Ştiţi cum am ajuns eu să cunosc Adevărul? Pentru că mereu i-am servit pe alţii, am făcut totul pentru alţii. Practica voastră spirituală este blocată la nivelul la care voi păstraţi toate lucrurile frumoase numai pentru voi şi luaţi toate mâncărurile delicioase numai pentru voi ca să le mâncaţi. Nu doriţi să le daţi şi la alţii, de aceea voi nu aveţi destul niciodată.
Adevărul este că cu cât dăm mai mult, cu atât vom avea mai mult. Voi vedeţi cât de mult vă dau eu vouă, pentru că eu am mâncare destulă, mult mai mult decât pot eu singură să mănânc. De aceea am încetat să mai dau ajutoare în ultima vreme, de frică că recompensa binecuvântată se va reîntoarce mereu la mine şi nu mai pot să fac faţă!
Sunt câteva secrete în legătură cu felul în care eu am ajuns la cunoaşterea Adevărului. Mai întâi, eu sunt foarte atentă cu cei din jurul meu, apoi le port un respect foarte mare învăţătorilor mei. Mulţi profesori din şcoala primară şi din liceu mă plăceau, probabil pentru că eu îi respectam foarte mult şi ei simţeau acest lucru. Poate că aveam ceva, nu ştiu, poate că aveam afinitate cu ei.
După ce am crescut, am urmat mai mulţi maeştri. Chiar dacă ei nu erau iluminaţi, eu tot le urmam instrucţiunile până la capăt. Nu aveam nici un fel de lipsă de respect pentru nici unul, nu mă opuneam deloc. Credeţi că maeştrii mei mă tratau bine mereu? Nu! Uneori mă certau, în comparaţie cu nivelul nostru de acum, ei nu erau decât la nivelul unui învăţător de la şcoala primară, dar şi eu eram la nivelul unei eleve de şcoală primară! Ei nu erau deloc drăguţi cu mine. Eu i-am ajutat şi le-am oferit foarte multe, totuşi ei mă certau sau mă răneau cu cuvintele lor foarte mult, spunându-mi că eram un nimeni.
De exemplu, după ce m-am căsătorit, primele cuvinte pe care mi le-a spus maestra mea au fost: „Tu nu meritai să te căsătoreşti cu acest om!” (Maestra râde). Ea mi-a spus că nu meritam să mă căsătoresc cu soţul meu. Mi-a spus: „Numai prietena ta merita să se căsătorească cu el.” Deşi noi ne căsătorisem deja, ea tot mi-a spus aceste cuvinte. Atunci i-am spus maestrei mele: „Prietena mea este căsătorită deja, ea s-a căsătorit înaintea mea, altfel aş asculta de tine şi îi lăsam să fie împreună, pentru că se potrivesc unul cu altul mai bine.” De atunci încolo n-a mai comentat nimic. Dar eu nu m-am supărat deloc, n-am spus: „Maestră, cum puteţi să-mi vorbiţi aşa?” Eu simt că voi sunteţi foarte diferiţi în acest aspect, nu vreau să vă condamn, dar vreau ca voi să cunoaşteţi acest secret.
Diferenţa dintre Maestră şi discipoli
Uneori voi vă gândiţi că practica voastră spirituală este deja foarte bună, pentru că în anumite ocazii eu vă trimit să ţineţi seminarii. După ce veniţi înapoi, vă simţiţi ca şi cum: „Ah, am absolvit deja, Maestra a absolvit în şase luni, deci eu pot să trec în şase ani cel mult!” Sunteţi diferiţi atunci când veniţi înapoi! În mod automat vă răniţi pe voi, credeţi că sunteţi foarte buni, dar nu sunteţi chiar aşa de buni!
Şi eu cred că sunteţi buni şi acesta este un lucru foarte ciudat! Cred că eu sunt cea mai mare naivă din lume, deci şi eu sunt rănită mereu, sunt frustrată şi dezamăgită. Pentru că mă gândesc că sunteţi foarte buni, deci nu pot să-mi imaginez diferenţa dintre voi şi mine. Uneori o ştiu, atunci când sunt cu voi sau când muncesc împreună cu voi, atunci realizez că este o diferenţă foarte mare, altfel nu-mi dau seama. Dacă n-ar fi nici o muncă, atunci uit cu totul că voi sunteţi discipoli. Voi arătaţi la fel şi de aceeaşi vârstă cu mine, unii sunt chiar mai bătrâni decât mine, deci nu pot să-mi imaginez diferenţa dintre mine şi voi. Mă gândesc că voi sunteţi la fel ca mine şi că ne putem înţelege unii cu alţii foarte bine, deci vă vorbesc continuu. Dar la final, nimeni nu înţelege nimic, deci nu pot să mai tolerez acest lucru, mă simt foarte frustrată, mi se pare că eu sunt singura persoană din întreaga lume care mă înţelege pe mine şi îmi pare foarte rău.
