„Iluminarea spirituală este o cerinţă. Iluminarea înseamnă să cunoşti Lumina din interiorul nostru, să fii ÎN-LUMINĂ. Lumina din interiorul nostru ne va ghida fiecare pas din viaţa noastră spre destinaţia corectă. Cuvântul lui Dumnezeu, Sunetul, vibraţia, muzica Raiului, ne va şopti toată înţelepciunea universului şi ne va spune ce trebuie să facem în viaţa noastră de zi cu zi ca să ne îndeplinim datoria de fiinţe care binecuvântează această planetă pământ.”
„Lumina şi Sunetul (Divine interioare) vin atunci când noi suntem într-o comuniune foarte profundă cu El, când dorim foarte sinceri să mergem înapoi acolo de unde am venit. Lumina (Divină interioară) vine ca o strălucire, ca un fulger, ca o mie de sori laolaltă, ca un curcubeu plin de culoare, ca un şoc electric foarte plăcut. Îţi face întregul corp să tresară, îţi face fiecare nerv să tresară, fiecare celulă din corpul tău şi îţi reînnoieşte corpul, spiritul şi mintea, te face să fii ca un nou-născut. Ajungi să fii inocent dar inteligent, devii răbdător dar plin de înţelepciune, devii foarte activ şi reacţionezi foarte rapid.”
„Sunetul (Divin interior) este ca un fel de lumină condensată, dar mult mai concentrată, mai puternică. Uneori, după iniţiere când staţi în meditaţie sau când vă rugaţi foarte adânc, se poate întâmpla ca Sunetul să vibreze, să vină sub forma a mii de instrumente muzicale dintr-o dată. Dar nu te face să asurzeşti şi nici nu-ţi orbeşte ochii, atunci când vezi în interiorul tău o mie de sori laolaltă. Nu-ţi provoacă dureri în urechi atunci când auzi mii de viori şi o orchestră extraordinară din Rai care cântă sunetul respectiv. Atunci te va ridica în dimensiunile Raiului şi te va lăsa să ai experienţa unor dimensiuni diferite din univers, şi să cunoşti puteri diferite care încep să emane din propria ta fiinţă. Aceasta este cea mai simplă explicaţie pe care pot să o dau, pentru că aceste lucruri nu au legătură cu realitatea umană. Noi nu trăim niciodată asemenea experienţe în realitatea şi existenţa de oameni. De aceea este foarte dificil să vă vorbesc despre ele în cuvinte. Nu pot decât să vă invit să le experimentaţi voi înşivă.”
„Deci Quan Yin înseamnă contemplaţia la Sunet (Divin interior). Acum, am să vă explic mai mult despre Sunet, ca voi să înţelegeţi mai bine. Ca să practicăm şi să ajungem aproape de Dumnezeu, noi trebuie să mergem pe urmele sursei, ale izvorului, izvorului vieţii şi să mergem înapoi acolo de unde vine, pentru că voi venim de acolo. La fel ca un râu, dacă mergem pe malul râului de-a lungul apei, atunci vom ajunge înapoi acolo de unde râul izvorăşte.”
„Acum, Sunetul se manifestă în mai multe niveluri, cel mai inferior nivel este cel al acestei lumi. Aici noi auzim multe feluri, de exemplu muzica, vorbitul, limbile. Noi folosim tipul acesta de sunet vizibil sau audibil pentru urechile obişnuite, ca să comunicăm şi chiar să transmitem unele din cunoştinţele sunetului invizibil. Sunetul invizibil este Dumnezeu, care este, de asemenea, conectat cu sunetul acesta vizibil, dar într-un grad mult mai rafinat şi mai subtil. În momentul în care noi înţelegem ceea ce Maestrul sau aşa numitul învăţător sau ghidul nostru ne spune în legătură cu Sunetul invizibil şi dorim să ne conectăm cu sursa respectivă, atunci, după ce ne sunt date instrucţiunile de la învăţător sau îndrumător sau expert prin cuvintele vorbite, noi putem să contactăm Sunetul acesta mai subtil, care este deasupra sunetului fizic, deasupra lumii fizice. Noi trebuie să ne ridicăm conştiinţa ca să putem să captăm acest Sunet.”
