Select Page

Egoul şi meditaţia cu Sunetul (Divin interior)

simplicityEdted

Egoul îşi are originea în obiceiuri

De unde vine egoul? Putem să spunem că egoul este un fel de personalitate, este atitudinea mentală personală. De unde se trage personalitatea? Personalitatea nu este nimic extraordinar, nu este Sinele nostru original, nu este Natura noastră dumnezeiască şi iluminată. Simplu, este personalitatea noastră care îşi are originea în obiceiurile care sunt acumulate tot timpul. De fiecare dată când suntem născuţi, fie sub formă de oameni, animale sălbatice, fiinţe divine, fiinţe din iad, animale domestice sau demoni, noi avem obiceiuri specifice. Fiecare fiinţă are obiceiurile ei particulare şi toate aceste obiceiuri se învaţă.

De exemplu, dacă suntem tigri, atunci este normal să fim fioroşi, să vânăm pentru hrană în fiecare zi şi să omorâm animale, aşa vom trăi în viaţa respectivă. Atunci, dacă imediat după aceea suntem născuţi ca fiinţe umane, după ce am murit tigri, aceste „urme” de animal feroce vor rămâne, deci vom avea un temperament violent, ne face plăcere să mâncăm carne şi vom fi foarte răi, nu vom fi foarte compatibili cu ceilalţi sau să iertăm, ne place să ne certăm şi să întrecem măsura mereu cu tot felul de banalităţi.

Dacă după ce ne-am trăit viaţa ca tigri vom fi renăscuţi sub formă de alt animal, poate că unul mai blând cum ar fi un miel, atunci este normal ca toată viaţa să „behăim” peste tot şi să fim foarte blânzi. Chiar dacă calităţile de tigru mai sunt prezente în fiinţa animalului pe care-l reprezentăm, vor avea foarte puţine şanse să se manifeste, încetul cu încetul noi vom uita de ele şi ca urmare natura feroce din noi se va diminua. Vom înceta cu omorurile şi cu mâncatul cărnii, deci calităţile de animal din noi şi instinctul de a ucide se vor diminua de asemenea. Dacă după ce am părăsit corpul de miel vom fi renăscuţi din nou sub formă de miel, vom ajunge şi mai blânzi şi vom „behăii” din nou şi mai minunat de-a lungul unei alte vieţi.

Dacă suntem renăscuţi ca fiinţe umane după ce viaţa noastră de miel s-a încheiat, atunci este normal că vom arăta cam ca o oaie, vom fi foarte blânzi şi nu vom arăta foarte rău, vom fi docili şi uşor de controlat şi ne vom împăca foarte bine cu ceilalţi! Gustul nostru va fi uşor de satisfăcut, s-ar putea să ne placă să mâncăm verdeţuri şi să mergem să căutăm plante cu frunze verzi şi verdeţuri sălbatice. În felul acesta putem să vedem că fiecare persoană are o personalitate distinctă din moment ce fiecare, individual, colectează obiceiuri diferite.

În timpul reîncarnărilor noastre ca animale, dacă murim ca tigri şi suntem născuţi de mai multe ori ca tigri sau sub formă de alt animal feroce, cum ar fi lup sau şarpe, înainte să fim născuţi într-un final ca oameni, atunci calităţile noastre nu se vor deosebi prea mult faţă de cele ale unui demon. De aceea vedem că unele persoane sunt foarte violente fără nici un motiv, şi comunicarea cu ei este aproape imposibilă. Este din cauză că ei abia au făcut tranziţia de la o viaţă de animal şi acum au primit un corp nou, ei au fost născuţi de multe ori sub formă de animale, mai ales sub formă de animale feroce, aceasta nu este o coincidenţă. Altfel, de ce nu toţi oamenii sunt născuţi ca animale, numai unii continuă să fie născuţi ca animale feroce? Probabil că înainte ca ei să ia forma de animal, au avut foarte multă karma rea, deci au fost nevoiţi să treacă prin mai multe vieţi sau au fost forţaţi în situaţia respectivă din cauza destinului, ca să permită violenţei să-i domine.

