Prelegerea Maestrei Supreme Ching Hai
Brazilia, 16 iunie 1989
Vă mulţumesc pentru binecuvântarea voastră, prietenii mei, sunt fericită să fiu din nou cu voi, aici. Voi sunteţi foarte ocupaţi şi munciţi din greu în timpul zilei, şi totuşi seara aţi alergat să veniţi aici, apreciez foarte mult sinceritatea voastră. Astăzi am să vă împărtăşesc o poveste foarte drăguţă, despre cât de dificil este să fii supus faţă de un Maestru sau faţă de un guru. Este dificil să fii un Maestru, dar este şi mai dificil să găseşti un Maestru şi este chiar mai dificil să crezi în El, să ai încredere şi să fii supus faţă de Maestrul pe care l-ai găsit.
Povestea este cam aşa, era un Maestru care era mare şi perfect dar nu era aşa cum ne imaginăm noi că trebuie să fie un Maestru. El îşi certa studenţii de mii de ori (râsete), da, pe unii chiar îi bătea. La fel ca Milarepa, yoginul tibetan şi maestrul lui. Poate că voi nu ştiţi de povestea lui Milarepa, o să vi-o spun mai târziu.
Acest Maestru făcea tot felul de lucruri pe care noi ne imaginăm că un Maestru nu le poate face. De exemplu, când oamenii veneau la el şi spuneau ca Maestrul nu se enervează niciodată, atunci el se enerva, ca să le arate oamenilor exact opusul. Am putea să-l numim „nebun”, în realitate trebuie să fii nebun ca să fii un Maestru (râsete), dacă eşti normal, atunci nu poţi să fii Maestru, pentru că în lumea aceasta totul este pe invers, este cu susul în jos. Ce este bun noi credem că nu este bun, şi ce este rău noi îi dăm valoare şi credem că este bun. Doar atunci când eşti complet iluminat, atunci poţi să vezi latura comică a tuturor lucrurilor din această lume şi atunci poţi să fii nebun, un nebun fericit, este o nebunie echilibrată. Deci într-o zi Maestrul acesta „nebun” i-a spus unuia dintre discipolii lui să ia doi cartofi şi să meargă să-i mănânce. El a repetat clar de multe ori că discipolul trebuie să mănânce cei doi cartofi, amândoi, împreună. L-a chemat la el pe discipol de multe ori şi i-a spus: „Tu trebuie să mănânci amândoi cartofii.” Deci discipolul a luat cartofii din mâna Maestrului, a mers lângă un izvor, s-a aşezat şi a început să-i mănânce.
Acum, este foarte uşor să mănânci doi cartofi, nu? Probabil că vă gândiţi că nu este un test foarte greu, nu? Oricine poate să mănânce doi cartofi. Deci discipolul mânca şi se gândea: „Ce a vrut Maestrul cu asta?”, şi gânduri de felul acesta. Dar din moment ce el l-a urmat pe acest Maestru de mult timp, el ştia că orice spunea Maestrul era cu un scop anume, deci trebuia să se supună, deci s-a aşezat acolo şi mânca. După ce a terminat deja unul, a început să cojească şi al doilea cartof. Atunci a apărut un cerşetor, foarte flămând, gata să moară, care a spus: „Te rog, te rog, dă-mi mie cartoful acela, pentru că tu ai mâncat deja unul şi eu n-am mâncat nimic de multe zile, am să mor dacă nu mi-l dai mie!” Deci ce să facem? Să asculţi de Maestru sau să fii milos? Pentru că Maestrul a spus clar că trebuie să mănânci cei doi cartofi şi regula este că „trebuie să fii supus faţă de Maestru în toate”. Totuşi, trebuie să avem milă, toată lumea ştie că noi trebuie să-i ajutăm pe cei săraci şi flămânzi. Să nu-i dai mâncare unei persoane care este atât de flămândă este ceva foarte dur.
