Select Page

Viaţa e o călătorie spre Adevăr

067s

Dragii mei, este o situaţie delicată atunci când medităm şi avem o mulţime de probleme în viaţa de zi cu zi. Este foarte dificil pentru noi să ne concentrăm la Dumnezeu. Chiar şi să te gândeşti la numele lui Dumnezeu sau să-ţi aduci aminte că Dumnezeu există, este deja foarte dificil. Noi avem tendinţa să uităm de Dumnezeu atunci când avem nevoie de El cel mai mult.

De aceea, noi trebuie să practicăm, acesta este felul în care trebuie să o facem în fiecare zi, până când vom trece dincolo de slăbiciunile noastre, de problemele noastre şi ne aducem aminte de Dumnezeu mereu, în orice situaţie din viaţa noastră. Până când putem să închidem ochii şi să-l vedem pe Dumnezeu. Dar acest lucru nu se întâmplă într-un minut, că tu vei fi reunit cu Dumnezeu imediat. După milioane de reîncarnări, milioane de ani în care viaţa a fost reciclată în această lume, este foarte dificil să dobândeşti din nou această obişnuinţă de a-ţi reaminti cine eşti cu adevărat.

Noi suntem Dumnezeu, noi suntem una cu Dumnezeu. Dacă suntem una cu Dumnezeu, atunci înseamnă că noi suntem Dumnezeu. Cel puţin dacă noi suntem copiii lui Dumnezeu, atunci avem calităţile lui Dumnezeu, orice copil se aseamănă cu tatăl lui pentru ca are ADN-ul şi sângele de la tatăl lui. Deci noi nu putem să spunem că noi nu suntem Dumnezei. Dacă nu suntem Dumnezei, atunci de unde venim? Din dinozauri? Şi de unde vin dinozaurii? Şi ei trebuie să aibă o origine sau aşa ceva. Dar noi am uitat totul, chiar şi eu uit uneori când sunt sub presiune şi sufăr.  Sufăr pentru binele vostru, ca să pot să sufăr cu adevărat.

Poate că şi voi aţi uitat de sinele vostru de dragul altcuiva sau este sacrificiul vostru. Voi vă zbateţi pentru beneficiul altcuiva, este în regulă. Dar să nu vă pierdeţi dorinţa, să continuaţi. Faptul că voi aţi venit să-l căutaţi pe Dumnezeu prin iniţiere, că aţi venit până aici în ciuda tuturor dificultăţilor de-a lungul călătoriei, din munca voastră, din ţara voastră, problemele de familie, voi veniţi şi staţi aici o săptămână întreagă în această perioadă intensivă, sperând să-l găsiţi pe Dumnezeu, acest lucru este deja foarte, foarte preţios!

Intenţia este importantă, nu numai rezultatul. Dumnezeu ştie! Dumnezeu ştie intenţia noastră. Asta este foarte important, ca voi să vă cunoaşteţi intenţia voastră. Lumina şi Sunetul sunt doar dovezi că Dumnezeu există. El există oricum, indiferent dacă noi îl vedem sau nu.

În Biblie se spune: “Fericiţi sunt cei care nu văd, dar cred!” Persoanele care îl văd pe Dumnezeu, care au experienţa lui Dumnezeu, ei cred. Dar asta este uşor, dorinţa lor nu mai este atât de  puternică. Dar pentru cei care nu văd, dorinţa lor este ceea ce ţine locul binecuvântării. Atâta timp cât noi dorim să-l vedem pe Dumnezeu, noi avem binecuvântare, noi avem legătura cu Dumnezeu, noi simţim că este ceva pentru care trebuie să muncim, să ne străduim, să-l obţinem, atunci este în regulă.

Să nu staţi mereu în meditaţie şi să vă aşteptaţi la o experienţă, aceasta este cea mai inferioară experienţă pe care puteţi să o aveţi. Pentru că aşteptările vor scădea din spontaneitate, taie din libertatea spiritului şi mai departe chiar creează obstacole în faţa viziunii. N-aţi trăit astfel de situaţii, când staţi în faţa televizorului dar sunteţi atât de adânciţi în anumite probleme că nici măcar nu vedeţi ce se prezintă? Sau când citiţi o carte şi citiţi şi citiţi şi învăţaţi şi cuvintele pe de rost, dar tot nu înţelegeţi nimic? O citiţi din nou şi din nou, dar tot nu rămâne nimic în mintea voastră despre ce se spune în carte sau ce este scris.

Deci Dumnezeu este mereu aici. Numai că noi suntem prea nerăbdători şi prea apăsaţi de probleme. Aveţi răbdare! Acesta este felul în care trebuie să munciţi în viaţă, aceasta este misiunea destinată vouă, ca voi să faceţi faţă la problemele voastre. Aşa vă cuceriţi locul în Rai, prin a trece mai departe de ele. Şi dacă nu munciţi în această viaţă, atunci data viitoare va fi o dobândă dublă! Este teribil! Va fi şi mai rău, este adevărat, de fiecare dată când revenim aici, obstacolele se vor înmulţi. De aceea, oamenilor le este frică de reîncarnare, nu pentru că ei trebuie să fie fiinţe umane din nou, dar trebuie să facem faţă la mai multe probleme decât în reîncarnarea trecută, până trecem de ele. În realitate, fără puterea Maestrei noi nu vom putea să reuşim. Cu toată karma din trecut, karma din prezent şi karma care va veni în viitor – oohh!

Chiar dacă voi vă gândiţi că eu nu am probleme, dar am. Orice problemă pe care voi o aveţi, şi eu o am de asemenea, uneori mult mai intensificat sau problema este mult mai intensă. Dar noi trebuie să supravieţuim, deci trebuie să mă ridic şi să merg mai departe cu munca mea. Voi credeţi că este uşor să fii un maestru, nu este! Nu ştiu despre ceilalţi maeştri, voi puteţi să mergeţi şi să-i întrebaţi, dar pentru mine nu este uşor. Nu este o problemă la nivel fizic, este o problemă din interior. Nu poţi să arăţi cu degetul şi să spui: “oh, sunt copiii mei de vină” sau “este munca mea de vină”. Dar problema este acolo mereu, uneori mă sufocă. Bine, noi cu toţii trebuie să ne zbatem, dar vom reuşi. Noi vom reuşi, vom ajunge acolo!

Maestra Supremă Ching Hai