Încă din timpurile vechi, se pare că Maeştrii iluminaţi comunicau foarte greu cu oamenii. Şi eu mă simt la fel, comunicarea se face cu un efort foarte mare. Voi nu înţelegeţi nici măcar lucrurile simple, numai după ce eu vă repet de câteva ori. Voi vă puneţi piedici singuri! Sunteţi prea complicaţi, vă gândiţi mereu că ar trebui să fie aşa sau aşa, sunteţi foarte complicaţi, foarte complicaţi! Voi nu înţelegeţi dar nici nu vreţi să învăţaţi de la ceilalţi, nu vreţi să învăţaţi de la învăţătorul vostru de frică să nu vă faceţi de râs: „Pot să le fac singur, lasă-mă să le fac singur!” Cam aşa stau lucrurile şi atunci faceţi foarte multe greşeli. Prin introspecţia atentă, veţi găsi multe defecte în voi. Şi eu îmi fac introspecţie în fiecare zi, dar nu găsesc nici un defect.
Să ajungi instrumentul lui Dumnezeu în totalitate
Din moment ce eu îi sunt devotată lui Dumnezeu ca să fac munca Lui, atunci nu mai am nici un fel de opţiune. Nu mai pot să-mi controlez acţiunile sau situaţiile, chiar dacă nu-mi place deloc, tot trebuie să le fac. Din moment ce mi-am oferit întreaga fiinţă Lui, atunci de ce să mai păstrez ceva? Nu pot să spun: „Nu-mi place asta pentru că nu se potriveşte cu caracterul meu şi îmi va ruina reputaţia şi mă face să arăt penibil.” Acesta nu este felul prin care lucrează Dumnezeu.
Este ca un excavator, merge acolo unde îl îndrepţi, sapă acolo unde îl pui să sape. Maşina nu poate să spună: „Nu sunt în dispoziţie bună azi, nu pot să sap acolo.” Trebuie să lucreze în felul în care este direcţionată pentru că nu este decât un instrument, aşa este şi Maestrul. Eu am devenit un instrument al lui Dumnezeu în totalitate, fără nici un fel de existenţă individuală.
Momentele în care eu vă tratez rău sunt în realitate momentele în care vă tratez bine. Atunci când vă tratez bine este pentru că îmi folosesc emoţiile umane, de frică că nu puteţi să faceţi faţă! Cred că acesta este felul potrivit în care trebuie trataţi oamenii, ca voi să vă simţiţi confortabili. Dar în realitate acesta nu este decât un comportament uman. Atunci când sunt foarte directă cu voi, vă spun totul pe faţă fără să mă abţin, atunci este momentul când vă tratez bine, pentru că atunci voi sunteţi trataţi direct de Dumnezeu.
Însă aţi fi murit demult dacă aţi fi fost trataţi aşa în fiecare zi, nici un suflet n-ar fi rămas aici. Deci trebuie să am puţin egou atunci când fac ceva, dacă îl las pe Dumnezeu să se ocupe direct de voi în fiecare zi, atunci nici eu n-aş putea să fac faţă! Mintea şi corpul meu n-ar rezista, pentru că ar fi folosite foarte intensiv, foarte mult!
Dacă apăsaţi mereu pe acceleraţie şi nu lăsaţi maşina să se mai oprească sau să se odihnească şi mergeţi mereu cu 200 km/oră chiar şi când luaţi curba, atunci ar fi prea epuizant şi voi sunteţi foarte încordaţi. Din când în când trebuie să ne amintim că suntem oameni şi să ne relaxăm puţin. Să avem câte o petrecere, să discutăm despre lucruri mai comode, şi acestea sunt importante. La fel ca o casă, o putem folosi numai atunci când este goală înăuntru, dar nu dacă o umplem cu mese şi mobilă de valoare.
