Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Centrul Hsihu, Formosa – 30 mai 1990
(original în limba chineză)
După ce Eva (frumoasa – sună similar în chineză) şi Adam (stupidul – sună similar în chineză) au coborât pe deal la vale, ei au dat naştere la mulţi copii care mai târziu s-au împrăştiat şi au trăit în locuri şi ţări diferite. În mod gradat, pământul a devenit un loc haotic şi oamenii au ajuns din ce în ce mai răi. Ei nu mai urmau deloc învăţăturile lui Dumnezeu şi nu-L mai respectau, la fel, nu le mai păsa deloc de modul cum Dumnezeu dorea ca ei să-şi trăiască viaţa. Deci cam aşa stăteau lucrurile, lor nu le mai păsa deloc despre virtuţile şi poruncile lui Dumnezeu. Nimeni nu mai asculta de Dumnezeu.
Dumnezeu a regretat că a creat fiinţele umane
Atunci Dumnezeu a început să regrete că a creat fiinţele umane. Însă, un singur lucru putea să mai facă, acela de a-i crea pe oameni din nou. Din moment ce era foarte supărat, a decis să distrugă întreaga lume. Totuşi, această decizie i-a adus multă suferinţă, El vroia să distrugă nu numai fiinţele umane, ci întreaga lume, ca urmare a decis să-i înece pe toţi, să inunde toată lumea.
Totuşi, mai era o persoană care era foarte bună, care trăia în acord cu instrucţiunile, regulile şi preceptele lui Dumnezeu, şi care îl iubea pe Dumnezeu foarte mult. Prietenul acesta al lui Dumnezeu se numea Noe. Dumnezeu i-a spus lui Noe despre potop şi i-a explicat planul Lui.
Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Vreau să te salvez pe tine şi familia ta, deci să construieşti o arcă destul de mare pentru familia ta. În spaţiul care îţi rămâne să aduci animale, câte două din fiecare rasă, masculin şi feminin, ca să se înmulţească după aceea.” Vedeţi, Dumnezeu a fost foarte atent! Dacă l-ar fi lăsat pe Noe să planifice totul, atunci Noe ar fi luat câte 2 masculi şi 3 femele din fiecare gen, şi apoi animalele s-ar fi certat între ele şi n-ar fi făcut nici un ou. (râsete) Dumnezeu a mai spus de asemenea: „Să fie spaţiu suficient ca să depozitezi mâncare pentru voi ca să supravieţuiţi pentru un timp foarte lung.”
Noe i-a urmat instrucţiunile lui Dumnezeu şi a început să construiască arca aşa cum i-a cerut. Munca aceasta a necesitat un timp foarte lung. Mulţi oameni au venit ca să-l întrebe: „Ce faci? De ce construieşti o asemenea arcă?” Noe le-a spus de planul lui Dumnezeu, dar nici unul nu l-a crezut, cu toţii credeau că Noe era nebun. Credeau că el trebuie să aibă o problemă mintală ca să facă aşa ceva, vă puteţi imagina? Noe trăia pe un munte foarte înalt, care era departe, foarte departe de ocean şi râuri, la câteva mii de km depărtare şi totuşi construia o arcă! Cu toţii au spus: „Ce stupid poate să fie!” Şi oamenii au râs de el. Dar Noe credea mai departe în Dumnezeu şi credinţa lui nu s-a clintit.
Potopul a inundat totul
Arca a fost construită într-un final şi atunci a început să plouă, deci Noe şi familia lui, păsările şi celelalte animale în pereche, au alergat în arcă. Atunci Dumnezeu le-a spus să încuie uşile şi aşa au făcut. Ei vedeau că ploaia curgea şi curgea mereu în fiecare zi, în curând toate râurile şi mările şi apele au început să crească. Încetul cu încetul arca a fost ridicată şi familia lui plutea acum pe apă. Totuşi, ploaia nu s-a oprit şi într-o zi totul a fost scufundat sub apă, chiar şi muntele cel mai înalt a dispărut. Nimic nu se mai vedea, nimic nu mai era în viaţă, nimic nu mai putea fi salvat. Noe, familia lui şi animalele erau în arcă înconjuraţi numai de apă peste tot, nimic altceva.
