeu. Noi îl numim diferit. La fel, când îţi iubeşti soţia sau îţi iubeşti soţul îl strigi dulceaţă, inimă dulce, prăjitură de zahăr, plăcintă de mere sau iubirea mea, al meu numai, sinele meu, jumătatea mea, jumătatea mea cea bună! Este una şi aceeaşi persoană, da. Şi de aceea uneori persoanele religioase nu se înţeleg unii pe alţii, pentru că unii îl numesc “Alah”, alţii îl numesc “Atotputernicul” şi alţii îl numesc ” Buddha cel adevărat”, Zenul îl numeşte  “Faţa adevărată”, “Tatăl adevărat”. Fiecare îşi cheamă iubitul cu un nume diferit şi asta este normal. Noi avem un singur Tată, un Dumnezeu.
Am o glumă pentru voi. A fost odată, ştiţi, câteodată în anumite ţări, oamenii au probleme rasiale, ca de exemplu negrii nu-i suportă pe albi, albii nu-i suportă pe negri. Deci, era un negru care căuta un apartament şi i-a plăcut un apartament foarte mult. Era disperat pentru locul acela dar nu putea să meargă acolo pentru că acolo sunt toţi albii şi nu-i dau voie înăuntru. Atunci el s-a rugat la Dumnezeu, a zis: “Te rog, ajută-mă, vreau să obţin un apartament acolo, dar oamenii sunt rasişti, nu mă primesc şi pe mine, toţi albii de acolo.” Şi Dumnezeu a spus: “Oh, uită, uită de asta, iubirea mea, dacă merg acolo, nici eu n-aş putea intra acolo.” Aşa că negrul a fost foarte surprins, a zis: “De ce? Doamne, tu eşti atotputernic, tu poţi să mergi oriunde. De ce nu poţi să mergi acolo?” Vă rog să râdeţi după ce termin gluma, bine? Ştiţi ce a spus Dumnezeu? Ghiciţi? El este în toate culorile, da. De asta şi noi suntem de toate culorile, venim de la El. Dumnezeu a spus asta: “Oh, nu pot să merg acolo pentru că dacă merg acolo îmi vor cerceta trecutul religios şi mă vor întreba cărei religii aparţin şi nu ştiu ce să spun!” Nu găsiţi că este cu haz? Da.

Să presupunem că Dumnezeu vine aici, în realitate aşa este, este o glumă dar poate fi şi adevărat. Să presupunem că Dumnezeu apare în faţa noastră chiar acum, ar trebui să-l numim Musulman sau să-l numim Catolic sau să-l numim Budist sau să-l numim ….Creştin…..cum anume? Deci din cunoştinţele mele noi avem un singur Tată şi asta este suficient. Şi ca să ajungem să ne cunoaştem Tatăl nostru, trebuie să ne liniştim mintea. Trebuie să ne calmăm şi trebuie să găsim timp ca să-l contactăm. Sau cel puţin să contactăm reprezentanţii Lui, îngerii Lui şi atunci putem să-i punem întrebări directe şi să obţinem răspunsuri directe. Dacă nu găsim răspunsul astăzi, îl găsim mâine. Dacă nu mâine, atunci în ziua următoare. Şi dacă aţi găsit deja răspunsul, atunci felicitări! Dacă n-aţi găsit contactul direct cu Împărăţia lui Dumnezeu, eu am învăţat o cale şi pot să vi-o împărtăşesc fără nici o obligaţie, fără nici un cost, fără nici o legătură. Sunteţi întotdeauna bineveniţi să încercaţi. Şi dă rezultate imediat, nu este dificil, vedeţi, dacă eu pot să o fac atunci şi voi puteţi să o faceţi. Este dificil pentru dumneata? Avem două căi, atunci alege calea cea mai uşoară, avem şi asta, calea uşoară, ca şi serviciul cu program scurt. Cred că vreţi să-mi puneţi o mulţime de întrebări, aşa că ar fi bine să tac acum şi voi să mă întrebaţi şi atunci pot explica mai mult din ceea ce credeţi voi că vreţi să ştiţi. Şi după aceea, dacă voi vreţi, vă putem arăta. Mulţumesc!
Aveţi vreo întrebare până acum? Nu este dificil, aşa este? Pentru unii numai.

Î: – El vă întreabă ce credeţi despre diavol. El ne determină să facem fapte rele, ce credeţi despre asta?
M: – Da, ar fi bine să nu ascultăm de el, asta este ceea ce cred eu. Voi sunteţi Maestrul, n-ar trebui să ascultaţi de diavol, fă-l pe el să asculte de tine. De ce nu cred ei în Dumnezeu? Bine, toată lumea crede în Dumnezeu în felul lor care cred ei că este cel mai bun. Dar câteodată, ceea ce cred ei că este cel mai bun nu este întotdeauna cel mai bun. Din cauza asta eu încerc să-i ajut să vadă o cale mai bună, dacă vor asta. Dacă nu vor, atunci este dreptul lor.

