Maestrul suferă de pe urma ignoranţei oamenilor
Noi suntem uniţi, dar trebuie să o dovedim într-un fel, nu doar să vorbim. Nu putem doar să spunem că “eu îmi iubesc vecinul” sau “eu şi tu suntem una”, dar când ei suferă, “oh, este în regulă, nu are nimic de-a face cu mine”! Deci când voi sunteţi bolnavi, atunci şi eu sunt bolnavă, cât timp sunt aici, trebuie să trec prin tot ce treceţi şi voi. Altfel, eu am parte numai de plăcere, atunci este minunat să fii un Buddha şi oricine ar putea să fie unul. La fel, cineva mi-a spus: “În regulă, de exemplu dacă eşti într-o operaţie, atunci poţi să-ţi laşi corpul acolo şi să mergi înapoi în Rai să te bucuri.” Da, voi puteţi să faceţi lucrul acesta ca discipoli, dar eu nu pot, pentru că dacă aş face aşa, atunci nu fac decât să mă bucur şi nu sufăr alături de voi, deci dacă eu nu sufăr, atunci voi veţi suferi şi mai mult. Deci eu nu fug de astfel de situaţii. Acum, voi aveţi iluzii mereu în legătură cu a fi Maestru, că te vei bucura mai mult decât atunci când eşti ignorant, când eşti un discipol. Dar nu este adevărat. Cu cât îl doreşti mai mult pe Dumnezeu, cu atât ajungi mai aproape de Dumnezeu. Cu cât eşti mai aproape de măiestria de sine, cu atât trebuie să înţelegi mai bine poziţia unui Maestru, care înseamnă sacrificiu, măiestria de sine înseamnă sacrificiu, nu înseamnă bucurie. Da, este şi bucurie, dar este o bucurie foarte stabilă, nu este afectată de situaţia haotică din această lume. Dar trebuie să suferi, să suferi pentru toţi. Dacă nu vreţi să fiţi în această situaţie, atunci trebuie să-l doriţi pe Dumnezeu cu mai puţină intensitate, adică să vă bucuraţi de lume mai mult şi să cam uitaţi de Dumnezeu, să uitaţi de Maestru. Atunci o să fiţi ceva mai departe de cuptorul încins, de sursa puterii, sunteţi mai departe faţă de poziţia mielului sacrificat, şi atunci nu suferiţi atât de mult şi vă bucuraţi mai mult.
La fel ca bucătarul de la bucătărie, el trebuie să gătească pentru noi, dacă vrea să se bucure aşa cum o facem noi, atunci el trebuie să părăsească bucătăria şi să lase pe altcineva să gătească. Deci unii din noi trebuie să gătească mâncarea astfel ca ceilalţi să se bucure. Este la fel şi pentru Maestru sau pentru oricine care iubeşte Maestrul foarte mult, nu vreau să spun că voi mă iubiţi pe mine, personal, sau pe alt Maestru, personal. Vreau să spun că voi iubiţi Adevărul foarte mult, când nu mai doriţi nimic în afară de Dumnezeu, atunci sunteţi foarte aproape de a fi Maestru, aproape de puterea Maestrului şi de calităţile de Maestru. Dar atunci este momentul când nu vă mai bucuraţi, îmi pare rău să vă spun lucrul acesta, este foarte paradoxal dar aşa stau lucrurile. Deci dacă nu vă doriţi intenţionat toate aceste sacrificii, dacă vreţi mai bine să vedeţi din peisajele Raiului sau Lumina plină de înţelepciune a Raiului şi toate aceste lucruri la modă, atunci înseamnă că nu vă doriţi atât de mult. De aceea, în zen se spune că: “Cu cât îţi doreşti mai mult iluminarea, cu atât mai puţin vei obţine.” Pentru că dorinţa voastră devine o piedică în calea voastră, dar dacă vorbim într-un mod logic, înseamnă că voi sunteţi prea aproape, voi vă doriţi atât de mult încât ajungeţi să fiţi lucrul acela, voi deveniţi lucrul acela, sunteţi obsedaţi de el, deci trebuie să deveniţi calitatea respectivă. Felul acesta de a-l dori pe Dumnezeu, foarte mult, este de fapt felul unei persoane sfinte care îl doreşte.
