Prelegere de Maestra Supremă Ching Hai
Los Angeles, California, SUA, 13 septembrie 1997
Când eram tânără, eram foarte introvertită. Nu vorbeam aşa de mult în felul în care o fac acum, decât foarte rar. La fel, nu ştiam despre ce să vorbesc. Vă aduceţi aminte că vă spuneam cum prietenii soţului meu vorbeau unii cu alţii despre toate foarte mult timp, şi eu îmi doream să pot vorbi măcar pe jumătate cât o fac ei, cu soţul meu! În felul acesta totul ar fi fost mult mai plin de viaţă. Dar aşa, în mod normal, nu vorbeam, nu ştiam despre ce să vorbesc. Dar m-am schimbat, cu adevărat, m-am schimbat într-o persoană complet diferită, nu ştiu cum, dar lucrurile s-au schimbat.
Chiar şi cei care mă ştiau înainte, de pe vremea când alergam prin aşramurile indiene, şi ei sunt surprinşi acum că vorbesc aşa de mult. Când îmi citesc prelegerile pe care voi le tipăriţi în reviste sau obţin casete de la cineva, atunci sunt foarte surprinşi, spun: “Oh, Iisuse! Fata aceasta, vorbeşte?” Pentru că atunci când alergam prin aşramurile din Himalaia sau prin alte aşramuri din India sau din alte părţi, foarte rar vorbeam cu oamenii. Nici măcar nu aveam prieteni apropiaţi. Eram mereu foarte tăcută, şi foarte timidă faţă de oameni, timidă în faţa publicului. Dumnezeu m-a schimbat, chiar aşa, El m-a schimbat complet, într-o persoană diferită. Înainte nu vorbeam aşa deloc, nu ştiam cum, chiar nu puteam să vorbesc, nu vorbeam niciodată. Şi eu sunt surprinsă.
Deci aşa ne schimbă Dumnezeu, dacă noi lăsăm totul să vină de la sine, dacă ne punem toată încrederea în numele lui Cristos, în numele lui Dumnezeu, în numele lui Buddha. Atunci totul va fi aranjat în felul în care ar trebui să fie. Noi ar trebui să devenim copii, să nu uitaţi de copilul din voi, el este acolo mereu, atunci când îl chemăm, atunci iese afară. El ţâşneşte afară. Aceea este Natura de Dumnezeu, aceea este natura purităţii. Noi n-ar trebui să ne facem griji foarte multe, n-ar trebui să calculăm foarte mult, de exemplu: “Dacă fac aşa, atunci ce am să obţin în schimb?” Un copil nu-şi face griji niciodată despre ziua de mâine.
În Biblie se spune acelaşi lucru: „Nu-ţi face griji despre ziua de mâine, este suficient să ai grijă de ziua de azi. Uită-te la florile de pe câmp şi vezi cum cresc! Dumnezeu are grijă chiar şi de fiecare fir de iarbă, atunci cum să nu aibă El grijă de tine?” Dar majoritatea dintre noi nu pot fi precum copiii, în felul acesta. De aceea avem foarte multe tristeţi şi foarte multe probleme. Chiar dacă noi putem să fim precum copiii, dar dacă cei de lângă noi, rudele noastre şi cei dragi nouă, nu pot să fie precum copiii, atunci vom avea probleme de asemenea, ne trag şi pe noi înapoi în lumea aceasta rigidă, în care ne simţim sufocaţi uneori. Este foarte dificil să trăim împreună atunci când nu suntem mai puţin copilăroşi.