Vă puteţi imagina că într-o zi lumea poate deveni aşa? Să presupunem că noi bem ceai aici, dar dintr-o dată vine apă peste tot, nu mai ajută cu nimic, chiar dacă ne urcăm pe acoperiş, chiar şi muntele cel mai înalt va dispare. La momentul acela, lumea era într-o singurătate imensă, un loc liniştit şi părăsit.
La un moment dat, ploaia s-a oprit şi nivelul apei a scăzut pas cu pas. Într-o zi, nivelul apei scăzuse suficient ca arca să ajungă se stea pe vârful unui munte. După o vreme, Noe a vrut să vadă dacă pământul s-a uscat sau nu, trebuia să fie sigur înainte să iasă afară din arcă. Deci a deschis fereastra şi a trimis un animal afară, dar animalul nu s-a mai întors, probabil că s-a înecat pentru că plouase mult timp şi pădurea era putrezită şi plină cu noroi. Atunci el a trimis un porumbel, însă porumbelul s-a întors înapoi pentru că pământul nu era destul de uscat unde să stea, porumbeii sunt antrenaţi să se întoarcă înapoi. Noe a deschis uşa şi a lăsat porumbelul să vină înapoi.
După ce a trecut încă un timp, el a trimis din nou porumbelul afară. De data aceasta porumbelul s-a întors cu o frunză verde în cioc, şi atunci Noe a ştiut că pomii au început să crească şi pământul s-a uscat cu adevărat ca ei să poată merge afară. Atunci el a deschis uşa şi le-a dat drumul la toţi să meargă afară. Toată familia lui şi animalele au fost foarte fericiţi ca să iasă afară, deci au ieşit chiuind de bucurie şi dansând. Ei stătuse în arcă pentru un timp foarte lung, probabil că se plictisise.
Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Acum poţi să părăseşti arca şi să mergi afară şi să începi o viaţă nouă.” Ei i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru că i-a protejat. Apoi au adunat multe pietre şi au construit un altar foarte mare şi înalt, şi au gătit mâncare în semn de ofrandă pentru Dumnezeu. În acel moment a apărut un curcubeu pe cer, semn prin care Dumnezeu şi-a arătat compasiunea Lui şi i-a promis lui Noe cu dragoste: „De acum încolo n-am să mai distrug lumea din nou.” Dumnezeu a făcut această promisiune astfel ca oamenii să înceapă o viaţă nouă din nou.
Ştiţi de ce Dumnezeu a procedat aşa? Este adevărat că atunci când Dumnezeu a creat fiinţele umane, El ne-a dat nouă spiritul Lui, ca să ne lase să avem înţelepciunea şi iubirea Lui. Însă, atunci când oamenii au vrut să se folosească de ele, aceste calităţi au fost alterate de mintea lor. Dacă mintea noastră nu lucrează bine, noi diminuăm iubirea sau o folosim ca să facem lucruri rele, deci mintea este un instrument foarte important. Dacă mintea noastră nu lucrează cum trebuie, atunci şi noi ajungem diferiţi. Deci Dumnezeu nu a distrus fiinţele umane, ci numai instrumentul lor stricat. Atunci când Dumnezeu a făcut lumea, El a ştiut că a făcut-o într-un mod corect şi nu era nimic extraordinar. Totuşi, ca să creezi o lume aşa de minunată, este nevoie de un timp foarte lung, se cer trilioane sau bilioane de eoni ca să creezi o planetă ca aceasta.