Maestrul nu se bucură niciodată de această lume
Acum, dacă sunteţi un Sfânt, dacă sunteţi un Maestru, un suflet care a ajuns Maestru, atunci nu mai poţi să te bucuri, pentru că toată lumea suferă şi atunci, în interior, sufletul tău trebuie să preia suferinţa celorlalţi oameni, a celor ignoranţi, a celor disperaţi, a celor cu mintea înnegurată, din întreaga lume. Deci acum eu nu mă bucur la fel cum mă bucuram în trecut, acum voi vă bucuraţi, eu sunt bucătarul, stau în bucătărie să gătesc tot timpul, nu mai pot să stau la masă cu voi, îmbrăcaţi la modă şi cu servitorii în jurul vostru. În timp ce gătesc, eu nici măcar nu ajung să vă văd pe voi. Este la fel şi cu Maestrul. Deci cu cât îl doreşti pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai puţin vei vedea. Îmi pare rău să vă spun lucrul acesta, chiar dacă ceilalţi vă spun ceva cu totul diferit. Dacă îţi doreşti numai cu jumătate de măsură, atunci nu obţii decât jumătate, dacă îţi doreşti şi mai mult, atunci nu vezi mai nimic, atunci suferi pentru că vei fi foarte aproape de Dumnezeu. Dumnezeu ştie totul, Dumnezeu cunoaşte suferinţa oamenilor, şi în această lume este mult mai multă suferinţă decât bucurie. Deci mulţi Maeştri nu se bucură niciodată în această lume, dacă vrei să te bucuri, atunci trebuie să vii înapoi şi să fii o persoană ignorantă, din nou, şi începi să te bucuri din nou.
Dacă ai ajuns deja profesor de matematică sau de limba engleză, dar vrei să stai din nou în bancă şi să ţi se predea din nou, să fii servit şi să fii iubit de profesor din nou, ar fi un lucru ridicol. Acesta este singurul mod prin care să obţii din nou aceeaşi atenţie care îţi era acordată atunci când erai elev. Majoritatea dintre noi am fost elevi în viaţa noastră, şi abia după aceea ne pare rău că nu ne-am bucurat de perioada aceea. Eu m-am bucurat, toată lumea ne spunea atunci când eram elevi că este cea mai minunată perioadă din viaţa noastră, dar noi nu ştiam nimic, n-o apreciam atunci. Ne doream să fim profesori, imediat, sau ar fi bine să fi fost chiar de ieri (râsete). Şi când ajungem profesori, învăţători, atunci ne gândim: “Vai! Era atât de bine să fii elev!” Fără nici o grijă şi totul era foarte simplu, ca la tinereţe, fără nici o responsabilitate, aveam petreceri peste tot şi prietene şi prieteni peste tot, totul era foarte uşor. Însă, acum, nu poţi să mai mergi înapoi şi să fii elev din nou, pentru că ai ajuns deja profesor. Chiar dacă acum îţi schimbi hainele, arunci la coş diploma şi mergi şi te aşezi din nou cu elevii, totuşi nu vei avea aceeaşi experienţă şi atunci o să te plângi. De ce? “De ce nu pot să mă bucur aşa cum o face ea? Ceilalţi elevi se bucură, deci de ce nu pot să mă bucur şi eu?” Pentru că tu ai depăşit deja nivelul bucuriilor respective, nu poţi să mai mergi înapoi, nu poţi să dai timpul înapoi.
Cele trei stadii ale iluminării spirituale
Deci voi singuri trebuie să vă recunoaşteţi nivelul, dacă sunteţi abia începători pe această cale, situaţie în care vă bucuraţi mai mult decât ceilalţi, sau nu aţi ajuns nici măcar la stadiul de început al practicii spirituale, sau aţi trecut deja de stadiul de a te bucura. Acestea sunt cele trei stadii ale iluminării spirituale, vorbind în limbajul uman. Primul este stadiul ignoranţei, nici măcar nu aţi început să vă doriţi să practicaţi spiritual, nu aţi depăşit materialismul. Al doilea stadiu este că sunteţi iluminaţi, voi vedeţi Lumina, îl vedeţi pe Dumnezeu, vedeţi peisajele Raiului, vedeţi tot felul de lucruri atunci când sunteţi în samadhi, vă bucuraţi de toate aceste binecuvântări. A treia parte este că aţi trecut deja de toate acestea.
