Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Centrul Hsihu, Formosa – 10 iunie 1990
(original în limba chineză)
Era odată o familie, patriarhul familiei se numea Abraham. El mergea foarte bine cu practica spirituală şi era prieten cu Dumnezeu. Într-o zi, Dumnezeu i-a spus să-şi părăsească oraşul natal promiţându-i: „Dacă urmezi instrucţiunile mele, adică să pleci din oraşul natal şi să faci ce-ţi spun Eu să faci, atunci am să fac din tine părintele multor naţiuni.” Aceasta însemna că Dumnezeu îl va face să devină conducătorul multor naţiuni.
De asemenea, Dumnezeu i-a promis să-i dea un fiu şi mulţi alţi copii ca să-i facă familia şi mai numeroasă. El i-a spus: „Tu vei avea copii mulţi, atât de mulţi precum stelele de pe cer.” Totuşi, la vremea aceea, Abraham şi soţia lui erau foarte bătrâni şi deşi ei aveau credinţă în Dumnezeu, se întrebau: „Cum se fie posibil? Suntem prea bătrâni ca să mai avem copii.”
De atunci au trecut mulţi ani, în fiecare noapte când Abraham se uita la stelele de pe cer, el îşi aducea aminte de cuvintele lui Dumnezeu şi era tare neliniştit. Se gândea că poate Dumnezeu glumise cu el. Într-un final, Abraham şi soţia lui au renunţat complet să mai aibă speranţe.
Copilul dat de Dumnezeu
Totuşi, pe neaşteptate, soţia lui Abraham a rămas însărcinată şi a dat naştere la un băiat. Ei s-au bucurat foarte mult la naşterea lui şi i-au pus numele de Isaac. După mulţi ani, Isaac a crescut mare, înalt, puternic şi era un băiat foarte frumos. Atunci Dumnezeu a decis să-l testeze pe Abraham.
Într-o zi Dumnezeu i-a apărut lui Abraham şi i-a spus: „Abraham, Eu vreau ca tu să-l iei pe fiul tău, unicul şi cel preaiubit, în ţinutul lui Moriah şi să mi-l dai mie ca ofrandă.” Aici cuvântul de „ofrandă” avea sensul de jertfă, adică de a ucide sau a sacrifica. Oamenii din antichitate făceau astfel de sacrificii către zei sau fantome, uneori ei sacrificau copii mici, băieţi sau fete, sau vaci, cai, porci, etc.
Lui Abraham nu i-a venit să creadă aşa ceva, el se întreba mereu: „Dumnezeu chiar vrea ca eu să-mi omor fiul, singurul fiu? Odată El mi-a promis că o să-mi dea mulţi copii. Atunci cum să dorească să-mi ia singurul copil pe care îl am?” El se frământa în sinea lui, totuşi, învăţase de-a lungul vieţii să creadă în Dumnezeu. Unele persoane cred în Dumnezeu numai 50%, dar el credea în Dumnezeu din toată inima. Ca urmare, în dimineaţa următoare a pregătit lemne destule şi chibrituri şi a plecat la drum spre Moriah împreună cu fiul lui.
A durat trei zile pentru ei ca să ajungă la Moriah de la casa lor, au parcurs un drum foarte lung ca să ajungă acolo. Pe măsură ce trecea timpul, Abraham se simţea din ce în ce mai trist şi mai chinuit. Deşi credea în Dumnezeu, el se frământa în sinea lui şi nu avea curajul să de-a cu ochii de momentul când ar fi ajuns în Moriah. Deşi îl durea foarte mult, nu i-a spus nimic fiului lui, nimeni nu ştia nimic cu excepţia lui.
Abraham îşi oferă fiul lui Dumnezeu
Atunci când au ajuns mai aproape de Moriah, Isaac, fiul lui, l-a întrebat: „Tată, noi am pregătit lemne şi chibrituri ca să facem ofrande lui Dumnezeu, dar unde este mielul?” În timpurile vechi, oamenii omorau un miel şi îl ardeau ca să-i aducă ofrande lui Dumnezeu. De aceea Isaac l-a întrebat pe Abraham unde era mielul şi de ce erau numai lemnele şi chibriturile. La momentul respectiv, tatăl lui a dat din cap şi a spus: „Nu-ţi face griji, Dumnezeu de la Sine ne va da un miel.”