De exemplu, noi ştim că unii criminali sunt puşi la închisoare. Intenţia originală a guvernului din spatele acestei acţiuni este ca să-i înveţe o lecţie şi să le dea o şansă să-şi îndrepte greşeala, să-şi refacă viaţa şi să ajungă mai binevoitori. Totuşi, ei devin şi mai răi la închisoare, din cauza furiei unii încearcă să scape şi să-şi ia revanşa în momentul în care vor reuşi. Ei fac şi mai multe crime şi este din ce în ce mai dificil pentru ei să iasă din situaţia respectivă. S-ar putea să dea peste situaţii neplăcute la închisoare şi să nu înţeleagă intenţiile bune ale celorlalţi. Uneori, complexul de inferioritate îi poate determina să creadă că nu au fost trataţi cum trebuie de ceilalţi, deşi poliţia îi tratează pe toţi la fel. Acest sentiment se poate intensifica în inima lor şi atunci s-ar putea să caute să-şi ia revanşa când vor ieşi afară, prin a comite şi mai multe crime serioase, în felul acesta sfârşesc în situaţia în care primesc o pedeapsă şi mai grea. La rândul ei, această pedeapsă grea le va aduce şi mai multă ură care îi va determina să cadă şi mai mult, până când, într-un final, va fi foarte dificil sau chiar imposibil să se mai corecteze.

Când suntem animale feroce, atunci intrăm în karma. Dacă cădem într-o asemenea situaţie şi nu reuşim să ne refacem sau să ne îndreptăm şi continuăm să facem şi mai multe fapte violente, atunci vom rămâne mereu la nivelul de animal şi vom avea dificultăţi foarte mari ca să ne ridicăm la nivelul de oameni. Chiar dacă dorim să ajungem oameni, va dura foarte multe vieţi până când vom avea succes.

Când suntem tigrii, noi acumulăm calităţile de tigru, obiceiuri violente şi fapte violente, câmpul nostru magnetic ajunge o aură foarte rea şi când vom deveni oameni, câmpul acesta magnetic va fi înregistrat la nivelul aşa numitei conştiinţe Alaya, unde sunt înregistrate gândurile bune şi rele, faptele bune şi rele din vieţile noastre trecute. Această înregistrare masivă se va manifesta în mod spontan în reacţii pe măsură, deci înseamnă că dacă o persoană sau o împrejurare ne face să reacţionăm, atunci calitatea respectivă va ieşi la iveală, pentru că noi am uitat că acum suntem oameni şi nu mai suntem tigri.

Dacă noi, ca oameni, dorim să evităm aceste situaţii, atunci ar trebui să ne cercetăm aceste calităţi de animal pe care le avem, atunci vom cunoaşte că avem o karma foarte grea. Ce este karma? În trecut noi am acumulat multe obiceiuri, de-a lungul transmigrării noi acumulăm şi înregistrăm foarte multe fapte violente, la fel ca o casetă înregistrată. Când apeşi pe buton, atunci le redă pe toate. Ce reprezintă acest buton? Este oportunitatea sau ocazia de care ne lovim şi care va declanşa automat înregistrările respective.

De aceea uneori noi suntem foarte violenţi faţă de unele persoane, deşi nu ştim de ce. Este din cauză că butonul respectiv a fost declanşat, o persoană s-a întâmplat să spună ceva ce noi am auzit în trecut şi cuvintele respective ne-au făcut să fim supăraţi. Acum când auzim din nou ceva similar, ne supărăm imediat din nou. Sau poate că în viaţa trecută când eram oameni sau animale, cineva ne-a pus capcane. Acum, când vedem ceva care se aseamănă cu capcanele respective, fie şi numai ca înfăţişare, începe să ne fie frică, deşi nu ştim deloc de ce ne este frică atât de mult de o cutie ca aceea. Unele cutii arată la fel cu capcanele pe care le-am văzut în vieţile trecute, deci ne este frică de ele şi le urâm. De aceea, unele persoane preferă mobila rotundă sau urăsc mobila în colţuri sau sub formă de triunghiuri, toate acestea sunt legate de impresiile din viaţa trecută.

Condiţiile pe care noi le plăcem sau nu le plăcem, le urâm sau le iubim, reprezintă ceea ce se numeşte egou. Eu iubesc numai asta şi asta, aceasta se potriveşte cu gustul meu, acestea le numim egou. Egoul reprezintă personalitatea, acesta şi acesta este obiceiul meu, aşa cred eu, eu nu mă pot schimba, eu nu vreau să mă schimb sau aşa sunt eu şi eu nu pot să mă schimb! Acesta reprezintă egoul, deci în realitate egoul este personalitatea, nu este nimic misterios sau greu de înţeles.

