Căutarea Maestrei Supreme Ching Hai pentru un Maestru iluminat care i-ar putea arăta cea mai directă cale spre Dumnezeu, a purtat-o de-a lungul a peste 30 de ţări pe o perioadă de aproape 7 ani de încercări. Maestra a vizitat numeroase locuri spirituale şi ashramuri (termenul indian pentru mănăstire sau templu, n.t.), sperând mereu să găsească Maestrul iluminat pe care probabil că îl intuia că o aşteaptă.
Într-un final, Ea a ajuns în India, un loc care a fost dăruit cu mulţi Maeştri mari de-a lungul secolelor. Când vorbea despre călătoria pe acest tărâm mistic, Maestra Supremă Ching Hai a comentat astfel: „Sunt mulţi practicieni spirituali în India care mănâncă numai o dată pe zi. Ei practică mai multe metode, decât să selecteze numai una. Fără o casă permanentă, ei merg pe jos peste tot, căutând Maeştri şi căi spirituale. Ei meditează în fiecare zi, nu uită să practice nici măcar pentru o secundă, în timpul mesei sau somnului. Ei nu meditează scurt, numai pentru un minut. Puteţi să vă imaginaţi cât de extraordinară este puterea din interiorul lor! Unii din ei pot merge prin focul aprins fără să-şi ardă tălpile. Totuşi, acestea sunt doar trucuri minore care nu te pot duce la nivelul de pe urmă. Noi avem o putere imensă în interiorul nostru. Dacă practicăm bine şi avem încredere absolută în noi înşine, nimic nu ne este imposibil.”
Credinţa sa, devotamentul lipsit de egoism şi pasiunea totală ca să-i slujească pe ceilalţi, au fost revelate atunci când Maestra a descris o perioadă de timp petrecută la unul din ashramurile pe care l-a vizitat: „Când aveam timp liber, făceam tot ce trebuia făcut. În timp ce majorităţii oamenilor nu le place corvoada cum ar fi spălatul vaselor sau frecatul podelei, eu am făcut aceste munci, deşi cei care lucrau la birouri aşa ca mine erau scutiţi de aceste munci grele. Eu munceam foarte repede şi dacă găseam lucruri împrăştiate peste tot, după ce îmi terminam munca la birou făceam curat imediat pentru că nu-mi place mizeria. Ştiam cum să pun lucrurile în ordine aşa cum au fost la început, deci puteam să fac treabă foarte repede. Cu cât muncim mai mult, cu atât ajungem mai iluminaţi. Sincer vorbind, pentru mine a fost o bucurie imensă să frec scările şi podelele în India. Mi-am spus cu fericire: “Vai, sunt atât de onorată să am şansa să spăl scările pentru aceşti sfinţi. Piciorul lor calcă pe aici în fiecare zi, deci este ca şi cum eu le spăl picioarele acestor sfinţi”. M-am simţit foarte onorată! Acest gând mi-a venit spontan, nimeni nu m-a învăţat aşa ceva. Chiar şi numai să spăl scările umblate de discipoli era destul pentru mine ca să mă facă să mă simt onorată, cât de multă onoare aş avea dacă ar fi vorba de scările unui Maestru? Este bine pentru noi să muncim fără nicio condiţie. Serveşte-i pe ceilalţi şi toate celelalte îţi vor fi date ţie.”
„În timpul perioadei mele de şedere în ashramuri, eu nu m-am agăţat niciodată de nici un Maestru iluminat sau să-i cer să se uite la mine în timp ce eu muncesc. Eu doar am servit. Am frecat scările, am spălat podelele, am udat florile şi am făcut lucruri pe care nimeni nu dorea să le facă. Am spălat tacâmurile pentru că era ultimul lucru pe care cineva dorea să-l facă. După fiecare masă, vasele de gătit şi tacâmurile de la masă se adunau grămadă cât un munte. Şi totuşi, eram bucuroasă să le spăl în fiecare zi.”