După ce au ajuns la Moriah, ei au construit un altar şi au pus lemnele aranjate grămadă pentru foc. Atunci Abraham l-a legat pe fiul lui de mâini şi l-a pus pe altar gata să fie sacrificat. El i-a spus lui Isaac: „Tu eşti mielul care va fi sacrificat pentru că Dumnezeu te vrea pe tine.” Apoi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul lui.
Însă, în acel moment, Abraham l-a auzit pe Dumnezeu cum l-a chemat şi a spus: „Abraham, nu-l omorî, acum ştiu că tu ai credinţă în Mine cu adevărat. Acesta nu a fost decât un test. Acum ştiu până la ce limită tu îmi vei urma instrucţiunile. Tu nu trebuie să-l omori pe fiul tău. Este un miel în apropiere, poţi să sacrifici mielul acela pentru mine.” Mielul era manifestat de Dumnezeu. Dumnezeu chiar şi-a oferit Lui Însuşi un miel prin a produce un miel, deci nu era un miel adevărat.
Abraham şi fiul lui au fost foarte fericiţi şi şi-au arătat recunoştinţa lor faţă de Dumnezeu. De atunci încolo, tot ce-i promisese Dumnezeu lui Abraham s-a adeverit. Abraham a avut mulţi descendenţi, generaţie după generaţie. Povestea se termină aici.
Credeţi că Abraham era un tată bun? (Audienţa: da.) Era foarte bine să ai o asemenea credinţă în Dumnezeu. Din moment ce toate lucrurile sunt create de Dumnezeu, dacă Dumnezeu doreşte să le ia înapoi, atunci noi ar trebui să le dăm înapoi, pentru că îi aparţinuse Lui de la început. Abraham şi soţia lui erau foarte bătrâni şi nu mai aveau nici o speranţă ca să facă copii, dar la urma urmei au avut unul. Ce lucru extraordinar a fost acesta! Copilul era dat de Dumnezeu, din moment ce venea de la Dumnezeu, de ce nu se putea duce înapoi la Dumnezeu? Aşa este? (Audienţa: da.)
Lecţia de a fi detaşat
De ce majoritatea noastră trăiesc în suferinţă? Pentru că nouă nu ne place să ne despărţim de nimic. Noi nu putem să ne despărţim nici măcar de o pereche de pantofi învechiţi, să nu mai vorbim de copiii noştri. De aceea atunci când suntem separaţi de iubitul sau de familia noastră, simţim foarte multă durere şi suntem trişti. Toate acestea pentru că noi nu înţelegem deloc că mai devreme sau mai târziu noi o să murim şi nimeni nu trăieşte pentru totdeauna. Chiar dacă spunem că iubim foarte mult o persoană, dacă moare mâine, atunci şi noi o să murim cu el din cauza iubirii? (audienţa: nu) Desigur că nu! Noi trebuie să trăim mai departe.
Printre poveştile de dragoste din antichitate, este una despre un cuplu, Liang Shanbo şi Juh Engtai (cunoscuţi sub numele de „fluturaşii îndrăgostiţi”) Se spune că ei s-au reîncarnat de şapte ori ca fiinţe umane şi de fiecare dată au vrut să se căsătorească, dar au fost împiedicaţi. În timpul ultimei vieţi împreună ca fiinţe umane, s-au gândit că nu mai au nici o piedică dar unul din ei a murit primul şi atunci din cauza tristeţii extreme şi celălalt s-a îmbolnăvit şi a murit de asemenea. Atunci ei s-au transformat în fluturi, au trebuit să devină fluturi ca să depăşească obstacolele dintre ei, aceea a fost o situaţie foarte dificilă.
De aceea, dacă noi ne agăţăm de ceva, atunci sufletul nostru va fi rănit şi libertatea noastră este limitată. Să fii un fluture pare o existenţă fără griji, dar câţi ar dori să renunţe la corpul nostru atât de preţios de oameni ca să devină fluturi? Aceştia doi s-au transformat în fluturi pentru că erau prea ataşaţi de iubirea lor. Amândoi aveau o voinţă foarte puternică, deci au rămas legaţi unul de altul şi au ajuns fluturi. Din moment ce se iubeau unul pe altul atât de mult, Dumnezeu nu putea să fie prea aspru cu ei, pentru că dacă s-ar fi reîncarnat din nou ca fiinţe umane, atunci cu siguranţă că ar fi trebuit să sufere şi să aibă obstacole din nou. Destinul lor era acela să nu fie împreună unul cu altul ca fiinţe umane.