La fel ca la şcoală, la început nu sunteţi înscrişi la universitate, sunteţi un nimeni, sunteţi un elev care a terminat liceul sau nimic. Acum vă înscrieţi la universitate, înscrierea reprezintă stadiul al doilea, şi începeţi să învăţaţi câte ceva la universitate. Al treilea stadiu este că aţi absolvit deja universitatea. Noi, practicienii spirituali, avem niveluri diferite. Să vă acceptaţi aşa cum sunteţi, acesta este nivelul vostru, să nu cereţi prea mult dacă nu le puteţi digera pe toate dintr-o dată. Nu cereţi lucruri ridicole, de exemplu voi sunteţi deja un profesor şi vreţi să vă bucuraţi de viaţa de elev, pentru că vârsta voastră este diferită şi mentalitatea este diferită.
Dacă mă întrebaţi pe mine, ca Maestră, dacă pot să fac totul în locul vostru? Da, pot, dar cu ce scop? Pentru ce vă doriţi Raiul? Noi ar trebui să facem ca lumea aceasta să devină un Rai, nu să căutăm să ne refugiem noi acolo. Este în regulă dacă atunci când vă aşezaţi să meditaţi vedeţi Raiul în mod firesc, dar dacă vă doriţi mereu să vedeţi Raiul, atunci este la fel, ceva nefiresc. Noi nu suntem cerşetori, dacă El nu vă dă, atunci nu vă mai bateţi capul, poate că El nu este foarte generos, este greşeala Lui. Şi dacă un creator îşi poate permite să facă o asemenea greşeală, adică să uite de voi, atunci cu atât mai mult din partea noastră să nu fie nevoie să-l vedem.
Serviciul necondiţionat
Acum eu nu mai văd nimic, sunt prezentă numai aici, 24 de ore. Nu mai am timp nici măcar să vă văd pe voi toţi, aici, chiar dacă uneori trec ca fulgerul printre voi. Nu mai am timp să mai dau atenţie la toate aceste semne divine, pentru că îmi folosesc timpul ca să vă servesc pe voi. Şi totuşi, în ciuda faptului că nu mai am viziuni şi nu mai văd nimic, voi tot mă veneraţi ca Maestră, de ce? Nu este din cauza viziunilor, nu? Pentru că nu mai am nici una. Este din cauza iubirii mele, din cauza faptului că nu vă cer nimic. Eu doar vă dau, nu vreau nimic de la Dumnezeu şi nu vreau nimic nici de la voi. Acest lucru este foarte important.
Deci noi trebuie să servim fără nici un motiv şi atunci toate celelalte vor veni. Este foarte dificil să vă spun toate aceste lucruri, pentru că voi mereu auziţi: “Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte îţi vor fi date ţie.” Dar ce este Împărăţia lui Dumnezeu? Împărăţia lui Dumnezeu nu este ceva numai pentru tine, singur, dacă eu am Împărăţia lui Dumnezeu, atunci toată lumea trebuie să încapă în ea. Altfel, eu nu ajung acolo, trebuie să-i aştept pe toţi. La ce bun pentru mine să stau singură acolo sau împreună cu voi, împreună cu câţiva discipoli, să ne bucurăm de Împărăţia lui Dumnezeu în timp ce restul lumii se târăşte şi se zbate în suferinţă pe suprafaţa pământului şi aşa mai departe? Deci Împărăţia lui Dumnezeu vine numai după ce toţi ceilalţi au fost iluminaţi, dacă este să fie aşa.
Eu cred în munca făcută de dragul fericirii celorlalţi, decât în munca pentru propria mea fericire. Dacă veţi continua pe această cale, atunci o să aveţi mult mai multă satisfacţie decât obţineţi de pe urma oricărei viziuni. Deci să nu vă îndepărtaţi de la această cale, pentru că ce faceţi este bine, să continuaţi aşa. Să-i serviţi pe oameni şi veţi avea mult mai multă satisfacţie decât cea obţinută de pe urma oricărei viziuni, orice lumină sau orice apariţie a lui Buddha. Vă spun adevărul.
Deci haideţi să fim bucătari şi nu musafiri la masă, tot timpul. Putem să fim şi musafiri câteodată, dar voi aţi fost musafiri şi n-aţi fost satisfăcuţi. Vă gândeaţi că un musafir trebuie să facă mai mult. Dacă staţi şi gătiţi tot timpul şi uneori mergeţi la restaurant, atunci vă imaginaţi că musafirii ar trebuie să fie aşa sau aşa, dar musafirii sunt acolo doar ca să mănânce, atâta tot, şi plătiţi cu banii voştri şi apoi mergeţi acasă, nu este nimic extraordinar.
