Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Centrul Hsihu, Formosa – 27 mai 1990
(original în limba chineză)
Adam şi Eva
Cu mult timp în urmă, atunci când Dumnezeu a creat universul, El a creat şi lumea noastră. El a creat ziua şi noaptea, stelele şi luna, la fel şi cerul, oceanele şi uscatul. El a creat păsări care zburau pe cer, peştii care înotau în oceane şi animalele care alergau pe uscat. Dumnezeu a fost fericit la vederea creaţiei sale. Pentru că universul era destinat pentru fiinţele umane, atunci El a început să creeze bărbatul şi femeia.
Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva şi i-a lăsat să conducă lumea, care cuprindea plantele, păsările, animalele de uscat şi peştii. El le-a dat un loc minunat unde să locuiască, unde erau izvoare reci, copaci cu umbră şi o mare varietate de fructe. Aceea era Grădina Edenului. Adam şi Eva au fost foarte bucuroşi cu tot ce aveau, cu excepţia unui singur lucru pe care Dumnezeu l-a interzis, ca să mănânce din fructul unui pom special. Dacă vor mânca, atunci vor muri. Adam şi Eva s-au supus dorinţei lui Dumnezeu şi au trăit ca prietenii Lui.
Totuşi, era altcineva care avea în minte gândul de a ruina lumea lui Dumnezeu. Într-o zi, când Eva trecea pe lângă pomul special, ea a auzit o voce melodioasă de şarpe care o chema. (în tradiţia din vest, şarpele are un renume rău, se spune că el caută mereu şansa de a seduce fiinţele umane, ca urmare Satana a fost întruchipat ca un şarpe.) Deci pomul a fost numit “pomul cunoaşterii binelui şi răului”. Vocea i-a spus: “Uită-te la aceste fructe frumoase! Îţi lasă gura apă! Gustă-le, atunci vei deveni foarte deşteaptă, la fel de deşteaptă ca şi Dumnezeu.” După ce a auzit vocea dulce a şarpelui, Eva a uitat de avertizarea lui Dumnezeu, pentru că ea a vrut să fie deşteaptă precum era Dumnezeu şi să facă tot ce-şi doreşte. Atunci, ea a întins mâna după fruct şi a mâncat din el, apoi a păstrat puţin şi pentru Adam. De atunci lucrurile au început să meargă rău.
Dumnezeu a ştiut ce au făcut Adam şi Eva, pentru că nimeni nu poate să ascundă nimic faţă de El. De atunci încolo, ei n-au mai fost prietenii lui Dumnezeu. El le-a cerut să plece din Grădina Edenului. Până atunci ei au trăit o viaţă atât de fericită în grădină, când puteau să se plimbe şi să vorbească cu Dumnezeu. Acum, îngerii stăteau de gardă la poarta grădinii, cu săbiile în mână, ca să nu le mai permită niciodată să se reîntoarcă. Ei au fost nevoiţi să muncească din greu, până când au fost epuizaţi, deci au cunoscut ce era durerea. Cel mai rău era faptul că Dumnezeu le-a dat cel mai înfricoşător mesaj, acela că ei vor îmbătrâni puţin câte puţin şi într-un final vor muri.
După ce au părăsit Edenul, Eva i-a născut pe Cain şi Abel. Cain a crescut şi a devenit un fermier, cultivând pământul şi producând grâne. Abel era un păstor, avea grijă de oile tatălui lui. În timpul recoltei, Cain oferea o parte din recolta lui pentru Dumnezeu, ca un semn de recunoştinţă, în timp ce Abel oferea câte o turmă de oi. Acum, noi ştim că acestea erau daruri foarte bune, totuşi nu putem cumpăra cu ele iubirea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ştie ce suntem noi cu adevărat. Abel era un om drept, deci lui Dumnezeu i-a plăcut darul lui. Cain era gelos şi supărăcios, îl ura pe Abel, fratele lui mai tânăr, deci lui Dumnezeu nu i-au plăcut prea mult darurile lui. Într-o zi pe câmp, Cain s-a ridicat împotriva lui Abel şi l-a omorât, crezând că nimeni nu l-a văzut. Dar Dumnezeu l-a văzut şi l-a pedepsit pe Cain, alungându-l pe el şi familia lui pentru totdeauna. Deci lumea care a fost odată atât de atractivă, acum era complet ruinată.
