Este foarte dificil, este chiar mai greu decât în cazul despărţirii dintr-o relaţie de dragoste. De ce? Pentru că egoul este mândria oamenilor. Deci este foarte dificil să elimini egoul, pentru că noi am fost obişnuiţi să fim tatăl, mama, Buddha, Dumnezeu, pentru un timp foarte lung. Totuşi, sunt căi prin care să eliminăm egoul, nu trebuie decât să vă uitaţi la jurnalul practicii voastre din fiecare zi şi să vedeţi dacă ceea ce aţi făcut a fost bine. Dacă faptele bune sunt foarte puţine şi cele rele sunt multe, dacă suntem plini de ambiţie, supărare şi ură, atunci ştim că ar trebui să ne fie ruşine cu noi. Atunci, pas cu pas, o să devenim mai smeriţi şi nu mai avem curajul să-i criticăm pe ceilalţi, pentru că vedem că şi noi suntem la fel, negri ca, cărbunele! Nu este aşa? Dacă picioarele noastre sunt scufundate în noroi, atunci cum o să avem curajul să ţinem torţa ca să ne uităm la picioarele altora? Deci egoul nostru va fi micşorat.
Altfel, puteţi să staţi aici, eu am să vă cert de câteva ori pe zi şi atunci egoul vostru va fi în ordine, pentru că nu mai are unde să se ascundă. Eu o să vă arăt toate defectele voastre în fiecare zi şi am să le explic din nou şi din nou, până când nu mai aveţi curajul să fiţi egoişti deloc. Înţelegeţi? Însă, smerenia şi complexul de inferioritate sunt două lucruri diferite. Complexul de inferioritate este diferit, înseamnă că cineva simte că este foarte inferior şi nu este bun de nimic. Eu ţip la voi şi vă cert, dar în spatele acestor gesturi este iubire, suport şi binecuvântare. Dar în lumea de afară, oamenii vă asupresc pentru faimă sau bogăţie. Din cauza interesului lor personal, ei ne fac viaţa foarte mizerabilă, ne taie inima în bucăţi şi ne sfărâmă complet încrederea în noi înşine.
Deci cele două feluri de opresii sunt diferite. Una este competiţia dintre noi, cealaltă este ca să ne ajute să eliminăm egoul. În cearta din ultimul caz este iubire ascunsă, de aceea, uneori simţim ca o adiere care ne relaxează, este o atmosferă relaxantă şi plină de compasiune. De aceea, chiar dacă ai fost certat, se pare că persoana respectivă îţi lipseşte mereu, nu poţi să o uiţi şi nici nu poţi să o urăşti. Dar în lumea de afară, chiar dacă unii folosesc vorbele dulci, totuşi ne este frică de ei, ne este frică că s-ar putea să facă un plan prin care să ne păcălească, noi simţim frica ca şi cum ar fi un cuţit gata să fie folosit pe noi.
Atunci când practicaţi Metoda Quan Yin, egoul vostru va fi eliminat pas cu pas. Această Metodă vă ajută să folosiţi Lumina lui Buddha, Iubirea lui Dumnezeu, sursa infinită a puterii sau sinele nostru adevărat, ca să erodăm egoul nostru cel de toate zilele, nu prin folosirea puterii limitate de oameni. Multe persoane practică printr-o disciplină personală foarte strictă, ei nu au curajul să facă multe lucruri, nu au curajul să deschisă gura mai mult atunci când râd, nu au curajul să meargă cu paşi mari, nu au curajul să alerge, nu au curajul să facă nimic. Chiar şi atunci, egoul nu poate fi eliminat, de ce? Pentru că ei folosesc mintea şi experienţele lor de zi cu zi ca să elimine egoul lor de zi cu zi, ambele sunt la nivelul acestei lumi, deci este dificil.
Aici, noi folosim înţelepciunea infinită a lui Buddha care este dincolo de nivelul obişnuit, deci purifică mediocritatea, înţelegeţi? Egoul nostru se va dizolva în mod natural, nu trebuie să ne facem restricţii atât de multe. Altfel, chiar dacă ne trăim toată viaţa încercând să controlăm egoul, tot nu ajută la nimic. Chiar dacă îl putem controla, o facem numai foarte superficial. De exemplu, înainte noi obişnuiam să avem un temperament rău, strigam şi ţipam la oameni, îi loveam şi îi şocam din nimicuri. După ce găsim o cale de a practica, atunci ne antrenăm personalitatea. Ce este personalitatea? Înainte noi eram răi şi cu temperament iute, acum încercăm să ne antrenăm spre mai bine, în fiecare zi, atunci când ne supărăm, strângem din buze, ţinem totul în gât sau mergem la baie şi lovim în ceva cu toată puterea şi apoi ieşim afară râzând “hahahaha”. Acesta este antrenamentul prin care să ai un comportament bun, dar acesta este un antrenament prin care să-ţi schimbi numai caracteristicile, pentru că între timp problemele reale există în interior. Când se iveşte o situaţie dintr-o dată, foarte urgent, toate acestea vor reapare pe neaşteptate.