Să fii ca un copil nu înseamnă că nu avem responsabilitate sau nu facem ce trebuie să facem. Înseamnă că noi o facem cu o bucurie curată şi fără să ne aşteptăm la nimic, pentru că să-l cunoşti pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu, înseamnă că nu trebuie să ne facem griji prea mult. El a făcut lumea în şapte zile, dar ce balamuc! (Maestra şi toată lumea râd) Să nu-i spune-ţi Lui! Aceasta nu este decât o glumă neserioasă între noi! Poate că ar fi trebuit să-şi facă timp mai mult atunci! El a fost ca un copil şi s-a grăbit prea mult, a creat totul într-un timp foarte scurt. Deci noi acum trebuie să le reparăm puţin, dar este în regulă şi aşa.
În realitate, El a făcut lucrul acesta intenţionat, pentru că să presupunem că Dumnezeu a făcut totul foarte perfect, atunci ce ar mai fi fost de făcut pentru noi? Ne-am plictisi şi mai mult atunci, fără nici un cinematograf la care să ne uităm şi fără supa pe care să o mâncăm. Nimeni nu este înfometat sau însetat, deci nu este nevoie să ne distrăm singuri, nu este nevoie de nici o sculptură, de pictură sau orice muncă artistică, pentru că totul ar fi deja acolo, perfect, şi noi nu trebuie să mai facem nimic.
Da, totul este deja acolo, în univers, totul este deja perfect. Însă, uneori noi alegem să ignorăm lucrul acesta, alegem să tragem cortina între noi şi perfecţiune, ca să vedem greşelile, imperfecţiunile, ca noi să creăm ceva nou sau să facem să fie perfect, să fie aproape de originalul de la Dumnezeu. De aceea noi ne aflăm aici ca oameni, altfel nu ar fi nevoie să fim aici, chiar aşa.
De multe ori atunci când intraţi în şamadi, când intraţi în stadiul acela de copil de care am menţionat, copilul adevărat din voi, atunci când sunteţi ca nişte îngeri, ca Dumnezeu, când sunteţi în starea de bucurie pură a existenţei, atunci când existaţi pur şi simplu, la momentul acela noi ştim cu adevărat că totul este perfect. La momentul acela tot ce ne dorim va fi îndeplinit, dar în starea aceea noi nu ne mai dorim nimic. Vă aduceţi aminte de timpul când eraţi în şamadi, atunci vă bucuraţi cu adevărat!
Să faci fără să faci
Este adevărat ca persoanele care au înţelepciune, care meditează, care ajung precum copiii şi lasă totul în voia lui Dumnezeu, pentru ei totul merge ca şi cum ar fi în bătaia vântului, la fel cum soarele răsare sau apune. Nu trebuie efort, chiar aşa este. Mă gândesc la toţi pictorii, de exemplu, la cei profesionişti, care au nevoie de zile întregi sau săptămâni ca să picteze un tablou, totuşi mie îmi trebuie câteva ore, uneori o jumătate de oră, depinde de situaţie. Şi nu am învăţat niciodată nici o tehnică de pictat, nici măcar nu am citit cărţi despre pictură, dar oamenilor le plac picturile mele, vreau să spun cei din afară, nu oamenii noştri.
Nici măcar nu-mi cere efort mult, iar profesioniştii pot să picteze numai într-un singur stil. Uneori, voi mergeţi la expoziţia cuiva la galerie şi vedeţi aproape acelaşi stil de la început până la sfârşit, numai că unghiurile diferă. De exemplu, o persoană este specializată ca să picteze păduri, cu razele de soare care penetrează printre copaci, şi dedesubt este un iaz mic. Atunci, el pictează asta tot timpul, poate că din unghiuri diferite, el taie iazul în bucăţi mai mici şi într-un tablou el pune bucăţile din partea stângă, în alt tablou el le pune de la dreapta iar în altul le pune de la mijloc. Atunci când mă uit la una, nici măcar nu trebuie să mă uit la semnătură, ştiu că este pictura lui, de multe ori. Nu vreau să spun că fiecare pictor este aşa. Şi îi trebuie mult timp ca să înveţe să facă tabloul acela şi la fel, mult timp ca să termine tabloul acela. Majoritatea pictorilor sunt aşa.