Noi suntem disperaţi în această lume. Suferim prea mult, suntem foarte departe de legătura cu Dumnezeu. Deci ne agăţăm de orice, orice, o piatră, o statuie, o cruce, orice, ca să sperăm că Dumnezeu ne va răspunde întrebărilor noastre. Dar este o cale şi mai bună, o cale directă dar oamenii nu ştiu. Şi totuşi, când oamenii se roagă la o statuie sau se roagă la o piatră, Dumnezeu ştie de asemenea. De aceea Dumnezeu trimite profetul Mahomed, Dumnezeu trimite şi alţi profeţi sau pe profetul Mahomed ca să le spună oamenilor că aceasta este calea, nu face asta, nu face cealaltă, dar faceţi asta, da. Profetul a venit ca să dea un exemplu. De exemplu, trebuie să vă liniştiţi mintea, să stai în linişte, singur. Nu trebuie să mergi într-o peşteră, dar în cămăruţa ta ca o peşteră şi fă-o ca o peşteră, fă-o ca o sihăstrie pentru tine şi atunci să te rogi.  Cu adevărat, Dumnezeu te va auzi şi tu Îl vei auzi pe Dumnezeu, Dumnezeu aude întotdeauna, numai că noi nu Îl auzim. Deci, acum este problema noastră ca să ne liniştim mintea, să ne eliberăm de toată gândirea fără sens care ne este tot timpul în minte astfel încât să putem auzi vocea mesagerului lui Dumnezeu, aşa cum a făcut profetul. El a venit să facă asta, el este un profet, nu avea nevoie să facă asta, dar a făcut asta ca să dea un exemplu cum că pentru a-L contacta pe Dumnezeu, noi trebuie să ne liniştim mintea. De aceea în Coran este spus că toate religiile vin de la Dumnezeu. Da, pe prima pagină. Cred că pe prima pagină, da? Da. Dar de ce? Pentru că, atunci când oamenii se roagă sincer la Dumnezeu, nu contează în numele cui, El ştie că este o rugă adresată Lui pentru că El este Dumnezeu. El nu face discriminare, de ce nu mă numeşti domnul Aşa şi Aşa? Trebuie să mă numeşti aşa. Nu, El este Dumnezeu, El este Tatăl, da. Dacă Îl numeşti Atotputernicul, este bine, dacă Îl numeşti Alah, El este fericit, pentru că Alah înseamnă la fel, atotputernic  în engleză. Da, şi Buddha înseamnă iluminat, înseamnă Dumnezeu în engleză.  Numai că noi nu am tradus şi atunci creăm atât de multe probleme. Cristos, Cristos înseamnă puterea lui Dumnezeu, acelaşi lucru. Bine, mă gândesc că ar trebui să avem o singură limbă.

Î:- Cum pot să mă concentrez complet în meditaţie?
M: – Asta îţi voi arăta eu, îţi voi arăta mai târziu.  Trebuie să stăm împreună în tăcere, îţi voi arăta mai întâi cum să fii tăcut, bine?  Odată ce ţi-ai liniştit mintea care vorbeşte tot timpul, de toate celelalte are grijă Dumnezeu. Dar este o cale ca să-ţi liniştesti mintea.  Dumnezeu există ca noi să-l putem cunoaşte. Este o cale de a cunoaşte, numai că noi am uitat-o. Da, noi existăm pentru că avem un tată, un tată fizic şi este bine că noi ştim cine este tatăl nostru, nu? Noi vrem să ştim.

Î:  – Care este calea cea mai scurtă ca să ne întâlnim cu Creatorul?
M: – Da, eu am descoperit-o. Asta este ceea ce vreau să vă spun.

Mai este o altă întrebare aici: – Cum aţi întâlnit prima dată Creatorul?
M: – Am fost în Himalaia şi am întâlnit persoana care ştia această cale şi el mi-a arătat-o mie şi atunci eu pot să vi-o arăt vouă.

Î:  – Cum puteţi să spuneţi Tatăl? Nu este asta o blasfemie?
M:  – Bine, atunci spun Mamă, în regulă? Bine, în limba noastră omenească, noi avem două genuri, feminin şi masculin. Şi majoritatea religiilor folosesc Tatăl, Dumnezeu ca de gen masculin. Aşa că merg cu asta, nu vreau să vă contrazic. Dar nu este un El, nu este o Ea, este Dumnezeu. Dumnezeu poate fi un El, Dumnezeu poate fi o Ea, Dumnezeu este totul. Bazat pe ceea ce Ea mi-a arătat, Ea este totul. Mulţumesc, mulţumesc.