Deci el stătea acolo şi se tot gândea în mintea lui la Maestru şi la cerşetor, dar cerşetorul a început să plângă, a căzut jos şi era gata să moară. Atunci discipolul i-a dat imediat celălalt cartof, apoi a mers acasă şi cerşetorul a dispărut, el a mers acasă şi i-a spus Maestrului lui ce s-a întâmplat. Atunci Maestrul l-a certat şi a ţipat la discipol, a ţipat de supărare şi durere pentru că i-a părut rău pentru discipol şi nu pentru că discipolul nu-i respectase porunca lui de Maestru. Cel de-al doilea cartof era binecuvântat cu cea mai înaltă iluminare, iluminarea completă, în timp ce primul cartof era binecuvântat cu abundenţa în această lume, succes şi faimă. Maestrul a spus: „Cât de stupid poţi să fii!” Şi apoi a dat din cap: „Poate că este destinul tău, bietul de tine n-ai putut să-l obţii!” După aceea discipolul acela a avut succes mereu în această lume, a avut bani mulţi şi faimă, dar n-a ajuns niciodată Maestru, adică n-a atins niciodată ultimul pas, cea mai înaltă poziţie din univers.
Deci aceasta este problema cu mulţi dintre noi, noi credem că putem să facem faţă la toate şi că ştim totul, credem că nu avem nici un fel de egou şi că este foarte simplu să urmăm un Maestru şi să ne supunem unui Maestru. Nu, nu este uşor, noi avem probleme chiar şi când trebuie să mâncăm doi cartofi! Deci este greu să-ţi imaginezi să faci ceva diferit pentru că noi avem foarte multe idei preconcepute, prejudicii, obiceiuri sociale, tipuri de educaţie, care au fost consolidate de mii se ani. Noi am fost spălaţi la creier cu acestea şi este dificil să le ştergem într-un timp atât de scurt, noi credem mereu că ştim tot ce este bun şi ce este rău.
Dar ce are de-a face această tragedie cu iluminarea noastră? Da, ne arată felul în care iluzia ne pune piedică în calea noastră. Atunci când Maestrul ne spune să facem ceva, noi facem altceva pentru că ne gândim: „Nu, nu, eu ştiu, mama mi-a spus aşa, învăţătorul la şcoală mi-a spus aşa şi preotul la biserică mi-a spus aşa.” Deci facem exact opusul la ceea ce ne-a spus Maestrul să facem şi la rândul lui, Maestrul trebuie să se lupte mereu cu prejudecăţile noastre.
Majoritatea dintre noi sunt orbi, surzi şi muţi! Numai Maestrul poate vedea foarte clar, restul oamenilor nu văd decât aşa prin ceaţă sau văd numai pe jumătate sau nu văd deloc. Noi credem că vedem, dar nu vedem, noi credem că înţelegem, dar nu înţelegem. Iluzia din această lume este cu adevărat foarte mare, lumea regelui Maya este extraordinară!! (Maya este denumirea pentru regele celor Trei Lumi sau Lordul Karmei, este regele iluziei, al lumii negative. n.t.) Ne păcăleşte să credem în toate cele în care n-ar trebui să credem şi să le urmăm cu credinţă, foarte frumos şi supuşi până când apare cel care este trezit, iluminat, şi ne scutură dincolo de iluzie. Dar chiar şi atunci, noi nu ne trezim foarte repede, la fel ca dimineaţa în pat când sună ceasul dar noi spunem …”ah, oh”…, şi sună mai departe şi noi oprim alarma şi mergem înapoi să dormim mai departe.
De aceea voi vedeţi că noi avem atât de multe religii şi avem atât de multe căi de eliberare, dar nu ne face nici un bine, lumea noastră este din ce în ce mai populată cu fiecare zi. Asta înseamnă că nimeni din lumea noastră nu a fost eliberat sau numai câţiva, altfel cum se face că populaţia nu a descrescut? Dacă ar fi fost eliberate mai multe persoane, dacă au plecat acasă, au devenit îngeri, au devenit asistenţii lui Dumnezeu, fii şi fiicele lui Dumnezeu şi trăiesc în paradis sau aşa ceva, atunci lumea ar fi mai puţin populată.
Deci este dificil să obţii eliberarea, decât dacă găseşti un Maestru complet iluminat care ştie drumul înapoi la Împărăţia lui Dumnezeu, cineva la fel de mare cum a fost Iisus, cum a fost Buddha sau ceilalţi Maeştri mari, Lao Tzu, Chuang Tzu, Krishna, Socrate, etc. Chiar dacă şi noi facem ceva, dar nu ajungem acolo, ne plimbăm în cerc pe drumuri diferite. Noi mergem cum trebuie dar nu mergem pe drumul corect, uneori ne gândim că mergem înainte dar se poate să ajungem înapoi de unde am plecat. Deci este dificil să cunoaştem drumul singuri, numai atunci când prin graţia lui Dumnezeu găsim un Maestru complet iluminat.
