Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Centrul Hsihu, Formosa – 8 iulie 1990
(original în limba chineză)
Ştiţi de ce Iisus a fost atât de faimos? Pentru că era un Maestru iluminat! Un Maestru iluminat este o persoană extraordinară, care are înţelepciune. Iisus a fost născut în Rai şi când a crescut mare i-a ajutat pe oameni, având respect faţă de sufletul lor, nu faţă de banii lor. Iisus Cristos n-a avut bani, dar avea virtuţi şi înţelepciune extraordinară, de aceea a fost iubit de foarte multă lume.
În timp ce creştea, părinţii lui îl iubeau foarte mult. El era foarte bun la învăţat şi era foarte binevoitor, deci multă lume îl iubea. Şi Dumnezeu îl iubea, Iisus arăta foarte demn şi era foarte inteligent. În fiecare an, aşa numiţii părinţii lui, Iosif şi Maria, mergeau la Ierusalim pentru sărbătoarea sfântă a evreilor (Paştele evreilor). În timpul festivalului, ei spuneau rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu ca să-i mulţumească pentru că i-a ajutat pe evrei, viaţă după viaţă, încă din timpurile vechi, mai ales că i-a ajutat să scape din robia egiptenilor. De aceea, o dată pe an, ei sărbătoreau ca să-i mulţumească Dumnezeului din interior şi Maestrului din interior. Trebuia să aibă un Maestru iluminat la vremea respectivă. Iisus avea 12 ani şi era foarte fericit ca să meargă împreună cu părinţii lui, pentru că vor sărbători laolaltă o zi festivă plină de bucurie, plăceri şi petreceri.
Când a venit vremea ca să meargă acasă, părinţii lui, Iosif şi Maria, se pregăteau să se întoarcă. Gândindu-se că copilul lor era fie în faţă, fie la spatele grupului de călători, ei nu au observat că Iisus nu era cu ei. Foarte rar copiii merg alături de părinţii lor, ei merg fie în faţă sau în urma părinţilor. Seara, ei au descoperit că Iisus lipsea şi atunci au început să caute printre prietenii lor şi ceilalţi, ca să-l găsească pe Iisus, nu avea decât 12 ani, deci unde s-ar fi putut duce? Iosif şi Maria erau aşa de îngrijoraţi, că nu au putut să doarmă toată noaptea.
Dimineaţa devreme, ei s-au întors la Ierusalim ca să-l caute pe Iisus. După o zi întreagă de căutări, într-un final l-au găsit. Ghiciţi unde era? (În templu!) Aşa este! În templu! Într-un final ei l-au găsit în templu, stând printre practicienii spirituali şi întrebându-i pe învăţători şi preoţi despre practica spirituală, despre legea lui Dumnezeu şi despre moralitate, lucruri care erau discutate numai de adulţi. Cu toţii erau uimiţi şi impresionaţi să vadă că un copil de 12 ani avea un interes atât de puternic pentru spiritualitate, că avea atât de mult respect faţă de Dumnezeu şi era capabil să pună atât de multe întrebări inteligente.
După cum ştiţi deja, dacă nu suntem destul de inteligenţi, atunci nu ştim să punem întrebări, chiar dacă avem vreo întrebare. La fel ca la şcoală, învăţătorul s-ar putea să vă întrebe: “Înţelegeţi? Aveţi întrebări?” Atunci unii pun întrebări foarte bune, alţii pun întrebări foarte stupide. Iisus Cristos nu era stupid, el punea întrebări foarte inteligente, deci cu toţii erau plăcut impresionaţi şi uimiţi.
Sunt în casa Tatălui meu!