În astfel de poveşti, oamenii care au datorii unii faţă de alţii sau au o afinitate adversă unii faţă de alţii, ei doresc mereu să fie împreună, în timp ce aceia care au o afinitate bună unul cu altul, ei nu se plac unul pe altul. Vouă nu vă place persoana care este chiar în faţa voastră, nu vă place de el prea mult, dar vă place mai degrabă de cel care trăieşte undeva departe peste munţi. Cu cât afinitatea noastră este mai rea, cu atât ne plăcem mai mult, aceasta este natura umană. Oamenilor le plac lucrurile complicate sau lucrurile pe care ei le-au obţinut în urma luptelor, numai atunci ei cred că aceste lucruri au valoare.
Motivul pentru care lumea este plină de suferinţă este acela că oamenii nu înţeleg că nu există nici un fel de suferinţă. Chiar dacă ne pierdem propria viaţă, nu trebuie să ne pară rău, să nu mai vorbim de vieţile celorlalţi. Noi am avut copii mulţi, viaţă după viaţă, la fel, am avut mulţi parteneri, viaţă după viaţă. Chiar atunci când nu avem nici unul, Dumnezeu va aranja unul pentru noi.
Noi putem să vedem că populaţia lumii a fost mereu în echilibru din punct de vedere al numărului de bărbaţi şi femei. Să nu credeţi că sunt mai multe femei decât bărbaţi, nu, nu este adevărat, este posibil să fie mai multe femei în acest loc şi mai puţine în acel lor, dar numărul total de bărbaţi şi femei în această lume este echilibrat. De exemplu, sunt mai multe femei într-o ţară în timp ce sunt mai mulţi bărbaţi în altă ţară, atunci nu va mai fi nici o problemă dacă ei se pot amesteca împreună. Dar problema este aceea că oamenii acestei lumi nu se pot amesteca, deci nu înseamnă că Dumnezeu nu ne-a dat ce ne trebuie.
Se spune că în timpul războiului, bărbaţii sunt omorâţi, însă atunci sunt multe femei care rămân însărcinate şi dau naştere la mulţi băieţi. Nu este adevărat? (Audienţa: da) Aceasta este o concluzie în urma statisticii, care a fost obţinută în urma unei cercetări de durată. Deci există mereu un bărbat pentru o femeie. De aceea Dumnezeu a făcut o regulă cum că nimeni nu poate să aibă mai mult de un partener odată, pentru că dacă tu ai doi, atunci cineva nu va avea nici unul. Sau dacă eşti o persoană lacomă şi ai doi parteneri în această viaţă, atunci în viaţa care vine nu vei avea nici unul, pentru că trebuie să compensezi. De aceea Dumnezeu a spus că fiecare persoană ar trebui să aibă un singur iubit, astfel ca el sau ea să aibă unul şi în viaţa care vine.
Deci era posibil ca Liang Shanbo şi Juh Engtai să fi avut doi sau trei parteneri în vieţile lor trecute, fiecare din ei, deci rezultatul Legii Cauzei şi Efectului este acela că ei nu vor avea nici unul în vieţile de după aceea. Ei nici măcar nu se puteau căsători cu cel pe care îl iubeau, aceasta din cauza Legii Cauzei şi Efectului. Deci dacă doreau să scape de plata acestei retribuţii, trebuiau să devină alt fel de fiinţe, şi din moment ce ei aveau o voinţă foarte puternică ca să treacă dincolo de cercul retribuţiei, atunci au ajuns fluturi.
Preceptele ne aduc o viaţă echilibrată
Preceptele sunt acolo cu intenţia să ne ajute să trăim o viaţă echilibrată, să nu avem prea mult acum şi prea puţin data viitoare. Aceasta se aplică şi la hrană şi la cheltuiala banilor. Să nu consumaţi prea mult din ceva, pentru că s-ar putea să nu-l mai aveţi deloc mâine. Tot ce folosim, ar trebui să-l folosim în cantitatea care se cuvine. La fel, preceptele sunt acolo ca să ne permită să avem un echilibru între Yin şi Yang. Ele au fost create ca să ne salveze din suferinţă, şi nu ca să ne interzică ceva sau să ne fie drept obstacole.
În prima poveste pe care v-am citit-o despre Adam şi Eva, de ce Dumnezeu le-a interzis să ia mărul? Pentru că ei aveau deja prea multe lucruri, toată Grădina Edenului le-a fost dată lor. Grădina Edenului se referă la Rai, unde sunt tot felul de lucruri, Adam şi Eva nu trebuiau să muncească sau să caute ceva, ei aveau destul din toate, însă, mâncatul unui singur măr i-a făcut să sufere foarte mult.
