Select Page

Două poveşti despre sâmburii practicii spirituale

painting_growing

Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Centrul din Hsihu, Formosa, 7 iulie 1990
(original în limba chineză)

Oamenilor le plăcea să asculte de Iisus Cristos atunci când vorbea. Foarte des Iisus folosea poveşti scurte ca să explice audienţei Adevărul. Următoarea poveste este una din ele.

Era odată un fermier care s-a dus şi a însămânţat boabe ca să crească porumb. În timp ce le însămânţa, unele boabe au căzut pe marginea drumului şi atunci au venit păsările şi le-au mâncat. Unele au căzut în locuri cu pietre şi când a răsărit soarele, atunci s-au uscat. Unele au căzut între mărăcini şi când mărăcinii au crescut mari şi le-au acoperit, ele n-au putut să crească. Totuşi, unele au ajuns pe pământul bun şi fertil şi au început să germineze şi pas cu pas au crescut în lujeri de porumb.

Iisus Cristos a explicat că această poveste este ca o metaforă pentru învăţătura lui Dumnezeu. După ce aud de învăţătura lui Dumnezeu, unii oameni care nu au intenţii bune vin şi se opun învăţăturii şi nu-i lasă şi pe alţii să o cunoască.

Unora le place să asculte, dar după un timp atunci când au parte de dificultăţi şi încercări, ei s-ar putea să-şi piardă credinţa. Aceste persoane cred în învăţătură atunci când o aud prima dată, totuşi, după o perioadă de timp, ei simt că grijile lor din viaţa de zi cu zi sau sentimentele lor pentru soţul sau soţia sau familia lor sunt mult mai importante decât învăţătura lui Dumnezeu. Ca urmare, atunci când ei au parte de obstacole din pe urma grijilor sau a legăturii emoţionale, atunci ei uită de învăţătura lui Dumnezeu.

Totuşi, unele persoane sunt ca seminţele acelea bune care au fost semănate pe un teren bun şi fertil. Ei ascultă foarte clar şi înţeleg învăţătura, îşi dezvoltă învăţătura pe care au asimilat-o deja şi fac ca învăţătura să fie o parte din viaţa lor. Noi cunoaştem lucrul acesta atunci când ne uităm la modul cum trăiesc aceste persoane, pentru că ei au făcut din învăţătura lui Dumnezeu o parte din viaţa lor de zi cu zi. Deci aşa este, atunci când ne uităm la viaţa lor, noi putem să spunem dacă ei meditează sau nu, dacă păstrează preceptele sau nu sau dacă sunt iluminaţi sau nu. Este foarte clar şi nimeni nu trebuie să explice prea mult!

Multe persoane au venit pentru iniţiere şi doar un număr foarte mic şi-au pierdut credinţa. Tot ce am semănat, a crescut, şi puţini au căzut pe marginea drumului şi au fost mâncaţi de păsări sau puţini au căzut pe pietre şi nu au fost capabili să crească. Majoritatea dintre voi cresc foarte bine, în timp ce unii din voi cresc mai încet dar tot încearcă să crească (Maestra şi audienţa râd.) Voi nu puteţi să fiţi văzuţi din moment ce sunteţi blocaţi de fraţii şi surorile iniţiate care sunt mai înalţi ca voi. Dar vouă tot vă place să faceţi comparaţie: „Toţi vecinii mei sunt mai înalţi decât mine, dar este în regulă, unii care vin după mine sunt mai mici ca mine!” Deci voi creşteţi încet dar fericiţi.

Totuşi, cei care cresc foarte încet, îmi dau multe dureri de cap. Nu contează cât de multă apă le dau, ei tot nu pot să crească mai înalţi şi mai îmi fac şi probleme. Uneori ajung să mă satur de ei şi mă opresc ca să le dau apă pentru un timp, le spun: „Ar trebui să creşteţi şi singuri!” (Maestra râde) Unii din voi sunt ca seminţele care cad în locuri cu pietre sau pe marginea drumului şi sunt mâncate de păsări sau uscate de soare, nu sunt capabili să crească.