După ce a muncit neobositor în multe ashramuri, căutarea Ei sinceră şi-a derulat ultimul capitol în cel mai înalt şi mai enigmatic munte din lume, Himalaya, locul pe care indienii îl consideră de multe secole ca fiind casa zeilor. Pentru acest motiv, milioane de devotanţi spirituali se aventurează în Himalaya în fiecare an, ca să viziteze numeroase locuri sacre şi să se întâlnească probabil cu una din aceste fiinţe iluminate care se spune că trăieşte în sihăstrie, în scorburi secrete. Din nefericire, mulţi turişti mor de-a lungul călătoriei din cauza condiţiilor severe de climă, a avalanşelor sau al pericolului terenului îngheţat. Sunt foarte puţine lucruri pentru a oferi confort, uneori mulţi mor de foame. Frica îi reţine pe foarte mulţi pelerini ca să se aventureze foarte departe. Numai o fiinţă extrem de rară, cu o credinţă de neclintit în Puterea Universală şi un curaj imens, ar ignora aceste pericole evidente. Când vorbeşte despre numeroasele popasuri din Himalaya, care au dus-o din ce în ce mai sus şi mai adânc în regiunea acoperită complet de zăpadă, Maestra Supremă Ching Hai a spus: „Când eram în Himalaya, nu mi-am putut permite să închiriez un cal sau un măgar. Nu aveam nimic, deci nu puteam decât să merg pe jos. Probabil că mersul continuu m-a ţinut încălzită. Altfel, aş fi îngheţat, pentru că purtam haine şi ghete umede prin zăpada şi ploaia din munţi. Unele vârfuri erau înalte şi maiestuoase şi arătau foarte frumos. Cred că am fost nebună cum sunt cuplurile îndrăgostite nebuneşte şi care nu mai văd nimic altceva. Iubiţii sunt orbi în faţa riscului şi greutăţilor din căsătorie şi din viaţa de familie, nici nu se gândesc la viitor. Ei sunt acaparaţi de amorul lor unul pentru altul şi trăiesc numai pentru acel moment.”
„Totuşi, Dumnezeu îi binecuvântează pe idioţii ca mine. Când căutam un Maestru iluminat, aveam numai două perechi de haine, dar nu am răcit niciodată când am traversat trecătorile din Himalaya. Uneori, nu mi-am putut permite să cumpăr lemne de foc ca să-mi usuc hainele, deci mergeam aproape de focul făcut de alte persoane şi-mi ţineam hainele pe mâini. Căldura făcea ca hainele mele să se usuce repede şi în acelaşi timp mă încălzeam şi eu. Cred că am fost oarbă şi ‘nebună după Dumnezeu’. Probabil că acum n-aş îndrăzni să o mai fac.”
„Tot ce aveam în minte atunci era Dumnezeu şi tot ce puteam vedea era Dumnezeu. Nu mai era loc de familie sau bani. Am fost destul de stupidă, dar nimic nu putea să mai intre în mintea mea pentru că îl aveam numai pe Dumnezeu în inima mea. Este ca atunci când suntem îndrăgostiţi, noi nu mai vedem deloc defectele iubitului şi refuzăm să ascultăm de orice remarcă în defavoarea lui. Probabil că de aceea Dumnezeu m-a protejat, altfel aş fi murit demult.” Devotamentul Maestrei Supreme Ching Hai pentru Dumnezeu a ajutat-o să treacă de multe greutăţi care apar în timpul călătoriei de una singură şi din cauza lipsei de ospitalitate a mediului muntos prin care a trecut.
„În unele părţi din Himalaya, presiunea atmosferică joasă face gătitul hranei foarte dificil. Nu puteam decât să spăl vegetalele în Gange şi să le mănânc crude. Erau chiar delicioase. Himalaya este cel mai minunat loc. Puteam să fac baie fără apă caldă. Era foarte distractiv să te scufunzi în apa rece. Era atât de rece încât se simţea ca şi cum corpul meu se micşora. Număram până la 5 şi apoi săream afară din apa râului plin de gheaţă. Atunci, corpul meu parcă înflorea ca o mie de petale şi mă simţeam foarte euforică.”