„Acum, conştiinţa noastră este blocată la nivelul corpului fizic în diferite direcţii. Prin ochi, noi vedem lucruri, prin urechi, noi auzim sunetul lumii fizice. Prin atingere, noi experimentăm ce este în jurul nostru şi toate celelalte entităţi şi toate obiectele care există în această lume. Dar dacă ne concentrăm aşa numita conştiinţă într-un anumit punct din corpul nostru, de exemplu aici (Maestra arată la ochiul înţelepciunii), atunci putem să ne înălţăm prin această uşă spre o lume mult mai subtilă, ca să experimentăm niveluri mai subtile ale conştiinţei, existenţele sau lumile mult mai subtile şi să auzim Sunetele mult mai subtile.”
„Însă, Sunetul subtil este conectat şi cu sunetul fizic, de asemenea, doar că este la un nivel diferit. Ca să-l auzim, noi trebuie să ne concentrăm şi într-un fel să facem abstracţie de mediul înconjurător pentru un timp. Şi aşa numitul Maestru sau expert ar trebui să fie capabil să ne ajute să facem lucrul acesta imediat, într-o clipită. De aceea se numeşte iluminare imediată. Iluminarea înseamnă că noi putem să vedem Lumina. Lumina din noi reprezintă iluminarea. Deci noi putem să vedem Lumina sau lumile cereşti şi putem să auzim Sunetul lumilor înalte. Aceasta se numeşte iluminare, procesul de conectare cu Sunetul original al universului, care este „Cuvântul” din Biblie sau sunetul apelor curgătoare, etc., din sutrele budiste. Cel care este capabil să ne conecteze pe noi cu acest Sunet original sau energia lui Dumnezeu, acela este numit Maestru.”
„În această lume fizică, noi avem numai sunetul fizic. De exemplu, cântecul păsărilor, notele muzicale de la instrumente, zgomotul de la maşini şi toate celelalte care ne asurzesc urechile fizice. În lumea spirituală, noi nu avem nevoie de toate aceste instrumente fizice ca să facem sau ca să auzim Sunetul.”
„Dar nu înseamnă că noi trebuie să auzim Sunetul. Noi trebuie să ne înălţăm nivelul acolo unde este Sunetul sau acolo unde este Lumina. Cu cât mai sus, cu atât mai bine. Nu este în mintea noastră, sufletul trebuie să fie înălţat afară din corp, dincolo de lumea fizică. Uneori voi sunteţi aici, trăiţi în această lume şi vă faceţi munca mai departe, şi auziţi Sunetul şi vedeţi Lumina şi vă gândiţi că nu sunteţi în lumea spirituală. Desigur că sunteţi, pentru că sufletul nu este corpul acesta.”
„Sufletul există afară din corp, dincolo de limitele fizice, se contopeşte în lumea spirituală. De aceea, voi puteţi să auziţi Sunetul şi puteţi să vedeţi Lumina. La momentul respectiv, voi existaţi în ambele nivele, nivelul sufletului şi nivelul acesta fizic. Majoritatea timpului, oamenii există numai la nivelul fizic, de aceea ei nu aud Sunetul (Divin interior), ei nu văd Lumina (Divină interioară). În mod normal, noi nu suntem un obiect fizic, de aceea ne putem elibera dincolo de dimensiunea fizică şi atunci putem să auzim lumea spirituală.”
„Î: – Care este importanţa muzicii în viaţa noastră? Are vreo importanţă?
M: – Da, are, este foarte importantă. De aceea multe persoane din spitalele de boli mintale folosesc muzica ca fiind unul din modurile de vindecare. Uneori, după o zi grea de muncă şi noi ascultăm o muzică liniştitoare, este foarte relaxantă şi ne reînvigorează. În unele fabrici se pune muzică ca oamenii să muncească mai bine. Dar aceasta nu este decât muzica din afară. Vă puteţi imagina cât de benefic ar fi dacă am asculta la muzica lăuntrică, la muzica din Rai, pe care iniţierea vă va ajuta să o redescoperiţi. Muzica aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu. Ne va da din ce în ce mai multă înţelepciune şi inteligenţă, în fiecare zi. Împreună cu Lumina lui Dumnezeu, ne va duce din ce în ce mai aproape de Tatăl, şi ne va spune totul prin limba aceasta fără cuvinte, despre cum să facem faţă la viaţa noastră de zi cu zi. De aceea, viaţa iniţiaţilor devine din ce în ce mai bună, mai confortabilă, mai inteligentă şi mai aproape de Dumnezeu, cu fiecare zi.”
Maestra Supremă Ching Hai