Uneori, discipolii rezidenţi de aici sunt în aceeaşi situaţie. În fiecare zi ei se comportă foarte docili, ca şi cum ei cred în mine cu adevărat. Într-o zi am folosit o metodă specială, una la care ei nu se aşteptau deloc. De exemplu, loveam în mese şi scaune, strigam şi ţipam foarte tare ca şi cum înnebunisem. Atunci egourile lor au ieşit la iveală, ei au încercat să mă înveţe şi să-mi spună: “Oh, Maestră, care este problema?” În momentul acela am râs de una singură şi am ştiut cât de puternică este credinţa lor, am ştiut ce gândeau şi cum gândeau ei despre mine. De aceea, de multe ori, în circumstanţele normale, atunci când îi tratez bine, caracterul lor ascuns nu iese la iveală, înţelegeţi? De aceea trebuie să-i prind într-un colţ, fără ieşire, ca toate acestea să poată fi expuse, deci felul în care un Maestru îi tratează pe ceilalţi nu poate fi judecat.
Praful şi gunoiul de sub pat trebuie să fie văzute şi curăţate. Dacă nu folosim o mătură cu coada lungă, atunci nu le vom curăţa niciodată. Dacă aceste lucruri nu sunt scoase la iveală, atunci nu le putem vedea, în fiecare zi noi facem curat numai la suprafaţă şi ne gândim că este foarte curat. Dar mizeria care se ascunde adânc în fiecare colţ nu este văzută de nimeni, noi o realizăm numai atunci când iese la iveală, dacă nu este scoasă la iveală, atunci nici noi nu suntem conştienţi de ea. Totuşi, este acolo dacă noi nu o scoatem afară. Să-ţi calmezi caracterul nu este ceva la fel de eficient ca atunci când practici calea Naturii de Buddha din interior, de aceea numai Metoda Quan Yin ne va diminua egoul pas cu pas.
Pe măsură ce practici, pas cu pas, vei observa că te vei schimba foarte mult sau vei vedea că practicienii din jurul tău s-au schimbat foarte mult. După ce practicăm pentru mai multă vreme, prietenii noştri vor fi luaţi prin surprindere: “Cum de te-ai schimbat atât de mult?” Nu înseamnă că tu te-ai schimbat de la tine, este Natura de Buddha care a curăţat în mod natural toatele petele de pe urma vieţii de zi cu zi. Înţelegeţi? Numai practica spirituală va aduce un rezultat bun.
Dar dacă sunteţi aproape de un Maestru în viaţă, vă aduce foarte multe beneficii, Maestrul o poate face mult mai repede, ne scoate la iveală tot gunoiul. Atunci când noi încercăm să-l ascundem, Maestrul va folosi o mătură cu coada foarte lungă ca să-l scoată afară, indiferent dacă vă place sau nu. În mod normal noi ascundem totul foarte atent şi le acoperim cu ceva. Deşi nu ne simţim confortabili atunci când mizeria este scoasă afară, dar într-o oarecare măsură se pare că ne place. Deci să nu vă faceţi griji, să le ştergeţi pe toate dintr-o singură mişcare, atunci s-a terminat, ştim că avem casa curată, asta este tot.
În realitate nu este nici un egou!
În timpul unei meditaţii de grup, un discipol i-a pus Maestrei următoarea întrebare:
– Maestră, puteţi să ne vorbiţi puţin despre faptul că egoul nostru se pune în calea noastră de a avea o relaţie de apropiere cu Dumnezeu? Cum să scăpăm de el?
M: – Egoul este un efect al mediului înconjurător
În realitate nu este nici un egou, sunt doar efectele mediului înconjurător. Când suntem copii şi facem ceva rău, atunci suntem pedepsiţi şi când facem ceva bun, atunci suntem lăudaţi, uneori chiar prea lăudaţi. Atunci noi ne învăţăm aşa, să ne arătăm personalitatea, pentru că în felul acesta obţinem laude şi obţinem dulciuri, lucruri de genul acesta. La fel, mai târziu, când creştem mari şi mergem la şcoală, învăţăm că cei foarte buni, geniali, cei care ştiu cum să se descurce în societate, ei obţin avantaje, deci şi atunci învăţăm acelaşi lucru, cum să ajungem în vârf, cum să vorbim dulce, cum să facem lucruri care să le placă la ceilalţi, chiar dacă de multe ori aceste lucruri nu sunt făcute într-un mod cinstit, sunt făcute doar ca să câştige laude. Aşa ajungem la aceste obiceiuri, să facem lucrurile în felul în care dorim noi, ca să fim mereu cei din frunte, acesta este ceea ce noi numim egou, deci la început nu este nici un egou. Mai târziu, noi ne obişnuim foarte bine cu eşecurile şi succesul nostru şi chiar ne mândrim cu noi, ne gândim: “Ah! Am realizat asta, am făcut asta, l-am întrecut pe acela, l-am păcălit pe celălalt, şi aşa mai departe.” Şi atunci noi devenim din ce în ce mai aroganţi şi acesta este ceea ce noi numim egou.
