Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Hsihu, Formosa, 24-27 septembrie 1988
Nu este uşor pentru noi să părăsim această lume, pentru că sunt atât de multe lucruri frumoase în ea. Multe persoane îşi doresc foarte mult să părăsească această lume, dar nu pot din cauza multor lucruri frumoase de care se îndrăgostesc la prima vedere. Dacă nu am văzut alte realităţi mult mai frumoase, atunci desigur că ne gândim că această lume este cea mai frumoasă, deci nu este uşor pentru noi să plecăm.
Dar nu vă mai gândiţi, dacă practicăm Metoda Quan Yin într-o zi vom cunoaşte care realitate este cea mai frumoasă. Chiar dacă noi personal n-o cunoaştem încă, dar sunt ceilalţi iniţiaţi care ştiu. După ce vom asculta la descrierile lor, putem să simţim deja puterea care ne inspiră şi ne motivează ca să practicăm spiritual şi să vrem să fim ca ei.
Cineva mi-a scris şi mi-a spus: “Maestră, vă rog, puteţi să luaţi înapoi această binecuvântare puternică? După şapte zile de meditaţie, mă simt atât de binecuvântat că nu mai sunt în stare să fac faţă lumii acesteia.” (râsete) Nu este asta o stupiditate dincolo de cuvinte? (audienţa: da!) Unele persoane se roagă Maestrei ca să primească puţină binecuvântare, iar alţii simt că binecuvântarea este prea puternică şi doresc ca eu să o iau înapoi! De ce să iau înapoi binecuvântarea?
Această putere de binecuvântare nu poate fi controlată. Nu este ca şi cum eu apăs pe un buton aici şi atunci voi aveţi binecuvântarea, nu este aşa. Voi vreţi ca eu să o iau înapoi, dar n-o voi face! (Maestra şi audienţa râd!) Când este dată, atunci este dată. Ce să mai iei înapoi? Nu este ca la animalele care regurgitează iarba pe care au mâncat-o, ca apoi să o mestece din nou!
Puterea de binecuvântare este foarte preţioasă! Foarte puţine persoane o pot transmite, n-o poţi avea chiar dacă dai în schimb toată lumea pentru ea, şi acum voi îmi cereţi să o iau înapoi! Dacă o fac, atunci vei medita fără nici un rezultat şi vei suferi chiar mai mult decât o faci acum. Pentru că înainte tu n-ai avut această experienţă înălţătoare de a nu fi ataşat şi să nu fii legat de această lume. Acum, tu ai experienţa şi realizezi ce este bun. Dacă o iau înapoi cu adevărat, atunci te vei simţi mult mai mizerabil decât înainte să începi practica spirituală. Înainte, tu nu ştiai ce este fericirea şi puteai să trăieşti mai departe aşa. Acum când ai aflat ce este fericirea, nu vei putea să trăieşti fără acest ceva care va fi luat de la tine.
V-am spus odată povestea despre o femeie din India care primise o binecuvântare imensă. Probabil că ea abia revenise de la o reuniune cu meditaţie de şapte zile! De fiecare dată când prepara chapattis (pâine indiană) ea devenea inconştientă, sufletul ei ieşea afară şi lăsa corpul singur. Atunci făina se vărsa peste tot şi ea se murdărea de făină peste tot şi devenea albă. Toate ustensilele erau împrăştiate peste tot, tigaia în faţă şi beţigaşele la urmă, voi ştiţi cum este în astfel de situaţii sau poate că nimeni nu ştie.
Atunci soţul înfometat venea acasă şi o vedea pe soţia lui cum stătea acolo întinsă, nu era nici un fel de chapattis, untul era lăsat până se topea şi laptele era împrăştiat peste tot. Aşa se întâmpla în fiecare zi. Atunci el s-a gândit că soţia lui este leneşă şi dormea prea mult. Deci a bătut-o, atunci soţia lui a mers la Maestru şi s-a plâns: “Maestre, te rog să iei înapoi binecuvântarea.” La fel ca iniţiatul nostru stupid! Ea s-a rugat de Maestrul ei de multe ori, spunând: “Soţul meu mă bate în fiecare zi, nu pot să mai suport, uite câte vânătăi am pe tot corpul.”
