Select Page

Calitatea Nobilă

princesa del sol

 

Calitatea Nobilă este ca un IQ, o puteţi practica ca să o dezvoltaţi. Calitatea de om (HQ de la Human Quality) în mod normal vă este dată. NQ sau Calitatea Nobilă, vă este dată la fel, înainte să vă naşteţi. În acord cu ceea ce aveţi din viaţa trecută, aceasta este ce a rămas şi este ceea ce primiţi voi. Nu înseamnă că Raiul îl favorizează diferit pe domul Smith sau pe doamna Mueller din Hamburg. Sunt lucruri diferite. Nu este aşa. De exemplu, să presupunem că cineva are doar 3 procente de NQ din viaţa trecută. De ce? Pentru că el a fost un om de rând şi om simplu, el nu a făcut nimic bun sau nu a simţit nimic faţă de nimeni, el nu a simţit iubire sau compasiune faţă de nimeni. Poate pentru că nu a fost pus în situaţia să o facă sau poate că nu ştia nici un grup de oameni cu compasiune, deci el n-a fost motivat sau învăţat sau antrenat de oamenii de genul acesta, prin a se asocia cu ei, deci NQ-ul lui nu s-a mai dezvoltat deloc. Sau el nu a fost expus faţă de nici o situaţie care să-i trezească compasiunea.

Să presupunem că aveţi compasiune în inima voastră, dar nu aţi văzut niciodată vreo situaţie prin care să vă demonstraţi compasiunea. Atunci pe voi nu vă impresionează deloc, pentru că voi nu vedeţi nimic din suferinţă. Deci, cum să aveţi compasiune? De aceea, chiar şi Dumnezeu, Buddha sau fiul lui Dumnezeu trebuie să vină jos aici ca să vadă. În Rai, acolo nu se cere nimic de genul acesta. Totul este numai fericire şi binecuvântare şi pace. Deci, dacă vreţi să vă dezvoltaţi compasiunea, numai în lumea aceasta, în lumea fizică. Sau poate că în iad, dacă puteţi supravieţui acolo, adică ca un avocat care se duce la închisoare fără să fie afectat de ea.

Deci aşa, să presupunem că băiatul acela sau fata aceea a fost un animal în trecut, poate un animal cu NQ scăzut, ca aceste animale prădătoare sau animale de pradă, adică cele care omoară ca să supravieţuiască. Acestea au un NQ mai mic decât celelalte animale. Animalele foarte paşnice, ca elefanţii de exemplu, ei au un NQ de 30 de procente! Deci, ca să vă dezvoltaţi NQ-ul, atunci începeţi cu ce aveţi, cu „capitalul de bază”, capitalul pe care-l aveţi înainte să vă naşteţi. Va fi al vostru la momentul naşterii şi va continua să fie cu voi. Însă, dacă nu-l folosiţi sau nu-l dezvoltaţi, nu va creşte mai mult de 3 sau 4 procente sau câte procentele aveaţi în ziua naşterii.

Majoritatea oamenilor au doar 3 sau 4 sau 5 procente NQ. De ce? Pentru că aşa s-au născut. Ei s-au născut cu atât şi apoi nu au şansa să o dezvolte mai mult. Ar putea să o dezvolte. Cu cât sunteţi expuşi mai mult faţă de suferinţa celor aflaţi la nevoie, cu atât simţiţi cum compasiunea din voi este atinsă. Şi atunci o să vreţi să faceţi ceva pentru persoana aceea sau pentru animalul acela sau pentru situaţia aceea, şi aşa o să vi se dezvolte şi NQ-ul, la fel ca dobânda din bancă. Poţi să ai capital şi să-l pui la bancă, nu faci nimic cu el, sau poţi să-l investeşti, poţi să faci afaceri cu el şi atunci se va mări.