Î:- Cum poate sufletul după moarte să retrăiască într-o altă persoană? Cum puteţi să spuneţi cine a fost el sau ea înainte?
M: – Da, câteodată când suntem foarte tineri, ca de la vârsta de ….. ştiţi, când ne naştem şi până la vârsta de trei sau patru ani, câteodată ne reamintim existenţa trecută. Şi asta este singura cale prin care să spui că îţi reaminteşti, nimeni altcineva nu poate să ţi-o dovedească. Dacă nu-ţi reaminteşti, este în regulă. Nu este necesar pentru că Dumnezeu spune că să ai grijă de ziua de azi este destul, nu este nevoie să-ţi faci griji pentru trecut şi pentru viitor. Câteodată, noi ca parte din Dumnezeu, venim aici în lumea aceasta din nou şi din nou ca să facem lucruri diferite, să avem experienţe diferite şi asta este bine. Pentru că Dumnezeu poate face totul, Dumnezeu te poate trimite înapoi sau Dumnezeu nu trimite înapoi, deci când suntem trimişi înapoi pentru o misiune specială,  noi zicem că am venit înapoi. Însă, de fapt nu există aşa ceva ca venitul înapoi, pentru că noi nu mergem nicăieri, niciodată. Noi suntem mereu cu Dumnezeu, noi suntem mereu cu Dumnezeu, nu suntem niciodată despărţiţi de Dumnezeu. Numai că uneori ajungem foarte acaparaţi de supravieţuirea fizică şi am pierdut contactul, asta este totul. Deci de câte ori spunem  că ne reîncarnăm,  asta nu înseamnă  reîncarnare reală. Este doar o săritură diferită în procesele lungi ale vieţii eterne ca să avem experienţe diferite în departamente diferite ale creaţiei lui Dumnezeu.  Da, ca şi cum mergem din Europa în Asia, plecăm din Turcia spre Egipt, din Egipt către Israel, din Israel către Africa de Sud, da.  Viaţa noastră este o schimbare continuă, o continuă re-experimentare şi re-creaţie a ceea ce noi vrem să ştim. Şi sufletul nu se reîncarnează într-un corp. Sufletul acoperă un corp sau înfăşoară un corp  sau învăluieşte un corp sau acel ceva fizic, fiinţa, ca să se poată experimenta  într-o dimensiune diferită.  Deci când părăsim o fiinţă fizică sau unul din poli şi mergem la celălalt, numim asta “moarte” sau “reîncarnare”. În mod normal, nu este aşa, sufletul este întotdeauna liber.  Şi sufletul poate să meargă de la un loc la altul, de la un corp la altul în orice moment. Deci sufletul nu este în interiorul corpului.  De aceea toate bibliile ne-au spus că noi suntem parte din Dumnezeu pentru că noi nu suntem niciodată separaţi de Dumnezeu. Numai că noi alegem să ne fixăm de un subiect sau altul ca să putem avea o identificare diferită, o experienţă diferită, ca să spunem acesta este domnul Aşa şi Aşa, doamna Ching Hai, doamna Smith, domnul John.

Vedeţi, puteţi…? Am reuşit să mă fac înţeleasă? Nu. Bine, o să explic din nou. Este dificil, dar poate fi şi simplu.  Uite, de exemplu, numai ca exemplu, să ne imaginăm, de exemplu, să presupunem  că Dumnezeu este o fiinţă întreagă, mare, mare, mare cam aşa, foarte mare.  Şi în acest Dumnezeu fiinţă întreagă, Ea cuprinde totul, toate lucrurile pe care Ea le-a creat sau nu le-a creat încă.  Ea este totul adunat împreună aici.  Acesta este Dumnezeu, bine? În regulă. Şi atunci în interiorul acesteia, sunt diferite lucruri pe care Ea le-a creat deja. Acum, ca să putem fi individualizaţi, o parte din Dumnezeu ocupă asta, o altă parte ocupă asta, o altă parte ocupă asta. Deci, partea de Dumnezeu care înconjoară această hârtie galbenă se cheamă o hârtie galbenă şi partea de Dumnezeu care este în vecinătatea acestui creion roşu se cheamă un creion roşu. În regulă, înţelegeţi? Dar totul este încorporat în interiorul lui Dumnezeu, totul este Dumnezeu, nimic altceva. Inclusiv diavolul  de care m-aţi întrebat, da, el este acolo ca să ne spună: “Nu face asta, fă asta.” El este acolo ca să te facă mai tare, prin rezistenţa opusă lui tu devii mai tare. Dacă asculţi de el, atunci trebuie să încerci din nou. Deci tu stai acolo, Dumnezeu te înconjoară, tu eşti Domnul John. Eu stau aici, şi eu sunt toată înfăşurată în Dumnezeu, la fel, mă numesc domnul Oricare, doamna Oricare, numele meu de căsătorie, Dung este numele meu. Domna Dung, de exemplu. În regulă? Deci, de asta toate religiile ne-au spus că noi suntem unul, noi suntem esenţa lui Dumnezeu, noi suntem parte din Dumnezeu, noi suntem Dumnezeu! Da, simplu, nu? Deci acest lucru vine şi este distrus, dar Dumnezeu este acelaşi tot timpul. Acest lucru este roşu, acest lucru este galben, dar Dumnezeu este acelaşi tot timpul, acesta este acelaşi mereu. În regulă? M-am făcut înţeleasă? Da? Mulţumesc, mulţumesc. Deci, de ce mergem atât de departe? Da! Reîncarnarea  nu se întâmplă cu adevărat niciodată. Niciodată! Aşa că vedeţi, puterea infinită a lui Dumnezeu există mereu, nu moare niciodată, dar acest lucru poate muri, poate fi “kaput”, distrus şi atunci Dumnezeu de aici este gol şi probabil se mişcă împrejur în interiorul acestui Dumnezeu şi atunci îl ocupă pe acesta şi devine o hârtie galbenă.  Da, mulţumesc.