Maestra Supremă Ching Hai a început călătoria finală spre Casa zeilor la fel cum a făcut-o mai înainte, cu numai 2 perechi de haine, o pereche de ghete sport, un sac de dormit, o sticlă cu apă, câteva cărţi şi un toiag. Hainele erau mereu umede şi reci pe măsură ce urca mai sus. Cu cât mergea mai sus, cu atât trebuia să arunce din lucruri ca să-şi conserve energia. Când a aruncat aproape totul, şi-a pus viaţa în totalitate în mâinile lui Dumnezeu. Toate lucrurile vin la cel care-l caută pe Dumnezeu şi numai pe Dumnezeu. Deci era inevitabil că într-o zi ea îl va găsi pe Maestrul pe care l-a căutat fără încetare. Acel Maestru a fost marele Maestru Khuda Ji, care trăia în izolare în adâncimile Himalayei. Maestrul Khuda Ji era în vârstă de 450 de ani când a iniţiat-o pe Maestra Supremă Ching Hai în arta veche a meditaţiei cu Lumina şi Sunetul Divine. El a stat plin de răbdare în locul său din Himalaya aşteptând-o pe Maestră. Ea a fost primul şi singurul discipol. Chiar dacă Maestra a practicat înainte această formă de meditaţie, Maestrul Khuda Ji i-a dat transmiterea divină care este esenţa iniţierii. Numai câţiva Maeştri mari care au atins Supremul pot oferi iniţierea.
Maestra Supremă Ching Hai vorbeşte foarte rar despre Maestrul Khuda Ji, care a părăsit dimensiunea fizică la puţin timp după ce misiunea Lui nobilă a fost îndeplinită. Ea le poartă recunoştinţă tuturor celor care au învăţat-o la fiecare pas în călătoria sa, însă păstrează cea mai mare exclamare pentru Dumnezeu. „Am avut mulţi Maeştri, vizibili şi invizibili, şi fiecare m-a învăţat lucruri diferite. Adevărul este că Dumnezeu este singurul meu Maestru iluminat.” Totuşi, când a fost întrebată odată de unul din discipoli despre marele Maestru din Himalaya, Maestra a spus: „Oh, am urmat un Maestru iluminat, unul foarte mare! Însă, El a murit. A avut numai un singur discipol, acela am fost eu. Şi eu trebuie să continui munca Lui.”
Maestra Supremă Ching Hai a stat în Himalaya pentru câteva luni după experienţa cu Maestrul Khuda Ji, ca să-şi perfecţioneze arta meditaţiei. În ciuda condiţiilor extreme şi a adversităţilor, Ea s-a simţit foarte legată de această regiune spirituală unică, aşa cum a spus odată: „În Himalaya simţi cum toate animalele şi plantele emană o ambianţă foarte prietenoasă şi proaspătă. Cerul era liniştitor şi nemărginit. Brazii erau foarte prietenoşi. Am trăit într-o atmosferă foarte înălţată şi puteam să simt norii albi cum se lăsau în jurul meu. Era ca şi cum mergeam pe nori. Nu chemam norii ca să zbor cu ei, ei veneau singuri. Probabil că aţi văzut picturi cu oamenii care zburau pe nori, este exact acelaşi lucru pe care încerc să vi-l descriu. Nu era doar un fenomen ceresc, era o scenă obişnuită în Himalaya.”
Revenind jos din munţi, Maestra a vizitat unul din ashramurile unde a stat mai înainte. Pe când stătea în linişte şi citea unul din ziarele aruncate la coş, unul din discipolii cei mai de seamă din ashram, care a practicat cu trei Maeştri succesivi din aceeaşi tradiţie, s-a prosternat în întregime la picioarele Ei în văzul tuturor şi chiar i-a sărutat piciorul. Desigur că Maestra a fost şocată şi speriată aşa cum a explicat mai târziu: „Aceasta nu era prima dată când ne întâlneam. Noi lucrasem împreună pentru câteva luni şi am servit ceai împreună. Totuşi, el s-a prosternat în faţa mea după ce am coborât din Himalaya. Mi-a fost frică că egoul meu va creşte mare cât un munte! Am fost şocată la fel ca toţi ceilalţi din jurul nostru. Am fost atât de şocată că nu m-am putut gândi la nimic altceva. Mintea mi-a fost blocată complet şi nu m-am putut gândi mai departe la acest incident. Tot ce am ştiut a fost că trebuie să plec.” Şi aşa a făcut, imediat.
Ea a încercat cu disperare să rămână anonimă în timp ce a călătorit prin multe locuri din India. Totuşi, Lumina sublimă din interiorul Ei era foarte greu de ascuns.