Obiceiul este o informaţie colectată de mintea noastră
În realitate, toate sunt obiceiuri, noi nu ne naştem cu egoul. De aceea eu v-am spus că mediul înconjurător este foarte important pentru oameni. Două persoane care au acelaşi nivel de inteligenţă, dacă cresc în medii diferite, atunci vor reacţiona diferit faţă de aceeaşi situaţie cu care sunt confruntaţi, din cauza obiceiului pe care l-au acumulat fiecare în parte, din cauza lucrurilor pe care le-au învăţat în timpul copilăriei şi a vieţii lor. Deci în realitate nu este nici un egou, deci noi trebuie să ne ocupăm de obiceiuri.
De exemplu acum, voi vreţi să meditaţi dar sunteţi foarte obişnuiţi să mergeţi în altă parte, la ora şapte vreţi să mergeţi la cafenea şi la ora opt vreţi să mergeţi la dans, în timp ce eu vă spun să staţi aici. Este un lucru mizerabil şi pe deasupra uneori nici nu-l vedeţi pe Dumnezeu, nu se întâmplă mereu, nu? Unele persoane norocoase îl văd pe Dumnezeu tot timpul, pe degeaba, în timp ce alţii stau acolo până când nu-şi mai simt şezutul şi tot nu văd nimic! Atunci desigur că aceste lucruri te fac să fii nefericit, mai departe este dificil pentru voi să credeţi că există aşa ceva ca Dumnezeu şi că El este un Dumnezeu al iubirii cu adevărat. Dacă Dumnezeu este iubire, atunci de ce nu vine la mine, de ce vine la vecini? Pentru că atunci când creştem mari, noi învăţăm să comparăm lucrurile aşa cum o fac oamenii din jurul nostru. Ei vă învaţă că vecinul este mai bun decât tine, maşina lui este mai scumpă. De ce Dumnezeu îi dă lui şi nu-mi dă şi mie? Deci acesta este egoul, este mintea care argumentează tot timpul, argumentele sunt colectate de la influenţa societăţii.
Deci noi acum facem contrariul, de fiecare dată când ne gândim la aceste nimicuri, să ne spunem: “În regulă, nu este decât un obicei, nu mai cred în gunoiul acesta.” Şi apoi să treceţi la treabă, să nu ascultaţi de minte şi încetul cu încetul vă veţi obişnui cu acestea.
Iertaţi-vă pe voi şi încercaţi să vă schimbaţi
Cei care sunt cu mintea simplă, ei nu sunt complicaţi. Ei ajung la Dumnezeu mult mai uşor, pentru că ei nu gândesc foarte mult şi nu compară foarte mult, nu trebuie să treacă prin studii foarte multe. Cu cât sunt mai intelectuali sau cu cât sunt mai realizaţi, cu atât sunt mai complicaţi, pentru că ei trebuie să fie în mediul acesta de succes, este un exemplu. Ca urmare gândirea lor este ca un obicei, ei analizează avantajele şi dezavantajele, succesul şi eşecul: “Dacă stau în meditaţie, atunci ce obţin de la Dumnezeu? Obţin ceva la urma urmei? Se merită? Ştii, timpul înseamnă bani!”(râsete) Şi atunci, subconştient, noi ne punem piedică singuri, pe calea spre rai. Acesta numim noi egou, dar în realitate nu există nici un egou.
De exemplu mulţi copii care cresc în familii cu violenţă, ajung criminali atunci când cresc mari. Ei n-au fost iubiţi când erau copii, deci când cresc mari nici ei nu iubesc pe nimeni, nu ştiu decât de violenţă, de forţă, de folosirea forţei musculare sau altă forţă pe care o pot avea, ca să-şi învingă duşmanul, ca să ajungă cel mai puternic. Mulţi dintre ei nu sunt iubiţi, deci este foarte dificil pentru ei să schimbe acest lucru. Atunci voi veţi spune că este egoul lor, în realitate eu spun că nu este decât un obicei. Când spunem “obicei” este mai uşor să înţelegi şi la fel, pare mai simplu să-l atingi şi să-l corectezi, decât să spui “egou”. Sună foarte înfricoşător, ca un fel de entitate sau aşa ceva, ca şi cum trebuie să ne luptăm cu el, dar nu este atât de dificil.
De exemplu şi spălatul pe dinţi, multe persoane nu se spală pe dinţi de trei ori pe zi pentru că nu au acest obicei şi nu le pasă ca să se schimbe. Nici eu nu mă spălam pe dinţi de trei ori pe zi când eram copil, dar după ce am crescut am văzut că mă dor dinţii şi la fel, vreau să arăt bine! (râsete) Atunci am început să realizez importanţa acestui obicei, să te speli pe dinţi după fiecare masă şi să o faci mereu. Deci este un simplu obicei, un obicei, în regulă? Deci să vă iertaţi pe voi şi să încercaţi să vă schimbaţi.