Când Iisus a fost în viaţă, el a spus: „Eu sunt Calea, Eu sunt Lumina lumii”, dar a mai adăugat ..”atâta timp cât sunt în lume”. Şi Buddha a spus la fel : „Dacă nu crezi în Buddha, atunci eşti un echantika”, înseamnă că eşti un rătăcit şi nu poţi fi eliberat. Ei au spus aceste lucruri atunci când au fost în viaţă aici, ceea ce au spus ei este adevărat şi este adevărat în cazul oricărui Maestru adevărat care trăieşte încă pe pământ.
Acum, eu am să vă spun cum să deveniţi un Maestru, din moment ce este foarte dificil să găseşti un Maestru, este mai bine să ajungem noi maeştri, este mai sigur aşa. Deci când vedem un Maestru trebuie să-i cerem să ne ajute să devenim maeştri şi nu să-i cerem alte lucruri. Când Buddha a venit în această lume, el a spus că a venit ca să facă pe oricine să înţeleagă calea de a fi un Maestru, care înseamnă felul de a deveni Maestru. Iisus a spus la fel: …”Oricine crede în mine nu va merge prin întuneric”…, şi a mai spus: ….”Orice miracol fac eu astăzi, şi voi puteţi să faceţi”. Buddha a spus la fel: …”Eu am devenit un Buddha şi voi veţi ajunge un Buddha”. Buddha înseamnă Maestru iluminat, vine din cuvântul sanscrit bodhi, care înseamnă înţelepciune, cineva care are bodhi este un Buddha, înseamnă că cineva care este iluminat este un Maestru iluminat.
De ce se numeşte iluminat? Pentru că atunci când eşti iluminat, atunci ai lumină, ai lumină în interiorul tău, în exteriorul tău şi întregul univers este lumină pentru tine. Lumina ta este atât de minunată că iradiază şi în afară şi unele persoane pot vedea lumina din jurul tău. Deci vedeţi, Iisus şi Buddha şi toţi sfinţii mari au lumină în jurul lor, un cerc de lumină în jur, deci asta înseamnă iluminat.
Deci dacă vreţi să ajungeţi un Maestru, atunci trebuie să ai lumină, să fii iluminat, aceasta este prima condiţie. Apoi, trebuie să cunoşti două feluri de samadhi, înseamnă fericirea adâncă din interiorul nostru. Atunci când te afli în samadhiul adevărat, acesta îţi oferă înţelepciune şi fericire, şi când eşti afară din samadhi atunci vei da această înţelepciune şi fericire lumii, celor care au nevoie de tine sau sunt în apropierea ta. Unii maeştri trăiesc în acest samadhi adânc şi nu merg afară ca să înveţe oamenii şi la fel, unii discipoli foarte buni ai unor maeştri buni pot de asemenea să fie în samadhi atunci când sunt lângă maestrul lor sau când meditează.
Acum, atunci când te afli în acest tip de samadhi, care este o stare foarte adâncă şi profundă, nici măcar nu ştii că mai ai un corp şi nici nu ştii cum să funcţionezi în această lume. De exemplu, atunci când găteşti ceva de mâncare, chiar în timpul gătitului s-ar putea să intri în samadhi şi să uiţi tigaia pe foc să se ardă fără măcar să realizezi acest lucru (râsete). Sau cineva poate să te bată şi tu nu simţi nici o durere sau poate să te certe dar tu îi îmbrăţişezi şi îi săruţi. (râsete) Da, pentru că tu nu mai cunoşti discriminarea din această lume, bun sau rău, frumos sau urât, tu nu mai faci nici o discriminare. Nici măcar nu mai ai nevoie să mănânci pentru multe zile, luni sau ani de zile, nu mai ai nici o dorinţă sau nevoie şi nu simţi că trebuie să dai ajutor la nimeni. Simţi că toată lumea este fericită şi satisfăcută pentru că tu eşti fericit şi satisfăcut şi simţi că toată lumea este în această fericire.
Unii din discipolii mei au avut foarte multe experienţe cu acest fel de samadhi şi este foarte greu pentru mine pentru că este dificil să lucrezi cu ei când sunt în această stare. Atunci când îi chem ei răspund „da, Maestră” şi când le spun să facă ceva ei răspund la fel, „da”, dar nu fac nimic, stau acolo fără să se mişte un centimetru. Ce să facem atunci? Deci eu îi cert ca să-i trezesc din samadhi sau îi scutur afară din samadhi, altfel ei devin foarte ataşaţi şi uită de familiile lor, uită de soţiile lor şi de copiii lor care sunt flămânzi şi uită de toate fiinţele care suferă şi care au nevoie de ajutorul lor. Pentru că este adevărat, indiferent dacă noi suntem într-o stare de fericire, dar sunt mulţi alţii care suferă încă.