La festivalul Maha Kumbh Mela din India, care este ţinut la fiecare 12 ani pe malurile fluviului Gange în Uttar Pradesh, milioane de hinduşi de pe întreg cuprinsul ţării se adună împreună pentru o lună de zile. Este o adunare foarte rară a Maeştrilor spirituali, mulţi dintre ei se aventurează jos din Himalaya numai pentru acest eveniment. Deci pelerinii merg cu tot felul de întrebări şi le oferă tot felul de lucruri. Poate că nu este surprinzător că vizita Maestrei Supreme Ching Hai a produs destulă vâlvă: „Când am fost la Kumbh Mela, mulţi oameni m-au urmat. În India, dacă o femeie merge de una singură, oamenii vor arunca cu pietre în ea crezând că este o femeie cu reputaţie rea. Totuşi, eu călătoream singură dar oamenii se închinau în faţa mea şi-mi ofereau mirodenii, cocos, flori şi mâncare. Ei mi-au dat cel mai bun cort, unul care în mod normal este rezervat pentru Maeştrii mari. Ei m-au lăsat să folosesc numai eu tot cortul, în timp ce ceilalţi Maeştri se înghesuiau într-un singur cort.”
„Nu era nimic despre mine care să fi atras atenţia. Nu m-am crucificat şi nu mi-a crescut nici o barbă; nu m-am uns toată neagră cu cenuşă; nu eram nici slabă ca un schelet. Pe sfinţi îi recunoaşteţi din momentul în care îi vedeţi. Ei au stat expuşi la soare toată ziua, deci majoritatea lor sunt negri. Au barbă lungă pentru că nu au timp ca să şi-o radă. La fel, au părul foarte lung. Poţi să-i recunoşti imediat că sunt Maeştri iluminaţi sau Sfinţi. Eu nu arătam deloc ca unul din aceştia.”
Mai târziu, Maestra a plecat din India dar indiferent unde mergea, oamenii ştiau din intuiţie despre măreţia sa spirituală. Deşi nu avea nici o dorinţă de a atrage oameni care să o urmeze, nu conta de câte ori fugea din faţa celor care o descopereau, ei veneau mereu. Într-un final în Taiwan, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în India, New York şi în alte părţi din lume, Maestra a fost descoperită de un grup de căutători spirituali care au fost îndrumaţi dumnezeieşte spre Ea. În acel timp, Maestra locuia în anonimitate în spatele unui templu mic şi foarte puţin cunoscut. Maestra a fost impresionată de sinceritatea lor şi a realizat că nu mai poate evita misiunea vieţii Sale. Căutătorii au dorit cu sinceritate iniţierea, deci Maestra Supremă Ching Hai le-a dat-o şi aşa şi-a început viaţa publică de Maestră.
Deşi prima şi cea mai importantă misiune a Maestrei Supreme Ching Hai este una spirituală, totuşi Maestra asigură şi asistenţă materială care le este necesară celor care sunt la nevoie. Ca rezultat al acestei munci, de-a lungul ultimilor ani, Maestra a primit numeroase premii în recunoaşterea contribuţiei sale umanitare, care i-a ajutat pe milioane de oameni de pe întreaga planetă să facă faţă dezastrelor naturale, sărăciei şi bolilor. Cel mai important a fost Premiul de Lider Spiritual al Lumii din anul 1994 care i-a fost acordat de guvernatorii a 6 state din Statele Unite ale Americii: Illinois, Iowa, Wisconsin, Kansas, Missouri and Minnesota, pentru ajutorul plin de generozitate după inundaţiile fluviului Missisippi din anul 1993. Majoritatea celorlalte ajutoare nu au fost sesizate deoarece au fost acordate pe căi neguvernamentale.
Compasiunea lipsită de discriminare şi perseverenţa de care a dat dovadă de-a lungul vieţii, sunt calităţi importante pentru toţi aspiranţii spirituali. Acestea au fost calităţile care au fost predate şi exemplificate de toţi Maeştrii mari precum Iisus, Shakyamuni Buddha, Krishna, Lao Tzu, Mohamed, Guru Nanak, etc. Totuşi, în timp ce viaţa fiecărui Maestru este unică, totuşi calea spirituală pe care Ei o urmează a fost şi va fi mereu aceeaşi. Această cale este calea meditaţiei cu Lumina şi Sunetul Divine. Maestra Supremă Ching Hai a numit această cale Metoda Quan Yin, pentru că Ea a ţinut primele prelegeri publice în Formosa. Quan Yin este termenul chinezesc care înseamnă contemplaţia la Vibraţia din interiorul nostru.