Numai vibraţia din meditaţia cu Sunetul (Divin interior) poate să cureţe karma

Ca să ne oprim să ajungem şi mai scufundaţi în karma, trebuie să încetăm cu obiceiurile şi să nu le lăsăm să se dezvolte şi mai mult. Dacă vreun obicei se manifestă, atunci va creşte din ce în ce mai puternic şi noi devenim şi mai irascibili. De exemplu, în vieţile trecute am fost acuzaţi din greşeală pentru o crimă pe care n-am făcut-o, şi poate că am fost bătuţi şi răniţi cu durere sau persecutaţi de cei la putere. Atunci, în viaţa prezentă, s-ar putea să întâlnim pe cineva care ne persecută sau ne răneşte cu un motiv bine întemeiat, în realitate noi suntem cei de vină şi ei sunt cei care au dreptate să ne persecute. Totuşi, dacă cineva ne-a persecutat sau ne-a acuzat din greşeală în viaţa trecută, atunci noi purtăm ură şi când avem de-a face cu o situaţie similară în viaţa aceasta, atunci nu putem să o tolerăm şi avem tendinţa să ne răzbunăm sau să reacţionăm rău. În felul acesta noi adâncim şi mai mult ura din inima noastră şi lăsăm atmosfera rea să crească mai densă şi mai puternică. La final, va duce la formarea unei personalităţi răutăcioase. Deci dacă vrem să evităm astfel de situaţii, atunci în momentul în care vrem să ne revanşăm pe ceilalţi, ar trebui să ne spunem imediat: „Acest dinte pentru dinte se va termina vreodată?”

De fiecare dată când facem ceva, învăţăm o idee nouă, atunci se formează un canal nou în creierul nostru ca să depoziteze materialul nou. De exemplu, aici este pentru a depozita antipatia, acolo se depozitează iubirea, aici este pentru gelozie şi acolo este pentru faimă şi profit. Fiecare punct este ocupat de o calitate diferită, cu cât avem mai multe obiceiuri, cu atât avem mai multe cutii sau canale care umplu creierul nostru.

La origine, aceste cutii sau canale se pot dezintegra singure, este foarte simplu. Dacă nu este nimic în interiorul lor, atunci ele fuzionează împreună şi vor fi reduse la nimic. Totuşi, este un fel de substanţă numită „materia cenuşie” din creierul nostru care umple aceste canale sau cutii. Toate ideile şi faptele noi sunt înregistrate în substanţa cenuşie care va umple canalele goale din creier, este la fel ca un calculator care menţine toate datele în exclusivitate.

Noi nu putem să ştergem niciodată aceste lucruri sau calităţi pe care abia le-am învăţat, deci trebuie să practicăm Metoda Quan Yin ca să spălăm obiceiurile rele din interior, nu există nici o altă cale ca să le cureţe! Voi aţi auzit de multe ori despre spălarea creierului, dar spălarea creierului făcută prin cuvinte nu este suficientă. Creierele noastre sunt foarte mici şi totuşi, ele pot înregistra totul, într-un volum infinit, aceasta este problema. Când au înregistrat prea mult, nu pot fi şterse foarte repede, noi avem gânduri care ne perturbă în fiecare zi şi totul este din cauză că noi înregistrăm prea multe lucruri.

De aceea, dacă în momentul de faţă eu vă spăl la creier prin cuvinte, nu fac decât să mai adaug şi mai multe canale şi cutii, este zadarnic! Voi sunteţi plini deja de idei vechi şi prejudicii vechi, dacă şi eu adaug mai multe, atunci acestea se vor amesteca cu cele vechi şi nu va fi de nici un folos. Cele vechi vor continua să funcţioneze, în timp ce cele noi se vor dezvolta şi mai mult şi totul devine şi mai complicat.

De aceea, eu am spus că „în realitate cultivarea spirituală nu are nevoie de limba vorbită!” Deci în timpul transmiterii Metodei Quan Yin, eu nu vorbesc, deci nu mai adaug nimic. Acum vorbesc cu voi pentru că în interiorul vostru sunt noduri şi probleme care se cer desfăcute, deci trebuie să vă explic câte ceva ca să vă ajut la rezolvarea conflictului din interior. Altfel, eu nu vorbesc. De ce ar trebui să vorbesc atât de mult? Voi ştiţi deja destul de multe. De exemplu, dacă nu sunteţi budişti şi nu ştiţi nimic despre Sutra Nirvana sau Sutra Diamantului, atunci nu mă întrebaţi nimic despre scripturi şi nici eu nu trebuie să vorbesc nimic ca să explic aceste lucruri. Eu vorbesc mult pentru că şi voi întrebaţi mult, aţi adunat prea mult gunoi, deci trebuie să folosesc multe feluri ca să-l îndepărtez şi să-l ard.