Deci acest fel de samadhi se pare că este bun, dar nu este atât de bun pe cât este celălalt, mai este un alt tip de samadhi. În realitate sunt multe tipuri, dar eu vi le spun numai pe acestea două pe care le veţi cunoaşte atunci când veţi deveni Maeştri sau sunteţi aproape de măiestria de sine, mă refer la Maestrul real, cel cu toată puterea, cel care este una cu Dumnezeu, nu aşa numiţii „maeştri” care sunt foarte mulţi în zilele noastre. Maestrul adevărat este cel la fel ca Iisus sau Buddha.
Când Buddha a stat sub copac înainte să meargă afară şi să propovăduiască lumii, el a experimentat acest fel de samadhi, el a stat pentru 49 de zile fără să se mişte. Înainte ca Iisus să meargă şi să propovăduiască adevărul şi el a avut acest tip de samadhi, el a stat în deşert pentru 40 de zile fără să mănânce, să se mişte sau să bea. Înainte ca Mahomed profetul să meargă afară în lume şi să-i ajute pe oameni, el a stat în peşteră şi a experimentat acest fel de samadhi. Dar şi ei au trebuit să părăsească acest samadhi, pentru că atunci când au început să fie fericiţi şi să fie ataşaţi, Dumnezeu a trimis pe cineva jos ca să le spună: „Nu, nu, nu, scoală-te şi mergi ca să salvezi lumea!”
După aceea, ei au trebuit să mediteze în fiecare zi dar au avut un alt tip de samadhi, stadiul normal de samadhi, când eşti în samadhi 24 de ore pe zi dar eşti în afara stării de samadhi 24 de ore pe zi, tu eşti în starea de fericire dar eşti în lume în acelaşi timp, altfel nu poţi să ajuţi lumea. Acesta este samadhiul cel mai înalt şi foarte greu de obţinut. Este deja foarte greu să obţinem primul fel de samadhi, deci vă închipuiţi cât de greu este să-l obţinem pe al doilea!
Cu primul samadhi ajungi să fii în starea de fericire dar nu poţi să funcţionezi şi nu poţi să-i înveţi pe oameni pentru că nu-ţi pasă ca să-i înveţi, tu te bucuri de tine. Chiar dacă vrei, dar simţi că nu poţi să funcţionezi, nu poţi să faci faţă felului lumesc de a gândi şi a munci. Dar ca să fii un Maestru, să salvezi celelalte fiinţe şi să-i ajuţi să fie eliberaţi, atunci ai nevoie de samadhi dar şi de funcţionarea minţii. Samadhiul îţi dă puterea din interior astfel încât să poţi dărui binecuvântare la cine doreşti sau cine are nevoie de tine, fără samadhi nu poţi să binecuvântezi pe nimeni, nu poţi să-i ajuţi sau să le dai asistenţă, nu poţi să fii omniprezent, înseamnă să fii în mai multe locuri în acelaşi timp. Totuşi, fără funcţionarea normală a minţii nu poţi să înţelegi, nu poţi să comunici în mod normal cu fiinţele cu conştiinţă care suferă.
Deci ai nevoie de ambele în acelaşi timp, aceasta este partea cea mai dificilă. De aceea nu sunt mulţi Maeştri în lume, din cauza acestei dificultăţi, ca să fii în lume dar să nu fii în lume, să fii în samadhi dar să nu fii în samadhi. Acesta este motivul pentru care este dificil pentru noi să găsim un Maestru adevărat pentru că ei nu sunt cei care se află în primul fel de samadhi, nu sunt cei care poţi să spui imediat după cum arată că sunt în samadhi. Aceşti Maeştri poate că nici nu arată sfinţi, nu sunt înconjuraţi de oameni care le aruncă flori şi îi slujesc şi ei deschid ochii şi spun: „Oh, să fiţi binecuvântaţi!”.