Dacă aşa numiţii strămoşii noştri nu ar fi mâncat din mărul acela, probabil că nici noi nu am fi suferit în ziua de azi. Dacă ei nu ar fi mâncat mărul, atunci ar fi fost mai departe puri şi fără nici o discriminare faţă de bun sau rău, nu ar fi fost conştienţi de aceste lucruri. Ei au vrut să ajungă ca Dumnezeu, nu ştiu care este folosul să ajungi ca Dumnezeu. Este posibil ca Dumnezeu să fie o persoană mizerabilă? Cred că El este, pentru că El a trebuit să creeze totul şi să aibă grijă de toate planetele, de toţi oamenii şi de toate fiinţele cu conştiinţă. Ar trebui să fie epuizat, deci cei care ar dori să fie un Dumnezeu sunt destul de stupizi.
Deci eu vă sfătuiesc să nu deveniţi un Dumnezeu şi să nu deveniţi un Buddha, atâta timp cât sunteţi fericiţi şi liniştiţi şi trăiţi modest, trăiţi cu mintea obişnuită. De ce trebuie să vă rugaţi pentru fericirea eternă? Pentru ce? Cu cât luăm mai mult, cu atât suferim mai mult. Să-ţi doreşti ceva este dureros pentru că noi luăm ceea ce ne lipseşte, şi cu cât luăm mai mult, cu atât ne simţim mai răniţi. Uitaţi-vă la povestea de dragoste dintre Liang Shanbo şi Juh Engtai ca exemplu, dacă nu le-ar fi fost dor unul de altul atât de mult, atunci nu ar fi suferit atât de mult. Ce mai conta să te căsătoreşti? Ar fi putut să-şi folosească timpul ca să caute pe altcineva, chiar dacă nu ar fi găsit pe nimeni, ar fi fost destul de bine dacă ar fi ajuns un călugăr şi o călugăriţă. Ei au suferit pur şi simplu pentru că s-au dorit unul pe altul şi atunci s-au furat unul pe altul. De ce să-ţi mai pese?
Este la fel, noi, practicienii spirituali, nu ar trebui să cerem prea mult. Ar trebui să practicăm pas cu pas. Atunci când timpul a venit, atunci vom avea rezultate. Desigur că trebuie să practicăm cu sârguinţă, însă, sinceritatea noastră este foarte importantă. „Buddha este în inima noastră.” Atunci când suntem sinceri, El va ieşi afară. Dacă noi facem totul şi chiar practicăm spiritual de dragul Lui, atunci vom ajunge să-l şi cunoaştem şi să devenim una cu El.
Tipurile de practicieni spirituali
Sunt 3 tipuri de practicieni spirituali: primul tip sunt cei care cred în Dumnezeu şi se supun Lui; al doilea sunt cei care muncesc pentru Dumnezeu; al treilea tip şi cel mai înalt, sunt cei care ajung una cu Dumnezeu. Cel care ajunge una cu Dumnezeu sau care ajunge Dumnezeu, este foarte spontan şi nu se aşteaptă la nimic. El este aşa din sinceritate şi nu din dorinţă. Sinceritatea este diferită faţă de a te aştepta la ceva, nu ştiu cum să vă spun despre această diferenţă, vine în mod natural şi este dificil să explici. Uneori noi s-ar putea să confundăm aşteptarea cu sinceritatea, dar în realitate ele sunt diferite.
Primul gen de persoană, lui îi place să-l slujească pe Dumnezeu şi să se supună lui Dumnezeu. El este foarte satisfăcut şi fericit cu ideea că are un Dumnezeu pe care-L poate sluji şi să se roage Lui, care este mai mare decât el şi are grijă de el, nu mai vrea nimic altceva în afară de aceasta.