Chiar şi diamantele sunt create din cărbune
Voi cu toţii ştiţi că la început planeta noastră era într-un haos, nu era viaţă, nu erau fiinţe umane, nu erau animale, nimic. Era ca un balon de foc, nimeni nu putea să trăiască aici şi nimic nu putea să supravieţuiască. După un timp foarte, foarte lung, milioane sau bilioane de eoni, suprafaţa planetei s-a răcit, dar centrul este fierbinte chiar şi acum. Din când în când centrul mai explodează şi atunci noi spunem că a erupt un vulcan. Căldura de la lavă poate să topească pietrele şi mineralele, care apoi se răcesc încetul cu încetul şi ajung materiale diferite. Cele care se răcesc mai repede devin materiale mai dure, pe când cele care se răcesc mai încet, ajung pietre şi aşa mai departe. Deşi ele sunt materiale diferite, dar calitatea lor este aceeaşi, aşa cum vedeţi şi voi, lemnul poate ajunge cărbune dacă este compresat foarte mult timp.
În ce se poate transforma cărbunele dacă este compresat mult timp? (audienţa spune diamante) Da, în diamante, deci materialul acela negru şi nefolositor poate să ajungă diamante, pietre preţioase. Se compune din aceleaşi elemente, dar din cauza presiunii diferite ajunge să se transforme în lucruri diferite.
Este la fel şi cu fiinţele umane. La origine noi suntem egali, dar devenim ceea ce devenim în funcţie de efortul pe care îl facem. Este adevărat că noi suntem cu toţii egali şi cu toţii avem Natura de Buddha în interiorul nostru, dar depinde de noi dacă ne antrenăm să devenim un Buddha sau nu. Nu putem doar să sperăm, aşa cu jumătate de inimă, să ne schimbăm, pentru că atunci nu suntem decât ca un cărbune care emite o lumină neagră. Însă, diamantele îşi au originea tot în cărbune, toate pietrele preţioase sunt create din cărbune sau din lemnul obişnuit.
Se cere un timp foarte, foarte lung ca să creezi o lume ca aceasta. Noi spunem că nu este perfectă şi uneori chiar nu ne place. Dar, în realitate a fost nevoie de muncă multă şi foarte grea ca să fie creată. Chiar şi o insectă, un ţânţar sau o muscă, este un design extraordinar. Creatorul a avut un plan foarte mare şi a făcut un design special pentru fiecare creatură în viaţă, nu numai pentru fiinţele umane. A fost nevoie de un timp foarte, foarte lung ca să creeze chiar şi un animal foarte mic. Deci lui Dumnezeu i-a părut rău atunci când a distrus lumea.
Dar la un moment dat trebuie să renunţi la un instrument după ce l-ai folosit pentru un timp. La fel ca atunci când conducem o maşină pentru un timp mai lung, se învecheşte şi se strică. Ce putem să mai facem? Trebuie să o aruncăm şi să o lăsăm la garajul de gunoaie. Mai târziu va fi sfărâmată în bucăţi mai mici şi acestea vor fi folosite ca să se facă alte lucruri sau alte părţi pentru alte maşini. La fel, după ce această lume a fost distrusă, ar putea să fie creată din nou să devină un alt instrument.
Doar instrumentele sunt distruse
Creierul uman se strică atunci când este folosit prea mult timp, pentru că adună influenţe rele. Atunci când este umplut cu informaţie rea, persoana respectivă ajunge o persoană rea. După un timp, ajunge prea rău ca să mai fie folosit din nou, deci trebuie să fie şters şi creat din nou de la început. Însă, sufletul există mai departe pentru totdeauna. Dumnezeu le-a dat la fiecare un spirit plin de iubire şi viaţă. El îl poate lua înapoi şi îl poate integra într-un alt instrument, deci El nu pierde nimic.
Doar instrumentul este cel care a fost stricat sau distrus, nu persoana, nu sufletul, nu Dumnezeu sau Natura de Buddha. Aşa se întâmplă atunci când murim. Dacă putem să ne separăm Natura noastră de Buddha faţă de acest instrument, atunci vom fi liberi ca să găsim un alt instrument de care să ne ataşăm, dar dacă nu putem să facem lucrul acesta, atunci ajungem prea ataşaţi de instrumentul vechi şi nu suntem capabili să ne disociem de el.