Înţelegeţi povestea? Semnificaţia nu se referă la faptul că a mânca o bucată de fruct aduce toate aceste dezastre, dar este ca noi să ştim ce este bine şi ce este rău şi că avem dreptul să alegem. Noi n-ar trebui să facem ceea ce ştim că nu trebuie să facem. Dacă ştim dar o facem chiar intenţionat, atunci vom face din viaţa noastră un dezastru, o facem să devină foarte complicată şi dificilă. Fructul nu era decât un simbol pentru ceea ce n-ar trebui să facem. A urma instrucţiunile lui Dumnezeu înseamnă a acţiona într-un fel responsabil şi să nu-i rănim pe ceilalţi pe tot restul vieţii noastre. Chiar dacă nu practicaţi spiritual, totuşi este un bine foarte mare pe care-l faceţi lumii şi vouă înşivă prin a menţine un regim vegetarian şi să păstraţi preceptele. Este la fel cu studenţii mei, noi alegem să facem ce ar trebui să facem şi nu facem ce n-ar trebui.
Dorinţele lui Dumnezeu nu sunt extraordinare
Dumnezeu a avut grijă de ei atât de bine, le-a dat tot felul de fructe ca să le fie pe plac. Nu era nimic care să le lipsească, ceea ce dovedeşte că iubirea lui Dumnezeu nu are limite. Unde altundeva ar putea cineva să trăiască o viaţă lipsită de griji şi fericită, fără să muncească? Tot ce aveau ei de făcut era să se bucure. Le-a cerut Dumnezeu ceva extraordinar vreodată? Niciodată, tot ce a spus El a fost: “Voi puteţi să mâncaţi orice, dar pomul acela este al meu. Să-l lăsaţi pentru mine, să nu mâncaţi din fructul lui.” Dar ei nu l-au păstrat nici pe acela, deşi nu mureau de foame. Era ceva de care aveau nevoie şi pe care nu-l aveau? Dumnezeu nu le-a cerut decât un singur lucru, dar ei n-au fost capabili să-l îndeplinească. El a creat atât de multe lucruri pentru plăcerea lor, totuşi ei au comis greşeala respectivă.
Astăzi, noi suntem în cea mai grea situaţie, torturaţi şi forţaţi să ne scufundăm în oceanul suferinţei. Lumea noastră este plină de necazuri, de la naştere şi până la bătrâneţe, avem boli şi moarte. Dar la vremea respectivă, ei nu ştiau de boli, de bătrâneţe sau de moarte. Tot ce li s-a cerut a fost o favoare foarte mică, pe care n-au putut s-o îndeplinească. Ei n-au respectat nici măcar vorba lui Dumnezeu, să nu mai vorbim de vorba mea! La ce s-ar rezuma atunci? Ei au ştiut foarte bine că Dumnezeu a creat totul pentru plăcerea lor, ei ştiau că El era Maestrul lor şi că le oferea tot ce-şi doreau, cu excepţia unui fruct dintr-un pom special, totuşi eu au decis că trebuie să-l mănânce, dincolo de toate.
În realitate, nu era nimic special în legătură cu pomul respectiv, era la fel ca oricare pom. Dar Dumnezeu a vrut să vadă dacă ei puteau să se abţină ca să mănânce din fructul acelui pom doar de dragul Lui, dar ei au dat greş chiar şi pentru o cerinţă atât de simplă. Ei s-au făcut surzi faţă de Dumnezeu dar au ascultat de şarpe! Acesta era un şarpe care întruchipa toate fiinţele! Erau cuvintele şarpelui mai importante decât cuvintele lui Dumnezeu?
Acum vedeţi, dacă cineva cade în acest cerc al reîncarnării, atunci nu este nimeni de vină decât el singur. Dacă această poveste este adevărată, atunci noi nu putem să dăm vina pe Dumnezeu niciodată. El a fost atât de bun şi plin de ospitalitate cu fiinţele umane, El n-a cerut nimic, numai să-i păstreze un pom pentru El. Dar ei au vrut să ia şi fructul acestui pom, ei aveau credinţă în oricine cu excepţia lui Dumnezeu. Ei au crezut chiar într-un şarpe şi au mâncat ceea ce n-ar fi trebuit. Numai atunci când au înghiţit fructul, atunci au realizat ce suferinţă au creat pentru ei şi ce era bine şi ce era rău. Atunci şi Dumnezeu a ştiut că ei n-au avut credinţă suficientă şi nu mai meritau să fie prietenii Lui.
Sunt multe lucruri în această lume, fiecare are un preţ diferit. De exemplu, dacă cumpărăm un diamant, atunci trebuie să plătim o grămadă de bani, dar pentru aur nu trebuie să plătim atât de mult. Pentru argint plătim chiar mai puţin, o bucată de fier ne costă numai câteva sute de dolari, dar o bucată de aur de aceeaşi mărime ne costă de zece ori mai mult. În mod similar, dacă ei doreau să fie prietenii lui Dumnezeu şi să se bucure de ceea ce era în Eden, atunci trebuia să respecte regulile. Dacă n-au putut să facă excepţie de un singur pom, cum puteau să mai trăiască acolo?