Î: – Puteţi să identificaţi mai clar pe cine numiţi Tatăl nostru ?
M: – Să-l identific pe El? Oh, asta este munca voastră. Cum pot să-ţi spun ce fel de gust are, de exemplu, ce beau eu? Dacă beau pot să-ţi spun că “este dulce.” Însă voi nu ştiţi, voi vă gândiţi că este dulce, dar nu-l gustaţi, deci…nu pot să vă descriu, dar pot să vă arăt şi atunci îl puteţi identifica voi singuri. Da, pot să-ţi dau cana cu acelaşi suc în ea şi atunci vei şti: “ah, da, ştiu, este suc de portocale. Bine, este dulce.” Deci vă invit să staţi şi să beţi după asta.  După ce vă explic cum să vă liniştiţi mintea, îl veţi vedea pe Tatăl, vă promit. Tatăl, bine, dar poate fi şi o Mamă, poţi să-l vezi chiar pe profetul Mahomed şi atunci poţi să-l întrebi pe el, direct, ce este Tatăl, o Ea sau un El. Sau El este un musulman? El este un creştin? Şi El îţi va spune mai bine decât mine. Pentru că atunci când eşti la nivelul Lui, în nivelul spiritual, înţelegi mai bine decât cu limbajul uman. Când noi suntem în forma umană, suntem limitaţi, suntem limitaţi de creier, de urechi, de ochii fizici. Dar când suntem în spirit, suntem una cu Dumnezeu şi înţelegem totul, nu este nevoie de nimeni ca să explice.
Bine, când profetul Mahomed a stat în peşteră, ce a experimentat el? Voi să-mi spuneţi, ce? Nimeni nu-şi aminteşte? Ce a văzut Mahomed? Ce a văzut Moise? Îngerul! Şi voi puteţi să vedeţi îngerul. După ce vă voi arăta. Dar şi voi trebuie să vă faceţi munca voastră, de exemplu să fii sincer, să vrei cu adevărat. În afară de asta, Moise l-a văzut pe Dumnezeu ca un foc imens de flăcări şi a auzit vocea lui Dumnezeu ca un tunet, în regulă? Aşa este.  După aceea, după aceea Dumnezeu i-a spus să scrie asta, da.
Moise a vrut să-l vadă pe Dumnezeu şi el a zis către Dumnezeu: “Lasă-mă să te văd.” Şi El a spus că:  “Tu nu poţi să mă vezi, dar dacă vrei atât de mult…”. El s-a arătat pe Sine Însuşi pe vârful muntelui ca o lumină.
M: – Da, da, aşa este. Aşa este.  Pentru că Dumnezeu nu este aşa cum ne imaginăm noi, ca de exemplu  acum vine Dumnezeu, ştiţi, cu cap şi nas şi lucruri de genul ăsta.  Dumnezeu este lumină, Dumnezeu este iubirea pe care o simţim. Dumnezeu este muzica Raiului. El se poate manifesta în diferite feluri, ca sunetul tunetului auzit de Moise, sunetul apelor curgătoare, sunetul trompetelor şi prin glasul îngerului, aşa cum a auzit profetul nostru sau printr-un foc mare de flăcări, o lumină mare, mare, mare. Aceste lucruri şi voi le puteţi experimenta, asta vă pot promite. Acesta este Dumnezeu care se manifestă în acest fel, da, pentru că Dumnezeu nu este o persoană ca aceasta sau aceea, dar Dumnezeu se poate manifesta pe Sine Însuşi sau Însăşi ca o persoană, ca în forma profetului ca să ne vorbească.  Da, mulţumesc. 

Î: – Este meditaţia un fel de ritual?
M: – Oh, nu, nu. Este un lucru făcut natural. Pentru că în fiecare zi noi suntem foarte ocupaţi  gândindu-ne la diferite lucruri, deci când ne aşezăm, ne calmăm mintea astfel încât să putem să-l contactăm pe Dumnezeu. Nu este un ritual pentru că majoritatea ritualurilor sunt fizice, acesta nu are nimic fizic. Numai să-ţi calmezi mintea, asta este totul. Şi este o cale să calmezi mintea rapid. Asta este tot, da? Mulţumesc.

Î:  – Toţi vor putea să practice cu uşurinţă calea arătată de dumneavoastră ?
M: – Da, avem şi copii de şase ani de exemplu.  Şi ei pot să o facă, pentru că Dumnezeu este în noi, deci este uşor. Numai că noi am uitat, avem nevoie de o aducere aminte, vă veţi reaminti imediat. Următoarea.