Eu nu am nevoie să fac lucrul acesta, aş putea să pictez acelaşi tablou din nou, dar nu sunt dornică să fac lucrul acesta. Este deja destul de plictisitor să pictezi unul, să-l repet din nou nu aş putea să fac aşa ceva. Imaginaţi-vă să-ţi petreci toată viaţa ca să pictezi acelaşi lucru tot timpul, şi să mai dureze şi un timp atât de lung, cu toată expertiza şi experienţa pe care o ai în acest domeniu! Aceasta este o treabă pe care eu o voi lăuda, pentru că eu n-aş putea să fac aşa ceva. M-ar plictisi de moarte! Şi pictorii aceştia nici nu pot să mai facă bani.
Dar acestea sunt lucruri cu totul diferite. Acolo este vorba de tehnică şi să ştii cum să le faci. La mine este ceva natural, copilăresc, şi o fac pentru bucuria simplă de a o face. Nu mă gândesc niciodată să fac bani sau să le fac pe plac celor din public. Nu am pe nimeni în minte la momentul respectiv şi nici nu ştiu ce o să pictez, nu am nici un fel de idee sau subiect fixat în minte. O fac în felul în care vreau să o fac, în felul în care mă simt la momentul acela, şi mă simt foarte bine aşa. De fiecare dată când termin un tablou, indiferent cât de rău arată, îmi place să mă uit la el pentru multe zile, până când pictura se usucă în mod natural. Uneori, dacă plec, atunci mi se face dor de ea, vreau să mă duc înapoi şi să mă uit la ea.
Acum am crescut puţin, nu-mi mai lipsesc aceste nimicuri! Dar înainte îmi lipseau picturile mele. Puteţi să credeţi lucrul acesta? Nu ştiu dacă şi ceilalţi pictori sunt obişnuiţi să le fie dor de picturile lor sau nu? Poate că pentru voi nu înseamnă mare lucru, pentru că voi aveţi idei diferite despre artă. Fiecare este diferit, desigur.
Dar atunci când am pictat primul meu tablou, nu contează cât de urât arăta pentru voi, dar pentru mine a însemnat ceva, pentru că am fost atât de fericită atunci când l-am pictat! Am făcut-o numai pentru bucuria simplă de a vedea cum va ieşi, deci nu am făcut nici un efort, chiar aşa. Poate că uneori fac efort, vă spun acum ce-mi dă dureri de cap, este atunci când trebuie să fac unele tablouri care sunt ca imitaţiile, pictez flori, fructe şi lucruri de genul acesta, fac copii. Atunci mă simt obosită, mă gândesc: ”Iisuse, nu e de mirare că pictorii cer un preţ aşa de mare pentru ele.”
Să pictezi fructe nu este aşa de rău, dar florile sunt dificile. Am crezut că era uşor, pui o floare aici şi atunci arată simplu, am să o fac, doar aşa de distracţie. Oh, dar nu a mai fost distracţie, nu a fost o distracţie aşa de mare ca atunci am vrut să-mi fac creaţia mea personală. Când creez ceva, pot să o fac foarte liber, îmi place foarte mult. Dar când am început cu florile, a trebuit să le termin, a trebuit să le fac proiecţia, şi … oh, nu mi-a venit să cred.
Nu ştiu cum ar putea ceilalţi pictori să se bucure, pentru că atunci când trebuie să copiezi ceva, inspiraţia este complet absentă. A trebuit să dau atenţie la fiecare detaliu al florilor şi tot nu am putut să le fac să arate reale. Ale mele arată mai bine, chiar aşa, pentru că am pus şi puţin stil revoluţionar acolo, nu am vrut să fac ca tabloul să arate exact ca florile, am vrut să exprim ceva prin intermediul florilor, ca cel puţin să fie o inspiraţie mai confortabilă, un motiv mai confortabil.