Deci Metoda Quan Yin nu este prin cuvinte, este vibraţia, este curentul electric, este puterea lui Dumnezeu care ne curăţă gândurile împrăştiate şi ideile greşite, dar nu mai adaugă nici un fel de canale sau cutii în interiorul nostru. Pentru că dacă dorim să folosim un gând ca să eliminăm un alt gând, atunci vom întâmpina rezistenţă, nu înseamnă că gândul vechi va fi eliminat! Nu, în realitate noi nu facem decât să adăugăm un alt gând, în consecinţă va fi şi mai aglomerat şi noi devenim din ce în ce mai agitaţi. De aceea toţi Maeştrii mari au spus: „Cu cât înveţi mai mult şi cunoşti mai mult, cu atât este mai dificil să ajungi la Adevăr!” Noi înghiţim totul în noi, le înghesuim împreună până când nimic nu se mai poate dezvolta, cele bune şi cele rele se amestecă împreună, cele bune nu se pot dezvolta şi cele rele nu pot fi curăţate, totul devine foarte congestionat. Acum înţelegeţi de ce cu cât învăţăm mai mult, cu atât este mai dificil să ajungem iluminaţi!

Deci numai Metoda Quan Yin are sens, pentru că nu se constituie din întrebările Zenului sau diverse tipuri de imnuri, care nu fac decât să adauge şi mai multe în creierul nostru, în schimb, curăţă totul. De aceea v-am spus, deşi v-am instruit să recitaţi în gând Numele Sfinte şi să meditaţi cu Lumina (Divină interioară), nu are efect dacă nu practicaţi meditaţia cu Sunetul (Divin interior). Pentru că recitarea Numelor Sfinte sau meditaţia cu Lumina (Divină interioară) la fel, adaugă mai multe lucruri, deşi aceste lucruri le pot controla pe celelalte şi să ne facă să uităm de problemele zilnice. Să presupunem că suntem supăraţi pe cineva şi vrem să ne supărăm şi mai mult sau chiar să-l certăm, dacă recităm în gând Numele Sfinte, atunci uităm de supărare. Deci înseamnă că putem să ne folosim de aceste Nume Sfinte bune ca să controlăm gândurile distrate şi să le oprim să ne facă probleme. Dar nu înseamnă că ele au dispărut sau au fost curăţate prin recitarea în gând a Numelor Sfinte sau numelui lui Amitabha Buddha! Nu! Noi adăugăm zeci de mii de repetiţii ale Numelor Sfinte în fiecare zi ca să controlăm gândurile distrate. După aceea ar trebui să folosim meditaţia cu Sunetul (Divin interior) ca să le ştergem, inclusiv Numele Sfinte! (aplauze) Sunt foarte fericită că voi înţelegeţi.

De aceea am spus că dacă cineva nu practică meditaţia cu Sunetul (Divin interior) în fiecare zi şi spune că a ajuns complet iluminat sau a ajuns un Buddha, atunci minte! Unele persoane spun la fel, că atunci când ajungi un Buddha, meditaţia nu mai este necesară, dar asta înseamnă că nu mai faci meditaţia obişnuită în care să ne controlăm creierul prin recitarea Numelor Sfinte, de exemplu recităm două nume şi uităm de restul sau recităm unul şi le uităm pe celelalte patru sau îl recităm pe primul şi uităm de ultimul sau ne luptăm cu gândurile împrăştiate: „Doamne! Am atât de multe gânduri împrăştiate. Doamne! Urăsc persoana respectivă. Doamne! Amitabha Buddha, Amitabha Buddha! Doamne! Persoana aceea este foarte dezgustătoare! Amitabha Buddha, Amitabha Buddha ..oh! Cu siguranţă că o să fiu rău cu el mâine, Amitabha Buddha, Amitabha Buddha!” Ce luptă dureroasă, aceasta se numeşte meditaţie, pentru că noi ne antrenăm minţile şi ne inhibăm gândurile împrăştiate, ura şi obiceiurile.