La fel, după ce aud de învăţătura lui Dumnezeu, uneori oamenii de rând sau discipolii călugări de aici, înţeleg imediat. Sufletul lor realizează şi mintea lor înţelege imediat, la fel. Totuşi, după un timp, din cauza neatenţiei lor sau a ignoranţei, plăntuţele care abia au început să crească vor fi îndoite de vânt sau se vor usca atunci când răsare soarele. Grijile lumeşti şi suferinţa şi încercările sunt ca soarele, ca vântul şi ploaia. Dacă nu sunteţi destul de puternici şi nu creşteţi mari, atunci nu puteţi să treceţi de aceste încercări.

Uneori şi eu sunt foarte surprinsă să văd că unele persoane îşi schimbă gândurile foarte repede. Azi ei sunt foarte credincioşi, foarte entuziaşti şi au un ideal, dar mâine fac pur şi simplu „pu, pu, pu”, (audienţa râde) ca un balon care este înţepat de un ac şi se dezumflă încet. Atunci când un balon este înţepat de un ac subţire, o să facă „ţţ, ţţ, ţţ” şi ajunge foarte mic. La început balonul arăta foarte mare, dar din moment ce este gol în interior, atunci când este înţepat de un ac, va face „ţţ, ţţ, ţţ”, dar dacă o bucată mare de pâine este înţepată de un ac, nu va fi afectată. Multe persoane doresc să se laude cu lucruri mari, ei vorbesc despre ceva înainte ca să facă lucrul respectiv. Ei îi critică pe ceilalţi că nu sunt capabili să facă aşa ceva şi se laudă că ei pot să facă asta şi asta, totuşi, imediat în momentul în care au parte de obstacole, ei fac „ţţ, ţţ, ţţ”, ca un balon înţepat. Uneori lucrul acesta mă surprinde!

Ştiţi de ce aceste persoane sunt în felul acesta? Pentru că ei au acumulat foarte multe impresii din vieţile trecute, printre acestea sunt prea multe seminţe rele şi prea puţine seminţe bune. Aceasta este la fel cu povestea spusă de Iisus Cristos. Unele seminţe cad între mărăcini, deci sunt acoperite şi nu pot să crească. Chiar dacă încolţesc puţin, nu pot să se ia la întrecere cu mărăcinii, deci ele mor! În ceea ce-i priveşte pe oamenii de rând sau călugării care vin să fie iniţiaţi de mine şi mă urmează pe mine, eu îi tratez pe toţi în mod egal şi le dau la fiecare acelaşi lucru, la fel ca fermierul care îşi plantează seminţele cu acelaşi efort şi cu aceeaşi speranţă. Totuşi, unele seminţe cresc în timp ce altele nu cresc.

Aceasta este o altă poveste despre fermier. El şi-a cultivat pământul şi şi-a plantat grâu. Însă, duşmanul acestui fermier i-a distrus munca. Atunci când fermierul şi familia lui dormeau într-o noapte, duşmanii s-au dus pe terenul lui şi au semănat seminţe de buruieni fără să lase pe nimeni să ştie. Când buruienile au început să răsară şi să crească, servitorii fermierului au venit şi l-au întrebat: „Ar fi bine să îndepărtăm buruienile?” Şi fermierul a spus: „Nu, nu puteţi să ştiţi care sunt buruienile şi care sunt firele de grâu, îmi este frică că o să le smulgeţi pe amândouă. Lăsaţi-le să crească mari şi când vine timpul, atunci putem să smulgem buruienile şi să ne adunăm recolta de grâu.”