Oamenii trebuie să se respecte unii pe alţii dacă doresc să locuiască împreună. Eu îţi cer ceva şi tu îmi ceri ceva, atunci noi trebuie să cooperăm unul cu altul. Aceasta este morala acestei poveşti, nu că Dumnezeu chiar dorea ceva de la Adam şi Eva. Dumnezeu s-a gândit că dacă le dă totul fără nici un regulament, atunci ar fi prea monoton şi plictisitor. Deci El le-a dat totul cu excepţia acestui pom, ca să fie o variaţie în toate. Şi totuşi, ei n-au înţeles şi au sfârşit prin a asculta de un şarpe decât de Dumnezeu care era binefăcătorul lor. Este dezgustător! Deci ei au ajuns “kaput” după ce l-au urmat pe şarpe. Dacă iei în consideraţie un şarpe mai mult decât pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă că nu mai meriţi să fii prietenul Lui, nu? Tu i-ai trădat încrederea Lui şi ai stricat cooperarea dintre tine şi El. Tu o vrei în felul tău, nu-i respecţi opinia Lui, chiar dacă nu ţi-a făcut nici un rău. Ce altceva îţi mai doreşti când ai deja atât de multe lucruri? Deci acesta este egoul, nerăbdarea de a fi atât de mare pe cât este Dumnezeu!!
Fiţi atenţi la egou
Dacă nu erai atât de mare pe cât era Dumnezeu, atunci ce? Era deja destul de bine că trăiai în Eden, în fiecare zi aveai suficient ce să mănânci şi ce să îmbraci. Ai tot ce-ţi doreşti, totuşi vrei să ajungi la fel ca Dumnezeu! Pentru ce? Noi, fiinţele umane, avem mereu acest “eu” plin de probleme. Noi vrem să fim regi, cei mai mari şi cei mai buni. De aceea am fost înşelaţi şi am ajuns în această lume întoarsă pe dos. Noi câştigăm o mulţime de bani ca să fim mai bogaţi decât ceilalţi, folosim mult machiaj ca să fim mai frumoşi decât ceilalţi, cumpărăm haine scumpe ca să arătăm mai bine decât ceilalţi, la fel. Fiecare intră în competiţie împotriva celuilalt. Cu cât suntem mai buni, cu atât ne luptăm mai mult să fim şi mai buni pentru că mereu va fi cineva care se pare că este mai bun ca noi.
Această poveste din Biblie nu se referă numai la un fruct, dar are o morală a ei. Învăţătorii din timpurile vechi, din frica de a nu avea probleme, n-au avut curajul să spună lucrurilor pe faţă, deci foloseau tot felul de parabole ca să le transmită oamenilor ideile spirituale. Dacă citiţi această carte “Poveşti din Biblie” nu vă mai trebuie nimic, această carte a selectat câteva istorii foarte bune, bune şi simple, chiar şi copiii le pot înţelege. Numai să citiţi această carte şi simţiţi deja cât de greu şi inconvenient era pentru oamenii din vechime să continue practica spirituală. Majoritatea timpului, ei erau invidiaţi şi erau în pericolul de a fi capturaţi şi omorâţi. Practicienii spirituali erau mult mai buni, mai înţelepţi, mai ageri şi mult mai talentaţi în multe aspecte decât persoanele obişnuite, deci erau foarte invidiaţi şi în pericol. Nu trebuie decât să citiţi Biblia şi veţi cunoaşte cât de greu era să practici în vremurile trecute.
Prima poveste din Biblie ne-a dat deja multe idei bune la care să reflectăm şi pe care să le studiem. Nu este vorba numai de un fruct, este vorba de disciplină, de respectul reciproc, de cooperare şi egou. Adam şi Eva n-au vrut să urmeze instrucţiunile, ei au vrut să fie mai mari decât alţii, chiar decât Dumnezeu. Dar au fost foarte stupizi în încercarea lor, dacă doreau cu adevărat să-L depăşească pe Dumnezeu, atunci trebuia să fie o altă cale. Ar fi putut să-L întrebe pe Dumnezeu: “De ce eşti atât de minunat? Poţi să ne spui cum ai făcut-o?”