Atunci Maestrul i-a spus: “Ar trebui să le înduri, binecuvântarea este foarte preţioasă, tu poţi să intri în shamadi în orice moment, nu foarte multe persoane pot avea asta.” Pentru că Sunetul ei din interior era foarte puternic, sufletul ei era tras afară din corp ori de câte ori Sunetul venea, apoi lăsa corpul singur. Corpul nostru este ca o haină, când sufletul iese afară este ca şi cum o persoană îşi scoate hainele şi le lasă deoparte. Însă femeia a spus: “Dar nu pot să mai suport, nu mai am pace în familia mea, soţul meu mă bate în fiecare zi când vine acasă. Te rog! Trebuie să iei înapoi această binecuvântare.” Atunci Maestrul a spus: “În regulă, aşa voi face.”
După ce Maestrul i-a luat înapoi binecuvântarea, a fost şi mai rău. Femeia a venit şi s-a plâns din nou: “Maestre, este mai rău acum! Era mai bine înainte, chiar dacă soţul meu mă bătea, dar puteam să mă bucur de experienţa din shamadi din când în când. Acum, chiar dacă el nu mă mai bate, dar nu pot să mai aud Sunetul, nu mai este nimic, nu merge aşa!” Voi ştiţi că aşa sunt discipolii, le place să creeze probleme pentru Maestru. Atunci Maestrul i-a spus: “Pleacă de aici şi să nu mai vii cu probleme la mine. Azi o vrei, mâine n-o mai vrei, nu se poate aşa, nu este ceva cu care să ne jucăm.” Atunci femeia a plecat şi a suferit foarte mult. Desigur că Maestrul va avea grijă de ea atunci când ea va muri. Dar din ziua respectivă, întreaga ei viaţă nu mai avea nici un rost şi nu mai avea nici o experienţă, nimic! Pentru că ea a considerat viaţa de zi cu zi mult mai importantă decât practica spirituală!
Astfel că noi nu putem să tăiem şi să schimbăm mereu şi mereu practica noastră spirituală. Noi trebuie să ne dăm seama că lumea aceasta este efemeră, deci aşa sunt şi toate plăcerile, supărările, fericirile şi suferinţa. Noi n-ar trebui să ne pierdem comoara eternă în schimbul acestor lucruri efemere. Noi primim binecuvântare, avem experienţa de şamadi din meditaţie şi avem înţelepciune, acestea nu le putem schimba pentru nimic în această lume.
Mulţi practicieni spirituali erau ameninţaţi în timpurile străvechi, istoria ne spune că uneori practicienii spirituali nu erau în siguranţă. Când Iisus Cristos era în viaţă, discipolii lui erau intimidaţi şi pedepsiţi, ca un exemplu. Oamenii aruncau cu pietre în ei, îi băteau şi îi omorau, foloseau metode barbare ca să-i pedepsească pe cei care-l urmau pe Cristos şi practicau metoda ezoterică. Dar ei erau persistenţi în practica lor cu convingere, erau gata chiar să moară pentru Adevăr. Este la fel în India în zilele noastre, mulţi practicieni spirituali nu sunt înţeleşi de ceilalţi şi sunt supuşi opresiunii, ameninţărilor, sunt urmăriţi şi pedepsiţi, dar ei continuă cu practica lor spirituală.
Nu cu mult timp în urmă, cei din religia Sikhs erau oprimaţi de guvern sau de rege şi multe persoane au fost omorâte. Dar ei n-au ezitat şi au continuat să practice spiritual. La fel, un Maestru din secta Zen din Japonia a fost la fel, ameninţat, oprimat şi urmărit atunci când predica în public. Unii din discipolii lui au fost omorâţi de către cei la putere, totuşi restul au rămas fermi.
Guvernul din Formosa este foarte bun, le dă oamenilor posibilitatea de a avea libertatea religioasă şi este chiar mai bine că oamenii sunt protejaţi de lege. Dar voi ştiţi că şi eu am parte uneori de calamităţi. Ceea ce ştiţi voi este doar o mică parte care se vede, sunt multe lucruri pe care voi nu le ştiţi şi pe care eu nu vi le spun. Ce vreau să spun este că, chiar dacă noi avem probleme în viaţa de zi cu zi, totuşi n-ar trebui să ne vindem comoara şi meritele din practica spirituală pentru confortul din viaţă, pentru că ele sunt mult prea valoroase!
Noi ar trebui să îndurăm orice dificultate sau problemă pe care o avem în practica noastră spirituală. Ar trebui să ne uităm la orice obstacol ca la un test prin care să ne măsurăm confidenţa şi curajul. N-ar trebui să dăm înapoi, să ne clătinăm în confidenţa noastră, să plângem şi să ne plângem atunci când se ivesc astfel de situaţii. Ce fel de practician spiritual este acela, fără nici un pic de curaj şi care se comportă ca un copil?