După ce Iisus a terminat de spus această poveste, oamenii au plecat. Atunci discipolii lui cei mai apropiaţi l-au întrebat: „Ce înseamnă această poveste?” (Maestra râde) Discipolii cei mai apropiaţi îl înţelegeau pe Iisus „cel mai bine” şi de aceea aveau întrebări aşa de „strălucitoare”! Toţi ceilalţi au înţeles şi au plecat acasă! (Maestra şi audienţa râd)

Iisus le-a răspuns: „Eu sunt fermierul şi terenul pe care l-am cultivat simbolizează lumea! Seminţele bune sunt cei care aparţin lui Dumnezeu şi cred în Dumnezeu şi în mine. Buruienile sunt puterile negative şi satanice care aparţin duşmanilor lui Dumnezeu.” Însă, va veni şi vremea recoltei, deşi cele două genuri de seminţe cresc împreună, arată la fel şi se amestecă bine atunci când cresc, nu este nici o problemă, dar atunci când au crescut, noi putem să spunem cine este cine.”

Dacă ne gândim puţin, cred că la început toţi iniţiaţii noştri arată la fel atunci când încep să practice. La început ei nu simt semnificaţia şi nu au credinţă aşa de multă. Ei cred în Maestră într-o zi şi nu mai cred pentru următoarele trei zile. Ei sunt la fel ca un amestec de o sămânţă de porumb şi trei seminţe de buruieni. Ei urmează Maestra pentru o zi şi apoi urmează lumea pentru trei zile. Azi ei doresc să ajungă călugări şi să mă urmeze pe mine, dar mâine doresc să se ducă acasă şi să se căsătorească sau să fie cu părinţii lor, cu copiii lor sau iubiţii lor îndatoraţi, etc. Ei sunt atraşi peste tot şi se frământă foarte mult în interiorul lor. Ei nu ascultă de mine, dar se ceartă: „Eu cred în Maestră. Maestra este o sfântă, dar eu trebuie să plec, eu fac ce vreau eu să fac, este bine numai atunci când gândesc aşa cum cred eu, ştiu cum să am grijă de viaţa mea şi ştiu ce trebuie să fac.” Cu toţii sunt aşa.

Totuşi, după un timp, ei regretă şi atunci vin înapoi, însă şi atunci pleacă din nou şi apoi vin înapoi din nou, pierd o grămadă de timp. Totuşi, după ce se luptă pentru o perioadă de timp, ei se vor linişti şi vor realiza că noi suntem diferiţi faţă de oamenii de rând care nu practică spiritual. Atunci când ştiu lucrul acesta foarte clar, atunci ei ajung să fie foarte stabili, şi atunci nici fulgerul nu-i mai poate clinti.

Dacă citiţi revista care a fost publicată în Tainan, veţi vedea acolo un articol despre o persoană care nu este iniţiatul nostru dar practică spiritual. Multe persoane au practicat spiritual în vieţile lor anterioare şi la fel, în această viaţă practică alte metode. Deci ei au unele experienţe. Să nu discutăm dacă experienţele lor sunt cele mai înalte sau nu, dar ei au unele experienţe. Poţi să ai experienţe dacă eşti sincer.

Deci atunci când persoana aceea a citit cărţile mele, el a văzut o lumină foarte strălucitoare. Şi când a venit să asculte la prelegerile mele, a văzut multe fiinţe din rai care au coborât pe scenă cu mine acolo unde ţineam prelegerea. La fel, el a povestit ceva foarte interesant. El a spus că a văzut o diferenţă foarte mare între cei care sunt iniţiaţi şi cei care nu sunt iniţiaţi!

Cei care sunt iniţiaţi, cu toţii au lumină, fie că este strălucitoare, mai mică sau de culori diferite. (Maestra şi audienţa râd) De ce râdeţi? Credeţi că cei care nu sunt iniţiaţi nu au lumină? Ei au! Unii din ei au o lumină maronie sau de culoare închisă. (audienţa râde) Dar numai iniţiaţii noştri au lumină de străluciri şi vibraţii diferite. Noi cu toţii am avut lumină, dar cei care nu sunt iniţiaţi, nu au nici un fel de lumină. Asta a spus-o o persoană care nu este iniţiată şi s-a întâmplat în Tainan.