Când părinţii lui l-au găsit, Maria l-a întrebat: “Copile, de ce ne-ai făcut una ca asta? De ce ai plecat fără să spui un cuvânt? Ne-am făcut griji foarte multe şi nici n-am putut să dormim.” Ea l-a abordat aşa cum v-ar aborda părinţii voştri dacă nu v-aţi comportat cum trebuie sau dacă v-au găsit după ce aţi dispărut o vreme. De obicei mama spune mai multe în asemenea condiţii, deci când mama lui a început să-l mustre, Iisus părea foarte surprins de vorbele ei. El se gândea că mama lui nu ar trebui să-i pună întrebări în felul acesta, deci în loc să-i răspundă, el a întrebat-o: “Cum de nu ştiai că sunt aici? Ar fi trebuit să ştii că sunt în casa Tatălui meu!” El vroia să spună că era în templu. A fost foarte uimit şi a întrebat-o pe mama lui: “Nu ştiai că trebuie să fiu în casa Tatălui meu? “ Maria şi Iosif nu ştiau ce să-i răspundă atunci, probabil că ei nu erau aşa de iluminaţi pe cât era Iisus.
Părinţii nu trebuie neapărat să fie mai inteligenţi decât copiii, de multe ori aşa stau lucrurile. Unii copii sunt genii, sunt deja fantastici la vârsta de 10 ani, şapte ani sau patru ani. Pot să pună multe întrebări la care părinţii lor nu pot răspunde niciodată. La momentul respectiv, ei au uitat că Iisus nu era un copil obişnuit şi că Tatăl lui este Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut decât să împrumute corpurile lor ca Iisus să se poată naşte şi să crească până la o anumită vârstă, ei nu erau cu adevărat părinţii lui Iisus. Totuşi, Iisus a mers înapoi acasă cu ei, şi era ascultător şi bun cu ei, aşa cum obişnuia să fie.
De ce Iisus Cristos era atât de interesat de templu şi de învăţătura lui Dumnezeu? Voi, copii, ştiţi răspunsul? (Eu ştiu.) Ce ştii, spune? (A fost pentru că el era copilul lui Dumnezeu!) Era copilul lui Dumnezeu, aşa este! A fost pentru că el era copilul lui Dumnezeu! El avea această iluminare când s-a născut, el practicase spiritual pentru multe vieţi şi el era copilul lui Dumnezeu.
Vreau să vă pun o altă întrebare, dacă el este fiul lui Dumnezeu, atunci voi cine sunteţi? (Fiinţe umane.) Deci voi sunteţi fiinţe umane! Ce credeţi voi că sunteţi? (Suntem practicieni spirituali.) Sunteţi practicieni spirituali, cel puţin tu ai răspuns puţin mai bine decât el. Tu eşti iniţiat şi el nu este, aşa este? Noi suntem practicieni spirituali, nu este rău!
Este cineva care are o idee diferită? Cine suntem noi? (Fii lui Dumnezeu!) Fii lui Dumnezeu? Cine a răspuns aşa? Cine a îndrăznit să spună aşa ceva? Ridică-te şi lasă-mă să te văd. Deci tu eşti copilul lui Dumnezeu. Când ţi-a spus el aşa ceva? (Noi suntem cu toţii copiii lui Dumnezeu, ca fiinţe umane, noi am fost creaţi de Dumnezeu, deci noi suntem copiii lui Dumnezeu. Aşa ne-a spus Maestra.)
Deci au fost cuvintele mele! (Maestra şi audienţa râd). Deci nu are nici un sens să-mi citez propriile cuvinte. Am crezut că tu ai realizat personal lucrul acesta. În regulă, dacă suntem copiii lui Dumnezeu, atunci de ce noi suntem diferiţi faţă de Iisus Cristos? (Atunci erau vremuri diferite şi noi suntem o rasă diferită.) Tu eşti prea iluminat. Deci din moment ce suntem de rasă diferită, atunci ar fi trebuit să ne naştem ca evrei ca să devenim copiii lui Dumnezeu? Ce vrei să spui că suntem de rasă diferită? Nu ai spus acum câteva momente că suntem cu toţii copiii lui Dumnezeu? (Ei proveneau dintr-o rasă diferită faţă de chinezi.)
