Metoda Quan Yin readuce „Cuvântul” lui Dumnezeu care să ne ducă înapoi la originea noastră
Reporter: – Următoarea noastră invitată a fost caracterizată ca o „sfântă iluminată în viaţă”. Se spune că dânsa a trecut dincolo de limitele şi concepţiile spiritualităţii. În tinereţe, ea şi-a petrecut timpul căutând căi prin care să ajute la uşurarea durerii celor bolnavi şi suferinzi, prin Crucea roşie şi prin ajutorul direct dat celor aflaţi la nevoie. De-a lungul unei călătorii personale în Himalaia, ea a atins într-un final ceea ce este cunoscut în Est ca „iluminarea perfectă”. De atunci i-a învăţat pe mulţi alţii despre puterea conţinută în Metoda Quan Yin de meditaţie, şi prin intermediul asociaţiilor de meditaţie a organizat acordarea de ajutoare umanitare oamenilor aflaţi în suferinţă şi diferitelor comunităţi din întreaga lume. Ceea ce este descris de ea ca un efort smerit, a fost recunoscut şi aclamat de comunităţile internaţionale prin acordarea de premii, incluzând „Premiul de lider spiritual al lumii” şi „Premiul pentru promovarea drepturilor omului”. Ea se află chiar acum în Africa de Sud ca participantă la Parlamentul religiilor lumii. Ne face plăcere să o avem la telefonul nostru pe Maestra Supremă Ching Hai. Spuneţi-mi, care este mesajul pe care dumneavoastră l-aţi adus la Parlamentul religiilor lumii din Cape Town?
Maestra: – Este acelaşi mesaj străvechi, că noi îl avem pe Dumnezeu în interiorul nostru şi din moment ce Dumnezeu este în interiorul nostru, este uşor să-l găsim. Şi dacă am uitat cum, atunci eu vă pot arăta.
R: – Am înţeles că unul din lucrurile pe care doriţi să-l arătaţi oamenilor acum când sunteţi aici, este meditaţia Quan Yin. Puteţi să explicaţi ce este şi cât de diferită este faţă de celelalte metode de meditaţie?
M: – Aceasta este o metodă foarte veche care a fost uitată de majoritatea dintre noi, dar a fost reînviată de fiecare dată în ţări diferite. Unele persoane norocoase sunt capabile să refacă legătura din nou. În realitate, „Quan Yin” este numele chinezesc pentru „Cuvântul” din Biblie. „Cuvântul” reprezintă cuvântul vorbit de Dumnezeu şi înseamnă la fel, energia, vibraţia sau melodia din Rai, din care se creează toate lucrurile şi unde toate lucrurile se vor reîntoarce. Deci ca să ne putem reîntoarce acolo de unde am venit, noi trebuie să ne folosim de acest „Cuvânt” sau vibraţie divină, care creează toate lucrurile. De acolo venim noi. Quan Yin înseamnă contemplaţia la acest „Cuvânt”.
R: – Aţi menţionat că acest „Cuvânt” a fost descris în Biblie şi eu am înţeles că dumneavoastră, când aţi fost copil, aţi fost educată în principiile creştinismului şi budismului.
M: – Aşa este.
R: – Cum puteţi să le faceţi faţă la amândouă?
M: – Eu am căutat aceste lucruri toată viaţa mea. Am studiat Bibliile diferitelor religii şi am găsit că ele punctează spre acelaşi Adevăr, acela că Dumnezeu este în interiorul nostru. Noi îl denumim pe El cu mii de nume diferite, dar îl putem găsi ca o unitate, dacă ştim cum. Şi există o cale, numai că noi am uitat-o. Iluminarea se petrece în câteva secunde.
R: – Eu ştiu că dumneavoastră aţi atins personal iluminarea spirituală în Himalaia. Spuneţi-mi, este un proces foarte lung?
M: – A fost foarte lung până la acel punct, dar iluminarea se petrece în câteva secunde.
R: – Chiar aşa?
M: – Da.
R: – Deci momentul ca atare când s-a întâmplat a fost de numai câteva secunde?
M: – Da, şi noi vom continua să fim iluminaţi în fiecare zi, mai mult şi mai mult dacă facem efort. Noi vom cunoaşte mai mult despre Dumnezeu dacă mergem mai adânc în interiorul nostru în fiecare zi.
R: – În afară de a fi o Fiinţă Iluminată, mai sunteţi şi o artistă, pe lângă multe altele. Am văzut că faceţi bijuterii foarte frumoase. Cum vă ajută în progresul sufletului dumneavoastră?