Deşi noi arătăm ca oamenii de rând şi suntem similari ca ei, puterea şi lumina noastră invizibilă sunt foarte diferite! Eu nu arăt deloc diferită faţă de voi, dar unii spun că eu am o putere extraordinară. De exemplu ieri, persoana din Au Lac care a cântat la ţiţeică a spus că nu putea să stea foarte aproape de mine pentru că simţea o putere extraordinară, ca un curent electric, şi era insuportabil pentru el (dar nu pentru ceilalţi).

Era o persoană din Penghu care practicase spiritual destul de bine, nu era un om de rând. Deci era foarte arogant. Nu a fost iniţiat niciodată de nimeni şi nu a ascultat niciodată la nici un discurs. Când eu am mers acolo, el a ştiut dinainte şi mi-a văzut lumina şi i-a plăcut şi atunci a venit ca să asculte la discursul meu.

Într-o zi el mi-a spus: „Maestră, puterea ta poate să omoare!” Şi eu l-am întrebat de ce şi el mi-a spus: „Este ceva ca un nor în jurul tău. Atunci când ajung aproape de tine, este ca şi cum mă respinge şi este opresiv.” Atunci i-am spus: „Dacă nu ai nici un fel de intenţii rele, atunci nu vei avea nici o problemă. Este din cauză că tu nu eşti pur.”

Deci puterea invizibilă protejează! El a putut să o simtă pentru că noi aveam vibraţii diferite, dacă nivelul vibraţiei noastre este la fel, atunci noi nu simţim nimic. Atunci când noi, oamenii, stăm împreună, noi ne simţim confortabili. Dar cum ne simţim atunci când stăm împreună cu animalele? De exemplu, puteţi să vă imaginaţi să staţi împreună cu caprele, vacile, porcii şi găinile în jurul vostru? Veţi mirosi ceva diferit şi atmosfera din jurul vostru va fi diferită, la fel.

Dacă practicienii noştri practică Metoda Quan Yin pentru un timp foarte lung, atunci noi nu mai avem un egou atât de mare. Când nivelul nostru este ridicat, egoul nostru nu mai există. Chiar dacă mai există, noi nu mai simţim cât de extraordinari suntem, noi arătăm la fel ca ceilalţi, dar pas cu pas noi vom şti că noi suntem diferiţi. Totuşi, noi nu avem nimic de care să ne legăm şi prin care să le dovedim celorlalţi. De aceea în Sutra Inimii, se spune: „Nu este nimic care să fie recunoscut şi nici nu putem să spunem atunci când am ajuns la Adevăr.” Atunci când medităm la un nivel înalt, atunci noi nici măcar nu mai avem un corp, vorbe sau fapte. Deci cum poate egoul nostru să mai existe atunci când corpul nostru nu mai există? Şi cum putem noi să mai posedăm ceva atunci când corpul nostru nu mai există? Deci nu este rău dacă practicăm această metodă. (aplauze)

Cu cât practicăm mai mult, cu atât avem mai puţin egou, cu cât practicăm mai mult, cu atât obţinem mai puţin. Totuşi, nu înseamnă că noi nu obţinem nimic, dar nu avem nimic de care să ne simţim mândri. Cu cât practicăm mai mult, cu atât ajungem mai relaxaţi şi avem poveri mai puţine, şi cu cât practicăm mai mult cu atât avem mai puţin despre ce să discutăm. Cei care nu practică mult, ei vorbesc mult, în timp ce aceia care practică mult, ei vorbesc puţin. De aceea Lao Tzu a spus: „Cel care are înţelepciune nu vorbeşte, în timp ce acela care vorbeşte nu are înţelepciune.” Deci este ceva foarte sigur să practici Metoda Quan Yin, în plus, această metodă este foarte simplă, nu este complicată.

Maestra Supremă Ching Hai

Top