Această Vibraţie primordială sau Sunet este transcendentală prin natură, deci este percepută în linişte. Discipolii lui Iisus l-au numit „Duhul Sfânt” sau „Cuvântul” (care vine de la termenul grecesc de „Logos” care înseamnă sunet). „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost Dumnezeu şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu.” După ce Buddha Shakyamuni a atins iluminarea, şi El a vorbit de acest Sunet pe care l-a numit „Toba nemuririi.” Krishna s-a descris pe sine ca „sunetul din eter”. Mohamed a auzit acest sunet în peştera de la Gare-Hira când a avut o viziune a Arhanghelului Gabriel, iar Lao Tzo a descris Tao ca fiind „marele Ton”.
Lumina Spirituală se manifestă de asemenea ca unul din aspectele prezenţei Divine. Totuşi, marii Maeştri predau ambele, Lumina şi Sunetul transcendental, aşa cum explică Maestra Supremă Ching Hai: „Deci noi venim în contact cu acest Spirit care este o manifestare a Luminii şi Sunetului Divine şi când facem acest lucru, atunci îl cunoaştem pe Dumnezeu. În realitate, aceasta nu este o metodă. Este puterea Maestrului. Dacă o ai, atunci o poţi transmite. Metoda este una transcedentală care nu poate fi descrisă în limbajul nostru. Chiar dacă cineva vi-o descrie, voi nu veţi primi Lumina şi Vibraţia, pacea din interiorul nostru şi înţelepciunea. Totul este transmis în tăcere şi atunci voi veţi vedea Maeştrii din trecut ca Iisus sau Buddha. Voi veţi primi tot ce vă trebuie ca să mergeţi pe urmele paşilor lor şi încetul cu încetul veţi ajunge asemenea lui Cristos, veţi ajunge una cu Dumnezeu.”
În mai puţin de 10 ani, mesajul din vechime al Metodei Quan Yin s-a răspândit în aproape fiecare ţară din lume. Numeroasele prelegeri şi discuţii ocazionale ale Maestrei Supreme Ching Hai au fost descrise în multe cărţi şi casete audio şi video în mai multe limbi, în timp ce sute de mii de persoane de credinţe diferite au fost iniţiate. Maestra Supremă Ching Hai îi acceptă pe toţi aspiranţii sinceri pentru iniţiere care, la fel ca şi prelegerile publice, este oferită gratuit. Aspiranţii trebuie să fie de acord cu aderarea pe viaţă la unele principii fundamentale de etică, incluzând aderarea la un regim vegan (de post). Maestra îşi finanţează misiunea cu fondurile derivate din vânzarea creaţiilor artistice pline de culoare, modă şi design de bijuterii, care au fost toate prezentate pe plan internaţional şi apreciate de critici.
Extinderea rapidă a muncii plină de sacrificiu a Maestrei Supreme Ching Hai continuă şi astăzi şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu va continua şi în viitor. Munca sa va permite cât mai multor fiinţe să aibe şansa de a fi conectate cu cel mai preţios şi iluminat Maestru. Maestra a spus de multe ori că o asemenea legătură este făcută probabil o dată la milioane de ani, deci în mod natural Maestra îi primeşte pe toţi cei care simt că într-un final timpul lor a sosit acum.
Unele din întâmplările trăite de Maestră pe când era în India
Povestiri relatate de Maestra Supremă Ching Hai şi transcrise de discipoli
Cu mulţi ani în urmă când Maestra se afla în pelerinaj spiritual în India a fost bolnavă foarte serios de două ori, o dată când a suferit de malarie şi altă dată când a fost intoxicată de la mâncare. Maestra mânca foarte puţin atunci, deci rezistenţa corpului Ei era foarte slăbită. Când a fost infectată de ţânţari, Maestra a suferit foarte des de malarie şi de friguri.
Odată, Maestra a fost bolnavă foarte rău când trecea prin Mrgadava (Grădina Cerbului, locul unde Buddha Shakyamuni a predicat prima dată Adevărul). Un grup de lamaşi trăiau în apropiere şi unul din ei putea vorbi puţin chinezeşte. Totuşi, Maestra n-a comunicat cu el verbal, acel lama era vegetarian, el şi-a îndreptat privirea spre câteva boabe de fasole ca să dea de înţeles că este vegetarian. El a avut grijă de Maestră şi i-a dat medicamente. Mai târziu, când Maestra a ajuns în China, Ea a continuat să le trimită cadouri acelor lamaşi foarte binevoitori.