M: – Nu ajută la progresul sufletului meu. Numai că sufletul meu a progresat şi atunci creativitatea artistică a apărut. În momentul în care suntem chiar şi numai parţial iluminaţi, toate talentele înnăscute şi abilităţile din interiorul nostru vor fi deşteptate. Acest lucru este normal pentru că noi îl avem pe Dumnezeu în interiorul nostru. Dumnezeu este deşteptat şi atunci noi putem să facem multe lucruri. Dumnezeu poate fi găsit oriunde
R: – Mai este un lucru despre care doresc să vă întreb foarte pe scurt. Dumneavoastră aţi atins iluminarea în Himalaya. Este necesar să mergem undeva, în cei mai înalţi munţi din lume sau putem să atingem iluminarea în orice loc?
M: – Imediat, da, chiar aici. Eu sunt aici ca să le ofer iluminarea la uşa lor. Nu trebuie să meargă în Himalaya aşa cum am făcut eu.
R: – Mulţumesc foarte mult. Vă dorim să vă bucuraţi de şederea dumneavoastră aici, la Parlamentul religiilor lumii.
M: – Să fiţi binecuvântată doamnă şi binecuvântată să fie ţara dumneavoastră.
Interviu radiofonic „SAFM”, „Femeia astăzi”
cu Maestra Supremă Ching Hai
Cape Town, Africa de Sud – 2 decembrie 1999
Interviu la Radio 720 „Crede sau nu crede”
R: – Noi o vom asculta acum pe persoana de care am vorbit mai devreme, Maestra Supremă Ching Hai. În ochii lumii, dânsa este văzută sub diferite aspecte. Este văzută ca o artistă, ca un dascăl spiritual, ca umanistă şi ca poetă. Anumite persoane care o cunosc personal o descriu nu numai ca o sfântă iluminată în viaţă, plină de înţelepciune şi compasiune, dar şi ca o persoană cu un sens al umorului foarte plăcut. Noi suntem foarte privilegiaţi şi foarte fericiţi să o avem pe Maestra Supremă Ching Hai în această seară cu noi aici.
Sunt fericită că v-aţi alăturat programului nostru. Acum, mai întâi de toate, pentru că dumneavoastră sunteţi nouă aici în Africa de Sud, oamenii nu ştiu foarte multe despre dumneavoastră şi despre munca dumneavoastră. Mi-ar face plăcere dacă ne-aţi descrie ce înseamnă „Maestra Supremă” şi pentru ce este „Maestra Supremă”?
M: – Aşa mă numesc oamenii din grupul meu. Noi avem mulţi maeştri în grupul nostru, deci în cazul în care se încurcă numele, ei mă numesc pe mine „şeful”, aşa cum spui „superiorul”. (Maestra râde)
Singura cale spre Dumnezeu este în interiorul nostru
R: – Spuneţi-ne despre viaţa dumneavoastră, pentru că nu urmaţi nici o religie în particular, aşa este?
M: – Noi avem o singură religie, deci în realitate numele diferite nu fac nici o diferenţă pentru noi.
R: – Ce vreţi să spuneţi? Care este acea religie unică?
M: – Noi slujim un singur Dumnezeu. În religii diferite noi îl descriem cu nume diferite, aşa ştiu eu. Deci nu este nevoie să mai facem încă o religie sau să spunem că o urmez pe una şi uit de celelalte.
R: – Deci, ce cunoaşteţi dumneavoastră? Care este mesajul dumneavoastră? Ce anume faceţi?
M: – Mesajul este de la Cel Suprem şi nu de la mine personal, dar de la cea mai înaltă şi iubitoare Putere din univers. Mesajul este că noi trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Scopul venirii noastre aici este să-l cunoaştem pe El. Deci cu cât îl cunoaştem mai devreme, cu atât mai bine. Atunci putem să găsim pacea din interiorul nostru şi putem să aducem pacea şi în lumea din afară.
R: – De ce noi avem nevoie de altcineva ca să ne spună toate acestea? Sunt atât de multe religii, mulţi preoţi, musulmani, clerici, tot felul de persoane, de ce dumneavoastră?
M: – Fiecare face o muncă extraordinară, dar în moduri diferite. Chiar dacă sunt multe persoane ca mine, totuşi nu sunt destule ca să le reamintească fraţilor şi surorilor noastre că noi trebuie să ne aducem aminte de Dumnezeu. Pentru că unii dintre noi uită. Şi nu este vorba numai de aducerea aminte prin cuvinte, dar noi le vom arăta pe Dumnezeu faţă în faţă, astfel ca ei să creadă şi să-şi aducă aminte de El şi să fie fericiţi din nou.
Metoda Quan Yin este cea mai uşoară cale spre Dumnezeu
R: – Cum îl arătaţi pe Dumnezeu unei persoane faţă în faţă?