Altfel, aş putea să spun că nu voi putea să pictez aşa niciodată. Să pictezi flori este foarte dificil, nu am ştiut niciodată că este aşa de dificil. Când vezi un Van Gogh sau floarea soarelui, să nu vă gândiţi că este aşa de uşor. Arată simplu dar nu este. Poate că este simplu pentru pictori, nu ştiu, pentru că ei sunt obişnuiţi ca să copieze.
Nu ştiu de ce lucrurile care nu sunt originale ne fac să ne simţim obosiţi. De aceea lumea aceasta ne face să fim obosiţi, pentru că nu este originală. Aceasta este umbra lucrului real, şi noi trebuie să facem totul aici după cum o cer regulile şi legile. De aceea ne face să fim obosiţi. Şi de aceea condusul maşinii mă face să fiu obosită, pentru că este la fel ca atunci când copiezi. Nu pot să fac ce vreau eu să fac, trebuie să fac exact în felul în care trebuie făcut. Este în regulă acum, dar de aceea eu nu sunt aşa de talentată.
De fiecare dată când ţin o prelegere, pot să vorbesc foarte natural, aşa cum o fac cu voi acum. Este în regulă aşa. Dar dacă trebuie să mă gândesc dinainte şi să scriu o cuvântare, oh, Doamne, nu am crezut niciodată că poate fi aşa de dificil. Nu eram aşa de mediocră la literatură, în şcoală, puteam să scriu, dar nu am vrut niciodată să o fac, cu excepţia când la şcoală eram forţată să o fac. Pot să o fac foarte simplu, în orice moment.
Dacă trebuie să fac o descriere sau să descrii o ocazie, atunci este în regulă. Dar când trebuie să-L descrii pe Dumnezeu şi să te gândeşti dinainte cum arată Dumnezeu, atunci nu mai este deloc natural. Când eram în Europa, a fost foarte dificil pentru mine să fac o cuvântare în franceză sau germană! Mai ales atunci când nu am vorbit limba pentru un timp lung, a fost ca o durere de cap. Chiar dacă a trebuit să o scriu în engleză, m-am simţit foarte ciudat, m-am simţit foarte … fals, ca şi cum nu mai era ceva real.
Să ne exprimăm talentele creative cu o inimă de copil
La origine, noi am fost creatorul, sâmburele energiei creative, divine, deci tot ce ne forţează să ne supunem regulilor şi legilor, să facem ca persoana de lângă noi, să copiem, toate acestea nouă nu ne plac. Este ca şi cum eşti o maşină de copiat. Deci dacă nu avem energia creativă care să curgă prin noi, care este mult mai naturală şi care ne permite să ne folosim de talentele noastre creative, atunci ne simţim obosiţi. De aceea toate muncile din această lume ne fac să fim obosiţi, nu contează câţi bani ne sunt oferiţi. Eu am realizat lucrul acesta, nu este faptul că voi sunteţi leneşi, că nu vreţi să munciţi, că nu doriţi să contribuiţi cu ceva, dar multe munci ne trag în jos şi ne lasă fără putere pentru că trebuie să faci exact ceea ce ţi se spune. Uneori este foarte obositor.
Uneori îmi pare rău de noi, pentru că nu putem să mai fim copii deloc, chiar dacă vrem. Uneori, realitatea, lumea, nu vor decât să ne tragă înapoi la nivelul acestei existenţe materiale foarte dense, şi atunci noi ne simţim obosiţi. Chiar dacă uneori muncim numai patru ore, jumătate de normă, tot ne simţim obosiţi. La finalul zilei, ne-am consumat deja toată energia, devenim foarte tensionaţi, foarte critici, foarte stresaţi. Desigur, că atunci nu mai putem să fim inocenţi deloc. Noi avem foarte multe preconcepţii despre multe lucruri, care de multe ori s-ar putea să nu fie adevărate, uneori ştim lucrul acesta pe pielea noastră, mai târziu.