Cei cu primul tip de samadhi sunt sfinţi, fiinţe divine care la fel, merită respectul nostru. Este foarte dificil să ajungi un asemenea sfânt, pentru că noi oamenii de rând atunci când medităm, noi nici măcar nu putem să intrăm în samadhi, nu putem să uităm de lume. Chiar dacă fugim în junglă, totuşi mintea noastră se zbate încă cu tot felul de gânduri, tot felul de lupte şi dificultăţi. Deci când vedem pe cineva care este mereu într-un samadhi adânc, care arată foarte fericit şi zâmbeşte mereu şi ne binecuvântează, noi credem că este fantastic. Este foarte dificil să ai experienţa unui samadhi atât de profund, chiar şi pentru cinci minute. Deci cei care au ajuns la acest fel de samadhi, la această stare de pace interioară, aceştia sunt sfinţi foarte mari care au o putere imensă, au controlul asupra minţii lor.
Totuşi, este şi mai dificil să fii în samadhi şi să fii în lume în acelaşi timp, să ai această pace din interior dar să ai şi celelalte funcţii din afară ca să faci faţă la contactul cu tot felul de oameni şi să-i scoţi afară din iluzie. Acesta este stadiul unui Maestru perfect iluminat cum a fost Iisus sau Buddha. Deci este foarte dificil să ajungi un Maestru şi este dificil să judeci un Maestru, de asemenea. Pentru că dacă un Maestru există în lume, atunci el trebuie să interacţioneze cu tot felul de persoane, tot felul de temperamente, tot felul de obstacole mintale şi atunci el dă ajutor după cum este necesar, deci el arată ca o persoană obişnuită. Dacă un discipol are nevoie de ceartă, atunci Maestrul îl ceartă, dacă un alt discipol are nevoie de iubire, atunci Maestrul îi dă iubire. Amândoi primesc iubire, dar în cutii diferite, în ambalaje diferite! Îmbrăţişarea este iubirea învelită într-un fel de poleială iar cearta este la fel, iubire, dar în altă poleială. Dar dacă noi nu suntem foarte iluminaţi, atunci nu vedem nimic special în legătură cu maestrul respectiv. Noi vedem că Maestrul nu stă multe ore într-un samadhi foarte adânc, noi vedem că Maestrul nu este aşa cum ne imaginăm noi, să fie mereu foarte dulce şi să ne spună vorbe bune, noi vedem că Maestrul se comportă ca o persoană obişnuită şi atunci credem că Maestrul este la fel, obişnuit, în acord cu reacţiile lui obişnuite.
Dar reacţiile unui Maestru adevărat nu sunt niciodată obişnuite. Vă amintiţi povestea despre cei doi cartofi? Dacă nu suntem cât de cât iluminaţi şi este prima dată când vedem un Maestru sau l-am urmat pe Maestru pentru un timp scurt şi dacă Maestrul ne dă doi cartofi şi ne spune să-i mâncăm şi chiar ne repetă asta de 3 sau 4 ori, atunci ce credeţi? Noi vom crede că este ciudat: „Acasă am atât de mulţi cartofi, eu am venit aici la Maestru ca să am binecuvântare şi abundenţă spirituală şi El îmi dă doi cartofi!!” Atunci, probabil că veţi spune: „Cartofi?! Nici măcar nu-mi plac cartofii, cum poate să fie un Maestru iluminat dacă nu ştie că mie nu-mi plac cartofii? Nici măcar nu poate să-mi citească gândurile şi face atâta teorie despre doi cartofi! De ce îmi repetă de 3 sau 4 ori să-i mănânc pe amândoi? Ştiu cum să mănânc cartofi!” Da, noi vom argumenta tot timpul în felul acesta, dar nu ştim care este semnificaţia acestor cartofi.
Când Maestrul ne dă ceva cu iubire şi binecuvântare, atunci noi avem totul în darul respectiv, nu mai este deloc un cartof, este ca o comoară a abundenţei, o comoară a puterii spirituale. În Taiwan şi în alte locuri, discipolii mei care ştiu asta apucă mereu tot ce le dau, ei primesc mereu orice le dau, cu foarte multă fericire. Deci uneori când mergem undeva împreună, ei se aşteaptă ca eu să le dau ceva, alune, bomboane, orice, noi le împărţim între noi şi ei sunt foarte fericiţi mereu. Dar în alte dăţi noi mergem în alte locuri unde mai sunt şi alte persoane care se adună în jurul nostru pentru că ei văd multă lume care se adună în jur şi iau ceva, deci şi ei vin şi cer la fel, orice este de dat. Chiar dacă aceste persoane nu sunt iniţiate, eu tot le dau şi lor, pentru mine nu este nici o diferenţă între iniţiaţi şi neiniţiaţi, toţi sunt Dumnezeu. Dar este foarte interesant să le vezi reacţiile, care sunt mereu aceleaşi. Ei iau bomboanele de la mine sau alunele şi sunt şocaţi, probabil că se gândesc: „De ce? O alună? Am destule acasă!” sau aşa ceva. De multe ori poate că le aruncă înapoi.