M: – „Dumnezeu” este un termen abstract folosit pentru Creatorul nostru, Cel Suprem. Noi îl putem vedea în felul în care l-a văzut Moise, în felul în care Iisus, Sf. Ion şi alţi Maeştri din vechime l-au văzut. Când Dumnezeu se manifestă în viziunea noastră divină, noi îl putem vedea ca pe o Lumină, o Lumină strălucitoare ca o mie de sori laolaltă. Sau îl putem auzi vorbindu-ne cu o voce puternică ca tunetul sau ca valurile oceanului. Sunt mult mai multe de aflat atunci când ne calmăm mintea şi mergem în Împărăţia lui Dumezeu din interiorul nostru. Noi putem să experimentăm mult mai multe în legătură cu Dumnezeu, pentru că El se manifestă în multe feluri diferite.
R: – Cum îi aduceţi pe oameni la această revelaţie, la acest nivel de înţelegere?
M: – Nu trebuie să-i aduc pe oameni la acest stadiu pentru că noi cu toţii avem Împărăţia lui Dumnezeu în interiorul nostru, aşa cum este spus în Biblie. În momentul în care ne vom calma mintea într-un fel special, pentru că există o cale de a calma mintea şi care este mai rapidă decât celelalte, se întâmplă aproape instantaneu. Calea noastră este cea mai rapidă cale prin care îţi poţi calma mintea şi să-ţi aduci aminte de Împărăţia lui Dumnezeu.
R: – Cum faceţi acest lucru, Maestră Supremă Ching Hai?
M: – Nu eu fac acest lucru, este Tatăl care foloseşte acest instrument fizic. Când cineva este gata şi vrea să meargă acasă la El, atunci El va face acest lucru. El se va conecta din nou cu Cel din interiorul nostru.
R: – Sună foarte simplu când este spus de dumneavoastră.
M: – Da, este foarte uşor, doamnă.
R: – Pentru că sunt atât de multe persoane care se luptă cu credinţa.
M: – Ştiu, este pentru că ei nu cunosc calea cea mai uşoară. Noi putem să ne zbatem pentru mii de ani şi să nu-l vedem pe Dumnezeu. Dar dacă ştim cum, atunci se întâmplă într-o secundă, într-o fracţiune de secundă.
R: – Ne spuneţi că trebuie să ştii calea, deci cum ştie cineva calea?
M: – Unele persoane care ştiu calea ne vor arăta şi nouă.
R: – Ca de exemplu?
M: – De exemplu eu ştiu calea. Pot să le arăt oamenilor calea de a se concentra, calea de a ne reconecta pe noi cu Sinele nostru, care este Dumnezeul Suprem.
De unde putem să venim, dacă nu din Rai?
R: – Ne-aţi vorbit despre Biblie, dar din ceea ce am citit eu despre trecutul dumneavoastră am înţeles că nu sunteţi o creştină, nu sunteţi o budistă, dar totuşi citaţi din Biblie.
M: – Eu cred în toate religiile pentru că am descoperit că esenţa tuturor scripturilor religioase punctează spre un singur lucru, acela că noi avem un singur Dumnezeu. Nici măcar nu avem nevoie de Biblie ca să ştim aceste lucruri, trebuie să fie un Creator al tuturor acestor lucruri pe care le putem vedea cu ochii noştri. Dar sunt lucruri şi mai frumoase pe care le putem vedea cu ochii noştri spirituali.
R: – Ca de exemplu?
M: – De exemplu, noi putem să ascendem în Rai şi să vedem peisaje şi viaţa şi fiinţele care sunt de mii de ori mai frumoase.
R: – Cum ştim aceste lucruri? Cine a fost acolo şi s-a reîntors şi a povestit?
M: – Noi putem să mergem acolo în orice moment, mă refer la cei care practică această cale a Raiului. Există o cale de a merge înapoi acolo, pentru că acela este locul de une am venit. Dacă noi venim din Rai, atunci trebuie să fim capabili să mergem înapoi acolo.
R: – Dar cum ştim noi că am venit din Rai?
M: – Putem să ne dovedim prin a merge acolo şi să vedem singuri. De unde am putea să venim? (Maestra râde) Să presupunem că nu venim din Rai, atunci de unde venim? Venim din iad? Noi suntem copiii lui Dumnezeu, Iisus ne-a spus acest lucru, Buddha ne-a spus, Mahomed ne-a spus, şi noi putem să ne dovedim acest lucru. Dacă suntem creaţi de Dumnezeu, atunci suntem copiii lui Dumnezeu, deci trebuie să venim din Rai.
R: – Sunt mulţi oameni care nu cred în Dumnezeu şi nu cred că Dumnezeu ne-a creat pe noi.
M: – Aşa este, dar eu nu contrazic aceste persoane. Mai devreme sau mai târziu şi ei vor crede. Poate că ei cred în inima lor, dar nu vor să admită acest lucru. Uneori este la modă să fii diferit, este în regulă.