Î: – Unde vom merge după moarte? Ce se va întâmpla?
M: – Mergem acolo unde vrem să mergem. Dacă vrem să ne întoarcem la Dumnezeu, atunci ne pregătim drumul să mergem acolo. Dacă nu vrem să ne întoarcem la Dumnezeu, atunci facem multe alte lucruri diferite care ne vor pregăti drumul ca să nu ne întoarcem la Dumnezeu. Deci depinde de ceea ce vreţi. Dacă vrei să te întorci la Dumnezeu, practică acum. Acum!!! Vă rugaţi de cinci ori pe zi, aceasta este pregătirea ca să te reîntorci la Dumnezeu. Şi Dumnezeu îţi va spune şi în ce zi vei muri. Dacă îţi calmezi mintea în timpul acestor cinci rugăciuni, atunci îl vei auzi pe Dumnezeu  sau cel puţin vei auzi îngerul lui Dumnezeu şi vei şti  când vei pleca din lumea asta, când vei muri şi ce se va întâmpla. Vei vedea chiar înainte să mori. Dar dacă nu-ţi calmezi mintea destul, nu poţi să auzi nimic. Deci, dacă poţi să-ţi calmezi mintea, este bine, dacă nu poţi, atunci eu îţi voi arăta cum să-ţi calmezi mintea. Este foarte simplu.

Î:   – Cum pot să devin discipolul dumneavoastră?
M:  – Nu, nu devii discipolul meu. Tu eşti Dumnezeu, tu eşti discipolul lui Dumnezeu. Îţi voi arăta cum să devii discipolul lui Dumnezeu, unul adevărat.

Î: – Este această tehnică de meditaţie asemănătoare cu celelalte? Care este diferenţa dacă o comparăm cu celelalte?
M: – Eu vorbesc numai despre a noastră, bine? Quan Yin este termenul chinezesc care descrie contemplarea Cuvântului lui Dumnezeu,  adică contactul direct cu Dumnezeu. Este pentru că eu am început în Formosa şi ei foloseau termenul  Quan Yin tot timpul  şi a devenit, ştiţi, un obicei, altfel este Cuvântul lui Dumnezeu.  Acesta este numele şi aceasta este însemnătatea lui. Venim în contact direct cu acest Cuvânt aşa cum se spune: “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul a fost Dumnezeu.” Şi acesta este Cuvântul cu care profeţii au venit în contact şi putem să-l auzim şi noi.

Î:  – Este iubirea în religie sau religia în iubire?
M:  – Iubirea este singura religie.

Î:  – Eu vorbesc cu Dumnezeu în orice moment, mă gândesc la Dumnezeu tot timpul şi totuşi, nu pot să meditez de parcă aş fi împiedicat într-un mod miraculos. Cum pot să transcend asta?
M: – Îţi voi arăta eu. Aşteaptă puţin, rămâi puţin după asta, după ce răspund la toţi, îţi voi arăta.
Trebuie să ştim cum să calmăm mintea, altfel şi cu cinci rugăciuni pe zi, cu cinci sute de rugăciuni şi nici atunci nu putem să-l auzim pe Dumnezeu. Noi ne rugăm la Dumnezeu dar mintea noastră ne face probleme, mintea continuă să gândească despre bani, afaceri, toate astea şi atunci când Dumnezeu vrea să ne vorbească, noi nu auzim.  De exemplu, eu vorbesc cu traducătorul chiar acum şi dacă îmi spui ceva acum, nu pot să te aud.  Chiar dacă tu vorbeşti cu mine, eu nu ştiu că tu vorbeşti. Nu am cum să te aud pentru că vorbesc şi mă gândesc la asta şi traduc şi toate astea.

Î: – Este ceva ce Dumnezeu nu poate face? Dacă nu, atunci poate El sau Ea să creeze un alt Dumnezeu din El din Ea?
M: – Da, nu este nimic ce Dumnezeu să nu poată să facă. Dar pentru ce am avea nevoie de doi Dumnezei? Avem deja prea mulţi, Dumnezeu Creştin, Dumnezeu Musulman, Dumnezeu Budist.  Dacă mai creăm încă unul, atunci vom fi în dificultate. Dumnezeu creează continuu. Ea creează mereu un Dumnezeu diferit.  Ea creează din Sine Însăşi mulţi Dumnezei. Uitaţi-vă la voi, acesta este…, Dumnezeu este cu voi.  V-am explicat deja despre ciclul lui Dumnezeu şi că noi suntem în El, noi suntem părţi din Dumnezeu.