Aşa că eu nu mai doresc să ofer lucruri în public sau de exemplu când discipolii mei îmi cer să le dau binecuvântare în public, eu refuz, ca să evit situaţiile când celelalte persoane s-ar putea să aibă sentimente de nerecunoştinţă sau gânduri pline de critică în mintea lor, ceea ce nu este bine pentru ei. Nu înseamnă nimic pentru mine, dar s-ar putea să le creeze lor obstacole în viitor, ceea ce noi numim „Yei Tsang” în chineză sau obstacole karmice în sanscrită, care înseamnă că orice facem, bun sau rău, ne va crea obstacole.
Din moment ce este foarte dificil să ajungi un Maestru, atunci ce să facem? Pe afişele noastre şi pe manifeste noi spunem mereu „Iluminarea imediată” şi „Să obţii eliberarea eternă în această viaţă!” Nu spunem: „Să ajungi Maestru într-o singură viaţă!” Putem, de asemenea, să ajungem Maestru, fără nici un dubiu, dar este foarte dificil, deci cel puţin putem să fim eliberaţi şi să fim iluminaţi, putem să ajungem aproape de măiestria de sine, de nivelul Maestrului, de sfinţenie şi aceasta este foarte bine. Nu? Altfel nu avem nici o speranţă.
În India, oamenii spun foarte des că dacă un maestru poate să aibă un succesor pe timpul vieţii lui, atunci el este deja foarte, foarte norocos. În America a fost un maestru, Yogananda, din India, a fost foarte faimos când era în viaţă şi este faimos şi acum, dar n-a avut nici un succesor. Înţelegeţi acum? Înseamnă că nici unul din discipolii lui sau urmaşii lui n-au fost la acelaşi nivel cu statutul lui, nimeni nu ajunsese la nivelul iluminării lui, da.
Deci este dificil să fii eliberat, dar este şi mai dificil să ajungi perfect iluminat, este dificil să ajungi un Buddha, un Cristos, un Maestru, dar noi tot avem speranţă, da. Eu am spus doar că este dificil, dar nu înseamnă că este imposibil. Dacă este dificil sau nu, este la latitudinea noastră, dacă noi putem să credem într-un Maestru, să-l urmăm şi să ne supunem complet faţă de acel Maestru iluminat, atunci noi ajungem la fel ca acel Maestru. Cea mai dificilă parte este să fii supus, pentru că noi avem acest „egou”, „eu pot să fac asta şi eu înţeleg asta”! Acest egou este cel mai rău duşman al înţelepciunii noastre, al măiestriei noastre, este foarte dificil să omori acest egou. Este foarte uşor să-i controlezi pe ceilalţi dar nu este uşor să ne controlăm pe noi, de aceea se spune că „omul care îşi cucereşte mintea are cea mai bună victorie!”
Dar putem să facem asta cu ajutorul Metodei Quan Yin de meditaţie pe care o predau eu. Atunci încet, încet, această metodă Quan Yin de eliberare, această energie de la Dumnezeu ne va curăţa obstacolele, ne va curăţa ideile preconcepute şi ne face să fim liberi. Atunci noi devenim un „nimeni”, nu mai avem nici o dorinţă pentru faimă, abundenţă sau putere. Durerea, tristeţea şi fericirea lumii sunt încă aici, dar nu ne mai afectează pe noi. Noi avem totul dar nu avem nimic, nu suntem ataşaţi de nimic. Ajungem să fim ca un vas gol, plini numai de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de iubirea lui Dumnezeu. Numai atunci când suntem goliţi, atunci Dumnezeu ne poate umple cu înţelepciune şi iubire. Dacă tot mai suntem „cineva”, dacă tot mai avem câte ceva, atunci nu suntem goliţi în întregime şi nu putem să avem în întregime toată puterea de la Dumnezeu cu care El doreşte să ne umple. Înţelegeţi?
Deci aşa ajungem un Maestru, mai întâi să devenim un nimeni, nimic, aşa cum a spus Iisus că … „numai atunci când ajungi ca un copil, atunci poţi să intri în Împărăţia lui Dumnezeu” şi Lao Tzu a spus că „noi trebuie să devenim precum copiii din nou”. Amândoi au spus acelaşi lucru!