Al doilea gen de persoană îl recunoaşte pe Dumnezeu şi îi place să lucreze pentru Dumnezeu. Orice face, o face pentru Dumnezeu. Însă, după o vreme, ajunge să-i placă mai mult munca decât Dumnezeu, el începe să găsească şi mai mult de lucru dar uită că scopul lui suprem este Dumnezeu. Acest fel de persoană are multe merite, el face foarte multe lucruri bune, de exemplu să-i elibereze pe oameni din cercul morţii, să ţină discursuri, să construiască temple, să devină un călugăr, etc. Însă, după ce face aceste lucruri pentru o vreme, atunci oamenii încep să-l slujească şi să-l adore, ei cred că el este o persoană cu virtute şi îl laudă mereu. Cu cât îl laudă mai mult, cu atât mai mult el se complace în munca lui. În mod treptat, el ajunge ataşat şi mai mult ca să facă lucruri bune şi nu va fi capabil niciodată să devină una cu Dumnezeu. Aceste două tipuri de discipoli nu pot atinge cel mai înalt nivel, unul este ataşat ca să-l slujească pe Dumnezeu şi altul este ataşat ca să muncească pentru Dumnezeu ca să-i fie pe plac lui Dumnezeu.
Al treilea tip de persoană s-ar putea la fel să-l slujească pe Dumnezeu şi să facă fapte bune ca să-i facă pe plac lui Dumnezeu, dar el ştie că aceste lucruri nu sunt decât pe planul doi. Lui i-ar place să realizeze “cine este Dumnezeu?” El nu vrea doar să-l slujească pe Dumnezeu sau să-i fie pe plac lui Dumnezeu prin munca lui, el vrea să-l “apuce” pe Dumnezeu. Acest tip de persoană va ajunge într-un final una cu Dumnezeu, dar foarte puţine persoane pot atinge acest nivel.
Ceea ce vedem noi în meditaţia noastră de zi cu zi reprezintă calităţile noastre din interior. Dacă vedem Lumina, atunci noi ştim că noi suntem Lumină. Dacă vedem întunericul, atunci noi ştim că, calităţile noastre din interior sunt încă în întuneric. De aceea, noi nu ne putem opri din practica spirituală nici măcar pentru o zi. Trebuie să căutăm mereu, la fel cum trebuie să mâncăm în fiecare zi şi nu putem să ne oprim să mâncăm nici o zi. Desigur că să nu mănânci pentru o zi poate să fie în regulă, dar nu pentru mai multe zile.
La fel se aplică şi cu practica spirituală, poate că ne gândim că este plictisitor să fii vegetarian şi să meditezi în fiecare zi 2,5 ore. Totuşi, noi mâncăm în fiecare zi, atunci de ce nu obosim ca să mâncăm în fiecare zi? Mâncarea este la fel în fiecare zi, dar noi mâncăm mai departe, pentru că corpul nostru trebuie să crească şi celulele noastre au nevoie de hrană. La fel, noi medităm pentru 2,5 ore în fiecare zi, facem la fel în fiecare zi, pentru că sufletul nostru trebuie să se dezvolte.
Să nu credeţi că practica spirituală trebuie să fie complicată, şi că trebuie să faci gestul acesta al mâinii azi, şi gestul cu capul mâine, şi alt gest al piciorului poimâine, ca să practici spiritual. Nu, nu trebuie să faci aşa. De exemplu, este destul de bine dacă mâncarea noastră este simplă, cu cât este mai sofisticată mâncarea, cu atât vom avea mai multe probleme, pentru că scopul de a mânca este ca să ne hrănească corpul. Cu cât mâncăm mâncare mai sofisticată, cu atât acumulăm karma mai grea. În plus, mâncarea aceasta sofisticată nu este bună mereu, stomacul nostru s-ar putea să nu fie capabil să-i facă faţă, deci nu vom putea să o digerăm şi atunci ne îmbolnăvim.
Atunci când dăm peste o situaţie dureroasă prin care trebuie să ne despărţim de ceva care ne place foarte mult, n-ar trebui să ne scufundăm în tristeţe. În schimb, ar trebui să ne gândim: „O să mor dacă nu o am?” Sau: „Este un înlocuitor care este mai bun decât acesta?” În realitate, este! Uneori noi ne gândim că persoana pe care o avem este cea mai bună, dar după ce pleacă, noi vom găsi la un moment dat o altă persoană care este mai bună şi mai potrivită pentru noi. Nu este aşa? Atunci când obţinem ceva, atunci uităm să ne mai uităm şi la altele. În realitate ar fi fost mai bine dacă am fi avut timp să căutăm ceva mai bun.