Atunci când practicăm spiritual, noi trebuie să ne cercetăm pe noi înşine, decât să ne uităm mereu la ceilalţi. Ar trebui să vedem cât de mult curaj avem şi dacă credinţa noastră este puternică sau nu. Nu trebuie să ne uităm la ceilalţi, la cât de bine sau de rău practică ei, este destul să ne uităm numai la noi! În fiecare zi, noi să avem grijă de curajul nostru, de comportamentul nostru de fiinţe umane extraordinare, de credinţa şi de calea spirituală pe care o urmăm, să nu le lăsăm să se atenueze, să se clatine sau să ne fie distruse. Aceasta este responsabilitatea noastră.
Dacă un practician spiritual pune Adevărul primul şi după aceea lumea de zi cu zi, atunci el va fi eliberat cu siguranţă, nu contează cât de repede sau cât de încet progresează în practica lui spirituală sau cât de multe experienţe are, aceasta este măsura adevărată. Scopul existenţei acestei lumi este ca să ne lege pe noi aici, toate plăcerile, supărările şi iubirea din această lume sunt acolo ca să ne testeze curajul şi confidenţa noastră, atitudinea noastră de fiinţe umane extraordinare şi credinţa noastră în Adevăr.
Ar fi prea ieftin dacă oricine care practică spiritual poate să fie un Sfânt de asemenea! Atunci, ce ar însemna un Sfânt, dacă el ar fi la fel ca orice persoană de rând? Dacă oricine poate să devină un Sfânt, chiar dacă nu tolerează nimic, nu face nimic, nu trece nici un test, atunci la ce mai este bun un Sfânt? Cum poate el să merite lauda de la fiinţele umane şi fiinţele din rai? Cum poate să merite să fie un “Învăţător al fiinţelor divine” sau un “Tată al compasiunii pentru cele patru forme născute”?
Deci dacă vreţi să deveniţi sfinţi, atunci trebuie să înţelegeţi foarte clar că orice condiţie nefavorabilă este acolo ca să ne testeze. Noi trebuie să fim bravi, chiar atunci când este dureros, lucrurile se vor îmbunătăţi în câteva zile. Cea mai întunecată şi mai lungă noapte nu ţine decât până în zorii zilei! Noaptea nu poate să ţină pentru totdeauna, la fel şi cu suferinţa noastră. Ar trebui să ştim această lecţie din copilărie, că nici o situaţie dureroasă nu ţine pentru totdeauna, chiar şi cea mai dureroasă situaţie nu ţine pentru totdeauna. Iar situaţiile fericite ţin şi mai puţin. Deci această lume nu ne oferă nimic de care să ne legăm, nimic de care să fim ataşaţi!
Un singur lucru este etern şi acela este Sunetul din interiorul nostru. Este prezent mereu şi are grijă de noi în fiecare zi. După o vreme, noi ne putem înălţa şi putem să stăm în acel loc etern unde nu este noapte sau zi, primăvară, vară, toamnă sau iarnă şi nici un fel de durere, aşa cum avem aici. Dar când spun aşa, probabil că cineva va gândi: “Ah, în fiecare zi va fi la fel, atunci este prea monoton!” Nu va fi monoton deloc! Dar mintea noastră este încă la nivelul lumii de zi cu zi şi noi nu ne putem imagina realitatea de acolo. De aceea după ce citim Amitabha Sutra, unii mă întreabă: ”Cine vrea să trăiască într-o astfel de realitate?” Iar eu le-am răspuns: “Realitatea respectivă nu este atât de pictisitoare pe cât îţi imaginezi tu!”
Numai atunci când noi vom avea experienţa personală, atunci vom cunoaşte Tărâmul Pur şi vom dori să trăim acolo. Altfel, nu putem să înţelegem doar dacă ascultăm la alţii care vorbesc despre asta. Când Buddha Shakyamuni era în viaţă, el avea o discipolă care era regină. Ca regină, ea se bucura deja de cele mai frumoase lucruri şi de cele mai fericite momente din lume. Totuşi, când ea a vizitat Tărâmul Pur, a fost foarte dornică să stea acolo. Ea l-a întrebat pe Buddha Shakyamuni :”Pot să locuiesc acolo după ce mor?” Locul pe care ea l-a văzut era atât de frumos!