Acela a fost un pelerinaj foarte greu pentru Maestră, Ea a călătorit cu trenul la clasa a 4-a pentru că nu avea bani ca să-şi permită să meargă cu clasa a 2-a sau a 3-a. Mai târziu, când a mers din nou în pelerinaj la ashramul lui Buddha Shakyamuni, Maestra s-a îmbolnăvit din nou foarte rău.
Lunile aprilie şi mai sunt cele mai caniculare în India, dar în ciuda căldurilor Maestra era foarte devotată şi a mers în pelerinaj chiar dacă era bolnavă. Când s-a îmbolnăvit şi mai rău şi nici să meargă nu mai putea, oamenii de la un templu chinez i-au oferit mâncare, dar Ea nu mai putea să mănânce nimic. Atunci cei din templu au gătit terci de ovăz amestecat cu boabe de fasole sărate şi i-au dat Maestrei, după aceea Maestra şi-a revenit încetul cu încetul.
Oriunde mergea, toţi chinezii cu care se întâlnea o plăceau pe Maestră foarte mult. De exemplu, Maestra îşi aminteşte de secretarul general de la Asociaţia Budistă, Maestrul Liao, care o plăcea foarte mult. Chinezii o primeau foarte bine pe Maestră, deci şi Maestra i-a ajutat foarte mult.
Foarte mulţi Maeştri se adunau la Kumbha Mela (un festival spiritual foarte mare care se ţine la fiecare 12 ani în India). Chiar dacă Maestra purta haine de rând, multe persoane încercau să o invite acasă şi să aibă grijă de Ea. După ce şi-a schimbat hainele cu unele de călugăriţă, oamenii tot veneau şi vroiau să aibă grijă de Ea, să-i facă ofrande la fel ca înainte.
Să ne bucurăm de Maestra Supremă Ching Hai
Povestiri relatate de discipoli
Odată, am auzit-o pe Maestră vorbind de o bibliotecă cam la o jumătate de oră de mers de la adăpostul ei din Himalaya. În fiecare dimineaţă, Maestra pregătea un pachet simplu cu mâncare uscată şi îşi urma drumul către bibliotecă pe jos. Când era răpusă de oboseală, atunci găsea un loc potrivit şi punea ceva de stat pe jos şi scotea chapatis (pâine indiană ca turta) şi apoi culegea vegetale de pe lângă drum, le spăla cu zăpadă topită, punea un pic de sare pe ele şi le punea lângă Ea. Aceasta era masa somptuoasă a Maestrei, un sandviş delicios făcut din chappatis, legume sălbatice şi sare. Apoi Maestra bea zăpadă topită ca să-şi potolească setea. Deasupra Ei era cerul de azur pătat cu nori albi pufoşi, care făcea ca vârfurile ascuţite ale munţilor să arate şi mai albastre decât erau în realitate şi vârful lor înzăpezit apărea şi mai alb. Sub Ea erau firele verzi de iarbă care ieşeau din pământ şi aşteptau pentru şansa de a creşte. Din depărtare, vocile care cântau laudă lui Dumnezeu pluteau în aerul subţire în timp ce pelerinii străbăteau mai departe cărările de munte. Când Maestra ne-a murmurat şi nouă imnul, vocea Ei dulce, ca clopoţeii de argint, ne-a lăsat atât de impresionaiţi că nu mai puteam să spunem dacă suntem în Rai sau suntem pe pământ.
Foarte des Maestra ne spune poveşti şi parabole în învăţătura Ei. Una din poveşti era despre ţarul rus pe nume Petru, care odată s-a deghizat într-un civil de rând şi a mers în Europa ca să înveţe tehnica construirii vapoarelor. Acolo, el a dat peste un grup de criminali ruşi pe care el i-a exilat. Oamenii aceştia nu aveau nicio ţară şi niciun fel de rude, deci viaţa pentru ei era foarte rigidă. Ţarul Petru s-a făcut prieten cu ei şi a muncit împreună cu ei, şi când şi-a terminat stagiul de învăţat şi era gata să se întoarcă acasă, i-a întrebat: „Vreţi să mergeţi acasă?” „Desigur că vrem!” Aşa au răspuns ei. „Dar ţarul Petru nu ne va lăsa să ne întoarcem!” Atunci ţarul Petru le-a spus: „Eu sunt prieten cu ţarul, deci va fi în regulă dacă vă întoarceţi cu mine.” Unii din cei exilaţi nu l-au crezut şi s-au gândit: „El este un om civil de rând ca şi noi, cum poate să-l facă pe ţar să ne ierte?” Deci ei au decis să stea. Alţii s-au gândit: „El este un om bun, de ce ne-ar înşela?” Deci aceştia s-au întors în ţara lor şi au fost liberi.