Fiind atât de minunat, înseamnă că Dumnezeu avea virtuţile Lui şi felul Lui de a practica. N-ar fi putut să ajungă ceea ce era numai într-o singură zi. Deci ei ar fi putut să-i spună Lui dorinţa lor, dar să furi pe la spatele altora nu este o calitate bună sub nici o formă. Dumnezeu i-a tratat atât de bine şi ei au sfârşit prin a face lucruri stupide pe la spatele Lui. Aceştia sunt oamenii!
Cu cât este mai mare ţelul, cu atât este mai mare şi preţul plătit
Eu v-am spus că totul are un preţ. Atunci când mă urmaţi pe mine în practica spirituală, trebuie să respectaţi cu stricteţe regulile. Dar veţi obţine ceva în schimb, ştiţi asta foarte bine. Altfel, de ce mai staţi aici? Să cumperi aur este diferit decât să cumperi fier. Dacă vrei să obţii ceva, atunci trebuie să munceşti pentru asta.
Uitaţi-vă la mine de exemplu, am fost operată nu demult, dar nu s-a terminat acolo. A trebuit să-mi antrenez din nou muşchii şi nervii pentru trei sau patru ore pe zi ca să-i ajut să se refacă de pe urma anesteziei şi a suturii de la operaţie. Dacă nu i-aş fi exersat, atunci ar fi amorţit şi rămâneau aşa. Mi s-a spus că mi-am revenit aproape complet pentru că mi-am antrenat muşchii pentru trei sau patru ore pe zi timp de şase luni. La fel, dacă noi urmărim un ţel înalt, atunci trebuie să muncim din greu în fiecare zi pentru asta, nu? Aceasta este o regulă pe care n-o putem ignora. Cred că voi o cunoaşteţi foarte bine, dar nu munciţi la fel de bine. Şi totuşi, aici aţi obţinut ceva în schimb dar nu la fel de mult pe cât obţin cei care muncesc mult.
Este mult mai dificil să obţii ceva în această lume. De exemplu, trebuie să plăteşti sute de mii de dolari NT (moneda taiwaneză) pentru o operaţie şi te simţi oribil după aceea. În primele ore eşti inconştient şi după ce te trezeşti, vei remarca o mulţime de tuburi peste tot prin corpul tău. Este foarte dureros şi neplăcut. Şi pe deasupra, este posibil să nu te refaci complet, suferinţa va continua pentru că trebuie să faci exerciţii pentru câteva ore pe zi. Nimic în această lume nu este simplu sau pe gratis!
În schimb, oferta lui Dumnezeu este mult mai bună, El a creat întreaga Grădină a Edenului numai pentru ei doi, cu excepţia unui singur pom. Şi totuşi, ei l-au luat chiar şi pe acela. Acest lucru ne dovedeşte că omul nu este satisfăcut niciodată, nu contează cât de mult i se oferă. Deci dacă cineva nu vă tratează cum trebuie sau vă părăseşte, să nu vă gândiţi mereu că sunteţi voi cei care aţi greşit cu ceva. S-ar putea să fie vorba din nou de una din aceste fiinţe umane cu inima nesătulă, care cere lucruri unul după altul.
V-aţi dat seama vreodată că mintea noastră este foarte obraznică? Ne bate la cap toată ziua, în momentul în care ne hotărâm pentru ceva, vine şi spune: “Nu, o vreau şi pe cealaltă!” Şi aşa suntem ocupaţi mereu cu o mulţime de lucruri. De aceea trebuie să ne analizăm şi să menţinem un jurnal spiritual. Trebuie să vedem cu atenţie dacă mintea are nevoie de ceva şi dacă este necesar. Dacă nu are nevoie, atunci să nu fiţi de acord cu mintea. Cu cât îi daţi mai mult, cu atât cere mai mult şi ne face din ce în ce mai ocupaţi, deşi nu ne dăm seama niciodată de ce suntem atât de ocupaţi. De exemplu, voi acumulaţi în casa voastră multe lucruri pe care nu le folosiţi nici măcar o dată pe an. Uneori le folosiţi numai o singură dată după ce le-aţi cumpărat şi după aceea sunt uitate pentru totdeauna. Sunt multe lucruri în felul acesta.
Să nu confundaţi lipsa de disciplină cu libertatea
Dacă ne facem viaţa mult mai simplă, atunci nu va mai fi complicată deloc. Noi trebuie să fim atenţi tot timpul la mintea noastră, să vedem ce cere, cum obţine ceea ce cere, cum ne bate la cap şi cum ia controlul asupra noastră. Atunci când am făcut o analiză foarte bună, atunci avem o imagine mult mai clară despre ce se petrece în interior.