Î:   – Cum poate o persoană să-l experimenteze pe El sau Ea?
M: – Cum poate? Prin calmarea sinelui, a minţii, a minţii sale. După ce îşi va calma mintea, Dumnezeu-sinele se va revela, pentru că nu este nimic în afară de Dumnezeu. Dacă nu ne calmăm mintea, atunci identificăm acest corp ca eu, această gândire, minte vorbitoare, care tot timpul vrea ceva, că acesta sunt eu, nu este aşa! EU sunt diferit. EU sunt unul cu Dumnezeu.  EU sunt copilul lui Dumnezeu. Când ne aflăm cufundaţi adânc,  adânc în contemplaţie cu Dumnezeu, vom vedea că  Dumnezeu şi noi suntem unul, că nu suntem nimic altceva decât copiii lui Dumnezeu. Noi suntem una cu Dumnezeu. Noi suntem copiii Lui, noi suntem Sinele Său. Nu mai vedem corpul deloc, în timpul unei contemplaţii profunde, corpul dispare complet, întreaga lume dispare, numai Dumnezeu există, numai Dumnezeu există. Nimeni, nimeni, nici măcar tu însuţi nu eşti acolo. Atunci vei şti că  este un singur Dumnezeu. În acel moment ţi-ai calmat mintea cu adevărat.

Î:  – Dacă Creatorul este unic, nu suntem noi în interiorul Lui? Atunci de ce este o separare
între noi?
M:  – Noi suntem ca peştii în mare, tot timpul. Nu părăsim niciodată marea, niciodată. Ca şi cum Dumnezeu este pretutindeni cu noi. Noi înotăm în Dumnezeu, mâncăm în Dumnezeu, dormin în Dumnezeu, gândim în Dumnezeu, chiar ne omorâm unii pe alţii în Dumnezeu, noi suntem pretutindeni numai în Dumnezeu. Numai că noi nu vedem  pentru că suntem prea ocupaţi. De aceea profetul ne spune: “Nu ucide o altă persoană, nu face rău la fraţii şi surorile tale.” Din ce cauză? Dumnezeu este întotdeauna acolo, El vede totul! Credeţi că putem să o facem în întuneric, în întuneric complet şi Dumnezeu nu vede? Noi suntem mereu în Dumnezeu! Dar ca să putem să-l vedem pe Dumnezeu, trebuie să renunţăm la toate. Vreau să spun în spirit, nu că îţi părăseşti familia, nu că îmi vei da mie posesiunile tale, nu, nu, trebuie să te deconectezi pe tine, sufletul tău interior de lumea fizică, atunci poţi să-l vezi pe Dumnezeu.

De fapt, voi n-ar trebui să-mi puneţi nici o întrebare. Coranul a spus deja totul, Dumnezeu este întotdeauna aici. De exemplu, de exemplu, ca să clarific ceea ce am spus până acum. În Coran, Dumnezeu ne-a spus că : “Fii un musafir bun pe acest pământ.” Musafir numai, noi suntem musafiri aici. Fii un musafir! Asta înseamnă ce? Bine, ai împrumutat cupa, ai împrumutat casa,  ai împrumutat maşina, ai împrumutat o soţie, ai împrumutat un copil, ai împrumutat un soţ, numai împrumut. Pentru că nimic nu este real aici, casa noastră adevărată este Raiul.  De aceea Dumnezeu a spus în Coran că să fii un musafir bun pe pământ, dar trăieşte o viaţă bogată, trăieşte o viaţă împlinită, să trăieşti o viaţă bogată dar nu bogată în bani, bogată în cunoaşterea de Dumnezeu, bogată în cunoaşterea că noi suntem copiii lui Dumnezeu.   Asta este ceea ce Coranul v-a spus să faceţi şi eu sunt aici doar ca să vă arăt cum să faceţi asta în realitate, nu numai în cuvinte, dar în realitate. Să-l vedeţi pe Dumnezeu, să-l vedeţi pe Dumnezeu şi apoi poţi să ai o viaţă bogată.  Chiar dacă nu ai bani, te vei simţi bogat, pentru că Îl ai pe Dumnezeu şi Îl vezi pe Dumnezeu astfel încât să ştii că noi suntem numai musafiri aici şi atunci vom fi drăguţi unul cu altul. Nu contează ce religie, ce naţionalitate, nu putem decât să fim musafiri buni atunci când Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Nu putem decât să trăim o viaţă bogată atunci când Îl cunoaştem pe Dumnezeu. În acea propoziţie este spus destul, că trebuie să te rupi cu adevărat de lume şi să realizezi că noi suntem numai musafiri aici, deci să nu ne ataşăm de bani, faimă, profit sau orice altceva pentru că suntem numai musafiri aici, da. Deconectează-te de lume, calm, calmează-te şi apoi contactează Raiul.  Dar este dificil să te deconectezi, voi aţi uitat cum. Eu sunt aici ca să vă reamintesc, apoi vă veţi reaminti.

Î:  – Este meditaţia calea de ajungere la Dumnezeu sau nu?
M:  – Da, da. În felul acesta, să calmezi mintea. Însă trebuie să ştii calea corectă,  altfel nu vei putea să-ţi calmezi mintea. Meditaţia înseamnă calmarea minţii. Asta este, calmarea minţii. Aveţi vreun cuvânt în limba turcă pentru asta? (Despre calmare?) Contemplaţie. Contemplaţie, da. Gânduri adânci, gânduri adânci, gânduri adânci despre Dumnezeu astfel încât nu te gândeşti la nimic altceva, numai un singur gând, Dumnezeu, atunci vei vedea.