R: – În regulă, acum vreau să trecem la apelurile telefonice. Vorbesc cu Maestra Supremă Ching Hai care va participa la Parlamentul religiilor lumii. Ea este o persoană foarte cunoscută, merge prin toată lumea şi vorbeşte despre iluminarea spirituală, despre Dumnezeu şi încearcă să-i convingă pe oameni şi să le arate calea prin care îl pot experimenta pe Dumnezeu.
R: – Soră, nu ştiu dacă aţi auzit gândurile interlocutorului?
M: – Nu chiar.
R: – Ceea ce a spus el este că indiferent de mitul creaţiei sau de poveştile sau altceva în care noi vrem să credem, Creatorul există în fiecare dintre noi şi noi trebuie să-l găsim pe El sau Ea în felul nostru.
M: – În regulă. Aşa este corect.
Să-l cunoşti pe Dumnezeu este mai simplu decât respiraţia
R: – Deci dumneavoastră veţi ţine discursuri şi cursuri practice, ce fel de activităţi veţi face în aceste cursuri practice?
M: – Probabil că le voi prezenta oamenilor calea sigură spre Rai. Dacă ei sunt interesaţi şi sunt gata să-şi cunoască Originea lor, să-şi cunoască Tatăl sau Mama, atunci eu le voi arăta calea practică. Noi vom sta împreună şi îl vom lăsa pe Dumnezeul din interiorul nostru să se conecteze din nou.
R: – Spuneţi totul atât de simplu!
M: – Doamnă, credeţi-mă, este mai simplu decât respiraţia.
R: – Eu fac pe avocatul diavolului aici, înţelegeţi.
M: – Da, da, este în regulă, vă rog să întrebaţi orice.
R: – Sunt mii de persoane care ne ascultă acum, care vor spune probabil că lucrurile pe care le spuneţi pot fi interpretate ca o aroganţă. Dumneavoastră ştiţi calea, deci le puteţi arăta oamenilor această cale sau le spuneţi „să faci aşa cum fac eu şi atunci cu toţii vom fi salvaţi şi vom merge în Rai”? Sunt multe întrebări de natură intelectuală aici.
M: – Dumnezeu nu poate fi argumentat şi nici nu poate fi discutat. Noi vom sta împreună şi eu vă voi spune „acum îl vedeţi pe Dumnezeu” şi aşa vom face. Este foarte simplu. Biblia spune că Împărăţia lui Dumnezeu este în interiorul nostru, aşa?
R: – Da.
M: – Biblia spune că noi suntem templul şi Duhul Sfânt trăieşte în interiorul nostru, deci cine altcineva este acolo decât Dumnezeu? Dacă Dumnezeu trăieşte în interiorul nostru, nu este uşor să-l găseşti? El este deja acolo.
R: – Da, dacă credeţi în Biblie. Dar ce spuneţi de oamenii care preferă să creadă în Coran sau în „Bhagavad Gita”, etc?
M: – Este acelaşi lucru, doamnă. Punctează spre aceeaşi iluminare, spre cunoaşterea Sursei noastre. O putem numi Buddha, Dumnezeirea, Allah, nu contează, este similar cu numele diferite date iubitului nostru, de exemplu inimă dulce sau plăcintă cu miere. Şi în limbi diferite ei folosesc nume diferite. Noi nu traducem toate aceste nume şi atunci ne certăm unii cu alţii dacă Buddha este mai înalt sau Cristos este mai înalt. În realitate, ambele expresii reprezintă termenii din ebraică şi sanscrită care definesc acelaşi lucru, „sfântul iluminat”.
Totul este făcut din Cuvânt
R: – Una din activităţile pe care le faceţi (citesc din publicaţia dumneavoastră) este aceea că îi iniţiaţi pe aspiranţii spirituali în Metoda Quan Yin de meditaţie. Acest eveniment a fost descris ca deschiderea ochiului minţii sau iluminarea imediată de către Maeştrii Mari de deasupra noastră. Ne puteţi vorbi despre această Metodă Quan Yin de meditaţie?
M: – Quan Yin nu reprezintă decât termenul chinezesc pentru „Cuvântul”, vibraţia, sunetul divin sau melodia divină. În limbajul nostru de zi cu zi este foarte dificil să reuneşti semnificaţiile date aceluiaşi lucru, deci eu fac referinţă la ceea ce a menţionat Biblia: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost Dumnezeu şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu.” Tot ce a fost creat, a fost creat din acest „Cuvânt” şi nu este nimic care să nu fi fost făcut din acest Cuvânt. Deci ca să ne putem găsi Originea noastră, noi trebuie să ne reîntoarcem acolo de unde am venit, trebuie să mergem pe urmele acestui „Cuvânt” care a fost cu Dumnezeu şi a fost chiar Dumnezeu. Noi suntem făcuţi din acest „Cuvânt”. La fel, toate celelalte din acest univers sunt făcute din această Esenţă, pe care o putem numi Dumnezeu Atotputernicul. Când El se manifestă în această lume, El sălăşuieşte în interiorul nostru de fiinţe umane şi se manifestă în forma noastră ca fiinţe umane, ca noi să ne putem vedea unii pe alţii. Sau El se manifestă sub forma florilor, a hranei pe care o mâncăm, a fructelor pe care le preferăm, etc. Acestea sunt aspectele materiale ale lui Dumnezeu.