Practica spirituală adevărată este lină şi graţioasă
Este la fel, atunci când avem viziuni spirituale. Uneori, noi ne aşteptăm la prea multe, ne gândim că o viziune trebuie să fie aşa sau aşa. Dar nu este aşa, este un lucru foarte firesc, nu este ca un şoc electric, să ştii când vine şi când se duce, este foarte lin. Tranziţia de la materialism la sfera spirituală este foarte, foarte lină. Deci nu este un fel de proiecţie astrală, adică să ştii atunci când eşti afară din corp, pentru că acesta nu este felul unei practici spirituale adevărate. Practica spirituală adevărată îi înlesneşte calea Sinelui spre dimensiuni diferite într-un fel atât de lin şi de graţios, că nici măcar nu ştii că ai fost acolo, pentru că nu mai ai nici un fel de egou atunci când erai acolo.
Altfel, este ca şi cum ştii că acum sunt la primul nivel, acum sunt la al doilea, acum sunt la al treilea, sunt un sfânt, gradul al treilea, în anul trei. Nu este bine, am să vă spun de ce. Pentru că noi suntem mereu acolo unde vrem să fim, deci care este motivul pentru care trebuie să ştim unde mergem şi la ce nivel am ajuns? Este în regulă pentru unii, ca să-i ademeneşti pe calea spirituală, dar nu este pentru toată lumea şi nu trebuie să fie aşa tot timpul.
De exemplu, poate că atunci când aţi terminat şcoala de drept, la început, sunteţi mândri, da, probabil că le spuneţi la toţi despre asta, faceţi multe petreceri pentru că vreţi să sărbătoriţi faptul că aţi absolvit ca doctori în drept. Dar după câţiva ani, nici nu-ţi mai aduci aminte că eşti avocat. Oamenii te întreabă aşa, ocazional, şi atunci îţi aduci aminte, dar fără nici o mândrie, fără nici o exaltare sau fără nici o bucurie, nimic. Pentru că eşti pur şi simplu avocat, nu mai este nimic nou pentru tine.
Atunci când eşti gol în interior, atunci eşti plin
În mod similar, unii din noi sunt atât de obişnuiţi cu exaltarea spirituală, că ajunge să fie ca respiraţia pentru noi. În realitate aşa ar trebui să fie. Nu este mereu ca şi cum eu stau aici şi privesc la Tărâmul lui Buddha, pentru că atunci suntem încă separaţi, nu suntem în Tărâmul lui Buddha, dar ne uităm la Tărâmul lui Buddha. Noi şi Tărâmul lui Buddha fac doi. Cu cât suntem mai aproape de măiestria de sine, cu atât devenim mai ignoranţi, din nou. Acesta este unul din lucrurile paradoxale ale vieţii. De aceea în Tao The Ching, Lao Tzu a spus: “Înţeleptul este ca şi idiotul, ca ignorantul.” Da, ajungi să fii ca şi cum eşti reciclat din nou. Dar nu înseamnă că eşti ignorant în felul în care erai ignorant înainte, nu este la fel. Înainte erai ignorant, dar acum eşti ignorant cu adevărat, ignorant în felul real. Înainte erai ignorant, dar te gândeai că eşti înţelept, te păcăleai singur cu înţelepciune şi te gândeai că ştii totul. Dar acum, tu ştii că eşti ignorant cu adevărat, şi acesta este momentul când eşti înţelept. Pentru că atunci când eşti gol în interior, atunci eşti plin, universul îţi aparţine. Când eşti plin cu tot felul de gunoaie, atunci eşti în afară. Acum vorbesc pentru toţi oamenii, pentru fiinţele invizibile şi la fel, pentru mine. Am avut şi eu acest sentiment, înainte. Este greu să fii un Maestru, pentru că trebuie să-ţi refuzi totul, inclusiv viziunile, inclusiv aşa-numita cunoaştere a datelor computerizate. Eu nu ştiu decât ceea ce trebuie să ştiu şi la timpul potrivit, asta este. Este tot ce ne trebuie pentru moment. Altfel, este prea mult dacă, cărăm această înţelepciune cu noi şi arătăm la toată lumea că suntem un Maestru. Nu aceasta este calea!
Maestra Supremă Ching Hai