Totul ne loveşte peste faţă şi ne spune că nimic nu este bun, că totul este foarte dificil, că banii sunt dificil de câştigat, că trebuie să te lupţi, să te iei la întrecere, să faci asta, să faci cealaltă, ca să ajungi în faţă. Sunt multe şcoli care te învaţă cum să fii un milionar imediat, cum să câştigi bani fără să lucrezi. Dar în realitate nu este chiar aşa. Noi nu trebuie să facem un efort aşa de mare cu mintea noastră, în schimb, nu trebuie decât să ne aducem aminte de sursa creativă a fiinţei noastre adevărate, şi atunci putem să creăm orice. În realitate, energia poate crea persoane şi poate face chiar ca lucrurile să se materializeze. În Tibet sunt un fel de tradiţii, un fel de secte unde ei te învaţă cum să vizualizezi lucrurile, poţi să vizualizezi pe cine doreşti, poţi să alegi un băiat ca acela, să ţi-l imaginezi şi atunci să creezi unul ca el, nu mai este nevoie de maşina pentru clone. Poţi să faci lucrul acesta cu propria ta imaginaţie, până când persoana aceea devine realitate şi atunci poţi chiar să-l atingi. Aceea este problema.
Şi totuşi, acesta nu este un nivel aşa de înalt. De acolo vine toată magia. Poţi să-ţi imaginezi orice vrei, dacă te concentrezi destul de bine, acesta este doar un exemplu. În India, un guru poate, uneori, să materializeze lucruri şi să ţi le dea aşa din aer. Nu înseamnă că face trucuri, el poate cu adevărat să facă lucrul acesta, sau cel puţin să producă nişte cenuşă.
Dar acesta nu este nivelul cel mai superior al conştiinţei, totuşi, noi putem să facem lucrul acesta. Atunci, cât de mult am putea să facem dacă mergem înapoi la ce este real? Mergem înapoi la cea mai mare sursă a creaţiei pentru toate lucrurile din univers, de la cel mai mic vierme şi până la soarele cel mai mare care încălzeşte toată lumea fără măcar ca energia lui să fie consumată!
Deci în realitate, modul de a şti cum să faci totul este foarte frumos, dar de ce să ne sprijinim numai pe acesta? Vom avea probleme atunci. Unele persoane au succes, ei ştiu cum să vorbească, şi dacă nu mai ştiu altceva pe care să se sprijine, dacă au uitat de Dumnezeu şi de înţelepciunea lor, atunci poate că ar trebui să încerce treaba respectivă.
Pentru noi, însă, noi putem să încercăm dacă vrem, dar trebuie să ne aducem aminte că copilul din interiorul nostru este Dumnezeul cel real. Numai atunci când ajungi pur ca un copil, atunci poţi să intri în Împărăţia lui Dumnezeu. Vă aduceţi aminte? Acesta este un fel de a spune că trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu pentru tot ce ne dorim, chiar aşa este. Noi venim în contact cu lucrurile în mod natural şi ne va aduce bucurie şi beneficii, nici măcar nu trebuie să muncim sau să depunem vreun efort.
Deci acesta este copilul care trebuie să devenim, nu este vorba de cel iresponsabil, dar este vorba de copilul înţelept. Atunci când ajungem foarte înţelepţi, noi devenim foarte puri, pentru că ştim totul, nu este nimic pe care să vrem să-l ştim, nimic pe care să căutăm să-l cunoaştem, şi nimic pe care să dorim să-l cunoaştem. De aceea noi ajungem foarte satisfăcuţi, pentru că ştim că orice va veni va fi bine, tot ce ne iese în întâmpinare este în regulă. Dumnezeu va aranja totul, Dumnezeu este Maestrul din noi. Noi suntem Dumnezeu, energia creativă din care am fost făcuţi la început, şi care este o parte din noi, suntem noi, şi care va fi pentru totdeauna. (aplauze)