R: – Ce ne spuneţi despre Metoda Quan Yin de meditaţie?
M: – „Quan Yin” înseamnă „Cuvântul” lui Dumnezeu. Noi mergem pe urmele „Cuvântului” lui Dumnezeu ca să ne reunim cu El. Quan Yin nu este decât numele chinezesc. Vedeţi, aşa începem să argumentăm din nou, pentru că „Cuvântul” este „Quan Yin”. Quan Yin înseamnă contemplaţia la acest „Cuvânt” al lui Dumnezeu sau această vibraţie a Puterii Universale din care sunt făcute toate fiinţele. Eu am început în Formosa şi pentru că această expresie este chinezească, atunci ei o păstrează aşa din obişnuinţă.
Manifestarea Celui Suprem
R: – Să trecem la convorbirile telefonice acum. Sharon?
S: – Eu am auzit că oamenii care au avut o moarte clinică văd lumină şi au experienţa unei Fiinţe extraordinare, ei văd persoana în care cred cel mai mult în funcţie de religia lor, de exemplu pe Moise, pe Iisus sau pe Buddha. Am vorbit de curând cu un prieten care v-a văzut pe dumneavoastră în Cape Town şi acolo aţi vorbit despre moarte şi atitudinea legată de fenomenul morţii. Mi-ar face plăcere dacă ne-aţi vorbi câte puţin despre acestea?
R: – Cu alte cuvinte, unde merg oamenii atunci când mor şi dacă ei se vor întâlni cu persoanele pe care le cunosc deja?
S: – Nu, ce am auzit eu este că dacă eşti creştin atunci îl vei întâlni pe Iisus, dacă eşti budist atunci îl vei întâlni pe Buddha.
R: – Mulţumesc, Sharon.
R: – Simplificat, Sharon doreşte să ştie despre „moarte” şi experienţele de „după moarte”. Ea a spus că a auzit, de exemplu, că dacă eşti hindus atunci vei merge în Raiul hindus şi îi vei întâlni pe sfinţii şi zeii hinduşi. Dacă eşti creştin, atunci îl vei întâlni pe Cristos. Deci este foarte legat de tradiţie, de trecutul cultural pe care îl ai. Ea doreşte să ştie opinia dumneavoastră în legătură cu experienţele de „după moarte”.
M: – Pe scurt, este corect ceea ce a spus ea, parţial. Cel Suprem se manifestă în forme diferite. El se poate manifesta ca Cristos sau ca Buddha, în cazul în care persoana care moare nu mai cunoaşte nici o altă religie în afară de cea a lui. Deci este bine şi aşa, pentru că totul este manifestarea lui Dumnezeu. Dar în grupul nostru, de exemplu, noi medităm într-un fel în care putem „muri” în fiecare zi, părăsim corpul fizic pentru o vreme şi apoi venim înapoi. Şi persoana care meditează, chiar dacă este un creştin, uneori îl poate vedea pe Buddha în viziunea lui şi poate învaţă de la El. În alte ocazii, budiştii au onoarea de a-l întâlni pe Cristos astfel ca ei să ştie că Dumnezeu este Unul. Dar în cazul unei persoane care moare şi care este obişnuită cu Iisus sau cu Buddha, atunci Dumnezeu nu vrea să creeze confuzii. Dacă Dumnezeu vrea să-l întâmpine în Rai, atunci El îl va trimite pe cel care este reprezentantul sau pe Maestrul în care crede persoana respectivă. Asta pentru început, mai târziu şi el va învăţa că toţi Maeştrii sunt fii lui Dumnezeu şi Ei spun acelaşi lucru. Ei îi învaţă pe oameni să-şi aducă aminte de Cel Suprem.
R: – Acum vom avea o mică pauză ….
Bine aţi venit din nou la „Crede sau nu crede”. Eu sunt Kate Turkington care se luptă acum cu semnificaţia vieţii şi a întâlnirii cu Dumnezeu. Invitata noastră din această seară, Maestra Supremă Ching Hai, are o credinţă de neclintit în misiunea Ei şi în realitatea faptelor. Ea ne spune că este o realitate că Ea îi poate conecta pe oameni cu Dumnezeu din nou şi le poate arăta Raiul. Eu mă lupt cu unele din aceste concepţii, Maestră Ching Hai, trebuie să vă spun acest lucru. Vom merge direct la convorbirile telefonice şi discutăm cu Johan. Johan, care este întrebarea ta?