Buddha meditează continuu

Nu este adevărat că o persoană nu mai meditează după ce a ajuns un Buddha, dar meditează fără să se lupte. El meditează chiar dacă nu stă să mediteze, deci noi spunem că el nu meditează. Când noi medităm, noi ştim că suntem în meditaţie, dar un Buddha nu mai ştie că meditează pentru că el meditează fără nici un efort. Asta a vrut să spună Lao Tzu prin faci fără să faci, nu a vrut să spună că noi ar trebui să stăm cât este ziua de lungă, indiferenţi faţă de lumea care ne înconjoară, să nu avem grijă de ţara noastră, să nu avem grijă de familia noastră, să nu ne mai spălăm, să nu ne spălăm rufele şi chiar să nu mai mâncăm. Acestea nu înseamnă „faci fără să faci”, dar înseamnă să fii nebun! (râsete) Când unele persoane ne spun că în momentul în care am ajuns un Buddha nu mai trebuie să medităm, în schimb jucăm jocuri de noroc şi cântăm karaoke, asta înseamnă să ajungi un diavol, înseamnă să ajungi un Buddha al negativităţii şi nu un Buddha aşa cum a fost Amitabha Buddha.

Deci când vedem că cineva nu meditează şi nu recită în gând Numele Sfinte, atunci să ştiţi că persoana respectivă este ignorantă, acestea sunt fapte pe placul realităţilor astrale inferioare, el a fost înşelat! Un Buddha (Maestru iluminat) nu meditează dar totuşi meditează. De ce? Pentru că El trebuie să binecuvânteze lumea, trebuie să-i binecuvânteze pe discipoli. Dacă noi, oamenii de rând, avem atâtea beneficii din meditaţie, vă închipuiţi ce se întâmplă când un Buddha meditează? El nu poate să-şi ignore responsabilitatea, dacă un Buddha vine aici şi nu meditează, atunci ce să facă? La fel, El trebuie să-şi reîmprospăteze spiritul şi vitalitatea din interior. Când medităm, noi ne simţim foarte confortabili fizic şi mintal, nu? Deşi nu ne dorim în mod expres să atingem nivelurile din interior, totuşi le atingem în acelaşi timp!

Noi nu putem să fim sănătoşi fizic doar dacă mâncăm, multe persoane mănâncă dar corpul lor este slab. Pentru noi, dacă medităm una sau două ore, atunci suntem fericiţi în spirit şi putem să lucrăm fără efort de-a lungul zilei. Deci şi Buddha trebuie să mediteze ca să-şi refacă puterea, nu poate doar să mănânce mâncare şi atât, nu-i ajută la susţinerea corpului. Dacă ar fi o persoană obişnuită, chiar dacă ar mânca mai mult, tot nu ar fi capabil să ia asupra lui numeroasele responsabilităţi de Buddha. Din moment ce un Buddha mănâncă foarte puţin şi are foarte multe responsabilităţi, cum poate să nu mediteze?

El meditează, cu excepţia că nu se mai luptă ca noi sau nu meditează cu efort ca noi. Un Buddha meditează într-un fel foarte relaxat, El intră un samadhi foarte repede după ce începe să mediteze şi rămâne în samadhi chiar dacă nu meditează! El este în samadhi 24 de ore pe zi şi poate să mediteze oricând, aceasta se numeşte „meditaţie fără să meditezi”. Cultivarea spirituală nu se referă numai la meditaţie, totuşi, El meditează mai departe ca să dea un exemplu pentru discipolii Lui. Altfel, toată lumea ar crede că El a ajuns un Buddha şi nu mai trebuie să mediteze deloc, în schimb se bucură de plăcerile lumeşti. Dacă ar fi aşa, atunci toată lumea ar fi la fel şi oricine ar putea să o facă, dacă nu mai trebuie să meditezi, atunci şi cei leneşi pot să spună că au ajuns un Buddha. Ce scuză minunată! Nici nu se pune problema de aşa ceva.

Vă amintiţi că după ce Shakyamuni Buddha a ajuns un Buddha, El a meditat în fiecare zi. De aceea scripturile au menţionat că de fiecare dată când Shakyamuni Buddha ieşea din samadhi, El începea să ţină un discurs pentru discipolii Lui. Nu se spune niciodată că El ţinea un discurs după ce venea de la baie sau după ce se bucurase de muzica karaoke, să cânte, să danseze sau să joace jocuri de noroc! Niciodată! Deci dacă citim scripturile şi nu le înţelegem cu adevărat, ne face mai mult rău, practica noastră spirituală va fi alterată, noi vom fi lacomi şi însetaţi de faimă şi cuceriri, în felul acesta ne facem rău.