Î: – Ce vreţi să spuneţi prin a se duce şi a se întoarce din Rai? Ce este meditaţia?
M:  – Spun a merge pentru că în termeni umani dacă vezi ceva diferit, asta înseamnă că noi ne mişcăm. De exemplu, dacă nu sunt în America şi sunt în Turcia, înseamnă că am mers în Turcia. Şi dacă mă întorc în America, atunci merg înapoi în America.  Deci ca să clarific trebuie să folosesc aceeaşi limbă. Altfel, dacă tu cunoşti Raiul, nu mai ai nevoie de mine ca să-ţi vorbesc. Deci a merge în Rai şi a reveni înseamnă cam aşa, noi suntem aici, da? Noi suntem aici, nu vedem nici un Rai. Chiar dacă Raiul este mereu aici, noi nu-l vedem. Deci ca să-ţi spun că noi putem vedea Raiul, noi părăsim lumea fizică  şi intrăm în Rai, iar când plecăm din Rai, intrăm în corp şi în lumea fizică din nou şi atunci nu mai vedem Raiul. Asta înseamnă a pleca şi a veni, a pleca şi a veni, este numai limbajul uman. Acesta este numai începutul, de fapt, stadiul acesta. Mai târziu, vei vedea Raiul pretutindeni, chiar şi când conduci un taxi. Poţi să-l auzi pe Dumnezeu chiar şi când speli vasele, îţi vei reaminti cum să-l contactezi pe Dumnezeu şi va deveni foarte uşor. Unul din fraţii noştri care conduce maşina poate experimenta  în acelaşi timp Lumina lui Dumnezeu sau o casnică care spală vasele  poate experimenta la fel, Lumina lui Dumnezeu.

Î:- Persoanele care sunt iniţiate de dumneavoastră, Maestră, sunt protejate împotriva răpirilor de către OZN sau toate celelalte?
M: – Da. Protejate de toate lucrurile negative. În casa Domnului sunt multe camere, da? Multe camere, deci persoanele OZN sunt, de asemenea, creaţia lui Dumnezeu. Sunt fiinţe  diferite, trăiesc într-o altă dimensiune. Şi câteodată ne vizitează, astfel ca noi să ştim că sunt şi alte fiinţe, că noi nu suntem singurii şi ca noi să ştim că Dumnezeu este atotputernic. El creează tot felul de lucruri şi tot felul de fiinţe.

Î: – Dumneavoastră  aţi spus că unele aduc mesaje de la Dumnezeu. Cine sunt ele? Cum transmit ei mesajele?
M:  – Oh, asta veţi şti când veţi discuta cu ei. Pentru că pentru fiecare ei aduc mesaje diferite în acord cu întrebarea voastră. Acestea sunt fiinţele care sunt mult, mult mai  dezvoltate decât noi şi care trăiesc în lumea lui Dumnezeu. Ei nu trăiesc într-un corp fizic ca noi, aşa că dacă vrem să-i contactăm şi noi trebuie la fel, să părăsim dimensiunea fizică cum s-ar spune şi apoi să-i contactăm, atunci ei îţi voi spune orice vrei tu să ştii.

 

Conferinţă de presă la Hotelul Marmara


(Maestra răspunde la întrebările ziariştilor)

Î: – Cu privire la secolul 21, este ceva special? Sunt ei în căutarea unei protecţii pe care să se poată sprijini? Care este, mai precis, mesajul pentru secol?
M: – Ei ar trebui să-l caute pe Dumnezeu pentru orice protecţie, oricând, nu numai secolul 21, secolul 22. În fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare secundă, noi ar trebui să-l căutăm numai pe Dumnezeu. Dumnezeu este singura sursă a puterii şi înţelepciunii noastre.

Î: – Dumneavoastră spuneţi că nu este o religie, atunci ce este? Ce anume?
M: – Dumnezeu este singura religie. Chiar acum am discutat  despre faptul că multe persoane vor să aibă răspunsul de la Dumnezeu şi eu am spus să te rogi adânc! Chiar acum am spus uneia dintre surorile de aici, ea m-a întrebat de ce am venit aici şi i-am spus  că merg oriunde Dumnezeu mă trimite. Şi fiecare dintre noi are o slujbă diferită de înfăptuit, de exemplu tu eşti jurnalist. Şi eu vin aici numai ca să aduc mesajul că noi suntem cu toţii fraţi şi surori. Este ca şi profetul Mahomed, chiar dacă el este profet, mai întâi el a trebuit să meargă într-un loc liniştit şi să se liniştească, să-şi liniştească mintea, apoi îngerul a putut să transmită mesajul prin el.  Dumnezeu întotdeauna ne poate da mesaje, cel puţin prin îngeri, dar noi suntem prea ocupaţi cu mintea ca să ascultăm. Uneori oamenii se întreabă dacă Dumnezeu există cu adevărat. Există, numai că noi trebuie să ne liniştim, da. Deci ea m-a întrebat cum să facă asta? Am spus, că de asta eu sunt aici, ca să ofer o cale. Este o cale ca să calmăm mintea, sunt mai multe căi.