R: – Johan doreşte să ştie cum v-aţi realizat realitatea interioară? Ce este revelaţia? V-au venit după o perioadă de timp? Care a fost procesul?
M: – Este un fel de revelaţie, dar este o revelaţie continuă, în fiecare zi, în fiecare moment, nu numai la un singur moment. Şi vine din cauza iniţierii în această cale spre Rai. Există câte un fel de a face orice lucru din această lume, există o cale de a conduce maşina, o cale de a juca fotbal, o cale de a avea accesul la internet. În mod similar, există o cale spre Rai şi unele persoane o cunosc. Este ca un fel de ştiinţă, foarte precisă. Şi toată lumea, repet, toată lumea poate avea acest gen de experienţă a Raiului şi să se dezvolte pe sine şi legătura sa cu Dumnezeu în fiecare zi, după ce a aflat cum. Durează cam o jumătate de oră să explici ce anume trebuie să-ţi reaminteşti, unde să dai atenţie şi unde să-ţi reaminteşti să-l găseşti pe Dumnezeu. Din cauză că noi ne uităm în direcţii diferite, atunci nu-l găsim pe Dumnezeu. La fel ca atunci când tu vorbeşti cu mine şi eu vorbesc cu altcineva în acelaşi timp, atunci eu nu te pot auzi. Dar dacă eu vorbesc în receptor şi apoi ascult la vocea ta, atunci ştiu că tu eşti acolo şi eu sunt aici. Există o cale, numai că mulţi dintre noi au uitat-o, Dumnezeu nu ne-a trimis aici fără o hartă ca să ne reîntoarcem acasă.
Ascetismul nu înseamnă Maestru
R: – Să vorbim acum cu Ivan.
I: – Am citit broşura „Cheia iluminării spirituale imediate”, este minunată. Nu este nimic cu care să nu fiu de acord. Totul este similar, învăţătura spirituală, acelaşi cod moral pe care îl predau şi celelalte religii. Deci totul este similar cu ceea ce cred eu şi din observaţiile mele anterioare, sunt foarte multe lucruri comune în toate religiile şi ceea ce doreşte să scoată în evidenţă Maestra Supremă Ching Hai sunt aceste elemente comune care se află în toate religiile. Totuşi, este un lucru care îmi creează confuzii despre dumneavoastră, Maestră Supremă Ching Hai, în afară de a fi extrem de frumoasă, nu pot să nu fac această remarcă …
M: – M-ai întâlnit personal?
I: – Sunteţi o persoană extrem de frumoasă ca aspect fizic în pozele dumneavoastră.
M: – Mulţumesc.
I: – Majoritatea Maeştrilor spirituali pe care îi ştiu, ca Moise, Iisus, Buddha şi toţi ceilalţi Maeştri budişti şi hinduşi şi tot aşa, toţi au adoptat felul ascetic de a trăi.
M: – Aşa este, şi eu am făcut asta înainte.
I: – Dumneavoastră aţi decis să mergeţi împotriva curentului şi să purtaţi cele mai frumoase haine, pline de ornamente. Nu credeţi că acest lucru nu este pe placul la mulţi oameni? Nu că nu îmi place mie pentru că eu pot să văd dincolo de aspectul material, dar nu credeţi că la multe persoane nu le place acest lucru care ar fi împotriva spiritualităţii?
M: – Poate că da, domnule, dar eu nu sunt decât servitoarea lui Dumnezeu, trebuie să fac absolut tot ce spune El, chiar dacă este împotriva preferinţelor mele. Şi la fel, lucrurile pe care eu le creez, trebuie să le port.
I: – Da, dumneavoastră creaţi multe din aceste haine. Singura critică pe care aş putea să o am este aceea că majoritatea poartă haine simple în contradicţie cu hainele fumoase şi pline de ornamente pe care le purtaţi. Şi un alt lucru este acela că dumneavoastră vă referiţi la Dumnezeu ca un El, puteţi să explicaţi puţin mai detaliat despre acest lucru şi eu voi asculta la radio?
M: – Îl numesc pe Dumnezeu şi „Ea” de asemenea. Pentru că majoritatea oamenilor îl numesc pe Dumnezeu cu „El”, deci şi eu merg cu ceea ce se obişnuieşte. Dar Dumnezeu nu este un El sau o Ea.
Şi la fel, un răspuns mult mai detaliat la întrebarea ta este că nu toţi guru au purtat haine ascetice. De exemplu, Guru Gobind Singh din religia sikh purta tot felul de perle şi haine frumoase. Şi la fel, Quan Yin Bodhisattva din budism purta haine ca o prinţesă, ca să-ţi dau câteva exemple. Depinde de destinul Maestrului sau Învăţătorului din vremea respectivă şi de condiţia în care se află lumea în acel timp, atunci Dumnezeu va ordona să faci aşa sau să faci altfel. Dar ai dreptate, şi eu prefer viaţa simplă, este mai uşor.