Noi suntem cu toţii copiii lui Dumnezeu
Noi suntem cu toţii copiii lui Dumnezeu, fii lui Dumnezeu. Totuşi, unii din noi sunt ascultători, unii nu sunt. Într-o familie, de exemplu, sunt 3 sau 4 copii născuţi din aceeaşi părinţi, dar unii sunt ascultători şi unii nu sunt, unii sunt inteligenţi şi unii nu sunt, unii sunt frumoşi şi unii nu sunt, unii sunt handicapaţi şi unii sunt chiar retardaţi mintal. Ei sunt născuţi din aceeaşi părinţi, care nu au făcut nici o discriminare atunci când i-au născut pe copii, ei nu decid că un copil să se nască mai inteligent decât celălalt. Şi când au un copil, ei nu pot să spună: ”Oh, nu-mi place de acest copil, chiar înainte să se nască, de aceea vreau ca el să fie urât.” Nici un părinte nu gândeşte în felul acesta, părinţii au copii şi îi iubesc din tot sufletul, şi totuşi, unii copii sunt urâţi, unii sunt frumoşi, unii sunt ascultători, unii sunt obraznici, unii sunt stupizi şi unii sunt inteligenţi. Este la fel, şi noi suntem copiii lui Dumnezeu, nu doar Iisus Cristos. Dar el şi-a recunoscut deja Tatăl, deci a putut să spună foarte sigur pe el: ”Ştiu cine este Tatăl meu.”
Noi suntem separaţi de părinţii noştri, suntem separaţi de Tatăl nostru, de aceea nu-l mai recunoaştem. Adevărul este că noi suntem cu toţii la fel, noi avem acelaşi statut ca Iisus Cristos, nu este nici o diferenţă între noi. El era foarte sârguincios pentru că îi era dor de Tatăl lui foarte mult, de Tatăl adevărat, de Dumnezeul din Împărăţia lui Dumnezeu, deci el se ruga insistent la Dumnezeu, Tatăl lui adevărat, ca să-i arate unde este şi să-i reveleze relaţia lui adevărată cu el. Însă, nouă nu ne este dor de Tatăl nostru. Tot timpul, nouă ne este dor de prietenii şi rudele noastre din această lume, deci din moment ce nu ne este dor de părinţii noştri adevăraţi, ei nu ne pot forţa să ne gândim la ei şi nici nu pot să ne apară. Noi suntem prea ocupaţi ca să ne mai gândim la ei, de ce suntem aşa de ocupaţi? Pentru că suntem angajaţi în treburile acestei lumi, în faimă şi bunăstare şi tot felul de lucruri, şi ca să avem grijă de aşa numiţii prieteni şi rude, din această lume.
În această poveste, Iisus Cristos nu a spus: ”Voi sunteţi părinţii mei.” El ştia cu adevărat că el este fiul lui Dumnezeu, deci el le-a spus părinţilor lui: ”Cum de nu ştiai că sunt în casa Tatălui meu şi lucrez pentru El?” El realizase deja lucrul acesta încă de la vârsta de 12 ani, el ştia cine este, el ştia puterea Creatorului, dar nu înţelegea relaţiile umane şi emoţiile efemere, el nu recunoştea sentimentele efemere ale oamenilor. Totuşi, Iisus Cristos a realizat lucrul acesta când era în vârstă de 12 ani şi ştia care este relaţia lui adevărată cu Dumnezeu. Totuşi, el a ascultat mai departe de părinţii lui şi a continuat să fie un copil cuminte.
Deci copiii noştri care practică spiritual ar trebui să facă la fel. Noi ştim că lumea aceasta este efemeră şi că noi suntem legaţi de prietenii şi rudele noastre numai datorită karmei, noi ştim că părintele nostru adevărat este Creatorul. Totuşi, în timp ce suntem în această lume, noi trebuie să ascultăm şi să ne respectăm părinţii, pe cei în vârstă şi învăţătorii noştri, şi să ne iubim prietenii şi rudele, la fel cum a făcut Iisus Cristos. Dacă Iisus Cristos şi-a respectat părinţii, atunci şi noi ar trebui să facem la fel, poate chiar mai mult! El ştia că Tatăl lui este Dumnezeu, Cel Suprem, totuşi, el şi-a îndeplinit mai departe obligaţiile lui în această lume. Şi noi ar trebui să facem la fel, poate chiar mai mult, din moment ce noi nu am atins încă nivelul acestei realizări!