Inima voastră trebuie să fie simplă şi pură ca să ajungeţi la Adevăr
Un caracter care este prea rigid sau prea puternic nu este de dorit. Nu trebuie să câştigaţi în fiecare zi, voi trebuie să ştiţi cum să fiţi rezonabili şi flexibili, decât să încercaţi mereu să-i dominaţi pe ceilalţi sau să ajungeţi mai buni decât învăţătorul. Este bine să fiţi mai buni decât învăţătorul, dar este prea devreme acum. În acest moment nici unul dintre voi nu este mai bun decât învăţătorul! Vă spun asta direct, nu că vreau să fiu arogantă, dar vreau ca voi să ştiţi că trebuie să vă inspectaţi sinele, să vă străduiţi să fiţi flexibili şi să să vă antrenaţi înţelepciunea din interior şi caracterul, să vedeţi unde vă sunt defectele.
Însă, nu este bine nici să vă ascundeţi mereu în spatele defectelor. Este prea negativ, prea deprimant şi prea pesimist. Nu este suficient doar să-ţi cunoşti defectele! Noi trebuie să le rectificăm, să încetăm cu ele şi să ne comportăm în direcţia opusă ca să compensăm în felul acesta. Să-ţi cunoşti defectele nu înseamnă să te învinuieşti, să te închizi într-o scorbură, să-ţi iei refugiu în tine în fiecare zi, să ajungi ca o broască ţestoasă, după nouă ani să-i plictiseşti pe toţi atunci când ieşi la realitate din nou. Nu înseamnă să te învinuieşti tot timpul, să te sufoci în felul acesta, trebuie să te ridici şi să te schimbi, să te comporţi exact invers. Aceasta este remuşcarea adevărată, decât să te pedepseşti cu îngenuncheri, aceasta este numai o parte. Căinţa adevărată înseamnă să încetezi cu calităţile negative în totalitate, să te comporţi exact invers şi să contribui cu lucruri pozitive. Acesta este secretul spre sfinţenie, atunci inima va deveni foarte simplă şi pură!
Chiar dacă eu vă spun acum că nu are sens să vă închinaţi la statuia de lemn a lui Buddha, dar eu am fost foarte sinceră când mă închinam la statuia lui Buddha acum 10 ani. Pentru că m-am închinat destul, acum ştiu că nu are sens. Mulţi maeştri mi-au spus să mă închin la statuia lui Buddha şi să-mi cumpăr o statuie a lui Buddha, orice statuie care îmi place mie. Atunci eu m-am gândit că Buddha Maitreya era cel mai măreţ şi aşa era, chiar îmi trebuie acum. El era foarte vesel şi mie îmi trebuiau aceste calităţi atunci, deci am cumpărat o statuie a lui Buddha Maitreya.
În ziua respectivă, maestrul meu a făcut un ritual ca să ureze bun venit statuii lui Buddha în casa mea. Au ars tămâie, s-au închinat şi apoi mi-au spus să-mi pun o dorinţă. Atunci eu mi-am pus o singură dorinţă: „În viitor, dacă aş putea să ajut pe cineva, atunci sunt dornică să o fac, dar te rog să nu mă laşi să ştiu că am fost de ajutor!” Şi s-a îndeplinit acum, nu ştiu niciodată pe cine am ajutat. Maestrul meu mi-a spus că dacă beţigaşul arde şi se ondulează, atunci înseamnă că dorinţa se va îndeplini. Şi chiar s-a curbat, deci cred că este adevărat!
La fel, maestrul meu mi-a spus că trebuie să recit acasă câteva sutre. Atunci eu am vrut să recit Sutra lui Buddha Medicinalul, dar el nu m-a lăsat. Mi-a spus: „Tu nu ai atins încă acest nivel, deci recită mantra Bunătăţii Supreme.” Numai după mult timp mi-a dat să recit Sutra Lotus. Ei le recitau foarte tare, deci m-au pus şi pe mine să fac la fel acasă. De asemenea, mi s-a spus să-mi cumpăr lemnul de bătut (o bucată de lemn rotundă care acompaniază recitarea) şi să bat în el în fiecare zi. Eram foarte serioasă, deci mă sculam în fiecare dimineaţă şi recitam.
Dimineaţa devreme vocea mea era răguşită, deci trebuia să beau multă apă. Recitarea trebuia să fie repetată şi seara la fel. În mod normal oamenii de rând nu sunt foarte serioşi şi recită doar o singură dată, totuşi, eu eram foarte sinceră şi făceam orice îmi spunea maestrul să fac, chiar şi cu asemenea detalii, spre deosebire de voi acum. Eu am dificultăţi să vă determin să faceţi orice, este greu să vă pun să mutaţi şi o piatră, să nu mai pomenim de închinăciunea la o statuie.