Incidente similare s-au întâmplat şi în privinţa Maeştrilor mari, de-a lungul timpului. Ei nu puteau să spună că sunt Dumnezeu, puteau doar să spună că sunt prieteni ai lui Dumnezeu, pentru că fiinţele însufleţite erau orbite de ignoranţa lor şi de preconcepţiile lor adânci. În timpul meditaţiei, o practiciană a atins un nivel foarte înalt unde l-a văzut pe Maestrul ei ca fiind Dumnezeu. Când s-a trezit din samadhi, s-a plâns Maestrului ei: „Tu ai insistat mereu că nu eşti decât o fiinţă obişnuită, de rând. Dar când am fost în paradis, am văzut că tu eşti Dumnezeu. M-ai păcălit tot timpul!” Maestrul ei i-a răspuns atunci: „Îmi pare rău! Dar nu m-ai fi crezut atunci, chiar dacă ţi-aş fi spus!” Numai prin meditaţia atentă noi putem să realizăm cât de mare este Maestrul, pentru că s-ar putea să fie dăunător pentru El dacă măreţia Lui ar fi revelată oamenilor de rând.
În India, era un Maestru foarte faimos care avea mulţi discipoli. Ca urmare, el a devenit ţinta invidiei din partea celorlalţi maeştri în care lumea nu mai credea, şi aceştia îi făceau probleme de multe ori. Într-o zi, un prinţ indian a murit dintr-o boală şi regele a căutat ajutor la un medic faimos, dar acesta nu l-a putut aduce la viaţă pe prinţ. Un număr de oameni răi l-au determinat atunci pe rege să caute ajutor la acest Maestru Iluminat. Maestrul a refuzat categoric, în ciuda ameninţărilor lor. „Tu ai spus că Dumnezeu este cel mai înalt şi tu eşti conectat cu El. Dacă tu te rogi Lui, atunci cu siguranţă că El ne va ajuta!” Maeştrii iluminaţi nu-şi arată în mod normal puterile lor magice, dar Maestrul acesta a fost forţat să se supună dorinţei oamenilor. „În regulă, am să o fac, din moment ce voi mă veţi omorî chiar dacă o fac sau nu!” Când a spus asta, atunci s-a rugat la Dumnezeu: „Te rog să-i dai viaţă înapoi acestui copil prin puterea Ta plină de graţie şi iubire!” Dar băiatul a rămas nemişcat, deci regele şi toţi ceilalţi au continuat să-l forţeze să-şi demonstreze puterea. La final, el a spus: „În regulă. Acum îţi ordon să te scoli!” Şi prinţul a revenit la viaţă. Atunci oamenii aceia s-au înfuriat şi s-au plâns regelui: „Vezi cât de arogant este, puterea lui Dumnezeu a dat greş ca să-l salveze pe prinţ, şi totuşi, ordinul lui a avut succes. El vrea să arate că este mai mare decât Dumnezeu. Aceasta este o blasfemie, el trebuie să fie omorât.” Ei au insistat că Maestrul trebuie să fie omorât, şi atunci el a primit pedeapsa oribilă ca corpul lui să fie tăiat bucată cu bucată.
Toţi Maeştrii iluminaţi au suferit dureri teribile şi chinuri. Ei se pun pe Ei Înşişi în situaţii foarte grave şi riscă pericole imense atunci când vin aici ca să salveze fiinţele cu conştiinţă. De exemplu, Iisus Cristos a fost crucificat, Buddha Shakyamuni a fost urmărit şi lovit cu pietre şi mulţi Maeştri similari au avut destine asemănătoare. De aceea este foarte greu pentru noi să găsim un Maestru Iluminat, chiar dacă Ei vin în această lume, pentru că Ei trebuie să se protejeze pentru beneficiul fiinţelor cu conştiinţă. Atunci când atingem această realizare, nu putem decât să avem şi mai multă recunoştinţă pentru Maestra noastră, pentru că a luat în piept multe chinuri şi a îndurat o muncă imensă ca să înveţe fiinţele cu conştiinţă, oferindu-ne astfel şansa să o urmăm şi să învăţăm de la Ea.