Ataşamentul este un fel de obicei
Nu este nimic de care să nu ne putem despărţi, noi ne legăm de ceva din cauza obiceiului şi din cauză că suntem ataşaţi de el prea mult. Atunci când stăm într-un loc, atunci stăm acolo şi nu vrem să ne mutăm. Când ne legăm de o persoană, atunci ne legăm de el şi nu vrem să-l schimbăm cu altă persoană. Dacă două persoane se căsătoresc şi au o relaţie bună, atunci desigur că ar trebui să fie credincioşi unul altuia, totuşi, dacă este o problemă şi el sau ea moare sau unul din ei nu-l mai iubeşte pe celălalt deloc, atunci cealaltă persoană ar trebui să-şi păstreze o stare a minţii normală şi să nu se piardă din cauza celeilalte persoane sau din cauza altui motiv.
Atunci când suntem supăraţi, de obicei uităm de credinţa noastră, nu-i aşa? Aşa este? (Audienţa: da) Dacă suntem supăraţi de pe urma pierderii unei persoane, atunci s-ar putea să uităm că toată creaţia este una, şi că nimic nu există şi că totul are aceeaşi origine. Noi nu trebuie să ne ataşăm de forma fizică a unei persoane, atunci când forma dispare persoana se va duce în altă parte şi se va regăsi în altă formă.
De exemplu, uneori noi iubim un trandafir sau alt gen de floare foarte mult, şi când floarea se veştejeşte, ne pare rău. Nu putem să tolerăm să ne despărţim de ea şi ne dorim să fi existat pentru totdeauna. Însă, dacă un trandafir există pentru totdeauna, cum ar mai putea să se nască alţi trandafiri?
Un alt exemplu, să presupunem că este un fruct de mango foarte frumos şi noi nu avem curajul să-l mâncăm. Ne gândim că un fruct de mango aşa de frumos ar trebui să se legene pe ramuri pentru totdeauna, deci noi nu-l mâncăm. Însă, dacă nu-l mâncăm, atunci sâmburele lui nu poate să cadă pe pământ. Atunci când pomul de mango îmbătrâneşte, nu va mai face nici un fel de fructe şi nici noi nu mai avem nici un pom de mango ca să-l punem în locul acestuia. Lucrul acesta se aplică pentru tot ce este în această lume.
Noi nu trebuie să ne supărăm prea mult atunci când pierdem ceva, este posibil ca mâine să căpătăm ceva şi mai valoros. Este o poveste chinezească despre un grănicer bătrân care şi-a pierdut calul, voi sunteţi familiari cu această poveste, dar tot nu apreciaţi valoarea durerii şi a suferinţei.
De fiecare dată când am fost operată şi m-am îmbolnăvit, karma mea a fost curăţată foarte mult. Am fost foarte recunoscătoare! S-ar putea să vă vină greu să credeţi, uneori chiar am spus: „Dacă aceasta poate să cureţe cu adevărat multe dezastre, suferinţe şi karma, atunci lasă-mă să mă îmbolnăvesc mai mult.” Chiar am fost fericită. Desigur că atunci când am fost bolnavă, am plâns din cauză că a durut foarte mult şi nu puteam să mai sufăr, dar asta nu înseamnă că eram nefericită sau că nu doream să o accept. Chiar dacă durerea era mare, eu tot doream să o accept.
Atunci când suntem bolnavi, atunci este cea mai glorioasă perioadă a vieţii noastre. Poate să elimine mult din întunericul nostru şi din karma grea. Dacă nu aş fi avut boli, suferinţe şi dureri în viaţa mea, atunci nu aş fi putut să suport, nu aş putut să digerez karma fiinţelor cu conştiinţă. Chiar dacă ai multe merite, tot nu poţi să digerezi karma multă dintr-o dată. Aş fi putut să o plătesc pas cu pas, dar atunci când aş fi terminat cu toate? Sunt foarte multe fiinţe cu conştiinţă, deci nu am timp suficient ca să o fac pas cu pas. Deci Dumnezeu are sistemul lui. Ne poate ajuta ca să ne curăţăm karma. Din moment ce El ne-a lăsat să acumulăm atât de mult gunoi, atunci ne va ajuta odată prin a trimite un „vehicul” sau oameni care să ne ajute la căratul „bagajului”.
Deci atunci când sunteţi bolnavi sau aveţi parte de dezastre, să nu vă plângeţi, în schimb să-i fiţi recunoscători lui Dumnezeu. Fără boli şi suferinţă, nivelul nostru spiritual nu poate fi înălţat, pentru că noi avem karma foarte multă. Chiar dacă noi înşine nu avem karma, noi purtăm mai departe karma strămoşilor noştri.