Iluminarea eliberează talentele înnăscute
R: – Dumneavoastră mai scrieţi şi poezii şi avem câteva exemple din poezia dumneavoastră aici în carte, şi am văzut că lucraţi şi artă divină. Acum, nu sună cam pretenţios să vă numiţi munca de artă ca fiind divină? Aş putea să-l denumesc pe Michelangelo divin, pe Leonardo divin, dar pare un cuvânt foarte pompos pentru mine ca să descrii munca artistică a cuiva ca fiind divină?
M: – Este din cauză că eu am inspiraţie din Rai, deci datorez această muncă Raiului şi nu abilităţilor mele umane. Eu nu eram capabilă să fac aceste lucruri înainte şi din moment ce Dumnezeu mi-a dăruit iluminarea, atunci am fost capabilă să fac multe lucruri, deci le datorez graţiei divine.
R: – Şi poezia, o veţi datora la fel graţiei divine?
M: – Nu, nu toate poeziile sunt de natură divină. Poeziile sunt sentimentele mele chiar înainte de iluminare, deci sunt denumite după împrejurări. Dacă sunt scrise pentru Dumnezeu, atunci este normal că le numeşti cereşti sau divine, dar dacă sunt scrise mai înainte, atunci sunt denumite diferit, ca de exemplu „Urmele vieţilor trecute” sau „Poezii de dragoste”, „Poezii de război”. Ele sunt ceea ce reprezintă şi aşa sunt denumite.
În mod similar, am scris şi poezie pentru Dumnezeu, de exemplu „Te voi iubi pentru totdeauna” şi „Oceanul iubirii”, ele se referă la Dumnezeu, dar nu sunt numite poezii divine.
Dumnezeu a dăruit titlul de Maestră Supremă
R: – Bine, să vorbim acum cu Edgar. Edgar doreşte să ştie dacă sunt şi alţi Maeştri care propovăduiesc acelaşi mesaj sau mesaje diferite în diferite părţi ale lumii?
M: – Sunt, desigur. Sunt câţiva la număr şi sunt mult mai mulţi de la niveluri diferite de conştiinţă şi la nivele diferite de înţelegere a lui Dumnezeu. Ei cu toţii încearcă tot ce este posibil ca să ridice nivelul de înţelegere al omenirii, să facă planeta noastră mai frumoasă, un loc mai sigur.
R: – Totuşi, nu-mi este clar în mintea mea despre acest concept de Maestru şi Maestru Suprem. De unde vine acest titlu?
M: – Dumnezeu l-a dăruit.
R: – Deci dumneavoastră aţi decis că Dumnezeu v-a dat titlul de Maestră Supremă?
M: – Nu eu am decis, El mi-a spus.
R: – El v-a spus că sunteţi Maestra Supremă?
M: – Da, este pentru ca oamenii să ştie că El este Cel care vorbeşte. Nu este o fiinţă umană care vorbeşte, nu sunt eu, „eu”, această fiinţă fizică care vorbeşte, este Maestrul cel care vorbeşte.
R: – Deci dumneavoastră le spuneţi celor care vă urmează că „aceasta nu sunt eu, Ching Hai care vă vorbeşte, este vocea lui Dumnezeu”?
M: – Nu, este vorba despre învăţătură, ceea ce îi reuneşte pe ei cu Raiul este Puterea lui Dumnezeu, vine de la El. Nici o fiinţă umană nu poate face acest lucru.
R: – Bine, acum vom face o mică pauză ….
Bine aţi venit din nou. Eu vorbesc cu Maestra Supremă Ching Hai. „Maestra Supremă” este un titlu dat de Dumnezeu sau dăruit de Dumnezeu, nu este ceva pe care îl poţi obţine la universitate, în studiile cu diplomă sau altceva. Se pare că este ceva care îţi este dat.
La fel, aş dori ca dumneavoastră, Maestră Supremă Ching Hai, să clarificaţi câteva lucruri din mintea mea. Dumneavoastră creaţi şi vindeţi bijuterii, eu găsesc că acest lucru este în opoziţie cu calitatea de a fi o persoană spirituală iluminată.
M: – Nu chiar, folosesc banii ca să călătoresc, să cumpăr bilete de avion şi să muncesc pentru Dumnezeu, iar restul îl dau ca donaţii pentru oamenii săraci. Nu este nimic lipsit de spiritualitate în acest aspect. Eu am nevoie de bani ca să merg peste tot şi să vorbesc cu oamenii şi să merg cu avionul şi cu taxiul. Nu pot să iau donaţii pentru că Dumnezeu mi-a spus că eu nu pot decât să dau, nu pot să iau.