Deci mă duceam acasă în fiecare zi şi mă închinam la statuie şi recitam sutrele şi îl slujeam pe Buddha. Şi chiar am avut experienţe, veţi avea experienţe atunci când sunteţi foarte sinceri. Şi eu am avut multe, atât de multe experienţe că nici nu pot să le povestesc pe toate. L-am întrebat pe maestrul meu de ce trebuie să recităm sutrele cu voce tare, am spus: „Trebuie să le recit aşa tare chiar şi acasă?” Şi el mi-a spus: „Este mai bine să le reciţi cu voce tare pentru că şi fiinţele invizibile vor beneficia de asemenea.”
Eu l-am crezut şi le-am recitat foarte tare până când mi-am pierdut vocea. Am deschis chiar şi fereastra, pentru că mi-a fost frică că fiinţele invizibile nu pot intra înăuntru. Vă puteţi închipui aşa ceva? Eram de 30 de ani atunci, nu de 3 ani, şi totuşi eram atât de naivă! Orice îmi spunea maestrul meu, eu aşa făceam. Probabil pentru că eram atât de naivă am ajuns să cunosc câte ceva din Adevăr. Oamenii foarte inteligenţi, aşa ca voi, ajung foarte greu să realizeze Adevărul. Voi sunteţi prea plini de idei, mintea voastră este prea inteligentă, prea şireată şi ştiţi prea mult!
Odată iarna, zăpada de afară era mai înaltă decât un om şi era foarte frig. Totuşi, de frică că fiinţele invizibile nu pot veni în casă, am deschis toate ferestrele şi nici măcar n-am îndrăznit să las perdelele trase, ca să-mi arăt ospitalitatea. Fiinţele invizibile nu trebuie să intre pe fereastră dar m-am gândit că ce se întâmplă dacă unele din ele nu pot intra? Mai mult, ar arăta ca şi cum ele nu sunt binevenite dacă las perdelele trase şi închid ferestrele, poate că nu îndrăznesc să intre. Chiar mi-am cerut scuze faţă de ele, le-am spus: „Nu pot să deschid uşa pentru că îmi este frică să nu-i deranjez pe vecini.”
Ascultaţi de Maestrul vostru, atunci Dumnezeu va fi impresionat
Ascultaţi de Maestrul vostru, oricine este el, în felul acesta nu puteţi să greşiţi. Dumnezeu va fi impresionat, când vede că o persoană este atât de naivă, Dumnezeu o va proteja, o va ajuta să înţeleagă câte ceva. Altfel, ce se va întâmpla dacă va rămâne o persoană naivă tot timpul vieţii sale?
Deci Dumnezeu are grijă mereu de persoanele naive, noi trebuie să fim naivi atunci când ni se cere să fim naivi. Să faceţi totul atunci când trebuie să munciţi, să vă folosiţi înţelepciunea atunci când trebuie să faceţi acest lucru şi să nu vă folosiţi înţelepciunea atunci când trebuie să fiţi ascultători. Totuşi, mi se pare că vouă v-au crescut două guri şi o singură ureche sau v-au crescut acolo unde nu trebuie. În momentul în care eu vă spun ceva, iese pe partea cealaltă foarte repede şi se pierde imediat, având un efect foarte mic.
Când oamenii vin aici, ei sunt ataşaţi mereu de prejudecăţile lor, de concepţiile şi ideile lor. Lor li se pare că sunt extraordinari, le place să o tragă pe Maestră în jos. Ar fi mai bine ca voi să vă ridicaţi, decât să mă coborâţi pe mine la nivelul vostru. Desigur că este mult mai confortabil să o trageţi pe Maestră în jos, ca voi să vă simţiţi mai aproape de mine: „Ea este la fel ca mine!”
Totuşi, aşa nu este bine pentru voi, pentru că eu pot să mă ridic şi să cobor oricând, dar trebuie să vă spun adevărul ca să-mi îndeplinesc obligaţia de învăţătoare. Eu ştiu că în adâncul vostru voi înţelegeţi foarte clar, dar mintea voastră se frământă. Voi trebuie să ştiţi scopul pentru care veniţi aici şi să nu ascultaţi de mintea voastră. Altfel, amândoi obosim pentru că trebuie să ne luptăm cu mintea.
Eu mă lupt mereu cu mintea voastră, ceea ce este foarte obositor. De fiecare dată când mă gândesc la o persoană, îi simt mintea care este plină cu de toate şi îmi blochează accesul la sufletul lui. Mintea stă de gardă la intrare foarte strict, este foarte obositor! Bine, toată lumea a înţeles acum? (Audienţa: da!)
Maestra Supremă Ching Hai