Deci, HQ şi NQ pot fi dezvoltate. Calitatea este înnăscută, dar poate fi dezvoltată mai mult şi la fel ca toate celelalte, cu cât o foloseşti mai mult, cu atât o ai mai mult. Este amuzant! Nu este ca şi cum cu cât o foloseşti mai mult, atunci cu atât o ai mai puţin. Nu este aşa. Nu ca banii, adică cu cât dai mai mult, cu atât ai mai puţin. Acestea nu sunt lucruri materiale. Aceste lucruri, cu cât le foloseşti mai mult, cu atât mai mult le ai. Sfinţii se dezvoltă din oamenii de rând. Deci, aşa stau lucrurile. Nu înseamnă că toată lumea s-a născut cu 300 de procente de NQ.

Mulţi dintre voi au doar 3, 4, 5, 6, 10 procente sau … 15, 20 sau 30 de procente. Este deja foarte bine. Dar voi o dezvoltaţi, aceasta este diferenţa. Pentru că veniţi în contact cu învăţătura, este ca o hrană pentru NQ. Dacă nu sunteţi expuşi faţă de nişte situaţii diferite, atunci NQ-ul vostru ar fi şi mai mic sau poate rămâne aşa cum a fost. Dar dacă veniţi în contact cu învăţătura nobilă şi ştiţi cum şi vă duceţi şi faceţi ceva, atunci devine un lucru real. Poate că la început nu simţiţi aşa de mult, dar o să devină un lucru real. Pentru că sunteţi impresionaţi de suferinţa pe care o vedeţi şi atunci o să vreţi să faceţi ceva cu adevărat şi atunci iubirea voastră se trezeşte cu adevărat în inima voastră. Şi atunci NQ-ul începe să germineze şi să crească din ce în ce mai mult.

Dar între timp, cel puţin voi faceţi ceva. Chiar dacă nu sunteţi aşa de impresionaţi, să presupunem că faceţi schimb de poziţie, adică dacă aţi fi în situaţia persoanei care suferă, ce v-aţi dori să aveţi? Şi atunci este foarte clar pentru voi. Dacă sunt persoane de la un cutremur şi ei sunt răniţi, desigur că le trebuie medicamente. Sau, dacă şi-au pierdut casa, desigur că le trebuie cel puţin un cort. Ei vor apă şi haine, pentru că au pierdut totul. Să vă puneţi în situaţia lor, atunci o să ştiţi exact ce să faceţi şi cum vă simţiţi. Chiar dacă nu simţiţi exact ce simte persoana care este afectată, dar începeţi să vă înţelegeţi unii pe alţii mult mai bine. O să ajungeţi ca unul şi atunci o să simţiţi din ce în ce mai mult ce simţi ceilalţi. Dar Dumnezeu o să pună o limită undeva, ca voi să nu suferiţi aşa de mult. Altfel, dacă suferiţi la fel ca toţi ceilalţi, este copleşitor, atunci nu puteţi îndura sentimentul din interior.

Dacă o persoană este într-o poziţie socială de la naştere sau prin moştenire sau prin tradiţie, atunci poziţia ca atare nu-i dezvoltă Calitatea Nobilă sau compasiunea deloc. Compasiunea sau Calitatea Nobilă trebuie să fie puse în practică, acţiune reală şi expunere reală faţă de suferinţă. Nu a voastră, probabil nu, dar dacă voi vedeţi pe altcineva că suferă, atunci se va trezi ceva în voi – iubirea aceea care este pură şi necondiţionată, o iubire adevărată. Atunci NQ-ul vostru se va dezvolta. Chiar dacă nu faceţi nimic sau nu puteţi face nimic pentru persoana care suferă, însă, simpatia voastră, dorinţa voastră de a face ceva ca să uşuraţi suferinţa acelei persoane din faţa voastră este deja o hrană cu potenţial foarte bun pentru NQ-ul vostru. Deci, să nu vă fie frică de suferinţă şi să nu vă fie frică să-i ajutaţi pe ceilalţi, pentru că este bine pentru voi.

Maestra Supremă Ching Hai

Paris, Franţa (2007)