Noi trebuie să fim exigenţi cu noi înşine, să ne privim pe noi din afară, ca şi cum suntem în afara corpului, şi să ne întrebăm: “Pentru ce vrei acest lucru? Ce mai vrei mai departe, după ce vei obţine asta? Cât de mulţi bani, timp şi efort trebuie să plăteşti pentru asta? Ce poţi să faci cu acest lucru?” Să analizaţi atent aceste întrebări, altfel vom ajunge sclavii minţii noastre în timp ce credem că noi suntem destul de liberi să facem tot ce ne dorim. Aceasta este lipsa de disciplină, nu este libertatea. Libertatea înseamnă să faci ceva atunci când este necesar şi să n-o faci atunci când nu este necesar. De partea cealaltă, să facem ceea ce ne spune mintea noastră să facem nu reprezintă decât un răsfăţ personal, nu vom putea să progresăm niciodată în felul acesta.
Noi avem beneficii numai atunci când suntem exigenţi cu noi înşine, nu cu ceilalţi oameni. Nimic nu este gratis în această lume, trebuie să muncim foarte mult ca să obţinem ceea ce ne dorim. Trebuie să fim exigenţi cu noi înşine, foarte exigenţi, ca să atingem caracteristicile şi nivelul la care ne dorim să ajungem.
Dacă vrem numai să ne răsfăţăm, atunci ar fi prea uşor, atunci putem să facem tot ce ne spune mintea noastră să facem şi credem că aceasta este libertatea. Nimeni nu se amestecă, nimănui nu-i pasă şi nici măcar nouă nu ne pasă. Dar este greşit, aceasta este sclavia, nu este libertatea. Întreaga lume este întoarsă pe dos, găseşte mereu că regulile mele şi învăţătura mea sunt greu de acceptat, chiar dacă spun adevărul. Oamenii cred că eu sunt prea aspră cu ei şi nu pot tolera acest lucru. Ei vor să facă numai ce vor ei, pentru că aşa este cel mai uşor. Dar unde vom ajunge în felul acesta?
Noi suntem obişnuiţi să mergem mereu pe drumul cel mai uşor, indiferent dacă este bun sau rău, pentru că este un drum uşor şi confortabil. Noi mergem tot înainte şi nu vrem niciodată să ne întoarcem înapoi. Să mergi mai departe este mult mai convenabil decât să întoarcem maşina din nou, chiar dacă ne îndepărtăm din ce în ce mai mult faţă de destinaţie. Este în regulă să mergi tot înainte, dar trebuie să ne asigurăm că acesta este drumul corect. Faptul că autostrada este largă, nu înseamnă că noi trebuie să conducem pe ea.
Dacă, casa noastră este în direcţia opusă, atunci trebuie să facem curbele necesare ca să întoarcem maşina, nu contează cât este de dificil. Nu putem să creştem viteza şi să mergem tot înainte numai pentru că drumul este larg. La fel, nu trebuie să renunţăm pentru că drumul este îngust.
Dacă renunţăm, atunci nu vom ajunge niciodată înapoi acolo unde vrem să ajungem. Libertatea nu înseamnă să mergi drept înainte tot timpul, aceasta este stupiditatea. Diferenţa stă în lipsa controlului de sine. Oamenii iresponsabili pot să arate la fel ca cei care au libertate, pentru că ei fac tot ce vor şi cred că ei sunt liberi. Nu, asta înseamnă că ei sunt neglijenţi faţă de datoriile lor şi sunt prea delăsători cu ei înşişi. Deci acum înţelegeţi, povestea Grădinii Edenului nu se referă numai la un fruct. Este o parabolă care ne arată că nu este uşor pentru noi să respectăm ordinele altora. Când ni se spune să nu facem ceva, atunci trebuie să facem exact aşa cum ni se cere. Mintea noastră mereu creează probleme în felul acesta şi face ceea ce a fost avertizată să nu facă. De aceea Adam şi Eva au ascultat chiar de un şarpe, doar din cauza unui măr. Ei ştiau cât de bun a fost Dumnezeu cu ei, le-a dat toată lumea numai pentru folosul lor, totuşi ei n-au fost mulţumiţi. Ei au crezut în şarpele ipocrit şi au mâncat ceea ce Dumnezeu le-a spus să nu mănânce.
Noi n-ar trebui să furăm nimic de la binefăcătorul nostru, indiferent cât de atractiv este lucrul respectiv. Dacă îl vrem cu adevărat, atunci trebuie să-l cerem. Lor li s-a dat întreaga lume şi tot n-au fost satisfăcuţi. Li s-a spus să nu mănânce din fructul respectiv, dar ei au mâncat oricum. Morala este că nu este simplu pentru noi să păstrăm regulile, pentru că noi ascultăm mereu de cel rău!