R: – Puteţi să vindeţi dar nu puteţi să luaţi?
M: – Nu pot decât să dau. Vând, desigur, dar este munca şi efortul meu, nu le iau de la nimeni, nu?
R: – Da.
M: – Vând şi apoi iau banii pe care îi dau oamenilor, pot să fac acest lucru, dar nu pot să iau donaţii.
Regimul vegan este mai puţin apăsător pentru suflet
R: – Cele cinci precepte despre care vorbiţi în cartea „Cheia iluminării spirituale imediate”, unul din ele este „să te abţii de la a lua viaţa fiinţelor cu conştiinţă”. Sunt incluse aici şi muştele, gândacii şi tânţarii?
M: – Dacă se poate, da. Dar desigur că fiinţa umană este mai preţioasă decât insectele, nu trebuie să fim fanatici. Eu îi sfăuiesc pe oameni să-şi menţină casele curate, ca să nu fie nevoie să facă acest lucru.
R: – „Să te abţii de la a vorbi ceea ce nu este adevărat”, cred că acest lucru este valabil pentru majoritatea credinţelor.
M: – Da.
R: – „Să te abţii de la a lua ceea ce nu este oferit.”
M: – Aşa este, să nu furi, asta vrea să însemne.
R: – „Abţinerea de la comportamentul sexual greşit.”
M: – Fără adulter, la fel ca în poruncile din Biblie.
R: – În regulă, şi „abţinerea de la folosirea intoxicanţilor”.
M: – Fără droguri, fără ţigări, dacă este posibil. Dar drogurile sunt cele mai importante, drogurile şi alcoolul care vă intoxică. Şi ţigările pot fi lăsate cu încetul.
R: – Să revenim la numărul unu, „abţinerea de la a lua viaţa fiinţelor cu conştiinţă”. Este o menţiune în acest paragraf care spune că „acest precept presupune aderarea la un regim vegan.” Nu putem să-l vedem pe Dumnezeu dacă nu suntem vegani?
M: – Nu, nu, îl puteţi vedea la fel de bine pe Dumnezeu. Numai că, cu cât mergem mai sus, cu atât trebuie să avem mai puţin bagaj. Energia animalelor are tendinţa de a ne trage spre un nivel mai jos, deci este mai bine să ne abţinem dacă vrem ca sufletul nostru să aibă mai puţină apăsare. Asta este totul. Dar şi fără un regim vegan noi tot îl putem vedea pe Dumnezeu imediat. Oamenii care vin la mine, în prima zi sau în prima noapte şi nu au fost vegani, ei îl văd pe Dumnezeu imediat. Eu trebuie să le permit să vadă ceva astfel ca ei să creadă, şi dacă cred şi când Dumnezeu pătrunde din nou în sufletul lor, atunci ei sunt purificaţi. Ei vor fi bucuroşi şi dornici de a fi vegani.
Să vă reamintiţi că Dumnezeu iubeşte mereu
R: – Maestră Supremă Ching Hai, care este mesajul dumneavoastră pentru cei care ascultă acum?
M: – Să vă aduceţi aminte de Dumnezeu. Chiar dacă nu-l vedeţi, El este întotdeauna milos. Nu este un Dumnezeu răzbunător, nu este un Dumnezeu gelos, El este întotdeauna iubitor, Ea este întotdeauna iubitoare, iubeşte şi iartă. Deci la momentul morţii trebuie să vă reamintiţi că acesta este singurul Dumnezeu şi este Dumnezeul care vă iubeşte întotdeauna. Să vă reamintiţi acest lucru ca să puteţi merge direct în Rai. Să nu credeţi în iad, să nu credeţi în pedeapsa de la Dumnezeu. Dumnezeu vă iubeşte mereu, nu contează cine sunteţi, pentru că voi sunteţi Dumnezeu.
R: – O ultimă întrebare, vă rog. Ce vede o persoană atunci când îl vede pe Dumnezeu?
M: – Bine, el poate vedea multe aspecte ale lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este infinit. De exemplu, un aspect al lui Dumnezeu este Lumina şi un alt aspect este felul în care El îţi vorbeşte. El îţi va dărui înţelepciunea cu o voce care sună ca tunetul, ca valurile oceanului, o voce ca o melodie, o voce care îţi relaxează sufletul, îţi calmează nervii, îţi deschide înţelepciunea şi te duce pe tine la Dumnezeu din nou, te face să devii un sfânt, te face să devii o fiinţă divină din nou, aşa cum ai fost înainte. De asemenea, îl poţi vedea pe Iisus sau pe Buddha sau pe reprezentanţii Lui, pe Maeştrii din trecut, să vorbeşti cu ei şi să înveţi de la ei.