După iniţiere, Puterea lui Dumnezeu ne ajută ca să ne reparăm instrumentele. În cazul în care nu poate fi reparat, după ce murim El ne va ajuta să ne separăm definitiv de el şi atunci noi vom fi capabili să găsim un alt instrument mai folositor, mai bun, mai perfect, mai folositor şi mult mai uşor de menţinut şi de reparat. Asta este totul, deci nu înseamnă că noi pierdem ceva, noi vom fi la fel, dar instrumentul nostru va fi nou. Este la fel ca atunci când ne cumpărăm o maşină nouă pentru că cea veche nu mai merge.
Dar mai întâi trebuie să avem bani, deci iniţierea ne dă „banii”, ne face să fim bogaţi şi ne dă merite ca să putem să ne cumpărăm un alt instrument mai târziu, din moment ce nu mai putem să ne reparăm maşina veche şi nici nu putem să o vindem acum, chiar dacă noi căutăm să o conducem şi să scăpăm de ea. De aceea noi o conducem mai departe în timpul acesta, de aceea se spune că karma fixă nu poate fi schimbată. Noi trebuie să aşteptăm până ne cumpărăm una nouă, deci asta este totul.
Lumea poate fi salvată dacă mai mulţi vor practica spiritual
Lumea aceasta nu înseamnă mai nimic şi în realitate nu se întâmplă nimic. Dar dacă poate fi reparată şi dacă noi ne putem repara instrumentele noastre, atunci nu este nevoie să distrugem întreaga lume. Noi putem să ne reparăm instrumentele unul câte unul. De exemplu, dacă ţi-ai reparat maşina, atunci poţi să ajuţi la repararea altei maşini sau poţi să-i conduci cu maşina ta pe alţii astfel încât ei să nu fie nevoiţi să-şi conducă maşinile lor stricate şi să facă un accident. Deci voi vă salvaţi maşinile voastre şi apoi aveţi grijă şi de ceilalţi cu instrumentele voastre bune, puteţi să le duceţi maşinile lor la aeroport sau la garaj să fie reparate.
De aceea dacă multe lume practică spiritual, atunci lumea nu va mai fi distrusă ci ar putea să fie reparată pas cu pas. Ar fi suficient dacă o parte din populaţia lumii ar fi reparată, atunci aceste persoane îi pot căra şi pe ceilalţi. Dacă fiecare ar căra pe câte cineva şi are grijă de partea lui, atunci va fi un echilibru şi totul va fi în regulă. Noi putem să vedem din această poveste că la timpul respectiv nimeni nu credea în Dumnezeu, cu excepţia lui Noe şi familia lui, care urmau instrucţiunile lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a distrus toată lumea. Dacă ar fi fost mai multe familii în mai multe locuri care ar fi crezut în Dumnezeu, atunci poate că El nu ar fi făcut aşa. Din moment ce era o singură familie, atunci a fost foarte simplu pentru El să se ocupe de situaţie.
Lumea noastră nu va fi distrusă, pentru că sunt oameni care practică spiritual. Totuşi, cred că este foarte dificil, după ce practică pentru o vreme, ei ajung delăsători şi uită de motivul pentru care au venit aici. Se ceartă pe lucruri de nimic, se luptă cu sentimentele lipsite de importanţă şi uită de semnificaţia vieţii şi a morţii. Mai întâi noi ar trebui să ne întărim credinţa cu privire la viaţă şi moarte, şi apoi indiferent ce facem, nu-l vom mai uita pe Dumnezeu. Dar nu înseamnă că noi nu mai putem să facem şi altele, de exemplu Noe, el avea familie, avea soţie, copii şi multe animale, dar nu a uitat de Dumnezeu. De aceea el era diferit faţă de ceilalţi. Oamenii ceilalţi au la fel, parteneri, copii, afaceri şi animale, dar ei sunt ataşaţi complet de ele. Deci noi, practicienii spirituali, ar trebui să ştim care sunt lucrurile cele mai importante şi care sunt cele care vin pe planul doi.