Umilinţa este cel mai important element din practica spirituală

Deci umilinţa este cel mai important element din practica spirituală. Cei care ne testează răbdarea sunt învăţătorii noştri, cei care ne bat şi ne ceartă sunt învăţătorii noştri, ei ne antrenează toleranţa şi ne oferă şansa să reflectăm asupra noastră, este bine de asemenea. Nu este rău decât atunci când acţiunile respective îi rănesc pe cei din public, atunci ar trebui să încercăm să ne oprim. Dacă este vorba doar de un test, atunci să-l lăsăm să ne testeze până la final, cu cât este mai greu, cu atât mai bine pentru noi. Aurul străluceşte mult mai mult atunci când este topit în foc, aurul adevărat nu se teme de foc!

Nu vă spun aceste lucruri şi atât, şi eu practic ceea ce spun. Trebuie să o fac pentru că sunt exemplul vostru. Deci să nu mă întrebaţi de ce rămân nemişcată atunci când alţii mă insultă. Dacă nu pot să tolerez nici măcar atât, atunci ce pot să tolerez? Dacă produce daune publicului sau îi răneşte pe ceilalţi, atunci am să caut o cale ca să opresc totul, dar dacă mă răneşte numai pe mine, atunci este în regulă!

Acum ştiţi ce este egoul şi cum să-l eliminaţi. Să nu-i permiteţi egoului să crească şi mai mult şi să vă închidă ca între pereţii unei celule, în felul acesta voi o să credeţi că sunteţi persoana respectivă sau persoana cealaltă, acesta este egoul. Veţi merge mai departe cu el şi veţi face aceleaşi greşeli şi ca urmare veţi ajunge şi mai rău. Dacă nu este nimeni care să vă oprească, atunci ajungeţi şi mai rău, veţi crede că este bine şi vă simţiţi foarte fericiţi. La final, va ajunge un obicei, la fel ca fumatul sau băutul, chiar dacă ştiţi că este rău pentru corpul vostru, rămâneţi mai departe ataşaţi foarte mult de aceste obiceiuri, pe măsură ce fumaţi şi beţi şi mai mult.

De aceea trebuie să învăţăm să fim smeriţi, n-ar trebui să mai adăugăm şi mai mult la obiceiurile pe care le-am acumulat deja de-a lungul multor vieţi, şi să le lăsăm să se dezvolte şi mai puternic până când mai târziu nu se mai pot repara deloc. Noi avem deja multe obiceiuri rele, dacă nu le diminuăm dar în schimb adăugăm mai multe, atunci cum o să le facem faţă? Nu vom putea să le diminuăm deloc, chiar dacă vrem, deci când vom termina cu ele? Noi am acumulat foarte mult, este deja destul de dificil pentru noi să evităm să acumulăm şi mai multe, să nu mai vorbim că trebuie să ştergem aceste obiceiuri ferme şi chiar şi tradiţiile pe care le-am acumulat de-a lungul vieţilor trecute! De aceea trebuie să folosim această putere de dincolo de lume, vibraţia din meditaţia cu Sunetul, ca să le ştergem cât mai repede. Spălarea la creier obişnuită nu este de nici un folos, numai practica meditaţiei cu Sunetul (Divin interior) este „spălarea creierului” adevărată.

Voi m-aţi întrebat cum să vă feriţi de egou, sfatul meu este să meditaţi cât mai mult cu Sunetul (Divin interior). Dacă puteţi, atunci să vă străduiţi să vă cercetaţi şi să vă controlaţi pe voi înşivă. Dacă le puteţi evita, atunci să le evitaţi. Dacă nu sunteţi conştienţi de egou, atunci nu putem să mai facem nimic, acesta este cel mai rău. Trebuie să medităm cât mai mult cu Sunetul (Divin interior)! Să meditaţi cu Sunetul (Divin interior) cât mai mult! Să meditaţi cu Sunetul (Divin interior) cât mai mult! Ne va curăţa automat, nu este altă cale!(aplauze) Acum vă daţi seama că Metoda Quan Yin este cu adevărat extraordinară! Fără ea nu vom putea niciodată să ne curăţăm obiceiurile nenumărate!

Maestra Supremă Ching Hai