Î: – Deci vă consideraţi ca un mesager al lui Dumnezeu?
M: – Toţi suntem mesagerii lui Dumnezeu, dar facem lucruri diferite, da. Slujba mea este să arăt oamenilor cum să-şi calmeze mintea, astfel încât ei să poată vorbi  direct cu îngerul lui Dumnezeu, cu mesagerul lui Dumnezeu, mesagerul direct, da. Da, este foarte uşor.  La fel, dacă tu vrei să fii jurnalist, atunci înveţi asta la şcoală, ştii cum să te porţi cu oamenii, cum să pui întrebări şi cui să pui, cum să deschizi o uşă, da? Deci dacă vrem să avem contact cu îngerii, cu mesagerul lui Dumnezeu, atunci avem o cale ca să facem asta.  Trebuie să ştim calea, deci eu am încercat şi a mers.  Aşa că împart această cunoaştere cu ceilalţi. Aşa cum şi tu ştii multe lucruri, cum să mergi şi să întrebi pe preşedinte de exemplu, tu îl întrebi şi el îţi răspunde, apoi tu te întorci şi scrii un articol, împarţi cu oamenii tăi sau cu lumea de afară, în felul acesta. Munca noastră este la fel, da.

Î: – În toate religiile, dacă te adresezi oamenilor unei anumite religii, ei vor spune, de exemplu musulmanii vor spune că: “ dacă citesc în cartea noastră, Coranul, atunci am acces la această voce Creatorului.”
M: – Da, întrebarea se răspunde de la sine. Chiar aud ei vocea lui Dumnezeu aşa cum a făcut profetul? Cum a făcut Iisus? Cum a făcut Mahomed? Chiar aud ei cu adevărat? Sau “ei” vorbesc cu Dumnezeu? Asta este întrebarea. Dacă o fac, dacă o fac, atunci este bine, da. Dacă nu pot să-şi liniştească mintea destul şi să contacteze direct mesagerul lui Dumnezeu, atunci pot să-i ajut să-şi liniştească mintea, da. Eu sunt aici numai pentru cei care nu pot auzi vocea lui Dumnezeu. Pentru cei care pot auzi, eu am venit să învăţ cu ei, de asemenea. Toate religiile spun acelaşi lucru, este corect şi aşa, pentru că avem un singur Dumnezeu, un Tată. Da, ar trebui să avem un Dumnezeu Musulman, un Dumnezeu Creştin, un Dumnezeu Budist, crezi asta? Nu, noi avem un singur Dumnezeu.

Î: – Aveţi vreun mesaj specific pentru lumea din Istambul? Ştiţi, au fost anumite dezastre, oamenii sunt în suferinţă şi tot aşa. Aveţi ceva special să le transmiteţi acestor oameni?

M: – Da. Este prima întrebare pe care am pus-o când am venit în Istambul. Am întrebat şoferul:
“Sunt victimele cutremurului, sunt mai bine acum? Merg spre bine?”  Şi el mi-a spus că nu este în capitală, ci la ţară. Este prima întrebare pe care am pus-o.
Şi desigur, mesajul meu este acelaşi cu cel al fiecăruia care este îngrijorat despre fraţii şi surorile noastre, mesajul meu este acelaşi cu mesajul tău. Este mesajul iubirii şi că nu putem să exprimăm în limbajul uman, această iubire care stă în interiorul nostru, care este iubirea lui Dumnezeu. Cu toţii avem asta şi cu toţii avem iubire unii pentru alţii. Şi nu pot decât să ştiu din ceea ce Dumnezeu mi-a spus că dezastrele asupra corpului sunt nimic comparate cu dezastrele asupra sufletului. Dacă îl găsim pe Dumnezeu, totul va fi în regulă. Chiar dacă trebuie să părăsim corpul fizic, ceea ce cu toţii facem într-un fel sau altul, chiar dacă trebuie să renunţăm la posesiile noastre, Dumnezeu este întotdeauna acolo şi Dumnezeu este singura noastră posesie. Dumnezeu este singura noastră siguranţă şi Dumnezeu este singurul lucru de care să ne amintim întotdeauna şi să-l căutăm în orice circumstanţe. Orice ia de la noi, El ne dă într-o altă formă. Câteodată, El ia lucruri fizice şi dă înapoi confortul spiritual. Întotdeauna noi ar trebui să ne reamintim de Dumnezeu şi să ne rugăm la Dumnezeu tot timpul. Aşa cum fac musulmanii, de cinci ori pe zi, de cinci ori pe zi.

 

Maestra Supremă Ching Hai

Top